3,688 matches
-
nu pricepe nici ce face omulețul caraghios din intersecție și nici cine este momâia aia uriașă și cenușie de pe soclu. Încearcă să-și amintească, dar nu reușește. Își pipăie Îngrijorat bărbia, Își trece mâna prin părul bogat, și-și masează tâmplele. Gesturi firești În orice secol. ,, Ce caută totuși omulețul În marea intersecție?,, se Întreabă. Acest om de presă a alunecat ca Într-un puț fără sfârșit În secolul al XV-lea și agentului de circulație nici că-i pasă, Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
Dorei, tare și răspicat: — Sper că va trece. Poate ar trebui să ne... Apoi cineva Închise ușa care dădea spre dormitor. În depărtare se auzeau vagoanele Stadtbahn-ului, cu zornăitul lui regulat, urmate de respirația mea rapidă, sacadată, nu tocmai maiestuoasă. Tâmplele Înfierbântate Îmi zvâcneau și hainele mă mângâiau provocator. V-am avertizat deja că povestea mea e una incomodă, așa că pot admite liniștit: căldura Înăbușitoare sau, mai degrabă, așteptarea aceasta paralizantă mă excita. Fără să mă gândesc, mi-am coborât mâna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
și de data asta m-am prăbușit ca un animal cotonogit, năpădit de o ceață roșie, dureroasă În loc de conștiență. Mi-am tras genunchii la piept, din instinct, am tușit, am hârâit și m-am răsucit. Simțeam pietrișul frecându-se de tâmple și m-am gândit confuz că poate ar fi suficient să adorm ca durerea să dispară. Dar rafala de pumni continua să cadă, țintindu-mi de data asta șira spinării, șoldurile și picioarele, umerii și mâinile. Cu capul Îngropat În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
mi se ridicaseră pe șolduri. Bluzei galbene Îi lipsea o mânecă și toți nasturii. Acum am băgat de seamă că sutienul negru atârna În afară: bretelele fuseseră rupte și șosetele cu care Îl umplusem au dispărut. Am dus mâna la tâmplă și mi-am dat seama că Îmi pierdusem și peruca. Doar poșeta azvârlită Într-un colț părea neatinsă. Mi-am cercetat corpul, bucățică cu bucățică. Aici o mână, acolo cealaltă. Aici unul, două, trei... cinci degete. Acolo, Încă cinci. Bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
face cu Împușcăturile care au avut loc. Fără să bag de seamă, am trecut la unul din studiile lui Froehlich. Ajuns În pragul disperării din cauză că n-a fost Înțeles niciodată de oameni, un vânzător din Halberstadt a apăsat pistolul de tâmplă și a tras - nu o dată, ci de două ori. Sunt sigur că n-aș fi procedat niciodată ca d-l Willibald Grothe. Dar paginile precedente demostrau cât de disperată era situația În care mă aflam. Prin scris, am recreat o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
face cu Împușcăturile care au avut loc. Fără să bag de seamă, am trecut la unul din studiile lui Froehlich. Ajuns În pragul disperării din cauză că n-a fost Înțeles niciodată de oameni, un vânzător din Halberstadt a apăsat pistolul de tâmplă și a tras - nu o dată, ci de două ori. Sunt sigur că n-aș fi procedat niciodată ca d-l Willibald Grothe. Dar paginile precedente demostrau cât de disperată era situația În care mă aflam. Prin scris, am recreat o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
apoi e gata să-și facă intrarea în apă. Până-n ziua de azi intru-n apa mării așa cum m-a învățat el: întâi îmi înmoi încheieturile mâinilor, pe urmă îmi stropesc subțiorile, apoi iau apa în pumni și-mi umezesc tâmplele și ceafa... ei, dar încet, încetișor de fiecare dată. Astfel ajungi să te răcorești evitând, totodată, un șoc fatal la contactul cu apa rece. Răcorit, fără a fi suferit vreun șoc, se întoarce cu fața la mine, își flutură mâinile într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
fasole. Helen a adus paste de la Chez Chef. Femeia cu ochelari își dă jos saboții, ștergându-i pe talpă de covorașul din fața ușii. Se uită la Helen și la mine și zice: — Ai musafiri, Coacăză. Și Mona se lovește peste tâmplă cu încheietura palmei și zice: — Asta eu sunt. Ăsta e numele meu de vrăjitoare, adică. Coacăză. Vrabie, zice, ți-l prezint pe domnul Streator. Și Vrabie dă din cap. Și Mona zice: — Și șefa mea... — Șinșila, zice Helen. Cuptorul cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
mai târziu, m-am dat jos din pat și am făcut un duș. M-am îmbrăcat fără să fac nici un zgomot și am închis ușor ușa dormitorului în urma mea. Am intrat în camera lui Katrin și am sărutat-o pe tâmplă. I-am pipăit scutecul. Lumina soarelui venea prin draperiile galbene. Jucăriile și cărțile ei... Era atât de frumoasă... M-am simțit binecuvântat. În dimineața aceea am fost cel mai fericit om din lume. Aici, în timp ce conduc mașina lui Helen, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
vechi descântec zulus. În secretariat, Mona vorbește la telefon. Helen își pune mâna pe brațul meu și mă împinge înapoi, depărtându-mă cu un pas de biroul ei, și zice: — Ia uită-te! Și stă așa, cu mâinile apăsate pe tâmple și ochii închiși. Ce-ar trebui să se întâmple? întreb. În secretariat, Mona închide telefonul. Ceaslovul deschis pe biroul lui Helen se mișcă. Un colț se ridică, apoi se ridică și colțul opus. Începe să se închidă de unul singur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
n-ar fi auzit, femeia se retrage, lăsînd spațiu de trecere bărbatului. O altă Dacie, albastră, frînează lîngă cursă. Un bărbat la vreo 45 de ani, înalt atît cît să fie impunător, cu obraji rotunzi și rumeni, părul grizonat la tîmple, aproape alb o adevărată prezență în babilonul unei autogări -, coboară, ocolește botul mașinii, vine lîngă cel de la volan un tip mai tînăr și mai gras, aproape rotund -, se apleacă și-i spune: Mulțumesc, Corneluș! Și nu mă uita... Cu plăcere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
albă. "Și cai mascați" completează Lazăr, ducîndu-și arătătorul la buze, semn că va păstra liniște. Mircea Emil doarme dus sub pălăria mucegăită în magazia închisorii, gemenii stau pe genunchiul tatălui, cu nasurile lipite de geam, mama lor se sprijină cu tîmpla de umărul soțului, fata în minijupe își mișcă genunchii goi în ritmul mizicii, o bătrînă cu ochelari, care împletește de zor, face cînd și cînd o pauză, așternînd pe pieptul bătrînului bucata împletită, iar Dorin, încă transpirat de fuga pînă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
brusc tăcerea, cînd au rămas doar ei doi în compartiment e prima oară cînd călătoresc cu a-ntîia. Sînt trimis în delegație și, pentru că-mi decontează biletul de-a-ntîia... Mă așteptam la glume mai... elevate. Adică, nu știu cum să vă spun, ăsta cu tîmplele cărunte, vorbea așa..., cu gura plină, parcă voia să ne convingă cît e de bărbat. Cînd zîmbeam uneori, n-o făceam de dragul glumei multe din ele penibile, ce se spun între bărbați la o bere proastă și o farfurie cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
culc încă. Ce reviste-s astea? Programe de sală pentru o piesă de teatru. De cine? De unul pe care l-aș dori aici, în locul meu, și eu acasă, la nevastă, sta-i-ar în gît teatrul! mormăie Lazăr culcîndu-și tîmpla pe o jumătate din pachetul cu programe. Auzi, Ioane, te-am sunat acasă și mi-a spus soția ta că ești la serviciu; de ce? întreabă Mihai la telefon, cînd dă de urma lui Nelu Arbore, consăteanul său, cu care ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
pe birou, după care vrea să plece în oraș. Bună ziua! În fața lui, dincolo de birou, s-a oprit un bărbat înalt, cu o figură plăcută, frunte lată, ce tinde să se lățească și mai mult pe măsură ce părul îi cade, grizonat la tîmple, îmbrăcat elegant într-un palton ce-i vine turnat, în costum de culoare închisă, contrastînd cu cămașa albă și cravata colorată. Bună ziua, domnule Muraru! răspunde Mihai, mascîndu-și nedumerirea, schițînd un gest de ridicare, în timp ce întinde palma spre unul din scaunele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
face. Nici chiar așa, să stați pînă cădeți jos. Unde coborîți? La Valea Brândușelor răspunde încet Aura, începînd să-și revină din leșin. Femeia mai în vîrstă o ține de după umeri cu brațul stîng, în timp ce cu palma dreaptă îi cuprinde tîmpla, obligînd-o să-și plece capul pe umărul ei. Scoate dintr-o geantă un măr și i-l pune în mînă, îndemînd-o să muște, la care Aura se supune, simțind un gol imens în stomacul învățat în ultima vreme cu mese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
ce dacă n-am crescut-o eu!? Pot acum, la ceasul maturității, să încerc un gest de reabilitare, să... Doamne! Bătrîna vrea să mă abată din drum, asemeni zgripțuroaicei din poveste..." O durere ascuțită îi încinge capul, se amplifică la tîmple, mutîndu-se lent, ca o scurgere, spre ceafă, adunîndu-se toată în partea dreaptă a creierului. Profesorul murmură ceva neînțeles un fel de scuză, căreia bătrîna nu-i răspunde și se ridică. Durerea din ceafă se împrăștie dintr-o dată în tot capul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
cu colțul unei pături. Bătrîna cu ochelari, așezată lîngă soț, uită să mai clatine din cap, dar continuă șirul de oftaturi prelungi. Nina, întinsă, învelită pînă la brîu cu o pătură mai veche, roasă și aspră, își îndeasă cu putere tîmpla sub coasta actorului, simțindu-se mai în siguranță cînd mîna acestuia, cu degetele desfăcute, i se oprește în părul de la ceafă, ca un paravan între capul ei și zidul rece. În brațele tatălui, unul din băieți doarme, învelit bine în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
puternic, scuturat cu ură, în holul Universității, să se elibereze, lăsînd-o pradă deznădejdii: Nuu! țipă scurt Maria, înfigîndu-și cu sălbăticie coatele în abdomen, ca și cum ar fi fost înjunghiată; apoi se răsucește spre dreapta, cade lîngă calorifer, peste patul improvizat, cu tîmpla rezemată de elemenții fierbinți și rămîne așa un timp, înmărmurită, după care, cu mișcări de somnambulă, pătrunde sub cearșaf, cu fața în pernă, revărsîndu-se într-un plîns isteric, hohotind înfundat. În primele clipe, Mihai e îngrozit; se așteaptă la dezlănțuirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
de vodcă direct din sticlă. Te pomenești că, imediat ce-și revine, va hotărî să mă dea pe mîna lui nea Toader, ori pe mîna Miliției..." Un fior de teamă îl strînge pe Mihai în spate, apoi, brusc, își simte tîmplele zvîcnindu-i cu putere. I se pare că i-a apărut și durerea din piept, de deasupra inimii, cum îl apucă uneori, spre ziuă, după consum îndelungat de cafea la masa de scris. "Asta-mi mai trebuie: o criză de inimă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
în altă parte. Și să nu-l mai prind că-l invită pe Haralamb la noi, că-i trîntesc ușa în nas! Cum aș fi în stare să-i suport privirile lui insistente?!... Deși, la drept vorbind, așa înalt, cu tîmplele argintii și cu ochii de un albastru șters, metalic în sclipire, Haralamb e, totuși, un bărbat ce-ți acaparează privirea... Poate cel mai..." Sărut mîinile, doamnă! o salută un bărbat care iese din lift. V-am căutat, că nu-s
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
speriați, se uită în ai bărbatului, care stă în fața sa, în picioare, calm, cu mîna încleștîndu-se mereu, pînă la durere, pe încheietura mîinii sale. Îl vede cum lasă țigara în scrumieră, apoi, cu palma desfăcută, îi atinge buclele părului, la tîmplă. N-aș vrea să-mi porți pică, Maria. Poate că gesturile mele te-au speriat, dar... strînge Mihai din umeri, slobozind încheietura mîinii, pe care, săltînd-o puțin, o sărută. Ți-e teamă că te spun lui Theo? Mihai roșește tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
Maria, întinzînd mîna să ia de pe masă revista găsită de Mihai sub tufă. Cine era? întrebă, lovindu-l în piept cu revista făcută sul. În capul lui Mihai, gîndurile se învălmășesc într-o mișcare centrifugă, gata să se rupă la tîmple, unde-și simte inima zvîcnind. Hm! surîde Maria, lovindu-l peste obraz. Te pierzi prea ușor ca să poți juca tare. Cine-i tipa? Nu știu, zău! Și nici nu știi cu cine a fost la hotel? "Cu nea Toader!" îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
iubit. Chiar...?... întreabă Teofănescu așezîndu-se. Mai încape vorbă! se miră Lazăr involuntar, să-i facă pe plac, așa cum spui vorbe frumoase unei femei dezagreabile, dar imediat, cînd observă fericirea din ochii celuilalt, muchia unui gînd rău îl lovește violent în tîmplă, făcîndu-l să înșface cărțile: Plus cravata! Plus...! exclamă Teofănescu, dar se oprește, dîndu-și seama că nu mai are pe ce juca. Plus... arată el în jos spre chiloți. Tăticu'... face Lazăr un gest de protest nu-i cazul... Dacă vine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
își face un ceai de mentă, să se încălzească, apoi pleacă prin secție, pentru o nouă trecere pe la fiecare loc de muncă. În tabloul de comandă, un operator se plimbă prin fața pupitrului, iar celălalt, așezat pe un scaun, dormitează cu tîmplele între palme. Jos, la calea ferată, cîțiva operatori și mecanici de la întreținere împing un vagon cu materie primă să-l poată aduce pe poziție, la rampa de descărcare. Ninsoarea a stat, dar vîntul suflă cu așa putere că mulți din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]