7,897 matches
-
l-a jucat franceza, ci italiana, în care sunt curente construcțiile cu verbul echivalent lui "a cere": chiedere scusa; formula chiedo scusa este tipică pentru întreruperea politicoasă a unui vorbitor, prin propria luare de cuvânt (un fel de "îmi permiteți?"). Substantivul scuză este un împrumut modern (din secolul al XIX-lea) din italiană, așa că nu e de mirare că a adus cu sine o serie de construcții specifice; adaptate în română într-un mod care, cum se vede, nu este încă
Îmi cer scuze... by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/8013_a_9338]
-
la publicarea operei lui Ion Creangă, acolo unde se specifica faptul că scriitorul era ,,născut din părinți români", cuvântul ,,români" se înlocuia cuvântul cu ,,...". Se mai recurgea la o altă stratagemă, indicând la subsolul paginilor drept sinonim al termenului respectiv substantivul ,,țăran"... - Descrieți sumar ,,exilul interior" al criticului literar în formare Mihai Cimpoi. - Spre deosebire de literatură, critica literară era - la acea vreme - profund ideologizată. A apărut însă o deschidere - ,,dezghețul" hrușciovist - care a venit exact când eu îmi făceam studiile la Universitate
Mihai Cimpoi:,,Bătălia pentru limba română a fost una de fiecare zi" by Ioana Revnic () [Corola-journal/Journalistic/8014_a_9339]
-
moștenite. Iorgu Iordan ilustra procesul de simplificare din limba contemporană prin forme ca ultimat (pentru ultimatum) și linoleu (pentru linoleum), pe care le considera aproape impuse în uz. E interesant să constatăm, după atîtea decenii, că statutul variantelor celor două substantive este încă incert: Dicționarul ortografic, ortoepic și morfologic (DOOM2, 2005) indică drept forme literare doar pe ultimatum și linoleum; acestea sînt și cele mai frecvente, cel puțin în uzul scris din internet (testat cu ajutorul motorului Google); în orice caz, ele
Maxim, minim by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/8145_a_9470]
-
perechii de antonime maxim(um)-minim(um), lucrurile sînt mai complicate. Formele maxim (-ă) și minim (-ă) există deja ca adjective, adaptate din latină (formele de superlativ maximus și minimus): nivel maxim, punctaj maxim, viteză maximă, salariu minim etc. Pentru substantivele cu sensul "extrema superioară; cea mai mare cantitate" și "extrema inferioară; cantitatea cea mai mică", s-au impus în limba literară formele maximum și minimum, avînd ca sursă ultimă latina, dar preluate după model francez. Iorgu Iordan observa totuși (în jurul
Maxim, minim by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/8145_a_9470]
-
totuși (în jurul lui 1940) că "mulți români spun și scriu maximul, minimul, și nu numai la forma articulată, ci și la cea nearticulată" (op. cit., p. 96). În Dicționarul limbii române (Litera M, 1965), alături de maximum și minimum sînt înregistrate și substantivele maxim și minim, cu indicația "rar" (păstrată și de DEX), dar cu atestări destul de vechi (de pildă, din proza lui Duiliu Zamfirescu sau Liviu Rebreanu: "maximul acesta de fum", "minimul de timp admisibil"). De fapt, eticheta "rar" pare mai curînd
Maxim, minim by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/8145_a_9470]
-
de pildă, din proza lui Duiliu Zamfirescu sau Liviu Rebreanu: "maximul acesta de fum", "minimul de timp admisibil"). De fapt, eticheta "rar" pare mai curînd o indicație normativă: la I.A. Candrea, în Dicționarul Enciclopedic ilustrat "Cartea Românească" (1931), tocmai substantivele maxim și minim ocupau locul principal și primeau definiții detaliate. Una dintre utilizările frecvente ale celor două cuvinte este cea adverbială, cu sens restrictiv ("cel mult", "cel puțin"), cînd sînt plasate în vecinătatea unei indicații cantitative: maximum doi metri, trei
Maxim, minim by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/8145_a_9470]
-
și primeau definiții detaliate. Una dintre utilizările frecvente ale celor două cuvinte este cea adverbială, cu sens restrictiv ("cel mult", "cel puțin"), cînd sînt plasate în vecinătatea unei indicații cantitative: maximum doi metri, trei minute minimum. Dicționarele mai consemnează și substantivele feminine maximă și minimă (cu sensuri specializate). Locutorii au deci de operat cu adjectivele maxim și minim, cu substantivele maximum și minimum, maxim și minim, maximă și minimă și cu adverbele maximum și minimum, toate înregistrate ca atare în DOOM2
Maxim, minim by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/8145_a_9470]
-
mult", "cel puțin"), cînd sînt plasate în vecinătatea unei indicații cantitative: maximum doi metri, trei minute minimum. Dicționarele mai consemnează și substantivele feminine maximă și minimă (cu sensuri specializate). Locutorii au deci de operat cu adjectivele maxim și minim, cu substantivele maximum și minimum, maxim și minim, maximă și minimă și cu adverbele maximum și minimum, toate înregistrate ca atare în DOOM2. Dicționarul normativ fixează, mai clar decît dicționarele explicative care l-au precedat, specializarea gramaticală și semantică a formelor, indicând
Maxim, minim by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/8145_a_9470]
-
de norme, devenind chiar un stigmat al exprimării inculte. Utilizarea formelor scurte nu ar fi totuși inacceptabilă în sine, cel puțin în cazul locuțiunii la maximum, a cărei variantă la maxim s-ar putea explica foarte bine în relație cu substantivul (acceptat de norme) maxim. Norma a acționat însă, în acest caz, în spiritul unei preferințe tradiționale manifestate de vorbitorii culți. Exemplele scrise și orale de variație între substantivele și adverbele în discuție sînt numeroase. În numai cîteva numere recente din
Maxim, minim by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/8145_a_9470]
-
variantă la maxim s-ar putea explica foarte bine în relație cu substantivul (acceptat de norme) maxim. Norma a acționat însă, în acest caz, în spiritul unei preferințe tradiționale manifestate de vorbitorii culți. Exemplele scrise și orale de variație între substantivele și adverbele în discuție sînt numeroase. În numai cîteva numere recente din cotidianul Evenimentul zilei (EZ), se înregistrează ambele forme: adverbul maximum - "ar putea intra în dotarea armatei britanice în maximum un an" (EZ 16.08.2008), "locuitorii primesc apă
Maxim, minim by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/8145_a_9470]
-
săptămână" (EZ 16.08.2008), "în maximum două săptămâni" (EZ 17.08.08) - dar și maxim: "un program de formare de maxim 16 luni" (EZ 14.08.2008), "numărul acestora să fie suplimentat la maxim nouă" (EZ 12.08.2008). Substantivul maxim apare destul de des, în contexte tehnice: "moneda americană a atins și luni un maxim al ultimelor șase luni" (EZ 16.08.2008), "reprezintă un maxim istoric" (EZ 14.08.2008), "nivelul Prutului a atins ieri un nou maxim istoric
Maxim, minim by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/8145_a_9470]
-
inculte, ca mai toate cele produse de tendința de simplificare a neologismelor, într-o perioadă în care formele etimologice sînt în genere conservate (în respingerea lor ar putea juca un rol și corespondentele cu -um din engleză!). Specializarea morfologică (adjectiv, substantiv / adverb) contează doar dintr-o perspectivă raționalistă față de care uzul e indiferent. Partida rămâne deschisă: deși sînt foarte frecvente, aș ezita să afirm că maxim și minim reprezintă norma de mîine.
Maxim, minim by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/8145_a_9470]
-
am găsit, deocamdată, nicio atestare în internet. Originea termenului husen a fost explicată convingător de Al. Graur, într-un articol - "Notes sur quelques mots d'argot" - din 1937; lingvistul a arătat că este vorba de un împrumut din idiș, unde substantivul husn are sensul "logodnic". Etimologia a fost preluată de Micul Dicționar Academic (MDA, 2002), în care s-a ales varianta fonetică husăn; în DEX cuvântul lipsește, ca și în Noul dicționar universal (NDU, 2006) și în Dicționarul explicativ ilustrat (DEXI
Husen by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/7042_a_8367]
-
fiind interpretată ca un sufix; această explicație rămâne totuși o simplă ipoteză, cu destule semne de întrebare. Oricum, constatăm că verbul a cafti are o familie lexicală destul de bogată. În categoria numelor de agent, de la a cafti s-au format substantivele caftitor "bătăuș", cu femininul caftitoare, și caftangiu (caftangioaică), cu același sens, dar cu o notă mai puternic peiorativă, caracteristică sufixului -a(n)giu. Cuvântul astfel derivat a devenit omonim cu vechiul caftangiu (din turcescul kaftancý), numele unui rang boieresc (ale
Cafting by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/7086_a_8411]
-
caftangiilor din escortă" (Expres, 34, 1992); "caftangii cu psihologie de gașcă" (A. Pleșu, în Dilema veche, 19.03.2009) - pare să piardă teren, fiind concurat de sinonimul său aparent mai neutru, dar cu atât mai ironic. Caftitor funcționează atât ca substantiv ("Trebuie să-l ginească pe caftitor", Goma, Ostinato, 1991: 49; "Celebrul caftitor băgat la zdup", dupabloguri.realitatea.net, 22.05.2009), cât și ca adjectiv: "vrea să dea legi care să le tempereze elanul caftitor" (Gândul, 30.10.2007); "a
Cafting by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/7086_a_8411]
-
net, 22.05.2009), cât și ca adjectiv: "vrea să dea legi care să le tempereze elanul caftitor" (Gândul, 30.10.2007); "a ales un mod de-a dreptul caftitor să îi încurajeze" (Ghimpele de Cluj, 1.10.2008). Ca substantiv, caftitor apare destul de des în construcții glumețe, ca de taxinomie științifică, care indică și victima tipică, evocând o anume stabilitate a activității: "un fotbalist caftitor de babe" (sighisoara-samizdat.ro), "gloriosul caftitor de suporteri" (Evenimentul zilei, 17.03.2006); "caftitor de
Cafting by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/7086_a_8411]
-
primul transfer de la material la obiectul confecționat din acel material petrecîndu-se în vremea în care banii erau ținuți în pungi de piele. Toate acestea sînt, desigur, simple ipoteze. Dicționarele mai noi de argou înregistrează și extinderea specializării semantice argotice de la substantivul coajă la familia sa lexicală: a coji și cojeală căpătînd și sensurile de "a fura", respectiv "furt". Că aceste sensuri sînt reale o confirmă din nou internetul, de pildă printr-un text care vorbește de: "amețirea practicanților cu niște tehnici
Coajă by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/8099_a_9424]
-
Trebuie pus capăt acestei situații. Nu este institut cultural român în ordine dacă nu are sediu, personal calificat, bibliotecă dotată, sală de conferințe, echipamente de prezentare și editare etc. Încheiem revenind la sporirea (generarea, producerea etc. - putem folosi mai multe substantive din limbajul sociologiei actuale a culturii) valorilor culturale. Ca țară, nu ne putem permite să rămânem cu ceea ce avem, chiar dacă ceea ce avem trebuie promovat cu totul altfel decât s-a facut pănă de curând. Pentru România, spus cât se poate
Andrei Marga despre câteva chestiuni practice la ICR () [Corola-journal/Journalistic/81047_a_82372]
-
Timișoara ,apoi la Arad,pentru a prezenta politicile sociale viitoare.Eu voi prezenta proiectele europene", este ultimul mesaj al europarlamentarului, postat joi. Maria Grapini a fost aspru taxată de un internaut: "Cum este cu "Secretaru"? Chiar nu vreți să articulați substantivul sau sunteți ocupată cu ștergerea postărilor mele și blocarea accesului la pagină? Probabil că doreați să scrieți oamenii în loc de "oameni".
Maria Grapini, gafă de europarlamentar. "Cum e cu Secretaru?" by Roxana Covrig () [Corola-journal/Journalistic/28526_a_29851]
-
care e mult mai profundă decît tiparele descoperite de Spengler, și anume morfologia gramaticală a părților de vorbire. Limba înseamnă gîndire, și părțile de vorbire ale unei limbi sunt forme de condensare prin care spiritul, concentrîndu-se în cîteva precipitate lexicale (substantiv, adverb, adjectiv etc.), le impregnează cu matricea lui. Mai mult, bizareria Europei este că în fiecare epocă a dominat spiritul unei anumite părți de vorbire, și atunci merită a vedea corespondența care leagă o perioadă de o parte flexibilă sau
Onomatopee și holomer by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4334_a_5659]
-
și predilecția de a trece lumea prin sita abstracțiunilor. În Despre demnitatea Europei fiecare capitol tratează o parte de vorbire drept emblemă a spiritului unei epoci. Urmarea este o tipologie care, descrisă succint, arată astfel: „un ceas istoric cînd primează substantivul, în speță Evul Mediu; un altul al adjectivului, Renașterea, un ceas cînd primează adverbul (felul în care este redat ceva), anume ceasul Reformei, al Contrareformei și cel al secolului clasic francez; un ceas al pronumelui ca «eu»; unul al conjuncției
Onomatopee și holomer by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4334_a_5659]
-
bătaie morfologică. Din cele zece părți de vorbire, Noica lasă deoparte două - articolul și interjecția - considerîndu-le plate, fără ferment speculativ. Totuși, interjecția în varianta onomatopeei (onoma = nume + poiesis = facere) desemnează chiar actul de numire primordială a lucrurilor. Etimologic vorbind, orice substantiv sau adjectiv s-au ivit dintr-o onomatopee, adică dintr-o botezare primitivă în cursul căreia subiectul, mimînd alura sonoră a obiectului, face corp comun cu el. Interjecția e pastișa fonetică a unui obiect în pielea căruia a intrat și
Onomatopee și holomer by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4334_a_5659]
-
mimînd alura sonoră a obiectului, face corp comun cu el. Interjecția e pastișa fonetică a unui obiect în pielea căruia a intrat și subiectul. În limbaj noician, onomatopeea e holomerul (partea purtătoare de întreg) din care se va desprinde ulterior substantivul (subiectul) și verbul (predicatul). În schimb, articolul este iremediabil steril, neavînd virtuți de ordin dialectic. Enclitic sau proclitic, hotărît sau nu, el e condamnat la a fi un veșnic însoțitor, docil și fără greutate metafizică, al substantivului. Prin optimismul cu
Onomatopee și holomer by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4334_a_5659]
-
va desprinde ulterior substantivul (subiectul) și verbul (predicatul). În schimb, articolul este iremediabil steril, neavînd virtuți de ordin dialectic. Enclitic sau proclitic, hotărît sau nu, el e condamnat la a fi un veșnic însoțitor, docil și fără greutate metafizică, al substantivului. Prin optimismul cu care, împotriva resemnării occidentale, Noica privește destinul Europei, el se arată un adept al kairos-ului (timpul prielnic). Istoria are căderi și alunecări, dar în ciuda cataclismelor viața are sens meliorist în clipele ei de grație. Totul e să
Onomatopee și holomer by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4334_a_5659]
-
alcătuirea unei poezii de cinci versuri care să ilustreze perfect rezultatul reflecției elevilor asupra unei noțiuni însușite, fiecare dintre ele trebuind să răspundă unor cerințe exacte: Primul vers este de obicei un singur cuvânt reprezintă titlul și precizează, printr-un substantiv, subiectul (ex. Lider); Al doilea vers este format din două cuvinte, două adjective care descriu subiectul (ex. Responsabil, echilibrat); Al treilea vers conține trei cuvinte, verbe la gerunziu, referitoare la acțiuni proprii subiectului (ex. Judecând, decizând, controlând); Al patrule vers
Politica demografică a regimului Ceauşescu by Moţoiu Virginia () [Corola-publishinghouse/Administrative/91523_a_92998]