1,367 matches
-
rămân aproape de el, asemenea lui Jacques Prîvert și trupei sale de agit-prop* teatrală Octombrie. Louis Aragon va fi singurul care va rămâne comunist după 1932, și unul dintre puținii intelectuali admiși în sânul grupului conducător* al PCF. Or, în De la suprarealism la masele rotitoare (2003), Jean Clair subliniază în ce măsură erau marcate de cultul violenței, de ura față de cultura europeană și de rațiune unele declarații suprarealiste dinainte de 1927 și apelul la barbaria regeneratoare. Iar în 1931, într-un poem-fluviu intitulat Frontul roșu
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
Serviciul B SFIO Sighet Sinn Fîin situaționiști sloveni SMERSH SMOT social-democrație socialism socialism sau Barbarie socialiștii revoluționari Socialistisch Partij Socialist Workers’ Party societate societate civilă Solidarność sovietizare soviete SPD SRI Stalingrad Stasi Steplag Strana demokratickîho socialismu strategie-tactică Suomen Kommunistinen Puolue suprarealism simbolistica comunistă synaspismos sindicalism Sindicatul Muncitorilor Liberi sistem concentraționar T Tallinn tătarii din Crimeea CEKA Cernobîl ceceni tehnica Martorii lui Iehova Pământ și Libertate teroare terorism Tibet TKP/ ML totalitarism turism revoluționar trade Union Congress tratatul de la Brest-Litovsk tratatul de la
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
Pop, Pagini, 16-26; Cosma, Romanul, II, 127-129; Dicț. analitic, II, 386-388, III, 229-231, 270-273; Dicț. esențial, 886-887; Micu, Ist. lit., 238-239; Popa, Ist. lit., I, 1163-1169; Ovidiu Morar, Avangarda românească în context european, Suceava, 2003, 38-43, passim; Ovidiu Morar, Avatarurile suprarealismului românesc, București, 2003, 90-92, passim; Cornel Ungureanu, Geografia literaturii române, azi, I, Pitești, 2003, 109-111. L. H.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290575_a_291904]
-
a destinului” lui Celan. Mai bine de un an martor al evenimentelor, autorul reconstituie, într-o autentică proză memorialistică, atmosfera efervescentă a epocii, prieteniile lui Celan în capitală, păstrate și peste decenii, aducând și o prețioasă contribuție la cunoașterea istoriei suprarealismului românesc. În addenda sunt incluse puținele sale poeme scrise în românește, în versuri și în proză, câteva traduceri din Franz Kafka, precum și un eșantion din corespondența purtată cu Alfred Margul Sperber și cu semnatarul cărții. S. a mai lăsat în
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289787_a_291116]
-
Lovinescu era importantă evoluția formelor determinate de sincronism. El a promovat conceptul de modernism, termen care include mai multe curente literare. Modernismul este anticonvențional, antitradiționalist, uneori radical. E. Lovinescu distinge în cadrul modernismului două direcții: a. modernism de avangardă și experimental (suprarealismul, dadaismul, futurismul, expresionismul); b. modernism teoretic, eclectic, promovat de revista și cenaclul "Sburătorul", care sintetizează diferențierile literare, în raport cu tradiția. Modernismul reprezintă un principiu de progres, fără de care sincronizarea cu cultura europeană nu este posibilă. Lovinescu a fost primul critic literer
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
Pillat. În ceea ce privește proza, E. Lovinescu a reliefat două tipuri de roman: romanul obiectiv și romanul citadin. În modernism se înscriu poetici diverse: simbolismul lui G. Bacovia, expresionismul lui L. Blaga, poetica antipoeticului lui Arghezi, ermetismul și infrarealismul barbian, avangardismul, dadaismul, suprarealismul, poetici contemporane (N. Stănescu). Pentru a sugera mai bine complicațiile sufletului modern era necesară o sincronizare cu lirica occidentală; iar proza a căpătat o nouă configurație prin: abandonarea tematicii rurale, repudierea idilismului și a tezismului, specifice literaturii anacronice, în favoarea citadinismului
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
Iași, 2005. Bădărău, George, Avangardismul românesc, Institutul European, Iași, 2006. Bădărău, George, Proza lui V. Voiculescu, Princeps Edit, Iași, 2006. Bădărău, George, Postmodernismul românesc, Editura Institutul European, Iași, 2007. Bădărău, George, Neomodernismul românesc, Editura Institutul European, Iași, 2007. Bădărău, George, Suprarealismul românesc în context european, Editura Feed Back, Iași, 2008. Băileșteanu, Fănuș, Poeta ludens. Nichita Stănescu, în Abside, Editura Eminescu, București, 1979. Băileșteanu, Fănuș, Reflecții. Prozatori români contemporani, Editura Cartea Românească, București, 1980. Bălan, Ion Dodu, Octavian Goga, Editura Minerva, București
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
clasicism, căruia S. îi schițează, pe urmele ideilor celui interpretat, o ontologie - clasicismul ca mod de a fi în lume. Pe de altă parte, se referă la orfismul poetului, înțeles ca mod de refacere a unității originare, la care și suprarealismul visa, dar care aici este meditație ordonatoare, ideal al clasicismului. Comentatorul mai pune în relief analogiile de model și de structură muzicală avute în vedere de Dan Botta în eseurile sale. SCRIERI: Rembrandt, București, 1966; Ion Sima, București, 1968; Dan
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289554_a_290883]
-
reprezentativitatea: itinerarul său creator se identifică, În esență, cu cel al avangardei Înseși, de la primele deschideri (realizate prin gruparea Contimporanul) spre un program care, sub dominantă constructivistă, admitea elemente expresioniste, futuriste sau dadaiste, pînă la tot mai evidentele apropieri de suprarealism. Pe acest drum, „sinteza modernă” promovată Între anii 1925-1928 În revista Integral va Însemna nu numai un moment din propria evoluție a poetului, ci unul Întru totul definitoriu pentru specificul demersurilor avangardiste românești În ansamblul lor. Și nu În mai
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
ei de cuvînt”. E o idee pe care poetul o va relua În mai multe rînduri, la scurte intervale, În articole din revistele Punct și Integral, În termeni sensibil asemănători. „Mai presus de pulsul individual - se poate citi sub titlul Suprarealism și integralism - stăruie pulsul epocei. Există un fond social care fecundă stilul artistului În stilul vremei. Realizările de artă se proiectează pe un perete de contimporaneitate”. Sunt formulări ce participă la fondul comun de idei al tendințelor „moderniste” ale momentului
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
Încît secvențele de timp avute În vedere devin tot mai mici, iar procesul metamorfozelor artistice corespondente e tot mai accelerat. Astfel că, vorbind despre „integralism” ca mișcare de sinteză modernă În care se contopesc elemente de expresionism, futurism, dadaism și suprarealism, Voronca le Împinge de fapt pe toate acestea Într-un trecut, ca evenimente precursoare În raport cu mișcarea cu adevărat vie, care este și ultima, cea mai nouă. „Negarea avangardelor anterioare” ca „vocație a avangardei” - despre care vorbește Adrian Marino - e confirmată
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
Ilarie Voronca, din perspectiva obsedantei simultaneități cu „pulsului epocei”. Trecînd În revistă principalele mișcări de avangardă anterioară (expresionismul, cubismul, futurismul), constructivismul Îi apare drept „a patra dimensiune”, „stilul epocei, expresia secolului”. Semnificativă sub acest unghi este și categorica respingere a suprarealismului, orientare foarte recentă, totuși, chiar În plină desfășurare, al cărei program este, evident, incompatibil cu al constructivismului integralist, dar care e repudiat În primul rînd cu argumentul necorespondenței cu actualitatea. Căci, după ce i se minimalizează forța Înnoitoare („suprarealismul nu cuprinde
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
respingere a suprarealismului, orientare foarte recentă, totuși, chiar În plină desfășurare, al cărei program este, evident, incompatibil cu al constructivismului integralist, dar care e repudiat În primul rînd cu argumentul necorespondenței cu actualitatea. Căci, după ce i se minimalizează forța Înnoitoare („suprarealismul nu cuprinde nici un aport propriu”) și după ce este redus, În fapt, la un soi de epigonism („realizările de artă suprarealiste se reduc la o neschimbată repetare a cercetărilor dadaiste”, „Suprarealismul e Însă [ca dinamică] inferior dadaismului. Suprarealismul e În analiză
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
necorespondenței cu actualitatea. Căci, după ce i se minimalizează forța Înnoitoare („suprarealismul nu cuprinde nici un aport propriu”) și după ce este redus, În fapt, la un soi de epigonism („realizările de artă suprarealiste se reduc la o neschimbată repetare a cercetărilor dadaiste”, „Suprarealismul e Însă [ca dinamică] inferior dadaismului. Suprarealismul e În analiză feminin expresionist”), urmează acest adaos: „Și apoi esențialul: Suprarealismul nu răspunde ritmului vremei. Acest caracter trebuie subliniat. E singurul care ne interesează”. Iar cîteva rînduri mai departe: „La glasul secolului
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
minimalizează forța Înnoitoare („suprarealismul nu cuprinde nici un aport propriu”) și după ce este redus, În fapt, la un soi de epigonism („realizările de artă suprarealiste se reduc la o neschimbată repetare a cercetărilor dadaiste”, „Suprarealismul e Însă [ca dinamică] inferior dadaismului. Suprarealismul e În analiză feminin expresionist”), urmează acest adaos: „Și apoi esențialul: Suprarealismul nu răspunde ritmului vremei. Acest caracter trebuie subliniat. E singurul care ne interesează”. Iar cîteva rînduri mai departe: „La glasul secolului integral, suprarealismul Însemna deci o absență. [...] Suprarealismul
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
redus, În fapt, la un soi de epigonism („realizările de artă suprarealiste se reduc la o neschimbată repetare a cercetărilor dadaiste”, „Suprarealismul e Însă [ca dinamică] inferior dadaismului. Suprarealismul e În analiză feminin expresionist”), urmează acest adaos: „Și apoi esențialul: Suprarealismul nu răspunde ritmului vremei. Acest caracter trebuie subliniat. E singurul care ne interesează”. Iar cîteva rînduri mai departe: „La glasul secolului integral, suprarealismul Însemna deci o absență. [...] Suprarealismul a ignorat glasul secolului strigînd: INTEGRALISM. După expresionism, futurism, cubism, suprarealismul era
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
Însă [ca dinamică] inferior dadaismului. Suprarealismul e În analiză feminin expresionist”), urmează acest adaos: „Și apoi esențialul: Suprarealismul nu răspunde ritmului vremei. Acest caracter trebuie subliniat. E singurul care ne interesează”. Iar cîteva rînduri mai departe: „La glasul secolului integral, suprarealismul Însemna deci o absență. [...] Suprarealismul a ignorat glasul secolului strigînd: INTEGRALISM. După expresionism, futurism, cubism, suprarealismul era tardiv”. Un atare atașament față de realitatea imediată ca proces, dinamică transformatoare, supusă unui ritm al metamorfozării permanente, presupune În mod logic opoziția, pe
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
Suprarealismul e În analiză feminin expresionist”), urmează acest adaos: „Și apoi esențialul: Suprarealismul nu răspunde ritmului vremei. Acest caracter trebuie subliniat. E singurul care ne interesează”. Iar cîteva rînduri mai departe: „La glasul secolului integral, suprarealismul Însemna deci o absență. [...] Suprarealismul a ignorat glasul secolului strigînd: INTEGRALISM. După expresionism, futurism, cubism, suprarealismul era tardiv”. Un atare atașament față de realitatea imediată ca proces, dinamică transformatoare, supusă unui ritm al metamorfozării permanente, presupune În mod logic opoziția, pe de o parte, În raport cu achizițiile
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
esențialul: Suprarealismul nu răspunde ritmului vremei. Acest caracter trebuie subliniat. E singurul care ne interesează”. Iar cîteva rînduri mai departe: „La glasul secolului integral, suprarealismul Însemna deci o absență. [...] Suprarealismul a ignorat glasul secolului strigînd: INTEGRALISM. După expresionism, futurism, cubism, suprarealismul era tardiv”. Un atare atașament față de realitatea imediată ca proces, dinamică transformatoare, supusă unui ritm al metamorfozării permanente, presupune În mod logic opoziția, pe de o parte, În raport cu achizițiile culturale ale timpului revolut, cu tradiția, iar pe de altă parte
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
nu s-a implicat la noi mai mult decît el În definirea (și asumarea) acestei „stări de spirit”, marcată În egală măsură de ceea ce am putea numi teroarea convenției, a formelor moștenite și stereotipizate, și patosul Înnoirii. În citatul articol Suprarealism și integralism, el evidențiază „efortul contimporan de neîncetată căutare de forme noi și lepădare a celor găsite” (s.n.) adăugînd că: „Vizionarii de azi ne conduc fiecare cu un pas mai aproape de India Sufletească actuală. Dintre premergătorii aceștia se va Înălța
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
inversată. Căci, În fond, toți avangardiștii proclamă revitalizarea demersului creator În funcție de reperele propriului domeniu, ale cărui limite le forțează În sensul unei cît mai mari apropieri de ceea ce un Breton numește „viața imediată” sau, În lectura lui Maurice Blanchot consacrată suprarealismului, „o punere În raport fără intermediar cu existența sa adevărată”. O relaționare, Însă, realizată prin cuvînt, prin scris, ca o „amprentă” și „realitate imprimată” a eului. Poetul român nu gîndește, În esență, altfel. Și pentru el scrisul este un mod
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
vine din intensitatea coardelor sub pleoapă sau inimă destinse”. În acest sens, al intensificării prin scris a „vieții imediate”, este de Înțeles și admiterea artei În arsenalul său conceptual, Într-un moment cînd respingerea programatică a „oricărei preocupări estetice” de către suprarealism părea o achiziție deplin asimilată: „Arta (și scrisul mă interesează numai Întrucît e suprapus acesteia) pretinde un material luat din neobicinuit, care să supere timpanul convenției”. Voronca se delimitează astfel, Într-o oarecare măsură, de radicalismul negației avangardiste (În speță
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
mai adevărate cuvintele lui Jules Monnerot, deja citate de noi, după care miza esențială a poeziei (suprarealiste) „este nu de a exprima sau a reprezenta, ci de a fi”, ori ale lui Maurice Blanchot, care constată - În cazul specific al suprarealismului - că: „limbajul dispare ca instrument, Întrucît a devenit subiect. El se confundă acum cu «gîndirea» omului, e legat de singura spontaneitate veritabilă: el este libertatea umană acționînd și manifestîndu-se”. Căci, cum s-a văzut din situarea poetului Între limitele definiției
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
vizînd o anume „obiectivitate” asigurată de supravegherea unei conștiințe lucide: constructivismul e definit ca „armonie abstractă cu legi fixe, o creație pură, În care obiectul e cu raporturi de linie și culoare echilibrate”, iar altădată drept „ordine abstractă” sau - În contrast cu suprarealismul - „ordine sinteză constructivă, clasică, integrală”. În ciuda aparențelor, asemenea postulate nu contrazic, totuși, respingerea „gramaticii” și a „logicii”; căci noua „gramatică” și „logică” a poeziei se vrea expresia unei ordini construite de poet, cu totul alta decît cea moștenită, ținînd de
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
cu „semitrezia” e un indiciu Însemnat, ca și numeroasele apeluri, În definiția imaginii, la „hazard”, „neprevăzut”, „aventură totală”, „nedefinit”, „miracol”, „impalpabil”, „magie” etc. „Desenul naiv, dezorganizat, suprarealist, nu putea lupta cu desenul construit masiv și viril, constructivist” - scria autorul eseului Suprarealism și integralism, optînd pentru „ordinea abstractă, cu armonie de legi și linii echilibrate” a celui din urmă (pe care o va dori transmisă și creației sale poetice din anii Integralului). Tot el introducea Însă În „ordinea” și „echilibrul” constructiviste, În
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]