484 matches
-
zece secunde, prin care se eliberează 10 jouli. Printr-un proces care nu este încă bine înțeles, aproximativ 10 jouli sunt reabsorbiți de șocul blocat, ducând la producerea unei explozii. Neutrinii generați de o supernovă au fost observați în cazul supernovei 1987A, ceea ce i-a făcut pe astronomi să concluzioneze că această imagine a prăbușirii miezului este, în esență, corectă. Instrumentele cu apă Kamiokande II și IMB au detectat antineutrini de origine termică, în timp ce instrumentul pe bază de galim-71 Baksan a
Supernovă de tip II () [Corola-website/Science/317469_a_318798]
-
formând o gaură neagră. Masa-limită teoretică pentru acest tip de scenariu al prăbușirii miezului este de aproximativ 40-50 mase solare. Dacă masa este mai mare, se crede că o stea ar putea să devină direct gaură neagră fără faza de supernovă, deși calculele acestor limite sunt nesigure din cauza incertitudinilor modelelor existente pentru supernove. Modelul Standard din fizica particulelor este o teorie ce descrie trei dintre cele patru interacțiuni fundamentale între particulele elementare care constituie materia. Această teorie permite realizarea de predicții
Supernovă de tip II () [Corola-website/Science/317469_a_318798]
-
prăbușirii miezului este de aproximativ 40-50 mase solare. Dacă masa este mai mare, se crede că o stea ar putea să devină direct gaură neagră fără faza de supernovă, deși calculele acestor limite sunt nesigure din cauza incertitudinilor modelelor existente pentru supernove. Modelul Standard din fizica particulelor este o teorie ce descrie trei dintre cele patru interacțiuni fundamentale între particulele elementare care constituie materia. Această teorie permite realizarea de predicții asupra felului în care interacționează particulele în multe condiții. Energia per particulă
Supernovă de tip II () [Corola-website/Science/317469_a_318798]
-
din fizica particulelor este o teorie ce descrie trei dintre cele patru interacțiuni fundamentale între particulele elementare care constituie materia. Această teorie permite realizarea de predicții asupra felului în care interacționează particulele în multe condiții. Energia per particulă într-o supernovă este de regulă între unul și o sută cincizeci de picojouli (zeci-sute de MeV). Energia per particulă implicată într-o supernovă este suficient de mică pentru ca predicțiile ce rezultă din Modelul Standard al fizicii particulelor să fie suficient de corecte
Supernovă de tip II () [Corola-website/Science/317469_a_318798]
-
teorie permite realizarea de predicții asupra felului în care interacționează particulele în multe condiții. Energia per particulă într-o supernovă este de regulă între unul și o sută cincizeci de picojouli (zeci-sute de MeV). Energia per particulă implicată într-o supernovă este suficient de mică pentru ca predicțiile ce rezultă din Modelul Standard al fizicii particulelor să fie suficient de corecte. Dar densitățile mari ar putea impune corecții ale Modelului Standard. În particular, acceleratoarele de particule de pe Pământ pot produce interacții între
Supernovă de tip II () [Corola-website/Science/317469_a_318798]
-
Standard al fizicii particulelor să fie suficient de corecte. Dar densitățile mari ar putea impune corecții ale Modelului Standard. În particular, acceleratoarele de particule de pe Pământ pot produce interacții între particule de energie mult mai mare decât cele găsite în supernove, dar aceste experimente implică interacțiuni între particule individuale, și este posibil ca la densitățile foarte mari din supernove efectele să fie foarte diferite. Interacțiunile dintre neutrini și alte particule din supernove au loc prin intermediul forței nucleare slabe, despre care se
Supernovă de tip II () [Corola-website/Science/317469_a_318798]
-
Standard. În particular, acceleratoarele de particule de pe Pământ pot produce interacții între particule de energie mult mai mare decât cele găsite în supernove, dar aceste experimente implică interacțiuni între particule individuale, și este posibil ca la densitățile foarte mari din supernove efectele să fie foarte diferite. Interacțiunile dintre neutrini și alte particule din supernove au loc prin intermediul forței nucleare slabe, despre care se consideră că este bine înțeleasă. Pe de altă parte, interacțiunea dintre protoni și neutroni implică forța nucleară tare
Supernovă de tip II () [Corola-website/Science/317469_a_318798]
-
de energie mult mai mare decât cele găsite în supernove, dar aceste experimente implică interacțiuni între particule individuale, și este posibil ca la densitățile foarte mari din supernove efectele să fie foarte diferite. Interacțiunile dintre neutrini și alte particule din supernove au loc prin intermediul forței nucleare slabe, despre care se consideră că este bine înțeleasă. Pe de altă parte, interacțiunea dintre protoni și neutroni implică forța nucleară tare, care nu este înțeleasă în suficientă profunzime. Marea problemă nerezolvată a supernovelor de
Supernovă de tip II () [Corola-website/Science/317469_a_318798]
-
din supernove au loc prin intermediul forței nucleare slabe, despre care se consideră că este bine înțeleasă. Pe de altă parte, interacțiunea dintre protoni și neutroni implică forța nucleară tare, care nu este înțeleasă în suficientă profunzime. Marea problemă nerezolvată a supernovelor de tip II este aceea că nu se înțelege cum își transferă explozia de neutrini energia restului stelei, producând unda de șoc care face steaua să explodeze. Din discuția de mai sus, pentru a produce o explozie, trebuie transferat doar
Supernovă de tip II () [Corola-website/Science/317469_a_318798]
-
cercetare este hidrodinamicz plasmei care constituie steaua; felul în care se comportă ea în timpul prăbușirii miezului determină când și cum se formează unda de șoc și cum se frânează și se reactivează ea. Modelele computerizate au reușit să calculeze comportamentul supernovelor de tip II după formarea undei de șoc. Ignorând prima secundă a exploziei, și presupunând că ea este declanșată, astrofizicienii au făcut predicții detaliate privind elementele ce se produc într-o supernovă și privind curba luminoasă așteptată a acesteia. La
Supernovă de tip II () [Corola-website/Science/317469_a_318798]
-
ea. Modelele computerizate au reușit să calculeze comportamentul supernovelor de tip II după formarea undei de șoc. Ignorând prima secundă a exploziei, și presupunând că ea este declanșată, astrofizicienii au făcut predicții detaliate privind elementele ce se produc într-o supernovă și privind curba luminoasă așteptată a acesteia. La examinarea spectrului unei supernove de tip II, el prezintă linii de absorbție Balmer—frecvențe caracteristice la care absorb energie atomii de hidrogen. Cu ajutorul prezenței acestor linii, se face distincția între această categorie
Supernovă de tip II () [Corola-website/Science/317469_a_318798]
-
după formarea undei de șoc. Ignorând prima secundă a exploziei, și presupunând că ea este declanșată, astrofizicienii au făcut predicții detaliate privind elementele ce se produc într-o supernovă și privind curba luminoasă așteptată a acesteia. La examinarea spectrului unei supernove de tip II, el prezintă linii de absorbție Balmer—frecvențe caracteristice la care absorb energie atomii de hidrogen. Cu ajutorul prezenței acestor linii, se face distincția între această categorie de supernove și supernovele de tip Ia. Când se trasează graficul unei
Supernovă de tip II () [Corola-website/Science/317469_a_318798]
-
privind curba luminoasă așteptată a acesteia. La examinarea spectrului unei supernove de tip II, el prezintă linii de absorbție Balmer—frecvențe caracteristice la care absorb energie atomii de hidrogen. Cu ajutorul prezenței acestor linii, se face distincția între această categorie de supernove și supernovele de tip Ia. Când se trasează graficul unei supernove de tip II, el prezintă o creștere caracteristică până la o strălucire maximă, urmată de un declin. Aceste curbe luminoase au o viteză medie de scădere de 0,008 magnitudini
Supernovă de tip II () [Corola-website/Science/317469_a_318798]
-
luminoasă așteptată a acesteia. La examinarea spectrului unei supernove de tip II, el prezintă linii de absorbție Balmer—frecvențe caracteristice la care absorb energie atomii de hidrogen. Cu ajutorul prezenței acestor linii, se face distincția între această categorie de supernove și supernovele de tip Ia. Când se trasează graficul unei supernove de tip II, el prezintă o creștere caracteristică până la o strălucire maximă, urmată de un declin. Aceste curbe luminoase au o viteză medie de scădere de 0,008 magnitudini pe zi
Supernovă de tip II () [Corola-website/Science/317469_a_318798]
-
de tip II, el prezintă linii de absorbție Balmer—frecvențe caracteristice la care absorb energie atomii de hidrogen. Cu ajutorul prezenței acestor linii, se face distincția între această categorie de supernove și supernovele de tip Ia. Când se trasează graficul unei supernove de tip II, el prezintă o creștere caracteristică până la o strălucire maximă, urmată de un declin. Aceste curbe luminoase au o viteză medie de scădere de 0,008 magnitudini pe zi, mult mai mică decât viteza de scădere a supernovelor
Supernovă de tip II () [Corola-website/Science/317469_a_318798]
-
supernove de tip II, el prezintă o creștere caracteristică până la o strălucire maximă, urmată de un declin. Aceste curbe luminoase au o viteză medie de scădere de 0,008 magnitudini pe zi, mult mai mică decât viteza de scădere a supernovelor de tip Ia. Cele de tip II se împart mai departe în două clase, în funcție de forma curbei luminoase. Curba luminoasă a unei supernove de tip II-L prezintă o scădere liniară imediat după atingerea strălucirii maxime. Curba de lumină a
Supernovă de tip II () [Corola-website/Science/317469_a_318798]
-
medie de scădere de 0,008 magnitudini pe zi, mult mai mică decât viteza de scădere a supernovelor de tip Ia. Cele de tip II se împart mai departe în două clase, în funcție de forma curbei luminoase. Curba luminoasă a unei supernove de tip II-L prezintă o scădere liniară imediat după atingerea strălucirii maxime. Curba de lumină a unei supernove de tip II-P are o porțiune plată (denumită "platou") în timpul scăderii; ea reprezintă o perioadă în care luminozitatea scade cu viteză
Supernovă de tip II () [Corola-website/Science/317469_a_318798]
-
tip Ia. Cele de tip II se împart mai departe în două clase, în funcție de forma curbei luminoase. Curba luminoasă a unei supernove de tip II-L prezintă o scădere liniară imediat după atingerea strălucirii maxime. Curba de lumină a unei supernove de tip II-P are o porțiune plată (denumită "platou") în timpul scăderii; ea reprezintă o perioadă în care luminozitatea scade cu viteză mai mică. Viteza netă de scădere a luminozității este mai mică, la 0,0075 magnitudini pe zi la tipul
Supernovă de tip II () [Corola-website/Science/317469_a_318798]
-
de scădere a luminozității este mai mică, la 0,0075 magnitudini pe zi la tipul II-P, spre deosebire de 0,012 magnitudini pe zi pentru tipul II-L. Se crede că diferența de formă a curbelor de lumină este cauzată, în cazul supernovelor de tip II-L, de degajarea a mare parte din învelișul de hidrogen al stelei originale. Faza de platou de la supernovele de tip II-P se datorează unei schimbări a opacității stratului exterior. Unda de șoc ionizează hidrogenul din stratul exterior
Supernovă de tip II () [Corola-website/Science/317469_a_318798]
-
zi pentru tipul II-L. Se crede că diferența de formă a curbelor de lumină este cauzată, în cazul supernovelor de tip II-L, de degajarea a mare parte din învelișul de hidrogen al stelei originale. Faza de platou de la supernovele de tip II-P se datorează unei schimbări a opacității stratului exterior. Unda de șoc ionizează hidrogenul din stratul exterior—îndepărtând electronul din atomul de hidrogen—ceea ce are ca rezultat o creștere semnificativă a opacității. Aceasta împiedică fotonii din părțile interioare
Supernovă de tip II () [Corola-website/Science/317469_a_318798]
-
din atomul de hidrogen—ceea ce are ca rezultat o creștere semnificativă a opacității. Aceasta împiedică fotonii din părțile interioare ale exploziei să mai iasă. După ce hidrogenul se răcește suficient de mult pentru a se recombina, stratul exterior devine transparent. Din supernovele de tip II cu trăsături neobișnuite în spectru, cele de tip IIn pot fi produse de interacțiunea materiei degajate cu materialul circumstelar. Supernovele de tip IIb sunt foarte probabil stele masive care și-au pierdut mare parte din învelișul de
Supernovă de tip II () [Corola-website/Science/317469_a_318798]
-
iasă. După ce hidrogenul se răcește suficient de mult pentru a se recombina, stratul exterior devine transparent. Din supernovele de tip II cu trăsături neobișnuite în spectru, cele de tip IIn pot fi produse de interacțiunea materiei degajate cu materialul circumstelar. Supernovele de tip IIb sunt foarte probabil stele masive care și-au pierdut mare parte din învelișul de hidrogen (dar nu în întregime) din cauza gravitației unei stele-companion. Pe măsură ce materia eliminată de o supernovă de tip IIb se îndepărtează, stratul de hidrogen
Supernovă de tip II () [Corola-website/Science/317469_a_318798]
-
produse de interacțiunea materiei degajate cu materialul circumstelar. Supernovele de tip IIb sunt foarte probabil stele masive care și-au pierdut mare parte din învelișul de hidrogen (dar nu în întregime) din cauza gravitației unei stele-companion. Pe măsură ce materia eliminată de o supernovă de tip IIb se îndepărtează, stratul de hidrogen devine rapid mai transparent și încep să se vadă prin el straturile din profunzime. Există stele care sunt atât de mari încât colapsul miezului nu poate fi oprit. Presiunea de degenerare și
Supernovă de tip II () [Corola-website/Science/317469_a_318798]
-
(sau SN 1885A) a fost o supernovă din galaxia Andromeda, singura observată în această galaxie până în prezent de către astronomi. Este și prima supernovă observată în afara galaxiei noastre. Este cunoscută și sub numele de "Supernova 1885". a fost descoperită pe 19 august 1885 de către astronomul amator irlandez Isaac
S Andromedae () [Corola-website/Science/321813_a_323142]
-
(sau SN 1885A) a fost o supernovă din galaxia Andromeda, singura observată în această galaxie până în prezent de către astronomi. Este și prima supernovă observată în afara galaxiei noastre. Este cunoscută și sub numele de "Supernova 1885". a fost descoperită pe 19 august 1885 de către astronomul amator irlandez Isaac Ward în Belfast, și, independent, în ziua următoare de către Ernst Hartwig la Observatorul Dorpat (Tartu) din
S Andromedae () [Corola-website/Science/321813_a_323142]