1,169 matches
-
Uded Ioan Es. Pop - obosit, resemnat, înfricoșat Cer gol - nu cred rupe de teluric - pers. - întâmplări accede reliția „la început, poezia și rugăciunea eseu - semet VSt - Izolat între cer și pământ: năzuind resemnat și fără energie către cel saturat - depăși teluricul Ura ca sentiment Maximumul erotic îl reprezintă independența. marea întâlnire erotică este la nivel de somn, de dormit împreună. În lirica lui Ioan Es. Pop, copiii se fac „dormind cu dulceață-n întuneric”. Sentimentul primordial este acela de ură, am
IOAN ES. POP: Fiinţa minimă şi implozia lirică, de Ştefan Vlăduţescu () [Corola-blog/BlogPost/339531_a_340860]
-
revarsată în plan terestru vor transforma toate elementele în principii vegetale, redate prin florile ce urmează să se deschidă. Poeta conservă în aceste versuri o lume fixată într-o aură de eternitate, într-un orizont al sevelor reunite, cosmice și telurice. Secunde În “Scrisoare” - “Am primit o scrisoare./ De la cine e ?/ E de la tine la mine” - rememorarea afectivă a unei povești de dragoste schimbă perspectiva poetică. Versul pendulează între un plan al prezentului și unul al trecutului, între “secunda aceasta,/ Și
POEME DESPRE SOARE, FLORI ŞI LINIŞTE de OCTAVIAN CURPAŞ în ediţia nr. 261 din 18 septembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/340838_a_342167]
-
și lume, Dumnezeu. Iar în această mulțime destul de încăpătoare de portrete cu pricina, s-ar afla, în mod evident, și chipul fascinant, de o rară expresivitate artistică al celei care a fost actrița LEOPOLDINA BĂLĂNUȚĂ*, o entitate umană cu aparență telurică, ajunsă între granițele înguste ale spațiului normat al țărânii de aici de undeva, de dincolo de lume și de timp. Actrița LEOPOLDINA BĂLĂNUȚĂ reprezintă în viziunea mea unul dintre cele mai frumoase poeme lumești închinate îngerilor Luminii... Și aș îndrăzni să
FIINŢĂ DIN FIINŢA POEZIEI NEMAIROSTITE AZI ... de MAGDALENA ALBU în ediţia nr. 718 din 18 decembrie 2012 [Corola-blog/BlogPost/341432_a_342761]
-
de undeva, de dincolo de lume și de timp. Actrița LEOPOLDINA BĂLĂNUȚĂ reprezintă în viziunea mea unul dintre cele mai frumoase poeme lumești închinate îngerilor Luminii... Și aș îndrăzni să realizez în această direcție o legătură specială între smerenia și nevoința telurică a acestei actrițe-model a teatrului și filmului românesc și cea a poetului plin de har și de patimi nestinse CEZAR IVĂNESCU. Pe amândoi, Cel de Sus a catadicist să îi lege organic și destinic cu două lanțuri deosebit de puternice de
FIINŢĂ DIN FIINŢA POEZIEI NEMAIROSTITE AZI ... de MAGDALENA ALBU în ediţia nr. 718 din 18 decembrie 2012 [Corola-blog/BlogPost/341432_a_342761]
-
LEOPOLDINA BĂLĂNUȚĂ, prin modulațiile distincte al glasului său încărcat de o sensibilitate ieșită din comun și dublată în permanență de accentele grave ale unei meditații personale profunde. Fericirea este „Tot ce nu am uitat” între granițele imaginare ale acestei existențe telurice necognoscibile încă, și-ar răspunde probabil LEOPOLDINA, un miracol scoborât printre oameni din aburul cald al rugăciunii cuvântate cu lacrimi de amară suferință a inimii în fața tulburătoarelor și incontrolabilelor, totdeodată, taole de destin ... „Să ningă peste noi cu miei” în
FIINŢĂ DIN FIINŢA POEZIEI NEMAIROSTITE AZI ... de MAGDALENA ALBU în ediţia nr. 718 din 18 decembrie 2012 [Corola-blog/BlogPost/341432_a_342761]
-
uimirii”), pentru că altfel „Arde marea” și „Uită-te: îmi cade umbra!/pierd prin fum aripile/și cât veacul fulgerului/mă doare gândul”. Chiar dacă decriptarea filosofică a versurilor metaforic așezate într-o topică specială induc către splendoare, nu pot eluda frumusețea telurică, și deloc profană, a imaginilor și simțămintelor poetului pe care le bănuiesc tăinuite cu multă delicatețe, dar, în lirica negulesciană, până și vorbele sunt „de praf luminos”, permițând transcendentalul. O legănare fulgurantă între cele două praguri - material și imaterial - îi
POET AL NEMĂRGINIRII ÎN VIZIUNEA DOAMNEI ELIZA ROHA de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 1033 din 29 octombrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/342048_a_343377]
-
genetică, superioare stadiului nostru actual. Există însă și mărturii despre folosirea celor Doi Poli ai Pământului în scopuri foarte clare. De exemplu, călătoriile selenare netehnologizate de tip conștiință-cosmică-temporală. Nu vorbesc neapărat de noduri energetice sau mai știu eu ce energii telurice, ci de acel curios “fir de argint” al planetei. Este vorba de un cordon ombilical roșu, care facilitează “legătura legăturilor” primejdioase cu alte lumi vii, fie ele organice sau anorganice, de pe Pământ, Lună, Soare și alte planete, chiar și extragalactice
REPORTAJ IMAGINAR LA UN CONGRES INTERNAŢIONAL AL FEMEILOR ( 5 ) de CONSTANTIN MILEA SANDU în ediţia nr. 528 din 11 iunie 2012 [Corola-blog/BlogPost/341976_a_343305]
-
legăturilor” primejdioase cu alte lumi vii, fie ele organice sau anorganice, de pe Pământ, Lună, Soare și alte planete, chiar și extragalactice. Mai concret, pentru că mi-ați cerut și explicații, cu voia d-voastră, voi detalia puțin câteva aspecte: captarea energiilor telurice se face pentru a găsi și controla trei axe energetice din Axis Mundi - prin care pogoară sau pleacă de pe planetă entitățile divine. Al doilea aspect, exista o pleiadă de genii și de artiști care iubesc fără măsură lumea și planeta
REPORTAJ IMAGINAR LA UN CONGRES INTERNAŢIONAL AL FEMEILOR ( 5 ) de CONSTANTIN MILEA SANDU în ediţia nr. 528 din 11 iunie 2012 [Corola-blog/BlogPost/341976_a_343305]
-
Ștefan Lucian MUREȘANU Motto: Veacul m-a făcut / Atât de cult, / Încât mă uit / Peste oameni. Am învățat atâtea / În timpul din urmă, / Că suntem / La un punct însemnat. (George Bacovia, „Vizită”) Cuvinte cheie: onomatopee, sens, liric, Bacovia, eul cosmic, egoul teluric Poate ca nimeni altul George Bacovia și-a trăit viața într-un sens greu imitabil, descifrat de către mulți dintre biografii săi ca un om al meditației profunde, însă definit ca un fiind cu un sens scrutător al unei lumii care
SENSUL ONOMATOPEELOR ÎN CREAŢIA LIRICĂ BACOVIANĂ de ŞTEFAN LUCIAN MUREŞANU în ediţia nr. 807 din 17 martie 2013 [Corola-blog/BlogPost/342188_a_343517]
-
și-a trăit viața într-un sens greu imitabil, descifrat de către mulți dintre biografii săi ca un om al meditației profunde, însă definit ca un fiind cu un sens scrutător al unei lumii care își încheia un ciclu de ființare telurică. El trăia pentru că fusese dăruit cu viață, însă în trupul lui bolnav eul cosmic gemea la fiecare adiere de vânt, care anunța apropierea unui sfârșit al egoului teluric. Asculta sunetele și, precum marilor înțelepți ai lumii, le dădea un sens
SENSUL ONOMATOPEELOR ÎN CREAŢIA LIRICĂ BACOVIANĂ de ŞTEFAN LUCIAN MUREŞANU în ediţia nr. 807 din 17 martie 2013 [Corola-blog/BlogPost/342188_a_343517]
-
sens scrutător al unei lumii care își încheia un ciclu de ființare telurică. El trăia pentru că fusese dăruit cu viață, însă în trupul lui bolnav eul cosmic gemea la fiecare adiere de vânt, care anunța apropierea unui sfârșit al egoului teluric. Asculta sunetele și, precum marilor înțelepți ai lumii, le dădea un sens și le unea cu toate ideile, sumbre imagini apocaliptice într-un joc sinistru al onomatopeelor . În templul singurătății, al meditației și al locului în care lumina nu pătrundea
SENSUL ONOMATOPEELOR ÎN CREAŢIA LIRICĂ BACOVIANĂ de ŞTEFAN LUCIAN MUREŞANU în ediţia nr. 807 din 17 martie 2013 [Corola-blog/BlogPost/342188_a_343517]
-
și al locului în care lumina nu pătrundea, doar eul i se zbătea întru eliberarea și înălțarea spre culmile nemuririi radiante. Poezia „Plumb” este creația prin care i se delimitează frontiera existențială, eul său se umple de mister, revelația desparte teluricul de cosmic, însă îi dă supremația prin însăși viața tainică de după moarte. Cavoul reprezintă trecerea dintr-o dimensiune în alta a poetului, acolo se exprimă divinul și meditează în singurătata lui deplină: „Stam singur în cavou... și era vânt... / Și
SENSUL ONOMATOPEELOR ÎN CREAŢIA LIRICĂ BACOVIANĂ de ŞTEFAN LUCIAN MUREŞANU în ediţia nr. 807 din 17 martie 2013 [Corola-blog/BlogPost/342188_a_343517]
-
grădină, 1965:46) încetează viața. Fiindul poetic intră în amorțeală, cade în visare și se pregătește să pornească spre o altă lume, a infinitului. O altă viață în care viul se detașează de fiind, eul cosmic se rupe de egoul teluric. Singurătatea domină peste tot ceea ce este lumesc, iar ploaia „țârârie”: „Pe-afară de stai / Te-năbuși de fum” (Pastel, 1965:38), fumul devenind gazul toxic al distrugerii eului, pentru că sufletul este un abur viu, o purificare a eului pregătit pentru călătoria
SENSUL ONOMATOPEELOR ÎN CREAŢIA LIRICĂ BACOVIANĂ de ŞTEFAN LUCIAN MUREŞANU în ediţia nr. 807 din 17 martie 2013 [Corola-blog/BlogPost/342188_a_343517]
-
coboară apoi aducând speranța, unica șansă a vieții. Gerunzialele „plouând”, „plângând” (Lacustră, 1965:41), ce au în compoziția lor apa ca șipot al exprimării durerii, sintetizează două imagini sanctuar: ploaia, un dat al naturii, puterea divină arcuită peste timpul existenței telurice, în care omul, ca cea mai importantă creație a Universului se hrănește cu cele mai importante molecule ale menținerii vieții, dă prin fiindul lui, când sufletul îi plânge sau îi râde de bucuria împlinirii, apa mării ochilor, sărată și substanțial
SENSUL ONOMATOPEELOR ÎN CREAŢIA LIRICĂ BACOVIANĂ de ŞTEFAN LUCIAN MUREŞANU în ediţia nr. 807 din 17 martie 2013 [Corola-blog/BlogPost/342188_a_343517]
-
al suneteleor. În poezia „Sonet”, al treilea vers din prima strofă prezintă o imagine dualistă, materia și spiritul, în care prezentul verbului „ard” poate sugera atât trosnetul bucăților de lemn uscat din sobele caselor, cât și chinul apocaliptic al fiindului teluric, până la desprinderea totală a eului cosmic, în a treia zi a morții. În vers însă felinarele au un rol al legării de întuneric, departe de a sugera lumina. Participiul la plural „afumate”, fumul negru și înecăcios, distrugător de viață, oprește
SENSUL ONOMATOPEELOR ÎN CREAŢIA LIRICĂ BACOVIANĂ de ŞTEFAN LUCIAN MUREŞANU în ediţia nr. 807 din 17 martie 2013 [Corola-blog/BlogPost/342188_a_343517]
-
bacovian teama de umiditate și, atunci, apar onomatopeele ca scurgeri de viață și teamă de fiind. Nu sunt exprimate direct însă ele sugerează noua expresie în gând: „Și focul s-aud cum trosnește” este versul care echilibrează psihic poziția sa telurică, îndepărtându-l de teama lumească a sfârșitului pentru că are dorința: „La horn să ascult vijelia”, acel joc al tenebrelor, al semnului că oricând se poate „Potop e-napoi și-nainte”, iar el dorește să i se citească. În declamație cuvintele
SENSUL ONOMATOPEELOR ÎN CREAŢIA LIRICĂ BACOVIANĂ de ŞTEFAN LUCIAN MUREŞANU în ediţia nr. 807 din 17 martie 2013 [Corola-blog/BlogPost/342188_a_343517]
-
și se lipesc de sufletul elevat. Cuvintele rostite au o onomatopee tainică, fasciculul de lumină le întețește în universul mitic al pronunției. Cine știe să rostească cuvintele cunoaște și sensul existenței, metamorfozându-se în eul cosmic încă din timpul egoului teluric. Bacovia murmura gemând, lumina cu versul și vibra prin cuvântul său cu zeci de înțelesuri. La el scârțâitul aducea când liniște, meditație în siciriul greu de plumb, când neliniște, teamă, revelație. În poezia „Vals de toamnă” (1965:116) este interesantă
SENSUL ONOMATOPEELOR ÎN CREAŢIA LIRICĂ BACOVIANĂ de ŞTEFAN LUCIAN MUREŞANU în ediţia nr. 807 din 17 martie 2013 [Corola-blog/BlogPost/342188_a_343517]
-
din acestă poveste de dragoste a poetului așează liniștea peste onomatopeea respingerii jocului luciferic: „Ascultând ecoul rece, înspre toamna friguroasă, / Ce-aducea-ntâlnirii noastre un adio-ndepărtat.” Ecoul rece nu sugerează oare începutul unui nou sfârșit, o trecere superioară a sunetului din teluric în cosmicul noilor forme? La un moment dat, poetul va spune: „ - Adio, pustiu, și fior. / Va fi, poate-odată amor.” (Romanța, 1965:127) moment grandios al transformării egoului în eul care va putea să vadă în adevăr existența ascunsă până atunci
SENSUL ONOMATOPEELOR ÎN CREAŢIA LIRICĂ BACOVIANĂ de ŞTEFAN LUCIAN MUREŞANU în ediţia nr. 807 din 17 martie 2013 [Corola-blog/BlogPost/342188_a_343517]
-
aceea, de multe ori se rupe de cei mulți: „Mai bine singuratic și uitat, / Pierdut să te retragi nepăsător”, conștientizând că timpul se scurge, iar el încă nu spusese tot ceea ce avea de spus lumii elevate. Literatul cunoaște adevărul fiindului teluric și faptul că puținii inițiați cunosc adevărul: „Ce trist este pe lume / Un cântec, / Un cântec ce-l tot aud: / - La muncă... „. Oare care să fie sensul acestei expresii care a dat vieții omului un nou sens? Oare unde sunt
SENSUL ONOMATOPEELOR ÎN CREAŢIA LIRICĂ BACOVIANĂ de ŞTEFAN LUCIAN MUREŞANU în ediţia nr. 807 din 17 martie 2013 [Corola-blog/BlogPost/342188_a_343517]
-
devine cartea unui sacrificiu permanent, dar și al puterii de a transcende dincolo de tot ceea ce este perisabil, trecător, pământesc. Tema iubirii este prezentă și în acest volum al Danielei Voiculescu, pentru că numai iubirea poate oferi puterea de a depăși prezentul, teluricul, astfel că poemele ei sunt adevărate romanțe, ode închinate celui mai frumos sentiment uman. Ea este cea care a “ales lumină, buchetul de trandafiri, multicolor, al unui înger!”. Iubirea devine un ideal pe care poeta lupta să îl apere de
ATUNCI CAND AROMA TEILOR DE SEARA SE NUMESTE LATONA1969 de OCTAVIAN CURPAŞ în ediţia nr. 167 din 16 iunie 2011 [Corola-blog/BlogPost/341751_a_343080]
-
sau nu, adaugă Apocalipsei, un al doilea model scripturistic pentru scrierile lui Blagoie Ciobotin, anume Plângerile lui Ieremia. Și aici, ca și acolo, păstrând, desigur, toate diferențele și toate distanțele cuvenite, descoperim, de fapt, incompatibilitatea genezică între eu și universul teluric. Tânjirea fără leac a sufletului arată că, în esența sa, el nu aparține lumii acesteia: Mi-e dor de toate cele ce sfinte odată au fost, de toate ce încă își mai au un rost. Mi-e dor de Cerul
BLAGOIE CIOBOTIN de EUGEN DORCESCU în ediţia nr. 1188 din 02 aprilie 2014 [Corola-blog/BlogPost/341886_a_343215]
-
nimic nu te poate atenua, nimic nu te poate rata.[3] Pentru Univers, omul a fost o grea încercare deusiană de a echilibra tensiunile energetice ale matricei de unde a desprins această entitate și a depus-o, pentru existență, în elementul teluric al organismului, pe care îl avem atât de complicat însă miraculos de bine structurat. Ceva mai frumos ca acest templu uman nu cred că se mai poate întâlni undeva în timpul istoric al existenței. Păcatul este însă tocmai faptul că acestui
AMNARUL ŞI AMARUL GÂNDITORULUI PERPETUU de ŞTEFAN LUCIAN MUREŞANU în ediţia nr. 1188 din 02 aprilie 2014 [Corola-blog/BlogPost/341879_a_343208]
-
aducere aminte. Geniul sfințește, se rotește în jurul axei vieții și îi dă nădejdea că sufletul lui, îmbrăcat în creația sa, se ridică spre înaltul cerului, căutându-i mai întâi matricea ființei sale celeste, ca după aceea să revină în mediul teluric al trupului său, și să dea trăire artei sale. Amnarul aflat în mâna doritorului de lumină lovește cu putere cremenea, și atunci, scântei de erudiție pornesc un joc măiestru. Amarul a fost cântecul greu al durerii ce încă apasă ființa
AMNARUL ŞI AMARUL GÂNDITORULUI PERPETUU de ŞTEFAN LUCIAN MUREŞANU în ediţia nr. 1188 din 02 aprilie 2014 [Corola-blog/BlogPost/341879_a_343208]
-
în neant. Când tot ce ți-a oferit viața ai trăit până la paroxism, până la suprema încordare, ai ajuns la acea stare în care nu mai poți trăi nimic fiindcă nu mai ai ce.[11] Am putea oare defini această ființare telurică a noastră, sau este numai o plăsmuire a creierului și a imaginației pure a minții, ce ne lasă să ne pierdem vremea cu toate nimicurile care ne distrug?; să nu uităm că avem puterea dată de a discerne singuri, în
AMNARUL ŞI AMARUL GÂNDITORULUI PERPETUU de ŞTEFAN LUCIAN MUREŞANU în ediţia nr. 1188 din 02 aprilie 2014 [Corola-blog/BlogPost/341879_a_343208]
-
născuți din mama-om pe care pruncul o cunoaște încă din pântece. Unii plâng când se nasc, lăcrimând încă din primele clipe ale vieții pentru ceea ce nădăjduiesc, alții așteaptă palma celui care îi pune în dreptul vieții, fiind necunoscătorii amarului ființei telurice. Literatul este lumina celestului universal valabil existenței pe Pământ, este Universul însuși pentru că lui i s-a dat prin naștere descifrarea tăcută a verbului existențial: Literatul adevărat sădește slovele, care înfloresc când cititorul se simte luminat de profunzimea adâncului respirat
AMNARUL ŞI AMARUL GÂNDITORULUI PERPETUU de ŞTEFAN LUCIAN MUREŞANU în ediţia nr. 1188 din 02 aprilie 2014 [Corola-blog/BlogPost/341879_a_343208]