670 matches
-
Însă cînd văzu că Barceló Își asuma răspunderea pe această temă, ridică din umeri și se Întoarse În cameră spre a-și continua Îngrijirea. De cum se făcu nevăzut, Barceló Îmi făcu semn să-l urmez În birou. Bernarda ofta pe taburet, sub puterea coniacului și a spaimei. — Bernarda, fă și dumneata ceva. De pildă, niște cafea. Tare de tot. — Da, domnule. Chiar acum. L-am urmat pe Barceló În biroul său, o peșteră scufundată În neguri de tutun de pipă ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
bune. Înțelege că e vorba de ceva foarte grav, altminteri Ianuarius - cu sobrietatea lui caracteristică - nu s-ar preta la un asemenea circ. Se apleacă și-l bate liniștitor pe umăr, îndemnându-l să se ridice. Îi arată din ochi taburetul scund, pe care-l ține întotdeauna la îndemână ca să-și odihnească picioarele. Libertul clatină cu tristețe din cap și-și masează cu un gest stângaci șalele țepene. Picioarele îi tremură însă atât de rău încât, având permisiunea împăratului, șontâcăie cu
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
ajute să înțeleagă mai bine sensul. Dar, cel mai adesea, are un lector lângă el. Se abține însă, din prudență. Prea s-ar pune pe picior de egalitate cu cezarul. Augustus își ridică cu greutate tălpile și le sprijină pe taburetul din fața sa. — Am încercat și eu metoda asta cu recitări, când lucram la Ajax, tragedia mea... Secretarul se grăbește să-și manifeste interesul. — ...dar i-au găsit, nesimțiții, atâtea cusururi, că am arun cat-o. Libertul își pleoștește, instantaneu, colțurile
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
de bărbatu-său. Îi face semn să-și strângă calabalâcul. — O s-o pun pe Livia să vorbească cu Urgalania, iar Claudius o să-i dea peste bot nevesti sii. Mormăie încet: — De-o fi în stare... Își coboară greoi picioarele de pe taburet. — Vei începe chiar de astăzi să-l pregătești pe Narcissus să preia cât mai repede noul post de procurator. Ianuarius își aduce vag aminte că mai are niște acte de sem nat, dar nu îndrăznește să pomenească de ele. Nu
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
neantrenați. — Ce fac acolo? întreabă o voce lângă el. Impacientat, face semn germanului să-l lase în pace. Mai aruncă o ocheadă asupra rândurilor de bănci suprapuse din jurul arenei elipsoidale și, cu părere de rău, se dă jos încet de pe taburet. Dar nu se clintește din loc, deși călărețul treapădă lângă el. Este preocupat. De ce n-o fi vrut împăratul să se țină jocurile în teatrul lui Statilius Taurus, la sud de Câmpul lui Marte? Măcar amfiteatrul de acolo este din
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
gură cu buze rozalii, groase și satinate. Ori de cîte ori zîmbea, dinții Îi apăreau albi și regulați contrastînd cu bronzul și pistruii de pe obraz. Acum stătea rezemat, cu mîinile la ceafă, legănîndu-se pe cele două picioare din spate ale taburetului. Se uita leneș prin Sala Lumînărilor, plimbîndu-și privirea de la un obiect la altul În căutarea unui alt lucru care să-i abată atenția. După o secundă, se aplecă de parcă ar fi fost ațîțat de ceva. Strigă spre ceilalți de la banc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
maximum de această distracție. Acum, cîteva dintre ele se ridicară să-i vadă mai bine pe oamenii care o Însoțeau pe doamna Alexander. Duncan le urmări cum se uitau Încordate, pînă cînd curiozitatea deveni irezistibilă. Se răsuci și el pe taburet să se uite. O văzu pe doamna Alexander Îndreptîndu-se spre cea mai voluminoasă mașină de făcut lumînări, conducîndu-i pe cei doi, un ins blond și Înalt și unul mai scund și brunet. Blondul stătea cu spatele la Duncan, dînd din cap aprobator
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
suni? CÎndva În timpul săptămînii. Vrei? Dacă dorești? repetă Duncan. Fraser rînji. — Bine, omule. O să putem discuta ca lumea, atunci. Vreau să-mi spui tot ce-ai facut. Se depărtă, parcă Împotriva voinței lui. Totul! Duncan se aplecă să-și tragă taburetul. CÎnd Își ridică privirea, Fraser, fotograful și doamna Alexander tocmai ieșeau pe ușa care ducea spre clădirea Învecinată. Fetele Începură să rîdă din nou, după ce ușa se Închise. Winnie strigă cu vocea ei foanfă: — Ce ți-a dat, Duncan? Adresa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
se obișnui cu Întunericul, camera i se păru În regulă, apoi Începu să vadă mai bine și merse Înainte. — O, ce păcat! Cu mobila asta frumoasă! Pentru că acolo se aflau un covor pe podea, o canapea remarcabilă și scaune, un taburet și o masă - toate acoperite de praf, și cu urme serioase de sticlă și tencuială căzută sau de mucegai - lemnul cu o Înfloritură care Începea să se umfle. Și candelabrul! strigă ea ușor, ridicîndu-și privirea. Da, ai grijă pe unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
sunând dintr-un clopoțel de argint. Lady Tredgold solicită atenția invitaților săi, anunțând că marele eveniment al serii va începe. Fiul ei va citi din volumul încă nepublicat „Crepusculul unui continent“. Selwyn face un pas înainte, urcându-se pe un taburet de lemn sculptat. Mai lasă să treacă un moment, curățându-și ramele ochelarilor de oțel, apoi așezându-i pe nas. Scoate un carnet din buzunar, își drege glasul și începe să declame sonor, nazal: Eheu! Eheu! Imaginea lui Marte Plutește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
marea lor majoritate amestec de poliester cu mătase artificială, dar erau și câteva ce conțineau bumbac. Nu aveau luciu și erau destul de murdare. Cele negre erau din lână. - Mel, ce părere ai de fibrele negre? Cooper se așeză pe un taburet și începu să examineze cu atenție fotografiile: - Imaginile nu sunt prea clare. Dar cred că sunt fibre de la o țesătură foarte densă și probabil în diagonală. - Îmbrăcăminte? - Nu pot fi sigur până nu văd o porțiune mai mare din material
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
înainte marea sală a localului goală. Nici un zgomot. Nici o masă pusă. Nici o voce. Nici un zgomot de pahare ciocnite. Nici un fum de pipă. Nici un miros de bucătărie. Doar un foc mic în vatra imensă. Și Bourrache lângă ea, așezat pe un taburet de spiriduș, cu picioarele întinse spre cenușa din vatră, cu capul înclinat, înclinat spre vid. Un uriaș mort. Nu mă auzise venind. Am rămas în picioare lângă el și am rostit cuvintele. Nu s-a mișcat, nu a răspuns nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
parking și toate formele de ieșire sunt făcute. Da... Trebuie să predăm televizorul, doamna nu îl vrea. Desigur, nu ai grijă, uite îl scot din priză chiar acum și îl ducem la magazie. Bătrâna se urcă cu ușurință pe un taburet metalic capitonat cu plastic gri. Este îndemânatecă, sigură în mișcări și face treaba necontenind să o îmbărbăteze cu vorbe blânde, materne, pe tânăra din fotoliu. Dora se uită la tânără cu insistență, poate cu prea multă insistență. Frumosul chip machiat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
puținele mobile dă încăperii o încărcare misterioasă. Dora nici nu observă când măsuța rotundă și joasă din lemn cafeniu și-a schimbat locul din iatac și se găsește în mijlocul încăperii. Teodora o invită să ia loc în fața ei pe un taburet pitic, pe măsura mesei ce i se păruse o jucărie de copil. Îi șoptește să întindă brațele până ce degetele lor se vor atinge. Chipul Teodorei pare un medalion pe care s-a concentrat o lumină cu mult mai intensă decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
bună ca toate. Dar tatălui nu i se părea suficient. E tânără, spunea și asta înseamnă că are sănătate, minte, putere de muncă. Stai jos, Carmina, o îmbie Alexe și culese din grămada deformată din mijlocul odăii, acoperită parțial, două taburete cu picioare rotunde subțiri. Își scoase din buzunarul pantalonului o țigară și o aprinse cu tact. Parcă era prizonier așa cum stătea acolo țeapăn, pe taburetul scorojit. Nu-i cazul să te formalizezi, îi preciză Nina, noi nu ne jenăm să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
Carmina, o îmbie Alexe și culese din grămada deformată din mijlocul odăii, acoperită parțial, două taburete cu picioare rotunde subțiri. Își scoase din buzunarul pantalonului o țigară și o aprinse cu tact. Parcă era prizonier așa cum stătea acolo țeapăn, pe taburetul scorojit. Nu-i cazul să te formalizezi, îi preciză Nina, noi nu ne jenăm să te primim în aceste condiții. Spune-mi vrei o cafea? Uimită de-o asemenea propunere, Carmina clipi neștiind ce să răspundă. În casa soților Alexe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
culoarea mierii. El îi prinse privirea și pentru o clipă păru să coopereze cu ea, dar, nu, aluneca, era prea departe și prea puțin dornic să scurteze traseul, să afle ce se petrece sub fruntea albă, înaltă a Carminei. Pe taburetul de lângă sobă, afișând un zâmbet obosit, uitată, mama își masa genunchiul umflat și se strâmba uneori atunci când descoperea punctul dureros ce dispărea imediat sub celule, se ascundea printre cartilagii, în dosul rotulei, fugind din calea degetelor care palpau, ca să apară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
a dreptul vulgare, carnea de pe ea creștea ca aluatul, văzând cu ochii, vocea îi era puternică, avea o tonalitate stridentă, degetele groase, aspre, și muncite, cu unghiile neîngrijite. Venise împreună cu Ștefan, ședeau de vorbă cu părinții, așezați cu toții în jurul unui taburet pe care se afla tava cu păhărele de vin. Tatăl și Ștefan purtau ciorapi de aceeași culoare, discutau la superlativ despre țări pe care nu aveau să le vadă cu ochii lor niciodată, despre tehnici și procente, dolari, franci. Cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
spus simplu: Ovidiu a plecat. Sidonia a privit-o cu sprâncenele mult ridicate pe fruntea îngustă, cu furculița în mână, suspendată. A ascultat apoi relatarea Carminei, întorcea peștii, îi așeza la loc în uleiul încins, pe urmă a tras un taburet, s-a așezat cu cotul sprijinit pe grătarul aragazului. A plecat cu vreo fufă, fii liniștită, e tată-său leit. O să se întoarcă înapoi spășit ca un cățelandru. Dădu plictisită din mână. Nu te mai frământa că nu are nici un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
vânăt. — Cu ăsta n-aveai cum să vezi cine a fost. — Au. Nu, nici vorbă. Mi-am retras fața și i-am spus că fusese beznă. Și, cum a mers? — Foarte bine, mi-a spus și s-a așezat pe taburet. Ar trebui să consulți un medic, chiar dacă răul a fost deja făcut. L-am Întrebat la ce se referă. Un medic, ce dracu? Cineva cu halat alb, care să... Știi bine la ce mă refer. La chestia aialaltă. — Contuziile trebuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
Cineva fumase, dar nu s-a obosit să golească scrumiera. Pe rafturile din colț se aflau canistrele de metal, care conțineau bobinele cu jurnalul de actualități și filmul de joi. Filmul care rula părea ajuns cam la jumătate, pentru că pe taburetul pe care stau de obicei zăcea o cutie de carton goală, una desfăcută și Încă una sigilată. Am golit scrumiera, am pus paharele la loc și am confiscat o cutie de chibrituri uitată de un fumător necunoscut. Din când În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
-o bucată a ceva ce fusese cândva rama unui pat sau o bibliotecă. Salteaua mea era tăiată și acum se sprijinea de perete cu interiorul expus În mod obscen. Tabachera Dorei era Îngropată adânc În părul de cal. Cele două taburete fuseseră reduse la lemne de foc. Rămășițele pernei pluteau În aer, ca o versiune de vară a unei ninsori. Grilajul de metal al sobei cu faianță fusese smuls și el; pe podea se vedeau movilițe de cenușă. Niște tălpi negre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
din porțelan de sèvres. nu știu de ce, dar cafetiera înconjurată de cești mi-a evocat imaginea unei reuniuni literare secrete și foarte intime : era ca și cum cafetiera, ca un guru incontestabil, ar fi povestit ceva unor ascultători curioși, așezați pe mici taburete în jurul autorității narative centrale. — atenție că e fierbinte, mai spuse bătrînelul, de data aceasta fără să-și ridice privirile din carte. Dacă povestea pe care o citea n-ar fi fost atît de palpitantă, probabil că mi-a fi explicat
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
servitor Îi duceam În blidu dă lut, și clondirile În coș dă Chianti, care Monsenioru le sustrăgea unu după altu din sutană, au dezarmat-o dă juma pă Locarno, care ne-a Învitat În bucătărie. Nimeni n-a rămas fără taburet, iar fața dă masă dân papură s-a umplut pă loc cu pete dă tuco și vin. Ne-am pus cot la cot nainte dă unu și-am rămas lipiți până-n cinci. Tăcerea Împunătoare, care făcea pregnant mestecatu lu ăia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
gîndi că zvonurile care umblau pe seama beizadelei Basarabă nu erau doar vorbe goale, aduceau cu gesturi sigure, autoritare, cafele și pahare cu coniac. Tablele de argint vechi, cești de porțelan străveziu, pahare burduhănoase de cristal, tapetul de mătase, sofalele și taburetele acoperite cu brocart, lumina galeșă a lumînărilor, mirosul de ceară, aromitor și insinuant, totul te fura și te mințea lăsîndu-te să trăiești o clipă de miracol oriental într-o lume pe deplin europeană. Amestecul, lucrurile mai mult bănuite decît arătate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]