479 matches
-
premieră, după premieră, de fapt, când a dispărut, s-a suit în mașină și dus a fost, de atunci, el și-a pierdut vocea, colindă ca un nebun orașul și o caută pe Tina, merge pe străzi la nesfârșit, își târâie picioarele prin campus, se așază pe o bancă, în fața clădirii teatrului nostru, acolo unde ea îl aștepta, stă ca un nebun acolo, cu spatele la Teatru și cu fața spre Anita pe care o caută mereu, Anita - dragostea lui, probabil că Dumnezeu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
paznici și scăpa de fiecare dată de chelfăneala promisă de fiecare serie de absolvenți doar pentru că nu-l mai vedea nimeni la serviciu în ultimele zile de școală. Am fost chemați urgent în biroul administratorului, un bătrânel care abia își târâia picioarele, dar cu o nevastă trăsnet de frumoasă, de care noi ne bucuram sincer totdeauna când o vedeam, nu ca alții mai puțin simțitori, numai atunci când o și atingeau... Ne-am prezentat spășiți, sperând într-o minune și după ce s-
Privind înapoi fără mânie by Gheorghe Bălăceanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91574_a_93568]
-
spune, aruncând priviri de control spre ușă. Mă-nțelegi ce spun ? — Ăă, da, spune Nick. Adică, Într-un mediu de piață modern, cred că trebuie să aspirăm spre... Îhm... fuziunea dintre strategie și o viziune progresistă... Doamne, ce se mai târâie computerul ăsta azi... Tare mi-e că, În clipa În care o să intre Jack Harper, o să mă găsească uitându-mă În computer ca vițica la poarta nouă. Știu ce-am să fac. Am să fiu persoana care se duce să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
un vuet înădușit pe care glasul clopotelor de moarte [îl] covîrșia înfiorător. În toate părțile se întindea bolnavii, cerând agiutor, mame despletite strângând copiii lor morți, scene de deznădăjduire, chihote drăcești prin crâșme și birturi, mulți arși de sete se târâiau la fântâni, se culca în glod, mulți murea, câțiva se ducea sănătoși. Înfricoșat lucru e boala prin orașe. Pe toate ulițele cară [care] pline de trupuri, cu picioarele, mînele și capitile în toate părțile bălăbănind, după umbletul nepotrivit. În zilele
Biciul holerei pe pământ românesc by Gheorghe Brătescu și Paul Cernovodeanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295567_a_296896]
-
m-a frământat și m-a zgârcit cârcel; și-mi ardea sufletul în mine de sete, și ciobanii și baciul habar n-aveau de asta, numai se întorceau pe ceea parte în țipetele mele și horăiau mereu. Iară eu mă târâiam cum puteam până la fântână în dosul stânei, și pe nimică pe ceas beam câte un cofăiel întreg de apă. Pot zice că, în noaptea aceea, la fântână mi-a fost masul și n-am închis ochii nici cât ai scăpăra
Biciul holerei pe pământ românesc by Gheorghe Brătescu și Paul Cernovodeanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295567_a_296896]
-
Trebuia să plec. Dar cum? Puteam să înfrunt pur și simplu situația, mă gândeam disperată. Puteam să sar pur și simplu din pat și să mă comport ca și cum n-aș fi fost îngrozită numai la gândul că trebuia să mă târâi pe podele ca să-mi culeg hainele. Dac-aș fi reușit să-mi găsesc chiloții ca să-mi acopăr măcar fundul, nu mi-aș mai fi făcut atâtea probleme în legătură cu restul... Sau aș fi putut încerca să fiu haioasă și să-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
biciușca și porni, legănat, spre poartă. Își îndesă căciula pe cap, căci un vântișor rece „spăria” dinspre Podu de Lut, aducând, după părerea omului, o binevenită ploicică de primăvară. Boii mergeau alene, sătui de cât trăseseră în miez de iarnă, târâind bușteni prin pădurile de la Tudora. Omul îi îndemna cu chiote prelungi, ascuțite, folosind, din când în când, biciușca de piele, prinsă de o vargă de alun. Pe la biserică, i se alătură Mihai a lui Ghiță Toader, cel mai mare fecior
Chemarea străbunilor by Dumitru Hriscu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/555_a_735]
-
propria-i țigară, întorși brusc spre mine cu întrebarea nerostită Mă cunoști de undeva? Saddam, cu fața trasă, obosită, deși se trezise după opt a.m., mai târziu decât în toată viața lui de care poate să-și aducă aminte, se târâie în dimineața aspră de parcă n-am fi în Irak, fără să vadă noroiul de sub el, spre poarta de tablă zincată, prea înaltă ca să ghicești ce se află în spate. Rachetele care au scuturat orașul toată noaptea acum s-au îndepărtat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
izbită de tăceri argintii și înfiptă-n zăpadă doar pentru o secundă, apoi m-am răsturnat cu spatele drept și cu bărbia puțin adusă spre piept. Până să ating pământul, n-am scos niciun sunet. Cineva alerga către mine.Eu târâiam mâinile în sus și în jos ca o zbatere de aripi frânte. Sini avea chef de hârjoană, așa că mă încălecă prinzându-mi mâinile pe lângă corp, iar picioarele ei deveniră fălcile unui clește cu care mă strângea. Nu mai puteam să
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
povestesc cum marea istorie mi s-a înfățișat mai clar prin câteva întâmplări din istoria măruntă, înghesuite în sute de plase, genți, saci, traiste, sacoșe, rucsacuri, coșuri, geamantane ori cine mai știe ce catrafuse pe care o femeie le-a târâit după ea vreme de o jumătate de veac și mai bine. Pentru că, de când mă știu, n-a fost aproape nici o zi lăsată de la Dumnezeu să nu car ceva într-o mână, în amândouă, pe umăr, în brațe, în spate; m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2262_a_3587]
-
cu mâna. Ca să nu vadă bunica, dădeam ujina pe drum lui Ștruli, câinele lui Galamboș, sau celor șapte pisici care mă așteptau în curte. O altă etapă a căratului a fost din clasa a șasea până la terminarea liceului, când am târâit după mine niște serviete burduhănoase din vinilin maro sau negru, cu încuietori de metal. Toate erau încărcate cu atlase, cărți și caiete, cu scule pentru orele de lăcătușărie, dar și cu gustări uriașe. În mai multe fotografii făcute prin clasa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2262_a_3587]
-
-o nici când împingeam prin anii ’50 căruciorul de lemn roșu cu păpușa Tania sau pisica Ghizi, nici peste 20 de ani, când zdroncăneam landoul de vinilin bleumarin în care Oana zăcea ca o larvă și nici mai târziu, când târâiam după mine căruțul de fier cu butelia albastră împrumutată din vecini: forța de femeie-ricșă. 10 nov., ora 16,30. Cu M. și Vio lemne și cărb. pe Fucsik. 2 ture cu M. și căruc. plin pe p. Michelang. Mașini și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2262_a_3587]
-
a lehamite sau a milă, trântește portiera și pleacă în trombă. Abia apuc să strig după el animalu’ naibii și mă-ncordez să-i dau un șpiț în cauciuc, dar e deja prea departe. Tremur de frig și de nervi. Târâi repede căruțul pe pod, cu paltonul desfăcut și părul vâlvoi, printre claxoane, cu farurile-n ochi. N-am putere să-mi fac curaj și să cânt odiridi odirididina. Tac și gâfâi. În dreptul Parcului Pionierilor îmi aduc aminte că am lăsat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2262_a_3587]
-
-am ajuns Doamne unde-am ajuns. Iar când ea strigă veselă pe victoriei acasă ai ajuns mămăloi, mă umflă și pe mine râsul. Trag adânc aer în piept, dau de pământ cu crengile, salt sacul de cărbuni în brațe, îl târâi gâfâind până în pivniță, urc treptele înapoi și mă năpustesc triumfătoare în hol ca Amazoana în cort la Alexandru Macedon. PS. Vremile de restriște s-au încheiat demult, dar sarsaneliada mea continuă mai abitir ca înainte. De optsprezece ani, nu-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2262_a_3587]
-
oooo, uuu, ooo, uuu, pierdute în gura pădurii roșii, toamna, în asfințit, cu bunica de mână... „Îmbătrânesc, asta e tot...“ și trase o linie pe hârtia albă din fața ei. Ăsta o să fie bărbatul meu, ce dracu’ să mai fac, îl târâi acasă, cu valiza lui cu viori și mezeluri. „Hai, Gabriel, să mergem de-aici“. Se lăsa frigul. Nu zise nimic violonistul ei cu șoseta roșie. O ascultă spăsit, își înfășură bucata de pâine rămasă în hârtie și o trânti în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2262_a_3587]
-
o femeie singură și fără cine știe ce puteri? Oare forța exterioară a acestor împrejurări n-o împingea deloc să-și părăsească ghișeul ei, să meargă drept la acei scandalagii netrebnici, să-i ia de guler cu forțe herculeane și să-i târâie pe ușă afară, unde să-i prăvale cu putere pe scări în jos, scuipând după ei în scârbă și afurisindu-i? Ba sigur că da, căci astfel de porniri sunt umane și vin, îndeobște, natural. Însă, oare, prin ce s-
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
de dragoste proaspătă mereu reîncepută, cu toate că mintea mea o visează întotdeauna. Mă duc cu mine și nu mă cunosc, cu toate că mă observ cu o grijă migăloasă și trudă inutilă. Vreau să pricep pe alții! Mă mir cum pot suporta să târâi cu mine, pretutindeni, pe mine, străinul. Și uneori acel străin e blând, agreabil, dar alteori e odios cu egoismul lui. Și eu îl port mereu cu mine... Sfinxul înțepeni pe nisipuri (cîrn ca și Irina), încruntat, cu buza atârnând, pare
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
-și angajeze un șofer handicapat: însemnul de Handicapat i-ar oferi lui Linex posibilități nelimitate de parcare. — Da, fă-o. — Bucuros, mă asigură el. Mai bine să fii asigurat decât să-ți pară rău. Mă-nțelegi? Așa că acum, când mă târâi spre casă prin după-amiaza boțită, cotigindu-mi drumul printre frați și surori, întâlnindu-le ochii sau ratând întâlnirea, mă simt mai bine știind că totul e cât se poate de oficial. * — Șah, am spus. Selina mă privi indignată. Ochii ei străpungători
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
chef dement cu mâncare proaspăt luată de pe foc și băutură grețoasă: aseară zeii vremii și-au înecat amaru-n vin după care au vomitat de la zece mii de metri. Stăm buimaci în parcuri, printre florile umile. Pfiu (socotim noi), greu se mai târâie viața asta. Mi-am încheiat adolescența prin anii șaizeci, când aveai suficiente șanse, când totul te aștepta Acum tinerii abandonează școala - pentru ce? Pentru nimic, pentru o sulă. Tinerii (li se vede pe față), disprețuiții cu păr de stegozaur, nulitățile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
un culoar în altul și, la fiecare intersecție, mă opresc să-mi trag sufletul și aleg mereu galeria cea mai îngustă. Nu știu de ce, dar știu că asta trebuie să aleg. Tunelurile devin din ce în ce mai înguste, abia mai pot respira, mă târâi pe burtă în mâini, disperat, către ieșire. La ultima galerie, mă poticnesc. Umerii mei, deși prea puțin generoși, îmi blochează trecerea. Îmi duc mâinile orizontal în față, ca și cum m-aș pregăti pentru o mare săritură. Cu un ultim efort, mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
decît să joace teatru după un scenariu ticluit de Bătrîn îi vor mai cădea în mîini? Cum mai merg afacerile lui Milițică și ale lui Timișoara în ultima vreme, care, dacă e să te iei după ce spun ei, abia se tîrîie? Cît de tare e implicat Părințelul în toate astea? Lua plicul, îl lipea de masă cu fața în jos și îl netezea de cîteva ori cu dosul palmei. Apoi îl întorcea pe partea care îl interesa și îi cerceta cu
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
perpetuu și căruia îi este imposiblil să-i ofere doze suficiente de esență și energie yang. Astfel de nepotriviri și necesitatea rezultantă de a „călca strâmb” devin, de obicei, evidente pe măsură ce un cuplu înaintează în vârstă și vitalitatea unuia se târâie în urma celuilalt. Acest aspect al taoismului prezintă probleme doar pentru adepții care pun semnul egal între căsătorie și monogamie. În societățile orientale tradiționale, atât cele din trecut, cât și din prezent, nu se așteaptă ca bărbații însurați să rămână monogami
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2250_a_3575]
-
stins farurile și l-am văzut pe Fritzie Vogel cu degetele mari vârâte sub curea. M-am dat jos din dubă și am descuiat ușa din spate. Țăcăniții coborâră împleticindu-se. — Pe aici, domnilor! le strigă Fritzie. Cei patru înaintară, târâindu-și picioarele, în direcția de unde venea vocea. În spatele lui Fritzie se aprinse o lumină. Am încuiat duba și m-am îndreptat spre intrare. Fritzie așteptă să intre și ultimul deținut și mă salută din pragul ușii: — Ce ți-e și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
cu partea boantă a ei. — Finito! Am ieșit pe ușa din dos, nimerind pe o alee. Mă temeam pentru soarta lui Lee. Doi bărbați în costume sclipitoare frecau menta sub un felinar. De cum m-au zărit, au început să-și târâie picioarele, cu privirile pironite în pământ, de parcă murdăria de pe jos ar fi devenit dintr-odată fascinantă. Am rupt-o la fugă. Scrâșnetul pietrișului din urma mea îmi spunea că ăia doi alergau după mine mâncând pământul. Aleea dădea în intersecția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
vă duceți la azil? le strigase femeia. Să vedeți ce-i cu bufnița aia bătrână care se ascunde între oglinzi, poate e ăla care ți-a smuls ție limba, Profetule. Măsurați-vă cu el, nu cu o femeie fără apărare, târâie brâu ce sunteți”. Pescarii așteptau cu capetele plecate să se potolească ocările care semănau cu un puhoi de primăvară ce târa un mâl greu de vorbe cu el. În cele din urmă n-au avut încotro, s-au ridicat cu toții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]