2,316 matches
-
locuită cu mult timp înainte de sosirea romanilor. Toponimul "" / "Moguntiacum" este probabil de origine celtică, format din trei elemente: rădăcina "Mog-" are un sens obscur, sufixul celtic (?) cunoscut "-ontiu-" (Cf. Besançon < "Vesontio", pe preindoeuropeanul "*ves" „munte”; Ressons < "Rosontium"; Lyons-la-Forêt < "*Licontium") și sufixul celtic cu valoare localizantă "*-ăko-" devenit "-acum", foarte răspândit. În timpul celei de-a doua jumătăți a secolului I î.Hr., celții constituiau principala forță aflată pe malurile Rinului superior. Ei populau și regiunea actualului Mainz și au denumit această așezare pornind
Mogontiacum () [Corola-website/Science/322977_a_324306]
-
existed among the Igbo before the 16th century, but died ouț after it became popular among secret societies, who made Nsibidi a secret form of communication. Limba Igbo este dificilă din cauza numărului mare de dialecte, bogăția să în prefixe și sufixe și intonația sale grele. Igbo este o limbă tonala și există sute de dialecte diferite Igbo și limbi igboid, cum ar fi limbile Ikwerre și Ekpeye. În 1939, Dr. Ida C. Ward a condus o expediție de cercetare pe dialecte
Igbo (popor) () [Corola-website/Science/336414_a_337743]
-
prezent al verbului "a stăpâni", forme derivate fiind atestate atât în limbile moderne, cât și cele vechi din familia kîpceacă. Nicolae Iorga a considerat și o origine tracică a numelui. Referitor la o posibilă origine cumanică a numelui credea că sufixul "aba" („tată”), marca o distincție onorifică, identificabilă în cele mai multe cumane, ca de exemplu "Terteraba", "Arslanapa", "Ursoba", "Itoba" etc. Sufixarea era de obicei cu aceste terminații, cu semnificați "tatăl lui", dar celălalt obicei onomastic arhirăspîndit în lumea turcică, sufixarea cu "-oğlu
Dinastia Basarabilor () [Corola-website/Science/300123_a_301452]
-
etc. Sufixarea era de obicei cu aceste terminații, cu semnificați "tatăl lui", dar celălalt obicei onomastic arhirăspîndit în lumea turcică, sufixarea cu "-oğlu" "fiul lui", era praticat totuși și de cumani (potrivit izvoarelor, unele nume de clanuri au avut acest sufix în locul sufixelor "paterne" "-aba", "-apa" și "-oba", de exemplu numele de clan "Burçoğlu"). În Turcia există actualmente mai mulți purtători ai numelui Basar/Bazar sufixat cu "-oğlu". Potrivit altor opinii, , numele tatălui lui Basarab este identificabil ca "Toq-tämir", și comun
Dinastia Basarabilor () [Corola-website/Science/300123_a_301452]
-
era de obicei cu aceste terminații, cu semnificați "tatăl lui", dar celălalt obicei onomastic arhirăspîndit în lumea turcică, sufixarea cu "-oğlu" "fiul lui", era praticat totuși și de cumani (potrivit izvoarelor, unele nume de clanuri au avut acest sufix în locul sufixelor "paterne" "-aba", "-apa" și "-oba", de exemplu numele de clan "Burçoğlu"). În Turcia există actualmente mai mulți purtători ai numelui Basar/Bazar sufixat cu "-oğlu". Potrivit altor opinii, , numele tatălui lui Basarab este identificabil ca "Toq-tämir", și comun atât între
Dinastia Basarabilor () [Corola-website/Science/300123_a_301452]
-
Dacă schimbăm ordinea acestor cuvinte obținem presupus, care are o altă semnificație: pre, care acum capătă valoare de Înainte și nu peste (și el agregat din pe și ste - stă!). Dimineață este compus din di - zi, mine de la mâine și sufixul ță. Aceeași logică a formării cuvântului o găsim și În francezul demain, italianul domani, spa niolul manana, dar desigur, În aceste cazuri main, mani și-a pierdut sensul primar de mâine. Același lucru poate fi spus și despre săptămână, șapte
Editura Destine Literare by Marius Fincă () [Corola-journal/Journalistic/99_a_393]
-
de dacii antici, care trăiau pe teritoriul actual al României, Republicii Moldova și parțial pe cel al Ucrainei. Orașul s-ar fi numit "Petridava" sau "Klepidava", termeni ce provin din grecescul "petra" sau din latinescul "lapis", ambele însemnând "piatră" și din sufixul dac "dava" care însemna "cetate". Camenița actuală este atestată documentar din 1062 ca oraș al Rusiei Kievene. În 1241, el a fost distrus de invadatorii mongoli. În 1352, el a fost anexat de regele Poloniei Cazimir al III-lea, și
Camenița () [Corola-website/Science/309323_a_310652]
-
dă sensul, unul sau mai multe afixe (dacă este cazul) și vocală finală, care arată partea de vorbire a cuvântului. De exemplu, structura cuvântului malsanulejo "spital": Rădăcina sân- înseamnă "sănătate", "sănătos". Cu prefixul mal- se obține sensul opus, adică "bolnav". Sufixul -ul- înseamnă "persoană", iar -ej- înseamnă "loc"; adică "loc pentru oameni bolnavi". Toate substantivele se termină în "-o". Pluralul se formează adăugând terminația "-j". Există numai două cazuri: nominativ și acuzativ. Acuzativul se formează adăugând terminația "-n" (la plural, după
Gramatica limbii esperanto () [Corola-website/Science/300745_a_302074]
-
-ul- înseamnă "persoană", iar -ej- înseamnă "loc"; adică "loc pentru oameni bolnavi". Toate substantivele se termină în "-o". Pluralul se formează adăugând terminația "-j". Există numai două cazuri: nominativ și acuzativ. Acuzativul se formează adăugând terminația "-n" (la plural, după sufixul "-j"). Prin urmare, un substantiv din esperanto are patru forme, după cum se vede în tabelul următor: Nominativul se folosește pentru a exprima subiectul propoziției: De asemenea, numele predicativ stă întotdeauna în nominativ (o greșeală des întâlnită la începători este folosirea
Gramatica limbii esperanto () [Corola-website/Science/300745_a_302074]
-
toți japonezii ajung să stăpînească bine acest mod de adresare. O parte din elementele acestui nivel de politețe au pătruns în vorbirea curentă, ca de exemplu sufixarea numelor de persoane cu particula onorifică -san: "Nakamura-san" înseamnă "domnul/doamna/domnișoara Nakamura". Sufixul -san nu se aplică niciodată la propriul nume; de asemenea nu se folosește pentru a numi pe cineva din propriul grup în conversația cu cineva din afara grupului. Adesea însă doar -san nu este suficient. Față de un profesor, avocat, doctor, acest
Limba japoneză () [Corola-website/Science/296903_a_298232]
-
-san nu se aplică niciodată la propriul nume; de asemenea nu se folosește pentru a numi pe cineva din propriul grup în conversația cu cineva din afara grupului. Adesea însă doar -san nu este suficient. Față de un profesor, avocat, doctor, acest sufix se înlocuiește cu -sensei. De observat că sensei poate fi folosit și independent, cu sensul de "domnule învățător", "doamnă învățătoare", "domnule doctor", etc. Alte formule de adresare mai sînt și: -kun pentru egali sau inferiori de sex masculin, diminutivul -chan
Limba japoneză () [Corola-website/Science/296903_a_298232]
-
și: -kun pentru egali sau inferiori de sex masculin, diminutivul -chan pentru copii sau animale de casă, -senpai pentru colegi din anii mai mari, kōhai pentru colegii din clasele inferioare, etc. Un grad mai mare de politețe este exprimat prin sufixul -sama care e folosit pentru clienții firmei, pentru persoane de rang mult superior (dacă -sensei nu se poate aplica), sau pe plic după numele destinatarului. Tot ca element de politețe este adăugarea prefixelor onorifice o- sau go- la substantive. Numărul
Limba japoneză () [Corola-website/Science/296903_a_298232]
-
femeile din clasele superioare din afara curții imperiale au început să folosească și ele aceste cuvinte, în era Edo (1603-1868) devenind o parte inseparabilă a culturii și educației femeilor din clasele superioare. Folosirea prefixelor de politețe "o-", "go-" sau "mi-" și sufixul "-moji" în limbajul contemporan poate fi atribuită influenței limbajului "nyōbō kotoba". Limbajul masculin este, în general, mai brut, direct, aspru decît cel feminin. De exemplu, un bărbat uneori zice "Hara ga hetta" („Mi-e foame”), dar o femeie probabil că
Limba japoneză () [Corola-website/Science/296903_a_298232]
-
un sat în comuna Hoghiz din județul Brașov, Transilvania, România. În prima atestare documentară (în anul 1372) Cuciulata purta numele de "Kotzalad". Denumirea este de origine maghiară, vine din antroponimul de origine turcica Kocsola "Chociola" la care s-a adăugat sufixul toponimic maghiar -d (echivalent al românescului -ești). Alte menționări: în 1589 - "Kucsalota", în 1637 "Kucstulata", iar în 1648 "Kociulata". Cuciulata este situată pe malul sudic al Oltului, la poalele munților Perșani, fiind traversată de pârâul Lupșa. Drumul Județean 104 trece
Cuciulata, Brașov () [Corola-website/Science/300939_a_302268]
-
că o expresie a stării obiectului, ca o însușire statică a acestuia. l românesc provine din formă de participiu pasiv perfect din limba latină: "cantatus, -a, -i, -æ" > "cântat, -ta, -ți, -te". Din punct de vedere formal, este marcat de sufixul "-ț" (la majoritatea verbelor) sau "-s" (la cele mai multe verbe cu perfectul simplu în "-se-"): "zis, -să, -și, -se". Cu valoare adjectivala, participiul are forme de gen, număr și caz că adjectivele variabile de tipul "bun", precum și grade de comparație: "La
Participiu () [Corola-website/Science/316330_a_317659]
-
din gerunziul latinesc, aceeași formă care este la originea formei numite gerunziu în gramaticile românești: "cantandum" > "chantant". La verbele regulate la acest mod, se formează din rădăcina formei de indicativ prezent, persoana I plural (aceeași că a indicativului imperfect), cu sufixul "-ant". În una din clasele de conjugare, numită a doua, înaintea sufixului de participiu prezent există sufixul "-iss-": În limba vorbită, forma de participiu prezent este folosită mai mult ca adjectiv calificativ, acordându-se în gen și număr: De multe
Participiu () [Corola-website/Science/316330_a_317659]
-
în gramaticile românești: "cantandum" > "chantant". La verbele regulate la acest mod, se formează din rădăcina formei de indicativ prezent, persoana I plural (aceeași că a indicativului imperfect), cu sufixul "-ant". În una din clasele de conjugare, numită a doua, înaintea sufixului de participiu prezent există sufixul "-iss-": În limba vorbită, forma de participiu prezent este folosită mai mult ca adjectiv calificativ, acordându-se în gen și număr: De multe ori, participiul prezent este substantivat, desemnând persoane: "commerçant, commerçante" „comerciant, comercianta”, "passant
Participiu () [Corola-website/Science/316330_a_317659]
-
La verbele regulate la acest mod, se formează din rădăcina formei de indicativ prezent, persoana I plural (aceeași că a indicativului imperfect), cu sufixul "-ant". În una din clasele de conjugare, numită a doua, înaintea sufixului de participiu prezent există sufixul "-iss-": În limba vorbită, forma de participiu prezent este folosită mai mult ca adjectiv calificativ, acordându-se în gen și număr: De multe ori, participiul prezent este substantivat, desemnând persoane: "commerçant, commerçante" „comerciant, comercianta”, "passant, passante" „trecător, trecătoare”. Participiul prezent
Participiu () [Corola-website/Science/316330_a_317659]
-
prezent numai prin cuvântul "en" care îl precede: "Elle aime travailler en écoutant de la musique" „(Ei) îi place să lucreze ascultând muzică”. Participiul trecut francez are aceeași origine că participiul românesc. Se formează de regulă de la rădăcina perfectului simplu, cu sufixe diferite în funcție de clasă de conjugare: Și participiul trecut este mult folosit că adjectiv calificativ: "une porte ouverte" „o ușă deschisă”. Că în română, cu valoare verbală, participiul trecut este folosit în primul rând drept component al formelor temporale compuse: "elle
Participiu () [Corola-website/Science/316330_a_317659]
-
formele de participiu activ și de participiu pasiv, definite că forme verbale nepersonale, ambele cu valoare temporală de trecut. Participiul activ se formează în mod regulat de la rădăcina infinitivului. De regulă, dacă acesta se termină în vocală, i se adaugă sufixul "-l-", iar dacă se termină în consoana, sufixul are varianta "-al-". Consoana l suferă o schimbare fonetica la masculin singular, sufixul devenind "-o", respectiv "-ao". Participiul activ se acordă în gen și număr, desinența de masculin singular fiind nulă. Exemple
Participiu () [Corola-website/Science/316330_a_317659]
-
definite că forme verbale nepersonale, ambele cu valoare temporală de trecut. Participiul activ se formează în mod regulat de la rădăcina infinitivului. De regulă, dacă acesta se termină în vocală, i se adaugă sufixul "-l-", iar dacă se termină în consoana, sufixul are varianta "-al-". Consoana l suferă o schimbare fonetica la masculin singular, sufixul devenind "-o", respectiv "-ao". Participiul activ se acordă în gen și număr, desinența de masculin singular fiind nulă. Exemple: Participiul activ se folosește aproape numai în formele
Participiu () [Corola-website/Science/316330_a_317659]
-
se formează în mod regulat de la rădăcina infinitivului. De regulă, dacă acesta se termină în vocală, i se adaugă sufixul "-l-", iar dacă se termină în consoana, sufixul are varianta "-al-". Consoana l suferă o schimbare fonetica la masculin singular, sufixul devenind "-o", respectiv "-ao". Participiul activ se acordă în gen și număr, desinența de masculin singular fiind nulă. Exemple: Participiul activ se folosește aproape numai în formele verbale compuse: Mai rar, participiul activ poate avea valoare preponderent adjectivala, fiind atribut
Participiu () [Corola-website/Science/316330_a_317659]
-
rar, participiul activ poate avea valoare preponderent adjectivala, fiind atribut: "iščezli gradovi" „orașe(le) dispărute”. Participiu pasiv au numai verbele tranzitive. Se formează de regulă la unele verbe din rădăcina infinitivului, la altele din cea a indicativului prezent, si cu sufixele "-n, -en, -jen, -ven" sau "-ț". Formă de participiu pasiv se acordă în gen, număr și caz, declinându-se că adjectivele, având la nominativ masculin singular desinența zero. Exemple: Participiul pasiv se folosește cu valoare preponderent verbală în construirea diatezei
Participiu () [Corola-website/Science/316330_a_317659]
-
preponderent adjectivala că atribut: kuvano meso" „carne gătită”, udata žena" „femeie măritata”. În gramaticile limbii maghiare, participiul este considerat o formă nominală a verbului și are trei forme temporale: prezent, trecut și viitor. Acest timp al participiului se formează cu sufixul "-ó/-ő " adăugat de regulă la rădăcina verbului, identică cu forma de indicativ prezent, persoana a III-a singular: "olvas" „citește” → "olvasó „care citește, cititor”; "néz" „privește” → "néző „care privește, privitor”. Rădăcinile unor verbe se scurtează la participiul prezent: "mosolyog
Participiu () [Corola-website/Science/316330_a_317659]
-
indicativului trecut, persoana a III-a singular, și are sens pasiv. Valoarea să preponderent adjectivala face să fie de cele mai multe ori atribut: "a múlt században épített templom" „biserică construită în secolul trecut”. Acest timp se formează de la rădăcina verbului, cu sufixul "-andó/-endő ", are valoare adjectivala și exprima o acțiune care este necesar sau obligatoriu să fie efectuată, ceea ce îl face să corespundă deseori cu supinul românesc: alkalmazandó szabályok" „reguli de aplicat”, követendő példa" „exemplu de urmat”, "Használat előtt felrázandó" „A
Participiu () [Corola-website/Science/316330_a_317659]