949 matches
-
tot te aștept Tăticule, pe care drum de gloanțe pline și de fum Mai rătăcești până acum Tăticul meu Trecuta-au ani și ani de-atunci Și mă întreb mereu Pe unde-o fi rămas de-atuncea și tăticul meu Tăticule, unde-ai rămas, pe care drum, la ce popas Că n-ai ajuns nici până azi Tăticul meu. Satul Bucșoaia, picurat din pana și sufletul lui Ticu Sahlean Sat binecuvântat de Dumnezeu, așezat la revărsarea pârâului Suha în Moldova, aparține
Învăţătorii Frasinului : din amintirile unei foste eleve by Leocadia Georgeta Carp () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1292_a_2103]
-
Tăticul meu Trecuta-au ani și ani de-atunci Și mă întreb mereu Pe unde-o fi rămas de-atuncea și tăticul meu Tăticule, unde-ai rămas, pe care drum, la ce popas Că n-ai ajuns nici până azi Tăticul meu. Satul Bucșoaia, picurat din pana și sufletul lui Ticu Sahlean Sat binecuvântat de Dumnezeu, așezat la revărsarea pârâului Suha în Moldova, aparține orașului Frasin, pe o lungime de cca. 5 km și lățime de peste 2 km, la o altitudine
Învăţătorii Frasinului : din amintirile unei foste eleve by Leocadia Georgeta Carp () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1292_a_2103]
-
de două ajutoare, așa că ne-a oferit nouă posturile. „Vedeți că nu vă pot plăti, dar puteți să vă faceți provizii de carne pentru mai tîrziu.“ Ni s-a părut o idee bună și am primit posturile de asistenți ai „Tăticului Grătarului din Argentina de Sud“. Ambii asistenți așteptau ziua de duminică cu o fervoare aproape religioasă. În ziua respectivă, la șase dimineața, am Început primele munci - să Încărcăm lemne Într-un camion și să le ducem la locul de desfășurare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
lămuresc și cu târâtura asta de Restoiu, pe cine naiba aștept eu aicea? De bună seamă că pe mămica mea Felicia, cea hăcuită și măcelărită și prigonită de surorile ei, cea odihnită Într-un loc de verdeață și răcoare, pe tăticul meu contabil care a căzut răpus de norme duble și triple, eh, sunt un sărman orfan. Nu-mi dă mie Restoiu să mănânc. Și s-a cam Înrăit și moșu’ de când s-a stricat cu fii-su. Nu-i mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
face. În primăvară... Nu-i așa, bre? În primăvară mi-a furat un sac de ciment jigodia aia, face moș Victor. L-a Încântat unu’ din gară. Am zis că ducă-se, mi-a zis și Viorel că lasă-l, tăticule, că nu te-a făcut pe tine un sac de ciment, a greșit și el, n-o să mai facă, e băiat cuminte și muncitor. L-am iertat, da, și să spui drept mai mult de gura lui fi-miu. Păi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
deloc, până ce Într-o dimineață am auzit poporul strigând pe afară, pe sub ferestre, olé-olé Ceaușescu nu mai e. Să-i fie și lu’ ăsta țărâna În ciorba copiilor și nepoților, sfinte Dumnezeule, a murit ea mămica mea Felicia, a murit tăticul meu contabilul de cursă lungă, au murit Pepino și Hansi și văru’ Vasile și atâția alții, nu se mai termină-n veci șirul morților. Ba bine că și-au luat de-o grijă și-au scăpat și de ăsta. Motănica
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
a vrut să spună profesorul ăla În articolul din Lumina? Fiecare Își Îngăduie o părere sau răspunde În felul propriu la laude sau dojeni. Argumente pro și contra, lămuriri suplimentare, descoperirea de noi proiecte sau soluții... Țâr! Țâr! Telefonul. „Măi, tăticule, ați urcat cheresteaua pe munte? Uite, tocmai am vorbit cu marele șef, aveți undă verde. Să faceți treabă bună... Și repede... Hai să trăiești!” E și țepos, dar și blajin; ascultă de alții, dar poruncește și de unul singur; se
[Corola-publishinghouse/Administrative/1951_a_3276]
-
America. Bine, și lui Jim Îi place să răsucească cuțitul În rană. „Ia uite, Tom, acum sunt online“, Îmi spune, În timp ce satele japoneze trec pe lângă noi. „Un prieten de-al meu, corespondent de la Times În Alma Ata, tocmai a devenit tătic, iar eu Îl felicit. Azi-noapte soția i-a născut o fetiță“. Jim mă ține În continuare la curent. „Acum citesc prezentarea!“ - un rezumat al titlurilor din New York Times. În cele din urmă, l-am rugat pe Jim, care vorbește un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2108_a_3433]
-
suflet, muzică. Acum,s-au întâlnit „consăteni” după 50 de ani și mai mult, s-au recunoscut cu sufletul și au lăcrimat sincer. Pentru mulți a fost ultima întâlnire cu duhul locului. Veșnicia, chiar s-a născut la sat ? MESAJE Tăticule, Domnilor participanți, Chemările vieții m-au stabilit în MontrealCanada, după ce am muncit și în Vaslui câțiva ani la C.F.S. sau pentru întemeierea postului de radio Unison Bârlad. Conduc un important sector al Primăriei din Montreal. Mă bizui pe sentimentul iubirii
Giurgiuoana : sat, biserică, oameni by Dumitru V. Marin () [Corola-publishinghouse/Science/1193_a_1929]
-
că femeile au capacitatea excepțională de a-și recunoaște bebelușii prin simplul contact. Această capacitate este dobândită, involuntar, în timpul interacțiunilor epidermice obișnuite dintre mamă și făt. Kaitz și colegii săi (1994) au avut atunci ideea de a examina 23 de tătici, care aveau în jur de 30 de ani. Tații au fost testați în aceleași condiții ca mamele din experimentul anterior. Experimentul a avut loc la 6 zile după naștere, tații fiind în contact cu copilul lor în total 7 ore
[Corola-publishinghouse/Science/1848_a_3173]
-
să atingă dosul mâinii și apoi obrazul fiecărui bebeluș. Fiecare tată trebuia apoi să spună care era noul său născut. 78% dintre tați și-au identificat corect copilul în cel puțin una din cele două încercări (obraz sau mână), dar tăticii au avut mai mult succes mai ales la cea cu mâna. Și chiar dacă tații s-au arătat ezitanți în estimările lor, acest lucru nu a avut nici o legătură cu succesul lor real. În plus, ca și în cazul mamelor, reușita
[Corola-publishinghouse/Science/1848_a_3173]
-
și este de altminteri ceea ce scot în evidență numeroase studii care arată că tații sunt foarte înclinați să se joace și să stimuleze bebelușul atingându-i mâna. (Parke, 1979). De altfel, probabil că ați observat deja cum se comportă tinerii tătici la maternitate. Își petrec timpul jucându-se cu mânuțele bebelușului și nu prea îndrăznesc să îl ia în brațe. Putem crede că din cauza impresiei de fragilitate pe care o dă bebelușul, tații nu îndrăznesc să aibă alte tipuri de contacte
[Corola-publishinghouse/Science/1848_a_3173]
-
că din cauza impresiei de fragilitate pe care o dă bebelușul, tații nu îndrăznesc să aibă alte tipuri de contacte... Kaitz, Good, Rokem și Eidelman (1988) și-au reiterat cercetarea plecând de la o serie de fotografii, dar incluzând de data aceasta tăticii în protocolul lor experimental. Ei au putut astfel să compare abilitatea taților și a mamelor de a-și identifica nou-născutul pe baza unei fotografii făcute imediat după naștere. Ne-am fi putut aștepta ca tații să nu își recunoască la fel de
[Corola-publishinghouse/Science/1848_a_3173]
-
fotografii făcute imediat după naștere. Ne-am fi putut aștepta ca tații să nu își recunoască la fel de bine ca mamele copilul din cauza diferenței de calitate a contactului cu noul lor născut. Și cu toate acestea, rezultatele acestui experiment dovedesc contrariul: tăticii erau la fel de competenți ca și mamele în identificarea bebelușului lor! Acest lucru sugerează că tații își privesc copiii cu foarte mare atenție. O atenție comparabilă cu cea a mamelor... Motivul este evocat într-o fișă a acestei cărți: tații au
[Corola-publishinghouse/Science/1848_a_3173]
-
la rândul ei diferențe în funcție de sexul persoanei. La strigătele bebelușilor, această structură a fost mai activă la toate femeile în comparație cu bărbații, independent de faptul că aveau sau nu copii. În paralel, cortexul prefrontal al bărbaților, fie că sunt sau nu tătici, nu a arătat nici un semn de activitate în această regiune cerebrală. Cercetătorii consideră că scâncetele unui bebeluș trec printr-un „filtru” în cortexul prefrontal al femeilor. Acest filtru le permite astfel să se concentreze doar la plânsul copilului, făcând abstracție
[Corola-publishinghouse/Science/1848_a_3173]
-
mod de gândire și un interes mai puternic pentru științe la băieți decât la fete. De ce părinții apelează mai des la explicații când vorbesc cu fiii lor decât când se adresează fiicelor? Probabil din cauza unei idei preconcepute prezente în mintea tăticilor și a mămicilor, conform căreia fetele ar avea simț estetic și ar fi „literare”, în timp ce băieții ar fi mai mult „tehnici” și matematicieni. De altfel, atunci când sunt întrebați părinții, aceștia cred în general că știința le interesează mai puțin și
[Corola-publishinghouse/Science/1848_a_3173]
-
Individul, eu, asta mă fascinează, grota”, „Procreez cu creierul și gândesc cu testicolele, isterizat în țara asta isterică.” Sastisit de America și isterizat de România, ultrarecunoscut literar, tradus în câteva limbi, bursier Fulbright, bursier Rockefeller, bursier NEC („iată că și tăticul Pleșu îmi dă o binecuvântare bănoasă”), invitat la colocvii și târguri internaționale de carte, recenzat în „Quinzaine littéraire” și în „Magasin littéraire” („fotografie și titlu de-o șchioapă pe prima pagină. De la prima cronică a lui Nichi, din 1981, nu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286129_a_287458]
-
cauzei muncitorești, va fi iremediabil încadrat la dreapta. Dimpotrivă, Emile Combes, ale cărui concepții sociale trădau egoismul burghez al secolului al XIX-lea, se va vedea rar contestat ca fiind un om de stînga. Motivul este simplu: anticlericalismul înverșunat al "tăticului Combes". Toate țările catolice din Europa Occidentală precum și țările eterogene, cum ar fi Germania, Țările de Jos și Elveția, au trăit această confruntare. Numai Irlanda face excepție de la regulă. Conflictul dintre Biserică și Stat a atins, în secolul trecut, un
by Daniel L. Seiler [Corola-publishinghouse/Science/1118_a_2626]
-
De ce? - Că nu poate să ne întrerupă când vorbim”. Câteva săptămâni mai târziu, dorințele sale de a-și îndepărta mama devin mai precise: „Mamă, tu când o să mori? - Dar dacă eu mor, tu nu o să mai ai mamă! - Da, dar tătic tot o să mai am!”. În altă zi, ea își manifestă dorința de a-și vedea tatăl gol. Dar ostilitatea față de mamă este înlocuită, după câtva timp, de manifestări de afecțiune. De fiecare dată când mama și fiica trec prin fața magazinelor
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
catifea neagră, cu ciorapi albi de bumbac, iar pe corp avea o flanelă verde deschis peste care era trecută o cingătoare cu ciucuri albi. Intră atent, uitându-se în toate părțile și spune cu vocea lui cam nesigură: „Sărut mâna, tăticule! Am venit la tine. Unchiul Mitu îți trimite sănătate și voie bună.” A privit apoi când la jandarm, când la mine. încercând să mă dau jos și să mă apropii de el, s-a speriat și a ieșit afară. A
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
nopții. Ne-am despărțit cu părere de rău, dar cu multă împăcare și nădejde în sufletele noastre. Mai greu s-a desprins copilul. Trebuind să plece, s-a întors din prag și, urându-mi noapte bună, îmi spune: „Sărut mâna, tăticule! Să mai veniți pe la noi!” După câteva zile, la radio și în ziare, s-a publicat audiența lui Horia Sima la Rege. Era ușor de priceput că dușmanii noștri au început să schimbe metodele de luptă. De la teroare și asasinate
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
să se umple din nou de o undă caldă și lină. Era bucuria de soț și tată. Copilul s-a trezit dintr-o dată în brațele mamei sale și, privind curios spre lumlnile din oraș, se apropie de mine spunându-mi: "Tăticule, lasămă să viu la tine. Ce frumoasă e noaptea când ne întoarcem cu toții acasă și ce bine îmi pare că ai venit și tu la noi Dar să nu mai plângeți când veniți la bunica și am să-i spun
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
pentru a putea fi citite ușor, avem oameni de la țară, bătrâni”. Pentru el, cartea este un obiect- reper, un suvenir care atestă prezența la un pelerinaj. „Cumperi cartea când vii aici la pelerinaj. Ajungi acasă și te întreabă familia, copilul : tăticule, ce mi-ai adus și mie de la Iași ? Tu ce-i pui pe masă, că-i și el copil, vrea să atingă ceva !” Pe măsură ce discută cu mine, bărbatul se detașează de conversație, privind într-un punct îndepărtat, imaginar. Mă uită
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
ce lucrează în turism, TAROM, sau preoții care își umplu buzunarele de la morți și de la vii și-au aranjat familiile în țară cu de toate pentru o viață bună, îmbelșugată, lipsită de griji, de timpul pierdut la cozi, fiindcă de , tăticul este preot sau este diplomat la o altă instituție ce reprezintă țara peste hotare. Ei sunt mulțumiți, noi suntem fericiți, iar șefii sunt adormiți de ispitele oferite de cei cărora le-au acordat încredere. Ne doare sufletul când vedem pe
Ultimul deceniu comunist: scrisori către Radio Europa Liberă by Gabriel Andreescu, Mihnea Berindei (eds) () [Corola-publishinghouse/Memoirs/619_a_1376]
-
ani. Valentin a primit acasă o hotărâre judecătorească prin care i s-a comunicat că cererea dvs. de divorț, înaintată tribunalului sector a fost aprobată, la care, firesc, acesta a făcut o criză de nervi și i-a spus câteva tăticului iubitor. Imediat ce toată această treabă a răsuflat la București, a fost desființată brusc mișcarea bridgistă din România, lumea bănuind că acesta a fost singurul mijloc, momentan, de pedepsire a fiului îndărătnic. Dar, oricare ar fi adevăratul motiv, încă unul din
Ultimul deceniu comunist: scrisori către Radio Europa Liberă by Gabriel Andreescu, Mihnea Berindei (eds) () [Corola-publishinghouse/Memoirs/619_a_1376]