440 matches
-
Primului Război Mondial împotriva Imperiului Otoman. Numele sub care a fost cunoscută inițial această unitate a fost ""La Légion d'Orient"" (Legiunea Orientului) . În 1919, ea a fost redenumită ""La Légion Arménienne"" (Legiunea Armeană). Soldații acestei legiuni erau cunoscuți printre armeni cu supranumele „gamavor” (voluntar). Armenii care trăiau în Franța s-au înrolat la începutul războiului în Legiunea străină, aceasta până la înființarea Legiunii Franco-Armene. Istoricul Avetoon Pesak Hacobian scria că „aproape toți armenii valizi din Franța, între 1.000 și 1.500 de
Legiunea franco-armeană () [Corola-website/Science/321823_a_323152]
-
ambele părți. Asta pana în 1000 când Vasile, profitând de pacea de la granițele de răsărit se întoarce cu toată puterea asupra bulgarilor și cucerește rând pe rând Albania de azi, Scopje, Moesia. Bătălia decisivă de la Kleidion avea să-i aducă supranumele de Bulgaroctonul (omorîtorul de bulgari). 14 000 de prizonieri bulgari sunt orbiți și trimiși la tarul Samuil care la vederea unei asemenea grozavii face un atac de cord și moare. Pe drumul de întoarcere Vasile ÎI îi supune și pe
Vasile al II-lea () [Corola-website/Science/316333_a_317662]
-
acțiunile amiralului său, George de Antiohia, Roger și-a permis să pornească la cucerirea cetății Mahdia din Africa, luând titlul neoficial de "rege al Africii". Fiul și succesorul lui Roger al II-lea, Guillaume "cel Rău", și-a căpătat acest supranume de pe urma lipsei sale de popularitate în rândul cronicarilor, care erau partizani ai revoltelor baronilor pe care Guillaume le-a suprimat. Domnia lui Guillaume s-a încheiat într-o stare de pace (1166), însă fiul său, Guillaume "cel Bun", era minor
Dinastia Hauteville () [Corola-website/Science/324450_a_325779]
-
să se fi numit altfel înainte de a o stăpâni Andreico Cordarul. Pe de altă parte, e puțin probabilă ipoteza conform căreia în acest sat existau mai mulți meșteri cordari (producători de sfori pentru arcuri) și de aici să-și ia supranumele Andreico. De asemenea, este cu totul exclusă o altă opinie, potrivit căreia la Cordăreni se „fabricau” coarde (săbii), din moment ce, după cum am amintit deja, acestea se procurau din afara Moldovei. În legătură cu numele așezării, mai semnalăm că nu departe de Cordăreni, lângă Unțeni
Cordăreni, Botoșani () [Corola-website/Science/324490_a_325819]
-
Vreau să combin oarecum fantasy-ul cu SF-ul - Conrad este sau un mutant, sau Marele Zeu Pan. Cartea poate fi citită în ambele feluri.” În ton cu această declarație, unele dintre aluziile că eroul ar fi Pan sunt date de supranumele lui Conrad, Nomikos (care amintește de Nomios, unul dintre numele lui Pan), de faptul că el cântă la nai, că poate fi nemuritor și că e desfigurat (șchioapătă, are față brăzdată de cicatrici și suferă de heterocromie). Conrad Nomikos este
Nemuritorul (roman de Roger Zelazny) () [Corola-website/Science/324025_a_325354]
-
meritul de a fi reușit să stabilizeze puterea centrală după asasinarea celor doi frați ai săi și totodată de a fi extins granițele țaratului bulgar, asigurându-i poziția de principală putere în Balcani, în principal în detrimentul Imperiului Latin de Constantinopol. Supranumele de "Caloian" (în limba latină, "Caloiohannes"), tradus ca "Ioan cel Frumos" sau "Ioan cel Bun" derivă din limba greacă: "Kaloiōannēs" reprezentând o formă devenită standard pentru unii împărați bizantini având numele de "Ioan" ("Iōannēs") în perioada comnenă, dar mai ales
Ioniță Caloian () [Corola-website/Science/324368_a_325697]
-
sau Petru Cantorul) (d. după 29 ianuarie 1197) a fost un teolog francez. și-a primit educația teologică la Rheims, după care s-a mutat la Paris, unde, în 1183, a devenit cantor (de unde și supranumele) la Notre-Dame de Paris. A fost ales decan la Rheims din 1196, însă a încetat din viață anul următor la abația Longpont. A scris cărți de comentarii asupra Vechiului și Noului Testament. Este de remarcat lucrarea sa asupra sacramentului penitenței
Petrus Cantor () [Corola-website/Science/324387_a_325716]
-
putut reface, au urmat destine diferite în timpurile moderne. Cel de la biserica Sfântul Ludovic a francezilor zace încă nedeportat. Obeliscul de la Pantheon a fost regăsit, în anul 1373, în apropiere de Piazza di San Macuto, de la care a primit și supranumele popular de „obelisco Macuteo”. A fost reînălțat la răsărit de biserica Santa Maria in Aracoeli, pe Capitoliu. După aproape trei secole și jumătate, în 1711, a fost dus în piața din fața Pantheonului, pe timpul pontificatului lui Clement al XI-lea. Papa
Obeliscurile Romei () [Corola-website/Science/326766_a_328095]
-
mult mai dispus să-și asume riscuri, iar atitudinea sa era una mai naționalistă. În ceea ce privește politica externă el a adoptat un dublu standard. Pe de-o parte el s-a dovedit un apărător înfocat al ordinii europene existente, cucerindu-și supranumele de „jandarmul Europei” datorită disponibilității de trimitere a trupelor ruse oriunde pe continent pentru zdrobirea revoluțiilor liberale. Pe de altă parte, el se dorea să fie considerat un cruciat și un eliberator ortodox. Din acest motiv, el nu resimțea niciun
Bătălia de la Navarino () [Corola-website/Science/325478_a_326807]
-
Anchin din Flandra. Revenit acasă, Robert a construit mănăstirea cu hramul Sfântului Andrei din Betferkerke, în apropiere de Bruges. Datorită rolului central jucat în această cruciadă, ca și a moaștelor aduse din Țara Sfântă, Robert al II-lea a primit supranumele de Robert de Ierusalim. Pe perioada absenței sale, împăratul Henric al IV-lea avusese o tentativă de a ocupa Flandra imperială. Revenit acasă, Robert a răspuns provocării prin sprijinirea unei răscoale a comunei din Cambrai împotriva împăratului și a susținătorului
Robert al II-lea de Flandra () [Corola-website/Science/324546_a_325875]
-
Mare, el devenind un factor pozitiv în așa-numita "Renaștere carolingiană". În anul 787, Paul a revenit în Italia și la Montecassino, unde a încetat din viață în data de 13 aprilie într-unul dintre anii cuprinși în perioada 796-799. Supranumele de "Diaconus" arată că ar fi fost diacon. Principala operă a lui Paul Diaconul o constituie "Historia Langobardorum". Este vorba de o istorie incompletă împărțită în șase cărți, care a fost redactată după 787 și oricum, nu înainte de 795/796
Paul Diaconul () [Corola-website/Science/324600_a_325929]
-
International, și difuzat în Regatul Unit pe Channel 4. Acest desen animat s-a bazat pe romanele lui Emilio Salgari. La fel ca în alte seriale produse de BRB, personajele sunt întruchipate de diverse animale. Sandokan, dupa cum sugerează și supranumele „Tigrul Malaeziei” este un tigru - la fel și mare parte din echipajul lui. Alte personaje sunt feline, câini, maimuțe, urși, chiar și crocodili. Primele nouă episoade din serie sunt disponibile în trei DVD-uri în Regatul Unit. Aventurile din aceasta
Sandokan (serial de desene animate) () [Corola-website/Science/324637_a_325966]
-
XIX-lea (românele furnizează date precise). Sandokan este un prinț din Borneo, care a jurat să se răzbune pe britanicii care l-au deposedat de tron și i-au ucis familia. Din această cauză, el s-a dedicat pirateriei, sub supranumele de "Tigrul Malaeziei", bucurându-se de fidelitatea necondiționată a unui echipaj format din malaezieni și din indigenii Dayak din Borneo. Principalii tovarăși ai lui Sandokan sunt portughezul Yanez de Gomera, bengalul Tremal-Naik, mahrato Kammammuri, Sanbigliong și Ada Corishant. Baza de
Sandokan () [Corola-website/Science/324642_a_325971]
-
și religii. Constantinopolul otoman s-a dezvoltat rapid ca un oraș multientinc, multicultural și cu o viață economică, politică și culturală vibrantă. Granițele aflate la o mare distanță de oraș i-au garantat siguranța și prosperitatea. Mahomed, care-și adăugase supranumele „Cuceritorul”, era hotărât să-și centralizeze imperiul. Pentru aceasta a decis să elimine ultimul vestigiu bizantin din Balcani - Despotatul Moreii - și să elimine ultimii vasali creștini care mai manifestau pretenții de independență. Începând cu 1454, el a declanșat o serie
Propășirea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/324647_a_325976]
-
și a mâncat doar pâine și apă, s-a angajat ca balerin la Teatrul Cărăbuș. Foarte curând avea să devină prim solist, acceptând provocarea de-al înlocui pe balerinul care se îmbolnăvise. Remarcabila sa evoluție la premieră i-a adus supranumele de Sfinxul Slav. La 17 ani devenea cel mai tânăr coregraf din lume, activând o vreme la Teatrul Evreiesc, unde a studiat regia cu Iacob Sternberg. Apoi s-a angajat ca solist la Opera Română din București, unde a început
Oleg Danovski () [Corola-website/Science/322101_a_323430]
-
spre est, stabilindu-se la Kiev. Béla a devenit un comandant militar de succes sub comanda lui Mieszko al II-lea Lambert, evidențiindu-se în campaniile acestuia din urmă împotriva triburilor păgâne din Pomerania. În această perioada și-a căpătat supranumele „Campionul”. Unele cronici relatează că, atunci când liderul triburilor pomeraniene l-a provocat la luptă corp la corp pe Mieszko, Béla a acceptat provocarea în numele regelui polonez. Béla a devenit unul dintre favoriții lui Mieszko și s-a căsătorit cu una
Béla I al Ungariei () [Corola-website/Science/329814_a_331143]
-
să se afirme că el se născuse în jurul anului 1000. Este probabil ca Guillaume să fi intrat în viața monahală in primul sfert al secolului al XI-lea și că a primit educația de la Thierry de Mathonville." Potrivit lui Orderic Vitalis, supranumele lui Guillaume era acela de "Calculus", motivul pentru aceasta nefiind cunoscut. Moartea sa, petrecută ulterior anului 1070, nu este consemnată. În orice caz, Guillaume era un normand care a scris din perspectiva normandă despre evenimente. a fost original compilator al
Guillaume de Jumièges () [Corola-website/Science/328101_a_329430]
-
Guaimar al IV-lea de Salerno care luptau în Sicilia în numele Bizanțului și împotriva sarazinilor. Primii membrii din familia Hauteville ("Altavilla") au câștigat reputație în Sicilia lupotând sub stindardul generalui bizantin George Maniaces, iar Guillaume de Hauteville și-a câștigat supranumele de "Braț de Fier" cu ocazia asediului Siracusei. După asasinarea catepanului Nikefor Doukeianos, petrecută la Ascoli în 1040, normanzii au plănuit alegerea unui conducător din rândurile lor, în schimb au fost însă mituiți de către principele Atenulf al IV-lea de
Cuceririle normande în Italia de sud () [Corola-website/Science/328183_a_329512]
-
a reușit să îl înfrângă pe inamicul comun, împăratul Frederic I Barbarossa. În "Divina Comedie", Dante îl plasează pe Guillaume al II-lea în Paradis. De asemenea, el este amintit și în "Decameron"-ul lui Boccaccio (tale V.7). În privința supranumelui de "cel Bun", acesta se datorează probabil mai puțin firii sale cât încetării sub domnia sa a tulburărilor interne, atât de frecvente sub tatăl său. Guillaume avea doar 11 ani atunci când tatăl său, regele Guillaume I "cel Rău" a murit, drept
Guillaume al II-lea al Siciliei () [Corola-website/Science/328291_a_329620]
-
Guillaume I (supranumit cel Rău sau cel Răutăcios) (n. 1131 - d. 7 mai 1166) a fost cel de al doilea rege al Siciliei, guvernând de la moartea tatălui său, Roger al II-lea al Siciliei din 1154 până la propria sa moarte. Supranumele de "cel Rău" pare să nu fi fost aplicat pe merit lui Guillaume I și să exprime mai degrabă atitudinea ostilă a cronicarului Hugo Falcandus și a clasei baroniale împotriva regelui. Guillaume a fost cel de al patrulea fiu al
Guillaume I al Siciliei () [Corola-website/Science/328286_a_329615]
-
pe împăratul care le plătea soldele și nu aveau nicio reținere să înăbușe violent orice fel de rebeliune împotriva monarhului. Unul dinte cei mai cunoscuți mercenari vikingi a fost viitorul rege Harald al III-lea al Norvegiei, cunoscut și cu supranumele de "Harald Hardrada" („Conducătorul dur”), care a sosit la Constantinopol în 1035 și s-a angajat în garda varegilor. El a participat la optsprezece bătălii în slujba bizantinilor. Până la reîntoarcerea sa în patrie în 1043, el a fost înaintat în
Mercenar () [Corola-website/Science/327570_a_328899]
-
apare pentru puțin timp la începutul jocului, este Haytham Kenway, un Templier britanic, care caută locația Criptei. Al doilea, și personajul principal, este Ratonhnhaké:ton, rezultat dintr-o aventură scurtă dintre Kenway și o femeie amerindiană. Ratonhnhaké:ton își ia supranumele de Connor pentru a se amesteca în societatea colonială. Când joacă ca și Connor, jucătorul are acces la o sălbăticie mare, cunoscută ca și Frontiera (care este de 1,5 ori mai mare decât Roma din ""), dar și la orașele
Assassin's Creed III () [Corola-website/Science/327951_a_329280]
-
El Zor, Siria), iar străbunicul acestuia "Ahmed Al Izzi Al Kabir" era unul din șeicii apropiați ai sultanului Abdul Hamid al II-lea, fiind responsabil religios de zona "Der El Zor". Datorită orientării sufiste a acestuia, i-a fost adăugat supranumele de Nakechbandi, ce a fost transmis ulterior întregii familii. Ahmed Mazhar Nakechbandi s-a născut în data de 20 Noiembrie 1953, iar conform actelor, în data de 20.09.1951 în Der El Zor - Siria, cel de-al patrulea copil
Ahmed Mazhar Nakechbandi () [Corola-website/Science/330911_a_332240]
-
publicare a fost cumpărat în numeroase țări, printre aceste edituri numărându-se și editura "Edition Gallimard" din Franța. "Mutluluk" ("Fericire"), care este cea de-a patra operă a scriitorului, a ajuns la masele largi din Turcia și și-a câștigat supranumele de "roman cult". Romanul, pentru care drepturile de autor au fost cumpărate în 14 țări, a fost publicat la editura "Gallimard" din Franța, iar în aprilie 2006 a fost aleasă cartea lunii în 2000 de librării din Franța. "Mutluluk" a
Ömer Zülfü Livaneli () [Corola-website/Science/330936_a_332265]
-
i-a creat pe Blajini. Aceștia fiind prea mici, au fost mutați pe lumea cealaltă și apoi l-a făcut pe om. Blajinii sunt cunoscuți și sub numele de Rohmani. Potrivit cercetătorilor, numele de Rohmani vine din limba traca, de la supranumele Zeind-Roymenos (Sfanțul Luminos) dat Cavalerului Trac, o zeitate prezenta în antichitatea dobrogeana, olteneasca și transilvana. Paștele Blajinilor este o tradiție netipiconală În unele zone ale țării, preoții sunt chemați să săvârșească în lunea după duminică Tomei o slujbă pentru sufletele
PAȘTELE BLAJINILOR. Biserica, despre această zi by Crișan Andreescu () [Corola-website/Journalistic/101315_a_102607]