29,657 matches
-
Albright și Joerg Haider, în planul democrației nu este atât de mare cum crede opinia publică sub influența mass-media, între templieri și bolșevici există "scutecele roșii". Mesajul acestei cărți este unul mai degrabă implicit. Cel mult, uneori, autorul încearcă să sugereze cititorului un unghi nou de abordare a realității. De cele mai multe ori însă el prezintă fapte nude, în derularea lor cotidiană, mereu atent însă la nuanțe care pentru mulți rămîn nebăgate în seamă: "Duminică, Haider a aprobat compensațiile pentru cetățenii de
Gray is beautiful? by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/12348_a_13673]
-
confesiunii. Amestec realitatea cu ficțiunea ca să comentez drama științelor postmoderne. O bio-ficțiune ingenioasă care sparge barierele dintre genuri. Un roman bazat pe fapte reale, nu o biografie cu petice ficționale. Ce se întîmplă cînd scrii un roman plecînd de la mărturii? Sugerezi multiplicitatea realității". Este limpede că Logica postmodernului nu este un roman în sensul tradițional al termenului. Personajul central este unul implicit, care există doar prin selecțiile pe care le operează în realitatea mediatică a zilei și prin judecățile sale care
Gray is beautiful? by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/12348_a_13673]
-
panoramic în care băieții fac exerciții în curtea bisericii, cadru care face aluzie la punctul de vedere al unui Dumnezeu absent, și imagini în slow motion cu preoții în sutane care joacă fotbal sau cu băieții care înoată, imagini care sugerează încărcătura erotică pe care le-o atribuie privirea lui padre Manolo. Nici coloana sonoră nu e lăsată la voia întâmplării: compusă de Alberto Iglesias, amintește de cele făcute de Bernard Herrmann pentru Hitchcock. Pluristratificarea filmului din punctul de vedere al
Proasta, dar sentimentala educație by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12338_a_13663]
-
dar în care se ascultă puțin, se înțelege și mai puțin și în care sunetul calm al discuției se aude rar". E vorba de o decădere sau de o continuitate? Numele invocate de H.-R. Patapievici în sprijinul tezei sale sugerează mai degrabă că așa am fost întotdeauna: la 1921, când B. Fundoianu biciuia provincialismul și spiritul servil-imitator, la 1934, când Eugen Ionescu ne descria drept o cultură minoră a falselor căutări și a falselor probleme, la 1982, când Ioan Petru
Mission: Impossible by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/12345_a_13670]
-
ajunge să substituie (din fericire!) peste tot pe ș: ,cica ,tu kiar ejti țărancă??"... uff.. aj dansa o viatză întreagă si aj fi fericită...de multe ori kiar reujesc.... am nijte principii bine înfipte" (nebunii.ro). Dacă ejti și nijte sugerează oralitatea populară, iar aș poate deveni într-adevăr aj în fonetică sintactică (pentru că se pronunță împreună cu consoana inițială a cuvîntului următor), transformarea în poziție intervocalică - reujesc - e aberantă; ca și în adverbul așa (,să te iau aja cum ejti", pixelrage
Ș/J by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/12356_a_13681]
-
Livius. Lucrurile se legau, așadar. Personajul principal rămînea totuși Pleșu. Scrisoarea proiectată îi neliniștea pe unii. înaltul funcționar din minister fusese solicitat să mă sperie. Mi-am dat seama ușor că la atîta se limita mandatul lui. Cînd i-am sugerat ironic că e liber să mă sancționeze, mi-a replicat că măsurilor administrative le pusese capăt Congresul IX al P.C.R. Asta după ce-mi debitase un discurs de vreo jumătate de oră în cea mai perfectă limbă de lemn. Nu
Dar Papa? by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/12359_a_13684]
-
greier (1981)! Dacă încă din tabletele adunate în Calitatea de martor (1970) și reeditate anul trecut Ana Blandiana considera arta ca scop nu ca efect, deși era conștientă și chiar afirma artificialitatea intrinsecă a scrisului, acum merge până la capăt și sugerează inutilitatea, zădărnicia poetului care trăiește numai scriind, pentru care, totuși, "nimic din ceea ce nu e scris/ nu există". Volumul se închide cu un poem sugestiv. Secolul este altul, timpul nu mai are ritm și coerență, binele și răul nu mai
Sensul în derivă by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12369_a_13694]
-
valabilă la o montare abilă. Textul pieselor permite nenumărate, uluitoare, jocuri scenografice, amplificări vizuale ale sensului în continuarea logicii textului. Îmi amintesc un exemplu de detaliu: felul inteligent în care punerea în scenă a piesei Poate Eleonora de către Alexandru Tocilescu sugera, prin deplasarea pe scenă a actorilor, o abreviere aberantă: VAT| e un cuvînt care provine de la FARMACIE. Și jocul de retragere sacadată al actorilor unul din fața celuilalt amplifica, într-un fel simplu, dar care poate fi doar văzut, nu și
"E un joc monoton... Dar e bine ca e monoton..." by Cătălin D. Constantin () [Corola-journal/Journalistic/12374_a_13699]
-
sau se înalță spre surprinzătoare proiecții spre viitor, fiecare protagonist are în spate o poveste derulată în alte locuri. Nimic nu este limpede în această succesiune aleatorie de timpi și spații ale acțiunii (la un moment dat, pe la mijlocul cărții, se sugerează chiar că protagonista a murit, pentru a-și continua apoi bine-mersi depănarea poveștilor în capitolele următoare). Nu se poate ști cu precizie nici dacă Ana este vie sau moartă, nici dacă este o asistentă medicală care și-a uitat actele
Un șaizecist postmodern by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/12370_a_13695]
-
și, datorită ambiguității introduse de interprete în jocul lor, întâmplarea se înscrie în aerul de irealitate al poveștii. Trupele romane sunt conduse de Simona Vintilă, îmbrăcată în bărbat și mimând comportamentul viril al generalului roman Caius Lucius. Actrița reușește să sugereze golul care explică de ce, deși a învins pe câmpul de bătălie, generalul se întoarce la Roma fără tributul cuvenit. Viorica Petrovici a construit un decor simplu sugerînd atemporalitatea, dar și concretul unor ambianțe, costumele devin sub ochii spectatorului hainele necesare
Un rege vagabond by Magdalena Boiangiu () [Corola-journal/Journalistic/12384_a_13709]
-
bărbat și mimând comportamentul viril al generalului roman Caius Lucius. Actrița reușește să sugereze golul care explică de ce, deși a învins pe câmpul de bătălie, generalul se întoarce la Roma fără tributul cuvenit. Viorica Petrovici a construit un decor simplu sugerînd atemporalitatea, dar și concretul unor ambianțe, costumele devin sub ochii spectatorului hainele necesare unei anumite scene, scenografia fiind unul din elementele cele mai adecvate concepției regizorale. Fascinat de lumea lui Shakespeare, sintetică, tragică și ridicolă în același timp, Hausvater a
Un rege vagabond by Magdalena Boiangiu () [Corola-journal/Journalistic/12384_a_13709]
-
eliptic, destul de rapid (filmul începe cu achiziționarea apartamentului), la unul lent, dar nu liniar - segmentat de imaginile de la televizor, care funcționează în dauna climaxului, și de fanteziile Chiarei, marcate muzical - în care prevalentă e compoziția cadrelor, jocul de lumini postrenascentist sugerând dubla detenție (cea ideologică, a teroriștilor și cea factuală, a politicianului). Oricum, dincolo de defectul pe care l-am menționat, filmul merită cu prisosință Premiul pentru cel mai bun film și trofeul Festivalului Anonimul. La Secțiunea de scurtmetraj, competiția trebuie să
Retrospectivă "Anonimul" by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12386_a_13711]
-
Singurele explicații posibile pentru acest neobișnuit anonimat sunt: fie că avem de-a face cu o banală omisiune tipografică, neremarcată la vreme, fie că cineva, priceput cât de cât în critica textelor și tehnica edițiilor și totodată binevoitor, i-a sugerat editorului și autorului notei menționate că ar fi mai bine să opteze pentru soluția lui Farfuridi, adică să le dea pe amândouă anonime, întrucât calitatea amândurora este compromițătoare, atât pentru cel ce ar semna îngrijirea, cât și pentru autorul notei
Ridicola obstinație by G. Pienescu () [Corola-journal/Journalistic/12377_a_13702]
-
de rezistență (dosarul, marea convorbire cu un autor contemporan ilustru, panorama noilor apariții editoriale, pe genuri) suportă ameliorări și diversificări. Cititorii au dorit mai mult spațiu pentru prezentarea cărților de poezie și eseuri (pînă acum precumpăneau romanele, biografiile, memorialistica). Au sugerat introducerea și a altor forme de jurnalism literar, mai vioaie: pornind de la o carte lansată de curînd - dezbaterea unei teme, din diferite unghiuri și cu opinii diverse. Sau o anchetă în jurul unui autor mai puțin cunoscut. Au vrut mai mult
"Le Magazine littéraire" by Adriana Bittel () [Corola-journal/Journalistic/12383_a_13708]
-
Gabriela Ursachi Ion D. Sîrbu s-a născut la Petrila, în 1919, într-o familie muncitorească, dintr-un tată miner. Acesta i-a sugerat fiului că urarea "Noroc bun!", dincolo de aparența unui pleonasm, este, mai degrabă, o îmbărbătare ce vine în întîmpinarea ostilităților soartei. Căci "norocul" poate fi și "rău", dacă Istoria te aruncă în primele linii ale războiului mondial, în prizonierat, în pușcărie
Octombrie by Gabriela Ursachi () [Corola-journal/Journalistic/12405_a_13730]
-
propriile sale instrumente este realitatea însăși, anistorică, fără trecut și fără viitor, un fel de icoană fără transcendență, adică una în transparența căreia nu intră și nu se întrezărește nici o altă realitate descriptibilă. Aici, Florin Mitroi manipulează doar esențe și sugerează existențe fondatoare: cer/pămînt, întuneric/lumină, opacitate/transparență, jos/sus, gravitație/imponderabilitate, materie/spirit. Tonurile terne, terurile, nuanțele magmatice și feminine, se întîlnesc și se interpătrund deseori cu aurul incendiar și dizolvant, cu strălucirea lui impersonală și majestuoasă. Nici atunci
Despre unitate și treime by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/12388_a_13713]
-
aceleași angulozități și definiții sumare conferă personajelor fizionomii ascetice, transformîndu-le în concepte și în stări etico-afective, dincolo de orice particularizare psihologică. Modelajul larg și subtil, cu imperceptibile vibrații ale suprafețelor, preia lumina exterioară și o prelucrează instantaneu pînă la a-i sugera natura lăuntrică. Încărcătura spirituală a acestei sculpturi, lipsa oricărei ostentații și riguroasa prezență a ideii, îl situează pe Ion Lucian Murnu alături de reformatorii sculpturii românești - Paciurea, Anghel, Brâncuși -, adică alături de aceia care au intuit faptul că resemnificarea sculpturii este posibilă
Despre unitate și treime by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/12388_a_13713]
-
tabu și teme prohibite, că trivialitatea este dată de context, nu de un cuvînt sau altul și că un mare artist poate da proba inefabilei sale delicateți chiar și atunci cînd utilizează direct, fără complexe, termeni pe care alții îi sugerează prin puncte de suspensie. În succesiunea lor cotidiană însemnările aduc mai degrabă a jurnal decît a corespondență. Ele surprind perfect starea de spirit și principala preocupare a autorului în ziua respectivă. Unele notații au rolul unor fișe de lectură (de
Inefabilul alfabet al delicateții by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/12396_a_13721]
-
mai ales în condițiile unei corespondențe zilnice; la fel de ciudat ar părea și un eventual gest al lui Emil Brumaru de a-i solicita lui Lucian Raicu restituirea scrisorilor cu scopul publicării lor în volum). Lipsa feedback-ului ar putea să sugereze faptul că aceste scrisori nu au fost niciodată expediate, adresantul jucînd doar rolul unui cititor virtual. Spre o astfel de interpretare ar putea trimite ultima epistolă din volum, purtînd data 22. IX 1980, unde este relatată chiar o întîlnire a
Inefabilul alfabet al delicateții by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/12396_a_13721]
-
o sală de disecție. Va trăi printre oameni, se va căsători cu Golaud, se va îndrăgosti de fratele mai tînăr al acestuia, Pelléas, iar la sfârșit, după o scurtă suferință, se va întoarce la punctul de plecare, deci pe masă - sugerând astfel posibilitatea unor eterne reîntoarceri, mitul clasic al tragediei ce se repetă din generație în generație. Ideea regizorului de a reprezenta decorația scenelor succesive (din interiorul castelului și din exterior, din grădină, pădure și grotă), desfășurându-se într-o unică
Pelleas et Mélisande la festivalul din Glyndebourne by Matei Chihaia () [Corola-journal/Journalistic/12413_a_13738]
-
se îndreaptă în prezent poezia ta? - Spre cer. Adică spre moarte. - Te-ai angajat în polemici... internaționale. Ce se întâmplă? Nu mai ai cu cine să polemizezi în România? - Dragă Alex. Ștefănescu, ești deosebit de galant în felul cum descrii lucrurile: sugerezi că eu aș fi fost cel care a atacat. De fapt, lucrurile au stat cu totul altfel: din 1990, am fost (și sînt) pe post de țintă, orice condeier făcîndu-și un punct de onoare din a mă pune la punct
Marta Petreu și Alex. Ștefănescu în dialog by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/12406_a_13731]
-
singurătate ultimă, pe care credem că a încercat-o la răstimpuri; optimism și totuși o bună dispoziție care cîteodată se hrănea din melancolii; preocupat de viitor și totuși istoricist în chip organic și deliberat; universal ca om, fiind interesat și sugerînd adesea simpatii chiar cu taberele cele mai adverse și totuși autohtonizat; ceva nefixat, de Ťneglijențăť care e a vieții însăși și de formulă veșnic deschisă și totuși posedînd anume stele polare; degajare dacă nu dispreț pentru erudiție și totuși avînd
Despre Nae Ionescu și Cioran (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12447_a_13772]
-
la nivel formal cît și la acela cromatic. Siluete rigide, provenite nemijlocit din repertoriul său constructivist, se amestecă straniu, după o logică pe care o instaurează mai curînd ritmurile compoziționale decît necesități exterioare, cu frize de capete, cu atitudini care sugerează mișcări încremenite, cu fragmente anatomice diverse (mîini, urechi etc), cu diverse instrumente din lumea tehnicii, cu forme de vegetație schematică, aproape ca în reprezentările bizantine, alături de nenumărate citate din propria sa operă anterioară. Misterioasă, obscură, ironică și polemică, această etapă
Ultimul Mattis Teutsch by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/12435_a_13760]
-
și conceptualizează acum cu o asemenea siguranță și rigoare încît ficțiunea imaginii tinde să se substituie lumii tridimensionale și să instituie un alt proiect de realitate. În plin realism socialist, Mattis Teutsch sabotează existența imediată, formele recognoscibile și obiectul tangibil, sugerînd implicit că există o altă lume și un alt tip de existență din care accidentalul dispare, iar în locul lui se instaurează principii incoruptibile și energii spirituale pure. Acest moment nu este, însă, decît unul intermediar. Din el derivă, printr-o
Ultimul Mattis Teutsch by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/12435_a_13760]
-
fugară. Multiplicîndu-se, umplînd aproape întregul spațiu fizic al pînzei sau al panoului, și portretul devine o compoziție modulară, un fel de arhitectură serialistă realizată din chipuri. Dar nici nu este vorba de mai multe portrete, adică de mai multe personaje sugerate prin fizionomie, ci de același portret care intră într-un ciudat proces de reverberație. Ca într-o oglindă cu mai multe niveluri, un chip unic se distribuie în nenumărate registre, iar fiecare dintre ipostaze trăiește cumva autonom, în propriul său
Ultimul Mattis Teutsch by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/12435_a_13760]