4,133 matches
-
înfrânt: „Suntem mult mai multă vreme morți decât vii, de aceea, ca morți, avem nevoie de mult mai mult noroc”. Nu întâmplător, Aglaja Veteranyi va relua aforismul ca moto în ultimul ei roman, laolaltă cu alte fragmente din De ce fierbe... Suprapunerile de planuri merg, nu o dată, către reprezentări suprarealiste. Nu insistent, cum s-a comentat. Mai degrabă Aglaja Veteranyi împrumută teoria relațiilor dintre lucruri via Matisse, decât să construiască hotărât universuri. Ca roman al feminității fărâmițate și refăcute, De ce fierbe... nu
Ziduri paradoxale by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/3184_a_4509]
-
îmbrățișeze determinările politice. E-adevărat că rezistă: „nu pot fi politician pentru că sunt încă patriot”, mărturisește el. Numai că, în mijlocul schismelor istorice, orice actor trebuie să aleagă. Aici Ioan T. Morar ridică miza. Iar naratorul-autor, zeflemitor și grabnic căutător de suprapuneri înșelătoare, nu pierde nicio ocazie. Fiul își va ucide tatăl ideologic, arhetipul. La mijloc e vorba tot de păstrarea unei măști, reconfigurate doar, de pe alte poziții. Talentul lui Ioan T. Morar aici se vede, în modul insinuării laborioase: Georgian ucide
Antidot pentru înfrângeri by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/3138_a_4463]
-
înnoit, unul cu memoria, reflexele și discernământul primenite. Pe jumătate inconștient. În aceste condiții, devine tot mai greu de stabilit (cel puțin de la un moment încolo) cui i se mărturisește Braia. Între Sever și răpitor se produce o foarte stranie suprapunere. Frazele lui Cezar îi cuprind pe amândoi, indistinct. Ceea ce ar putea fi o consecință deformatoare a unei surescitări sau (ipoteza ar schimba întregul sens al cărții) o realitate. Capitolul al optsprezecelea aruncă totul în plină confuzie. Începe ca o relatare
Jocuri de putere by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/3345_a_4670]
-
facă un reportaj publicitar despre litoralul tunisian. Ajuns în Egipt, după ce e fascinat de o femeie misterioasă, Selchis, naratorul Raul se trezește numit fie Ra, fie scribul, și astfel rătăcește sensurile realității. Radu Țuculescu recurge la soluția fantasticului ivit din suprapunerea miturilor. Conversia are a face aici, la fel ca la Eliade, cu aglomerarea mizelor sacre în cele profane. Selchis poate fi regina diabolică care-și omoară bărbații sau o zeiță berberă, ce privilegiază, ca Imhotep, scriitorii. O subtilă metaficțiune se
Despărțiri în game diferite by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/3011_a_4336]
-
urmă o senzație ciudată și contradictorie, nici de acceptare, nici de respingere, ci mai degrabă de perplexitate: și ea nu e datorată imposibilității de a găsi, în cele din urmă, o structură oarecare într-un text aglomerat mai degrabă prin suprapuneri (deși ea nu se evidențiază decît tîrziu și justificările ei sînt mai degrabă debile), nici unei maniere aparte de a povesti, unei "spuneri" cu totul personale, căci maniera e mai degrabă clasică. Nedumerirea cititorului pleacă mai degrabă de la imposibilitatea de a
Povestea lui Prithvi by Mircea Anghelescu () [Corola-journal/Imaginative/15177_a_16502]
-
Ion Antonescu, Memoria Holocaustului, crime de război Revoluția din decembrie 1989 a adus în actualitatea publică și academică tema fascism-comunism. Subiectul nu era nou, grila de abordare se schimbă însă fundamental. Predominau reacțiile emoționale de negare a comunismului și de suprapunere a lui cu fascismul. Reacții explicabile având în vedere faptul că ieșisem dintr-un sistem politic totalitar. Concluziile erau cel mai adesea în registrul canonic al egalității dintre fascism și communism, iar uneori se ajungea chiar și la culpabilizarea comunismului
Polis () [Corola-journal/Science/84977_a_85762]
-
și existența publică din ianuarie 1794, încheindu-se abia cu căderea lui Robespierre, în iulie 1794. Se observă că între 1 august (prima variantă a legii de aprobare a genocidului) și 24 decembrie 1793 (Savenay) are loc o "perioada de suprapunere" în care războiul civil se amestecă cu actele genocidare. Greșeală majoră, potrivit lui Secher, este aceea de a include genocidul în cadrul războiului civil; în ciuda perioadei de tranziție arătate, cele două forme de crimă sunt distincte (p. 240). O altă distincție necesară
Polis () [Corola-journal/Science/84977_a_85762]
-
decât în ultimul act. Da, firește, acolo intervine climaxul. Trama nu e cea a unui film de acțiune, cu o întorsătură la fiecare pas, ci mai degrabă a unui film polițist, care se adâncește gradat. Mai exact: filmul începe cu suprapunerea unor secvențe cu răpiri ale copiilor și ale unor secvențe privind activitatea cotidiană a fraților, pentru ca apoi planurile să se întrepătrundă. Apoi mai apare un flashback, relevant pentru aceste două planuri pentru că pregătește interferența cu ultimul. Odată combinația efectuată, apare
Cu și de Terry Gilliam by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11191_a_12516]
-
până astăzi, aceștia provin din partide diferite. Decalarea alegerilor prezidențiale de cele parlamentare a acutizat această luptă în interiorul puterii executice. Prin intermediul prezentării și analizării modelului francez, autorul ne propune o armonizare de tip instituțional prin care să se revină la suprapunerea celor două alegeri fie prin reducerea mandatului președintelui la patru ani, fie prin creșterea mandatului Parlamentului la cinci ani. Argumentul principal al revenirii la varianta suprapunerii celor două tipuri de scrutin este aceea a diminuării majore a conflictului dintre cei
Polis () [Corola-journal/Science/84981_a_85766]
-
autorul ne propune o armonizare de tip instituțional prin care să se revină la suprapunerea celor două alegeri fie prin reducerea mandatului președintelui la patru ani, fie prin creșterea mandatului Parlamentului la cinci ani. Argumentul principal al revenirii la varianta suprapunerii celor două tipuri de scrutin este aceea a diminuării majore a conflictului dintre cei doi al puterii executive, pentru a se "depăși blocajele inevitabile ale practicii instituționale" prin probabilă alegere a unei majorități parlamentare care să provină din același partid
Polis () [Corola-journal/Science/84981_a_85766]
-
rememorează stări, dezgroapă erupții, își amintește spectacolul întîilor aluviuni, al marilor turbulențe, al surpărilor irepresibile și pe acela al materiei în combustie. O permanentă luptă între lumină și întuneric transpare din construcțiile sale grele, monumentale prin curgerea tușei, adînci prin suprapunerea tonurilor și prin pregnanța lor tactilă, profunde prin ecoul vibrațiilor sufletești. Trei dominante se confruntă aici, coexistînd, succedîndu-se ori numai invocîndu-se reciproc, dominante care descriu coordonatele majore ale oricărui sistem (al privirii) bine articulat: dominanta caldă, a pămîntului și a
Dansul spectrelor by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/10994_a_12319]
-
partidului nostru la îmbogățirea teoriei marxist-leniniste a statului". Motivul oficial pentru crearea acestor organisme intermediare era dat de eliminarea pe cât posibil a "paralelismelor", respectiv creșterea randamentului economic și politic al regimului 21. Pentru a evita confuziile și neplăcerile legate de suprapunerea autorității partidului și a statului în diferite domenii de activitate, care oferea tot felul de pretexte pentru stagnarea producției și amânarea luării unor deciziii importante, iar în termeni ideologici inhiba militantismul de care avea atâta nevoie PCR - "organele de partid
Polis () [Corola-journal/Science/84978_a_85763]
-
ei, cei puțini, beneficiau - prin oportune devieri de la doctrină, prin bine ferite, dar atât de evidente portițe în zidul socialismului real. Volumul de față, transparent autobiografic, răspunde cu onestitate unor astfel de întrebări. Personajul în care se proiectează, până la deplina suprapunere, autoarea, fiică de fost demnitar comunist (primarul Bucureștiului, în anii de maximă frenezie arhitectonică a Cârmaciului), vorbește dintr-o postură invidiabilă pe atunci, dificilă acum. Dramatismul cărții vine în primul rând din acest joc al sorții schimbătoare, care înalță și
Covorul roșu by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11049_a_12374]
-
și nu-i nici pe departe o butadă gastronomică, leul e făcut din oaie asimilată (niciodată n-am înțeles ce-o fi avînd leul cu turmele de mioare, dar în fine...). La fel, fiecare eu (io, dacă preferați...) e o suprapunere de frecvențe, de savori de madlenă uscată și sfărîmicioasă. ,Legenda" lui, lipită din șuete și amintiri, e arheologia benzii de magnetofon. Așa, cel puțin, arată lumea veche, transcrisă de pe imaginare discuri și casete cu vorbe, vorbe, vorbe, în prozele pe
De-ale gurii by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/10843_a_12168]
-
umple cu materie epică și ,material" tipologic. Avarul, cocota, ipocritul, soțul încornorat, tânărul entuziast, sinucigașul din vorbe sunt în romanul clasic-realist personaje vii, consistente și autonome în care descoperim tipicul, diferitele profile ale general-umanului. Nu schema le vitalizează, și nici măcar suprapunerea cu ea; ci arta romancierului de a le desfășura în sensul lor caracterologic, trecându-le prin varii situații pentru a forja o tipologie. Iar dacă e parodie, atunci n-ar trebui oare să ne amuzăm mai mult? Din păcate, umorul
Trei sinucigași by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/10862_a_12187]
-
fizionomii istorice ce reprezinta "caracterul morfologic fondator al spațiului"6. Pornind de la această realitate, putem identifica dificultatea majoră a interconectării Europei și a Mediteranei. Prima dintre acestea s-a construit conform paradigmei temporale, în timp ce cealaltă a înclinat mai degrabă către suprapuneri temporale. Așa cum a arătat și Weber, nașterea Europei moderne a însemnat o separare de Mediterana, văzută ca o sumă de valori ce își au originea și legitimitatea în perioada Antichității. Iar această separare, arată Luigi Mascilli Migliorini, a fost necesară
Polis () [Corola-journal/Science/84979_a_85764]
-
au redus considerabil frecvența. Nu există însă reguli și rețete: alte forme, la fel de aspru condamnate, au supraviețuit și chiar s-au impus ca variante acceptabile sau recomandate. Formele hibride de tipul vroiam, vroiai, vroia; vroisem etc. au fost explicate prin suprapunerea dintre paradigmele verbelor a vrea și a voi și sînt destul de vechi; în momentul de față, ele apar mai ales la timpuri ale trecutului (în primul rînd la imperfect, mai rar la mai mult ca perfect). Norma care exclude seria
"Vroiam..." by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/10159_a_11484]
-
și afirmă, pe baza unor citate din Noica, Șt. Bănulescu, M. Zaciu, că "raportul de frecvență pare a fi favorabil formelor respinse de lucrările normative", că "uzul actual pare a prefera, chiar la nivelul unor experimentați stiliști (...) formele rezultate din suprapunerea paradigmelor" (p. 103). O căutare pur orientativă pe Google (fără o verificare mai atentă a datelor) pare să confirme impresia că formele de imperfect de tip vroiam sînt cele mai numeroase în uz; ele sînt urmate la distanță destul de mică
"Vroiam..." by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/10159_a_11484]
-
endecasilabic, fraza epică, sinestezia, refrenul-laitmotiv etc. Se acordă o atenție lexicului și nivelului lexico-semantic al termenilor care nu doar sensibilizează, cât mai ales, devin purtătoare de sensuri conotative. Remarcăm și tehnici de subtilitate specifice poeziei lirice. Spre exemplu, în Primenire, suprapunerea chiasmului cu refrenul-laitmotiv (strofele I și VI) accentuează o stare de revelație orfică: „Tu iar vii din eternul mister, primăvară, / cu violetul prea tandru adus de departe / și, Doamne, ce pură ți-e noaptea afară / când ochiul de umbră lumina
Într-o dimineaȚă de cuvinte împreună cu poetul Coriolan Păunescu. In: Editura Destine Literare by LIVIA CIUPERCÃ () [Corola-journal/Journalistic/101_a_249]
-
însă modalitatea lirică exersată aici de autor nu mi se pare a fi în acord cu vocea lui autentică - acea marcă Sociu deja înregistrată pe piața literaturii tinere. Nota lui diferențială, despre care am vorbit, este dată de translarea ori suprapunerea imprevizibilă a unor registre, de trapele deschise brusc în scena bine luminată, de constituirea poeziei înseși după principiul cutiilor chinezești. Un joc de perspective și de volume înșelătoare, un derapaj excelent controlat al vehiculului poetic, înspre obținerea unor raporturi și
Fratele păduche by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/10783_a_12108]
-
de Investiții (BEI), Mihai Tănăsescu, consideră că împărțirea Ministerului de Finanțe într-unul al Bugetului și un altul al Finanțelor este o "decizie politică", care nu se întâmplă doar în România, însă trebuie urmărit să nu se ajungă la o suprapunere de atribuții. În ceea ce privește înființarea Ministerului Fondurilor Europene, Mihai Tănăsescu apreciază intenția Guvernului Ponta II, deoarece, în opinia sa, este "o idee foarte bună", o schimbare structurală în acest domeniu fiind "mai mult decât necesară". Mihai Tănăsescu a declarat, miercuri la
Ce crede Tănăsescu despre ruperea Ministerului de Finanțe în două () [Corola-journal/Journalistic/40202_a_41527]
-
ministere, unul al Bugetului, altul al Finanțelor, dar definirea funcțiilor Finanțelor Publice trebuie să fie făcută coerent și corect, astfel încât funcțiile Finanțelor Publice să funcționeze corect și să poată fi coordonate între ele foarte bine și să nu existe o suprapunere de atribuții între cele două ministere", a precizat vicepreședintele Băncii Europene de Investiții. În ceea ce privește înființarea unui Minister al Fondurilor Europene, Mihai Tănăsescu, întrebat în acest sens, a răspuns: Este o idee, cred eu, foarte bună! Știm că și alte state
Ce crede Tănăsescu despre ruperea Ministerului de Finanțe în două () [Corola-journal/Journalistic/40202_a_41527]
-
pe făgașul normalității. Însă Pavel Avădanei, minerul pocăit, arată adevărul mistificat prin faliile sociale, astfel că lumea inchizitoarei, acum, Rada, se reîntregește, însă numai psihologic. Problema adevărului este sondată și în Dincolo de lumea de dincolo. La marginea patafizicului, ciocnirile și suprapunerile mitico-magice dintre lumile gunoierilor - conduși de Pârnaie, și ale nelumeștilor - guvernați de centaurul Calu, definesc, în cele din urmă, adevărul despre groapa de gunoi a orașului. Rămășițele sunt ceea ce se aruncă sau ceea ce rămâne? se întreabă ei nedumeriți, după cum, în
Scenarii caleidoscopice by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/3093_a_4418]
-
de a-l interpreta „corect“. Din acest motiv, ideea unei singure interpretări adevărate e o iluzie, unde mai pui că un autor, în măsura în care chiar știe ce vrea să spună, nu face decît să interpreteze la rîndul lui, caz în care suprapunerea planurilor e inevitabilă: nu știm cîtă interpretare se ascunde în originalul însuși, și atunci cel mai bine e să ne oprim. Și fiindcă nu avem un criteriu de depistare a adevărului dintr-o interpretare, trebuie să ne mulțumim cu exigența
Cauda pavonis by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4142_a_5467]
-
autoritar o viețuire în minciună. Cert e că de la această primă carte la cea mai recentă, pentru Herta Müller rămâne vitală incapacitatea concilierii. E interesant, apoi, felul cum se naște în scriitoare simbioza dintre lucruri și ființe, cum se cimentează suprapunerile de sens, atât de întrebuințate mai târziu - devenite marcă înregistrată. Implicarea poetică a cititorului e aici la un nivel elementar, torentul psihedelic e ca inexistent, iar disprețul nu e definitiv; și, ce e mai important, melancoliile radicale nu există. Ele
Herta Müller. Înaintea poieticii by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/3840_a_5165]