1,062 matches
-
la Polul superior rămîne pe mai tîrziu, trebuie așteptat pînă la sfîrșitul istoriei, chiar dacă Polul acesta își pune amprenta pe istorie și social, chiar dacă lucrează în interiorul lor. Iar, destinzîndu-se, distanța înclină să se orizontalizeze. Apocalipsa începe să fie concepută potrivit temporalității și istoriei, definită în raport cu ele : devine capătul lor, iar nu în primul rînd Zenitul care, în orice clipă, le transfigurează. Un exemplu: în primul mileniu creștin, grosso modo, moartea era concepută ca pasaj spre învierea omului total (trup și suflet
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1740]
-
Chodkiewicz, Un océan sans rivages. Ibn Arabi, le Livre et la Loi, Seuil, Paris, 1992). Așadar, chiar în cazul experienței unitive se păstrează distincția dintre o unio verticală definitivă și o contemplație care evită anihilarea, din grijă față de lume, istorie, temporalitate. căci nu e vorba în primul rînd de stadii ale unei religii, ci de atitudini spirituale, de dominante ale doctrinei și ale vieții religioase, iar combinațiile lor în multe variante și dozaje se pot regăsi în diverse epoci și culturi
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1740]
-
în zorii unei religii monoteiste de întreaga comunitate, iar de contemplativii ei în toate timpurile. Eliberarea amînată corespunde unei distanțe destinse și într-un fel temporalizate, căci dezlegarea trebuie așteptată indefinit, chiar dacă gîndirea indiană și cea greacă nu insistă pe temporalitate și pe istorie, precum monoteismele. Un alt exemplu: Hans Blumenberg vedea polemica între teologul tradiționalist Johann Wenk și Nicolaus Cusanus ca o situație conflictuală tip. Primul, spune el, ilustra teama, atît de des resimțită în fața unei teologii mistice, de ștergere
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1740]
-
monoteiste, economia divină include tipul și istoria, dar e evident că acestea din urmă nu o pot determina. A condiționa confruntarea deplină a omului cu transcendența de trecerea timpului și a istoriei nu ar înseamna oare să culci veșnicia pe temporalitate, căzînd pradă unei trăsături prea occidentale? Nu e mai potrivit ca Judecata de apoi să fie gîndită ca o Judecată de sus, mereu prezentă în zenitul istoriei? O judecată înțeleasă nu în sens penal, ci în sensul unui discernămînt atotcuprinzător
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1740]
-
narativă a trecutului și că istoricitatea depășește orizontul de abordare a istoriografiei moderne sau al filosofiei istoriei. Trecerea de la filosofia analitică strictă a istoriei la narațiunea istorică, oferă posibilitatea filosofilor narativiști să abandoneze categoriile pozitiviste și nuanțează discursul despre categoria temporalității. Narativismul elaborează astfel, prin renunțarea la martorii neinterpretativi, o perspectivă relativistă asupra istoriei în care narațiunea devine categorie metodologică capabilă să promoveze multiplul, adică să promoveze construirea nu a unei singure istorii, ci a istoriilor. Ceea ce favorizează, într-o anume
ÎNTRE NARATOLOGII by JANA GAVRILIU () [Corola-publishinghouse/Science/1208_a_2198]
-
complexe, jocurile pe calculator preferă narațiuni multinivelare. La nivel discursiv media pot genera diferite moduri de prezentare a narațiunii care presupun strategii diferite de interpretare din . partea audienței ca în cazul benzilor desenate unde narațiunea, deși segmentată în imagini cu temporalitate distinctă, constituie totuși o imagine care pare să evolueze continuu, în sensul cinematografic al cuvântului. La nivel pragmatic, diferite media pot oferi diferite moduri de implicare a utilizatorului și diferite lucruri de făcut cu narațiunea ca în cazul fenomenului cunoscut
ÎNTRE NARATOLOGII by JANA GAVRILIU () [Corola-publishinghouse/Science/1208_a_2198]
-
sau de acceptare în relație cu anumite opțiuni teoretice. În accepția lui Mittell, filmul și televiziunea au forme de manifestare vizuală comună și au numeroase practici narative specifice similare, dar dezvoltă și elemente diferite care nu permit analiza narației, perspectivei, temporalității și receptării spectacolului cinematografic sau de televiziune în maniere identice. Pentru a explora asemenea aspecte, sunt analizate comparativ, filmul The Wizard of Oz și serialul de televiziune Lost. Unul dintre aceste aspecte se referă la modurile în care mentalul folosește
ÎNTRE NARATOLOGII by JANA GAVRILIU () [Corola-publishinghouse/Science/1208_a_2198]
-
așezări statornice, lumea își întorsese fața cătră o lege nouă și număra anul 780 de la izbăvitorul Hristos." (pp. 14-15) Deși textemul diasemic subliniat pare caracteristic mai degrabă narațiunii istoriografice (cronicii) decât celei mitice și/sau literare (basmului), dedublarea religioasă a temporalității ("timpul lui Zalmolxis" vs. "timpul lui Hristos") evocă o Dacie cvasi-mitică, cufundată în sacralitate. Totodată, folosirea unei cronologii plurale, care admite implicit existența și legitimitatea mai multor divinități, trimite către același simbol al crengii de aur (= Unicul aflat dincolo de Multiplu
[Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
-
de regulă, împreună cu fiul nostru, în afara orașului în care locuim, adică acolo unde am considerat întotdeauna că ne aflăm "acasă", în casa de la țară a părinților soției mele. Cred că o privire de ansamblu indică, peste toate, o "armonie" a temporalității. Există, neîndoios, și situații de excepție, cum ar fi cele legate de deplasările la conferințe sau de deplasările în străinătate, când devenim, fiecare dintre noi, "interșanjabili". Mă regăsesc pe deplin, familial și profesional, în stilul de viață pe care îl
[Corola-publishinghouse/Science/84956_a_85741]
-
ca o microficțiune de tip teatral (scrisă, regizată și interpretată de ea) în cadrul unei macroficțiuni literare, o ficțiune de gradul ÎI înscrisă într-o ficțiune de gradul I, o punere în abis puternic contaminată de "teatral": coliziunea dramatică, cadrarea scenei, temporalitatea legată, mișcarea spațială. Interpretarea românului realist/naturalist că teatru duce la lectură textului că "text al spectacolului". Fiecare scenă romanesca miniaturizează în felul său teatrul existenței în care Pariziana își trăiește propriul eu că spectacol prin construcții ludice de sine
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/881_a_2389]
-
determina itinerarul social și exercitarea rolurilor sociale ale Parizienei. Din stufoasa materie a romanelor am ales episoadele semnificative, relative la diferitele sfere ale vietii femeii pariziene, care constituie scene tipice pentru românul secolului al XIX-lea. Balzac și Zola înglobează temporalitatea și spațialitatea în scene-tablou de proporții. Supuse unei regii stricte a tehnicilor care le constituie, aceste tablouri se fundamentează pe o punere în scenă [Dubois 2000, p.245]. Efectul spectacular al scenei într-un român este asemănător cu cel din
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/881_a_2389]
-
chestiunile esențiale ținând de orizonturile generice ale expresiei în limba română. Se adaugă deplasarea accentului dinspre unitatea minimală a disciplinei - omul și opera - către formele literare produse de convenții de gen, acceptate pe durate medii de timp, mai rapide decât temporalitatea aproape imperceptibilă a ofilirii textelor, dar mai lente decât conjuncturile socio-economico-politice exterioare literaturii. În sfârșit, autorul Istoriei... se bizuie pe înțelegerea literarității drept aspirație spre conformitatea cu anumite norme. Volumul apărut se oprește pe teritoriul romantismului, fără a-l epuiza
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287990_a_289319]
-
unui poet pentru care liricul este funcție ludică, practica jocului și truda asupra cuvântului fiind însăși esența poeziei. „Ipostaza aproape unică a eului - atât cât acesta mai este încă prezent - e aceea a funambulului și saltimbancului, evoluând spectaculos spre o temporalitate ideală” (Ion Pop). Și în cărțile următoare jocul rămâne mecanismul de producere a enunțului poetic atât la nivelul tematic, cât și la cel al practicii discursive. Șalul, eșarpele Isadorei (1978; Premiul Asociației Scriitorilor din Timișoara) ilustrează un cameleonism al tautofoniilor
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287057_a_288386]
-
permite să se țină cont de trei caracteristici principale ale experienței (realului), pe care epistemologiile pozitiviste și realiste nu le acceptă: a) ireversibilitatea cogniției; b) dialogica; c) recursivitatea cogniției. a) Ireversibilitatea cogniției este direct legată de relația între acțiune și temporalitate, aceasta din urmă fiind percepută a fi ireversibilă. În acest sens, ipoteza clasică heraclitiană a ireversibilității timpului "panta rei" (totul curge) are valabilitate universală. De aceea, ipoteza fenomenologică permite un anumit grad de exprimare în procesul de cunoaștere, evidențiind caracterul
Euroarmata şi apărarea României. Analiză de epistemologie constructivistă privind politica de securitate şi apărare comună a Uniunii Europene by Constantin Manolache [Corola-publishinghouse/Administrative/1432_a_2674]
-
care stau la baza construcției europene la nivel strategic au determinare simbolică: scheme, modele, scenarii, aplicații etc. Pe acest fond, ipoteza fenomenologică se exprimă prin trei caracteristici: a) ireversibilitatea actului de cunoaștere în procesul construcției europene (relația dintre acțiune și temporalitate este ireversibilă); b) existența a două forme contrare ale cogniției în probleme strategice europene (dialogica); c) recursivitatea actului de cunoaștere în problemele europene (schimbarea a ceea ce este cunoscut în plan european contribuie la schimbarea a ceea ce se dorește la nivel
Euroarmata şi apărarea României. Analiză de epistemologie constructivistă privind politica de securitate şi apărare comună a Uniunii Europene by Constantin Manolache [Corola-publishinghouse/Administrative/1432_a_2674]
-
Pedagogică, 1996), Minciună, simulare, contrafacere. O perspectivă psihopedagogică (Editura Polirom, 1996), Educația religioasă. Repere teoretice și metodice (Editura Polirom, 1999), Educația. Dimensiuni culturale și interculturale (Editura Polirom, 2000), Istoria pedagogiei. Idei și doctrine pedagogice fundamentale (Editura Polirom, 2001), Timp și temporalitate În educație. Elemente pentru un management al timpului școlar (Editura Polirom, 2002), Informatizarea În educație. Aspecte ale virtualizării formării (Editura Polirom, 2006), Teoria și metodologia evaluării (Editura Polirom, 2008). CUPRINS Introducere 1. Discipolat și iubire pedagogică 1.1. Râvnita și
[Corola-publishinghouse/Administrative/1951_a_3276]
-
fratele fiului risipitor ar fi plecat Întru descoperirea lui dacă ar fi avut parte până atunci de așa ceva. Iar tatăl, credem noi, nu ar fi fost pus În situația unei dureroase - dar necesare - lecții. Experiența Învățării este intrinsec legată de temporalitate, pentru că ea survine În timp, presupune o anumită perioadă de formare, iar consecințele ei se vor evidenția În vremea ce va să vină. În orice persoană care Învață se trezesc abilități care țin și de magistru, și de discipol. Ca să
[Corola-publishinghouse/Administrative/1951_a_3276]
-
tânăr pasionat de tehnică are alte contururi decât lumea celui care a trecut prin viață și nu mai este preocupat de noutățile din acest domeniu. Nu spunem că această lume e mai bună sau mai rea, ci că e altfel. Temporalitatea, multitudinea și durata contactelor, expectanțele față de cei din jur, reprezentările privind viitorul, deciziile și trăirile intime etc. sunt „filtrate” de mecanismele tehnice Întrebuințate și, cu siguranță, vor fi diferite În cazurile invocate mai sus. Comunicarea modernă prin e-mailuri sau
[Corola-publishinghouse/Administrative/1951_a_3276]
-
Într-un orizont sacru. De aici rezultă unicitatea și altitudinea valorică a acestei legături. Dacă alte tipuri de raporturi pot fi accidentale, circumstanțiale și temporare, relația dintre fini și nași devine unică și definitivă, fiind Înscrisă pentru totdeauna pe răbojul temporalității și al memoriei afective a celor implicați. Nașii „moșesc” o nouă familie, instalând În comunitate o nouă „cărămidă” În „zidul” persistenței sale. Nu ei au conceput-o, dar ei sunt cei care o prezintă În fața lumii și a lui Dumnezeu
[Corola-publishinghouse/Administrative/1951_a_3276]
-
nu se mai Întoarce, iar viața (ta) are sfârșit și ai să mori cândva. Egoiști și mărginiți cum suntem, ne raportăm doar la timpul personal, ca și cum ar fi o achiziție sau un „bun” privat. Neputând să ne proiectăm la o temporalitate mai largă, cosmică, divină, intrăm rapid În criză și ne apucă amețeala. Ne mișcăm la repezeală, sorbim timpul pe nerăsuflate, Îl maximizăm, facem mai multe decât ne permit limitele lui. În acest fel, Îl deteriorăm, „ieșim” din timp sau ne
[Corola-publishinghouse/Administrative/1951_a_3276]
-
consumate sau virtuale. O Încercare de a-l „semiotiza” s-ar constitui Într-o nouă șansă de a-i depista implicațiile. Ordinea ideilor, succesiunea comportamentelor (eventual simultaneitatea lor) pot induce sensuri care pot deveni pregnante În intervențiile cotidiene. Trebuie disociată temporalitatea reală de cea a discursului rememorator, povestitor (verbal, gestual, social, psihologic etc.). Poate că timpul obiectiv ar trebui lăsat deoparte, cu toate că la scară istorică se pot decripta anumite „Înțelesuri” ale macroevenimentelor. Ne interesează să depistăm resursele timpului discursiv, cel de
[Corola-publishinghouse/Administrative/1951_a_3276]
-
lucrurile, atunci școala trebuie să pregătească subiecții, Încă de pe băncile ei, să fie În stare să gestioneze efemeritatea, să posede structuri psihocognitive capabile să anticipeze, să relativizeze, să deconstruiască, să creeze formațiuni explicative alternative. Finalitatea educației din orice epocă revendică temporalitatea ca un gaj, un garant al autenticității. Cu cât un lucru este cunoscut mai demult, cu atât devine mai valoros. Școala este chemată să instruiască pe cei prezenți În concordanță cu cei care au fost, să perpetueze În timp ceea ce
[Corola-publishinghouse/Administrative/1951_a_3276]
-
un simbol al stabilității și statorniciei, al comprimării timpului și al opririi acestuia. Școala este un ținut al stocării memoriei culturale, un spațiu de gesticulații rememorative și comemorative. Materialitatea Însăși a școlii Încearcă să dea seama de acest raport față de temporalitate: edificii mărețe, ziduri durabile din piatră, frontoane cu devize grave, atmosferă severă de Închisoare. Concluzie amăgitoare: cu cât o școală este mai veche, cu atât este mai valoroasă! Instrumentele culturale Încorporate la un moment dat trebuie să fie trainice. Asumpția
[Corola-publishinghouse/Administrative/1951_a_3276]
-
clipei. Timpul omului actual este din ce În ce mai „desfigurat”, parcelat și expus disipării. Experiența așteptării, a răgazului, a contemplării sau a ocultării duratei au intrat Într-o perioadă de recul. Credem că e nevoie de o educație pentru o raportare Înțeleaptă față de temporalitate, În cadrul căreia evenimențialul să se conexeze inteligent cu stabilul, rapiditatea analizelor să se concilieze cu ponderarea sintezelor, iar clipa să Întâlnească cu eternitatea. Am putea medita dacă nu cumva școala ar trebui să acorde o mai mare importanță sensibilizării subiectului
[Corola-publishinghouse/Administrative/1951_a_3276]
-
radicală și mereu actuală: „Hristos a Înviat!”. 8.9. Pedagogia sărbătorii Sărbătorile de iarnă au darul de a ne disloca dintr-o existență domoală, lină, uneori ternă. Intrăm cu acest prilej Într-un alt tempo, Într-un alt parcurs al temporalității marcat de câteva sărbători emblematice pentru creștini. Cum ne raportăm la aceste repere, cum le percepem, cum ne afectează ele? Printr-o intensificare a pregătirilor marginale, exterioare (alergare după cumpărături, pregătirea pomului de Crăciun, procurarea cadourilor) sau printr-o concentrare
[Corola-publishinghouse/Administrative/1951_a_3276]