3,733 matches
-
la discuții ciugulind bobițe de struguri. Era foarte pasiv, plasase ștafeta și nu-și mai făcea probleme. Într-un târziu i-a spus Carminei că ar fi curios să vadă camera ei de fată și ea s-a ridicat, plăcut surprinsă și i-a făcut semn s-o urmeze. A traversat holul, a pus mâna pe clanța veche, parcă bâjbâia în întuneric, se dezobișnuise să mai umble pe acolo, a deschis ușa și s-a oprit în prag. Privirea i-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
Lasă-mă cu fleacurile astea. Între noi nu se va face nici un partaj. Credeam că ai înțeles. Se încruntase, trepida de nervi. Dintr-odată se urni din fotoliu și porni să umble de colo, colo prin cameră. Carmina îl urmărea surprinsă, nu înțelegea ce dorește. Ovidiu se aplecă brusc spre ea și-i atinse cu două degete obrazul. E plăcută libertatea, doamnă? Vocea lui plină de ironii difuze. Gesturile precipitate. O libertate pe care tu mi-ai oferit-o, cu multă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
la titlul de lord? Sau Richard Branson a călătorit cumva cu unul din trenurile sale? — Cică-i un interviu cu Șam în suplimentul duminical al lui Sentinel, îl lămuri Eleanor. Luat de Fanny Tarrant. — Aha, făcu Adrian. Eleanor îl privi surprinsă: — Vrei să spui că știai de el? — Păi, oarecum. M-a sunat țipă asta, Tarrant, în legătură cu el. — Nu mi-ai spus nimic. Am uitat, se scuză Adrian. Cred că erai plecată undeva. — Ce-a vrut de la tine? — Informații generale despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1918_a_3243]
-
la pipăit. — Și cu prietenul meu Șam Sharp v-ați purtat la fel de crud. S-a simțit jignit. — O să supraviețuiască, îi aruncă Fanny. — Mda, îndrăznesc să cred că da, spuse și Adrian. Totuși trebuie să recunosc că am fost un pic surprinsă când ați acceptat să mă primiți imediat după apariția acelui interviu, spuse ea. M-am gandit c-ar putea fi vorba de-o capcană. Adrian tresari involuntar. — O capcană? Ce fel de capcană? M-am gandit ca, poate, domnul Sharp
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1918_a_3243]
-
Eleanor. — Va întrerup cumva din ceva? îi întreba ea din ușă care dădea spre bucătărie. Adrian se întoarse brusc pe călcâie sări trase cât colo de lângă șezlong. Fanny își acoperi umărul cu halatul de baie și se scula. — Ellie! exclama surprins Adrian. Te-ai întors devreme! N-am auzit mașină. — Nu, pentru că a rămas în până chiar la marginea satului. Am luat-o pe jos, pește miriște. — Ți-o prezint pe Fanny Tarrant. — Mi-am închipuit, zise Eleanor. — Va salut, spuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1918_a_3243]
-
privi nedumerit. — Ah! făcu el, trecându-și dosul palmei peste bărbie. Am țepi? Sau îmi miroase gură? — Sunt supărată pe tine. — De ce? Ce ți-am făcut? — Ai băgat-o în viața noastră pe năpârca aia de Fanny Tarrant. Șam păru surprins. — Vrei să spui că i-a luat interviul lui Adrian? — Da. — De ce nu mi-a spus? A scris articolul despre ea? — Din câte știu eu, nu. În schimb, a scris Fanny Tarrant despre el. — Arată-mi și mie! o ruga
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1918_a_3243]
-
de moment. Mi-am zis, cred, că dacă vin cu ceva cu totul neașteptat, o să-mi facă și ea vreo dezvăluire cu totul neașteptată. — Tu chiar ai luat în serios ideea acelui interviu luat invers, nu? îl întreba Șam. — Pari surprins. — Ei bine, pe bune, chiar sunt uimit c-ai mers până la capăt cu ideea asta. De ce nu mi-ai spus? Adrian nu-i răspunse la întrebare. Cum n-am mai auzit nimic, am crezut că te-ai răzgândit. Acum îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1918_a_3243]
-
bogate din lume. Ca să nu mai vorbim de forma ei În formă de inimă, ceea ce toți știm cât de importantă este.) Eu... Un sughiț ascuțit izbucni pe neașteptate din măruntaiele fierbinți ale lui Brândușă și-i curmă pe neașteptate discursul. Surprins, Brândușă rămase o clipă cu sticla În aer, apoi mai trase o dușcă zâmbind Încurcat, adică, de, se mai Întâmplă. Nu apucă să așeze sticla pe podea lângă piciorul lăzii care Închipuia masa, că un alt sughiț veni să spulbere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
doamna Übelhart apucă valiza și Îi făcu vânt pe geamul deschis. Purtând numai lenjerie de corp și câteva flacoane de medicamente nu era deloc grea. Căzu la picioarele șefului de gară care privea mulțumit alunecarea de acum lină a vagoanelor. Surprins, șeful se aplecă asupra obiectelor Împrăștiate pe peron, apoi Începu să facă semne disperate mecanicului. Acesta, conform unui bun obicei, se uita În urmă până la ieșirea din gară ca nu cumva să-i rămână vreun vagon pe loc cum s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
Folosea dinadins cuvântul Întâmplare, căci zâmbea de fiecare dată cu subînțeles. Citise el undeva că oamenii s-ar naște să fie bogați sau săraci. Don'șoară, vă vine să credeți? După cum trăiesc eu, Înclin să cred că da, zise ea surprinsă. Cine zice asta? Un englez. Aștia nu prea mint. Știți cum era pe vremuri? O fi, da' să auzim ce zice bibisiul. E bine să ți se dea ce ți s-a luat, zicea doamna Ster. E neplăcut Însă să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
și tranziția poate dura o veșnicie, Își zise el Îngrețoșat că lucrurile s-ar petrece aievea. Puteți să-mi spuneți măcar Încotro a luat-o? Întrebă omulețul resemnat. Într-acolo, zise Flavius-Tiberius, arătând spre Steaua Polară. Așa sus? Omulețul părea plăcut surprins. Am știut eu că e un animal special. L-a chemat Dumnezeu la El. Un grătar bun, la iarbă verde... În Rai, cu toți Îngerii În jur. Ce viitor! Măcar el să fie fericit! Bău ce mai rămăsese din bourbon
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
greoi prin geamul deschis, se plimbă pe mese și dulapuri și se înfipse hotărât în mijlocul podelei. Apoi nu făcu decât să șadă acolo, uitându-se la mine cu ochi mari, rotunzi și cinici. M-am uitat și eu la el, surprins. Credeam că va fugi dacă mă apropii prea tare, dar nici nu se clinti; continuă doar să se uite la mine, în timp ce eu îngenuncheam să citesc ce scria pe medalionul zgărzii: erau trecute un nume - Salut! Sunt Ian! - și o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
spus cu voce tare, încă puțin uimit. — Vreau să spun că nu cunosc prea bine rechinul cu care ați avut contact dumneavoastră, dar cunosc foarte bine, prea bine, specia din care face parte. Se uită din nou la mine. — Păreți surprins. — Din cauză că... atât de mult timp am fost singurul. Să mai aud pe cineva vorbind despre asta... — Înțeleg, zise Nimeni, lăsându-se puțin în scaun și încrucișându-și și brațele pe genunchi. Omul pentru care lucrez e un savant. Studiază peștii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
ei, inspirând adânc și aruncându-mi un zâmbet ostenit. Am într-adevăr nevoie de puțină odihnă. I-am răspuns tot cu un zâmbet. Armistițiu. — Deci, presupun că face parte din învoială să-ți rezerv o cameră? — Doamne, nu, zise ea surprinsă. O să stau în camera ta. — Unde? — În pat. — Și eu unde o să stau? — Pe podea, desigur. — Pe podea în propria mea cameră? — Da, cât e noaptea de lungă. Și-n tot cazul, o să fie un antrenament bun. Tot mi se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
mormânt din naosul bisericilor. Am continuat să-mi leagăn picioarele, fără să spun nimic. — Asta se întâmplă, zise. Acolo sunt, în mare parte, deja dispărută. — Păi, eu știu că încă exiști. Dacă asta contează în vreun fel. Ea nu răspunse. Surprins, mi-am dat seama că aproape plângea. Ochii i se încețoșaseră de lacrimi pe care se străduia să nu le lase să curgă. — Mie chiar îmi pasă de tine, să știi. — Hei, e-n ordine. Te cred. Cu fața în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
negru, trăgând după el un cablu zbură peste valuri și străpunse rechinul chiar în spatele înotătoarei dorsale în timp ce doctorul făcu un salt în spate din pricina reculului. Un harpon. Un zgomot aproape de stânga mea mă făcu să tresar și să mă întorc surprins. Unul dintre butoaiele cu cărți de telefon și aparate de apelare rapidă sări, zbură peste punte, se răsturnă peste bord și goni în patinaj peste ocean, după ludovicianul în retragere. — L-am nimerit! Fidorous își scoase șapca de pe cap și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
kilometri de șine, încărcate în căruțe (și-s nu mai puțin de 2,7 milioane de țigani); un deputat înscenează furtul propriei mașini. Asta nici lui Georgel nu i-ar fi dat prin cap. S-a ajuns la o mită (surprinsă) de patru milioane de dolari, deși guvernul anticorupe de zor. Întreabă-te mai bine ce facem după ce terminăm de furat tot, Iordana". Și mai zicem, urmez eu ideea Magdei U., că nenea Iancu (e anul lui, anul Caragiale!) rămîne în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
albi de nailon trași peste picioare umane, delicate, de balerină, ce se terminau în copite de capră. Fără să încerc cel mai vag sentiment de teamă, interoghez făptura ce scormonea de zor în coș, desigur, nu pentru hainele mele murdare. Surprinsă, își întoarce capul îngeresc către mine, doar pentru o clipă. Îmi pare rău, nu mi-am imaginat că poți să mă vezi sau să mă auzi. Aș putea spune că percepția ta este deosebit de subtilă sau poate noua ta condiție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
zi, Santiago strecura câte un bilețel în pumnul ei deschis, ce atârna în jos, complice, gata să-l primească, pe puntea înțesată de oameni, într-un moment în care ea era singură, neînsoțită. Mototolea biletul în pumn ca o fetiță surprinsă făcând ceva nepermis și-l depunea repede lângă suratele lui între cutele portofelului. Cu scrisul lui inform, iliterat, Santiago îi spunea mereu același lucru, însă mereu cu alte cuvinte. Ca și cum același lucru ar putea fi exprimat într-o mie de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
îmi umplui gura cu pâine și mă prefăcui că sunt în largul meu. Mirosul hranei o atrase în bucătărie pe cea care presupuneam că-mi este soție. Nu păru mirată să mă vadă. Eram de o mie de ori mai surprins decât ea. -Bună seara, îmi spuse cu un zâmbet fermecător. -Bună seara, răspunsei, cu gura plină. -Olaf nu e cu dumneavoastră? Nu am avut reflexul să-i spun că eu eram acela. -Nu, făcui ridicând din umeri. Versiunea aceasta i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1943_a_3268]
-
mă gândii că asta îmi va furniza un subiect de conversație și un test de familiaritate. Găsindu-mi gazda în bucătărie, am întrebat-o dacă îmi permite această ținută lejeră sau ar prefera să trec la costum și cravată. Păru surprinsă. -Ba nu, e foarte bine așa. V-a spus Olaf când se întoarce? Am răspuns printr-o propoziție negativă, ceea ce nu păru să o mire. -Am pus șampanie la rece. Vreți? Am făcut ochii mari. -Cu ce ocazie? -Am eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1943_a_3268]
-
-Aveți dreptate, o întrerupsei. Nu trebuie scăpat nici un prilej de a vorbi limba țării în care trăiești. Speram că astfel scăpasem basma curată. Prezentasem chestiunea aceasta ca pe un argument de autoritate: nu eram mândru, însă nu vizam decât eficacitatea. Surprinsă, nu mai comentă. Comisesem o gafă, am conchis. -O să vă las, pesemne că sunteți obosită -Nu. Trebuie să terminați sticla asta cu mine. Doar n-ați vrea s-o golesc singură. Vorbiți-mi despre dumneavoastră, Olaf. Era pentru prima
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1943_a_3268]
-
iese în cale, îi băgați și îi scoateți pe fiecare pe rînd, după care nu se știe din ce motiv vă înmuiați brusc și treceți la sentimente mai omenești, cine să vă mai înțeleagă? Măi să fie, face Roja pe surprinsul, nici acum nu vă dați seama ce tîmpenie ați făcut, le aduce aminte, făcîndu-le semn să privească în direcția intrării principale, razant cu gazonul împînzit de chiștoace și cioburi, frămîntat de bocancii soldaților, v-a luat ceva timp, mistreților, pînă
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
și străpungea lipitura. — Nu e nici o scofală, spuse Poștășică, despăturind colile de caiet studențesc, parcurgîndu-le pe diagonală de sus în jos, pasîndu-le rapid la celălalt capăt al mesei. — De ce nu te uiți la ele mai pe îndelete? îl întrebă Angelina surprinsă. — Le-am învățat deja pe de rost, sînt trase toate la indigo, aceleași fraze, același limbaj, numai cifrele diferă cîteodată, spuse Poștașul. — S-ar zice că treaba merge strună dacă nu se schimbă niciodată nimic, spuse Angelina. — Ce să se
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
ia o hotărîre definitivă. Iar sînteți pus pe fapte mari, dom’ Roja, se aude din senin vocea subțire a Croitorașului. — Ca întotdeauna, simte Bulgarul nevoia să completeze, închizînd cu atenție ușa în urma sa. — Voi de unde ați mai răsărit? tresare Roja surprins, răsucindu-se cu tot cu scaun în direcția lor. — Pesemne iar nu-ți convine ceva, spune Curistul, acum ce-o mai fi? — Credeam că muriți de nerăbdare să ne vedeți în formulă completă gata de joc, zice Patru Ace, dînd la iveală
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]