461 matches
-
de mare. Fără să mă gândesc prea mult, am pătruns în curtea liceului. Nisipul scârțâia sub tălpi ca amintirile. Doamne, cum au trecut anii. Nu m-am putut stăpâni și am pătruns în clădire. Rea inspirație. Am regretat imediat. Pardoseala tocită, zidurile scorojite, în loc să-mi stimuleze melancoliile ca nisipul din curte, mi-au arătat cum se pot degrada amintirile. Am făcut și greșeala de a urca la etaj. M-au ispitit scara în spirală strânsă și o mică vanitate. Vroiam să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
a dedicat asigurării securității personale pontificale. Pinky nu-și reprimă micul zâmbet, închipuindu-și un Robin format la propriu dintr-un viguros pod al palmei, plus cinci degete, pocnindu-i, cu severitate, pe toți aceia care se apropiau cu bombe tocite, crăpate sau demodate, de Scaunul Pontifical. - ...Intuiești, probabil, că protecția pontificală desfășurată de Robin a avut un teribil caracter neconformist... Metoda sa era de a le permite cât mai multor atentatori să tragă nestingheriți asupra urmașului Apostolului Petru, pentru ca apoi
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
sta tăcută ore Întregi, În timp ce unul din cei doi, de obicei masculul, dar uneori și femela, Își trece cu blândețe ciocul prin penele perechii sale. Timp de cinci sau șase luni, până atinge maturitatea completă, gângurelile masculului au o tonalitate tocită și melancolică, acestea Înlocuind sunetele slabe și relativ nazale ale adolescentului. Gângurelile devin În final mai nuanțate În momentul În care pasărea se Împerechează. Din Obiceiurile porumbeilor E liniște aici pe pervazul exterior. Se aud claxoanele și zumzetul traficului de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
oară cu avionul. De atunci, doi-trei ani, de Sofreh, ori la joacă, în vacanțe, cu puștii, nu vorbise decât despre zbor și despre călătoria comorii. Și orașul, și leul îl dezamăgiseră. Hamadanul îi păruse murdar, iar colosul - un bolovan prea tocit ca să mai fie și magic. În plus, rămăsese cu mamă-sa. Cârdul de femei învățate să râdă în șoaptă se risipise. Erau singuri și urcară în tăcere pe drumeagul spre Ganj Namé, după ce se odihniseră după masă. Nu găsi nici
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
Ucenicul le îmboldea harnic: - Nii, uscăturilor! Hai, hai, hopa... Și le lovea cu picioarele desculțe pe cele mai apropiate, în burțile pline. În urmă, mai apucă să audă un zvon surd de glasuri amestecate, de strigăte și lovituri repezi. Luna tocită se lăsase într-o parte spre câmpul Cuțaridei. Era răcoare și noaptea de septembrie avea o limpezime strălucitoare. În depărtare se vedeau luminile Bucureștiului, ca un policandru atârnat de cerul jos. Numai aproape, spre mahalaua Filantropiei, pâlpâiau felinare cu gaz
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
și a privit pe rând pereții albi, pe care se mai vedeau urmele lucrurilor luate și hârtiile desprinse din pioneze. Pe dușumele, Procopie uitase un caiet cu scoarțe albastre. Simți că i se face frig. Ieși. Afară, soarele de noiembrie, tocit și șters, cădea peste case. Sub streașină se așternuse un strat de frunze roșii de viță sălbatică. Motanii se tăvăleau a dragoste în jarul lor. Câinii se scărpinau de pomi. Intră în casă. Maică-sa spăla, și mirosul de leșie
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
poli cel puțin, prețul nisipului, putea să guste cum o da primăvara un morcov proaspăt, dospit o iarnă întreagă. Și-acum, la câtva timp de la întîmplarea aceasta, după ce le lăsa să dumice liniștite, ce apucau să roadă cu gingiile lor tocite, văduva nu le ierta. - Cum e, Chirițo, morcovul? - Bun, cum să fie, coană Marghioalo. - Bun, ai? mârâia văduva supărată numai de față. - Ce zice? Ce zice? întreba Lixandra. - Zice că dacă-i bun morcovul? - Bun, cum să nu fie bun
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Arta”, ne spune el, cu cuvinte care Îi mișcă Încă pe mulți prin sinceritatea lor Înflăcărată și prin fervoarea lor stranie, „și-a chemat dezertorul; cețurile scârbavnice au fost purificate de influența ei curată și Înaltă; simțămintele mele dogorâte, uscate, tocite au fost reînviate de o Înflorire proaspătă și răcoroasă, simplă și neasemuită pentru cei cu inima simplă”. Dar Arta nu a fost singura pricină a schimbării. „Scrierile lui Wordsworth”, mărturisește el mai departe, „au contribuit mult la domolirea vârtejului amețitor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
de iarbă, tunsă și îngrijită impecabil, de parcă ar fi fost un gazon scump, Wilton. Dincolo de ele, stejari impunători și, fără îndoială, foarte vechi revărsau umbre imense peste gazon. Lumina soarelui pătrundea printre crengile încărcate de frunze, până la piatra gri și tocită a bisericii și a mormintelor, culegând sclipiri de culoare din vitraliile ferestrelor, iar din iarbă, fâșii de lumină de un verde atât de intens încât părea aproape de smarald. Era imaginea unui turist despre Anglia la scară redusă, ceea ce nu-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
Naasri senior afișând un zâmbet fioros. Mahmud, care se pricepea la haine, putea observa că iordanianul purta un costum bine croit, materialul aranjându-se cum trebuie. Îi era rușine de geaca lui de piele, șifonată în urma călătoriei-maraton cu autobuzul, cu peticele tocite, aproape fără culoare. Nu era vorba doar de costum: în toate privințele, Naasri avea strălucirea aceea care vine odată cu bogăția. Nu trecuseră decât câteva săptămâni de când începuseră să curgă comorile din Bagdad, dar acestea păreau să-l fi transformat deja
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
săi, Isaac, părintele evreilor, și Ismael, părintele musulmanilor. Doi frați, un evreu și un arab. „Fratele meu...“ spusese Shimon Guttman. Dacă ar fi putut, Uri ar fi zâmbit. Tatăl său, naționalistul înflăcărat și intransigent, se folosea de clișeul cel mai tocit al stângii kumbaya, fraternă și sentimentală - acela că evreii și arabii sunt frați. Chiar și aici, cu trupul zdrobit și simțurile copleșite de cea mai îngrozitoare tortură, simțea un val de admirație pentru tatăl său: era un caz genial de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
impresia că vorbește lui MACABEUS.): Sigur... Sigur... E liniște... E gata, s-a făcut rost de lumină, trebuie doar cărată până la ochi... Ne vom urca pe trei cai albi și ne vom duce sus de vom strânge cuțitele și topoarele tocite... Unde ești, Maco... (Are impresia că l-a găsit; pipăie o umbră.) Zice că el are trei cai albi, pentru noi, sus... INAMICUL (Tot mai poticnit, chinuindu-se grozav pentru fiecare sunet.): Ttttrrreeeiii... Trei... Trei... (Contorsionat, încercând să ajungă la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
printr-o simplă răsucire a Încheieturii mâinii, putea produce un copac creț sau vârtejul provocat de un crocodil care s-a scufundat. Cel albastru trasa o simplă linie de-a curmezișul foii - și orizontul tuturor mărilor era acolo. Unul Îngrozitor de tocit Îmi ieșea mereu În cale, ca să mă Încurce. Cel maro avea veșnic vârful rupt, la fel și cel roșu, dar uneori, imediat după ce sărea, putea fi folosit, ținându-l În așa fel Încât vârful dezlipit să se proptească, fără prea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
găsi pe bărbat așezat în strană, cu ochii închiși. Adusese o cheie mare și explică, foarte îngăduitoare cu neștiința străinului, care e drumul și cum ar putea să facă să nu înghețe la noapte. Îi puse în brațe o pătură tocită și-i dădu, învelită în ștergar, o bucată mare de pâine de la părintele. O candelă s-o folosească pe post de lampă. Nu-i spuse că părintele o îndemnase cu glas moale să nu se lase amăgită de toți netrebnicii
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
înnegrit de fum, un fel de zeamă cu spumă urâtă la vedere, la miros și culoare; cu o linguroaie din lemn, o bătrână pe jumătate goală, pe jumătate învelită în petice; uscată, zbârcită, în gură numai cu doi colți negri, tociți și afumați, amesteca conținutul care bolborosea și se umfla permanent, gata să dea pe dinafară. Ce fierbea acolo bătrâna aceea? l-a întrebat pe Grigore a doua zi. Bătrâna este străbunica mea și e cea mai pricepută doftoroaie din întreaga
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
prin care treci... ei bine, mă tem că e destul de neobișnuită. Când am ieșit din dormitor, m-am trezit pe-un palier mic. Am văzut încă o ușă, dar era încuiată, așa că am luat-o în jos pe scări. Treptele tocite duceau la un antreu îngust, în capătul căruia se afla o ușă de intrare. Alături de ea era o măsuță, iar pe măsuță un plic mare și albastru, așezat în picioare și îndreptat cu fața către scări, așa că ochii mi-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
la discursurile motivaționale pe care le țineam În căminele de bătrâni: În urma vizitelor mele, tot mai mulți pensionari cădeau În depresie, refuzând până și jocul de bingo ori vizitele urmașilor. La patruzeci și doi de ani, devenisem, așadar, un anonim tocit și plictisit. În plus, trebuie să recunosc, frumusețea trupească Își pierduse ceva din lustru, genunchiul stâng scârțâia ca o ușă de sobă neunsă, iar În cap auzeam mereu un cor antic de voci cântând piesele lui Marilyn Manson. Cam așa
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
bolovani în mă-sa: «A, mamó, stai să-mi dai să beau!» La douăzeci de ani Victor se însura a șasea oară: două dintre neveste muriseră iar pe trei le alungase el.” De pe cărările pădurii care se deslușeau în luciul tocit al frunzișului ieșeau cîrduri de țigănci, cocîrjate sub panere de nuiele și coșuri din scoarță de tei, pline cu bureți. Stafidite, cele bătrîne erau urîte și schiloade. Ochioase și frumoase, țigăncile tinere priveau la noi cu plăcere. În marginea fagilor
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
alb. Și Începi să-i povestești gazdei cum a fost și ce aspect avea seara și ce senzație Îți dădea - și-i povestești despre mirosul și gustul amețitor al uriașului dig pustiu, despre lumina ce murea pe zidurile de cărămidă tocită ale caselor dărăpănate și despre frumusețea orbitoare a acelei țesături de lumini și culori proiectate pe prora marelui vas, dar cînd Începi să-i povestești, simți că nu poți, nu poți nici măcar să retrăiești sentimentul de mister, bucurie și tristețe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
cu glas scăzut, aproape imperceptibil. Și deodată se stinse În el toată vigoarea de altădată și mînia vijelioasă a tiradelor sale: redeveni un om bătrîn, bolnav și indiferent, aflat la un pas de moarte, iar glasul său era iarăși bătrîn, tocit, obosit și trist. — Of, Doamne! murmură el dînd din cap În Întuneric, obosit, trist și slăbit. I-am văzut pe toți... I-am văzut venind și plecînd... Garfield, Arthur, Harrison și Hayes... Și toți... toți... toți... au murit... N-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
mirare. CÎnd se Întîmplă așa ceva, simte că ar fi În stare să-i strîngă de gît. Auzindu-le ironiile și glumele și exclamațiile - jalnice resturi de umor răsuflat și stătut, aceleași pe tot globul, invariabile, care și-au săpat albia tocită În inima și-n mintea omului Înalt, pînă ce le-a Învățat pe dinafară ca nimeni altul - simte că ar fi În stare să-i strîngă de gît pînă ce le-o veni mintea la cap, să-i apuce și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
zestrea meleagurilor mele natale. 30. Dacă sunt un conservator ― și, probabil, sunt ―, ar mai fi ceva de lămurit. În destule privințe, am "progresat" (depinde ce sens dau "progresului") între Calea Secii și Calea Victoriei. Am devenit un orășean oarecare, cu simțurile tocite și comod. Nu mi-a displăcut când eram tânăr să merg cu mașina ori să mă servesc, chiar ca ignorant, de ultimele noutăți ale tehnicii. Unele deprinderi le-am pierdut. M-am obișnuit cu "natura" din parcuri. Vara, n-am
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
orașului. Undeva, pe o stradă mai dosnică, doctorul s-a oprit în dreptul unei firme spălăcite pe care abia se mai putea desluși un cuvînt: "Dragonul...", restul numelui nu se mai distingea. "Aici e", zise el. Au coborât câteva trepte, toate tocite, ultima spartă, au trecut de o ușă în spatele căreia era un coridor, au pătruns, apoi, într-o sală lungă, slab luminată, cu un ușor miros de mucegai, și s-au așezat la o masă, lângă ultima fereastră, ce da spre
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
către sfântul soare șed liniștiți pe scaune, ținându-și mâinile așezate în poală. Pe scaunul din spatele șoferului, oglindită în geamul care îl desparte pe acesta de restul lumii, stă o femeie bătrână, într-un trenci de culoarea timpului. De sub mânecile tocite se ivesc manșetele roz ale unui jerseu și el tocit, dăruit ei de către doamna la care slujea, bonne à tout, cine știe cu câți ani în urmă. Capul și l-a învelit cum a putut mai bine în căciuli și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
așezate în poală. Pe scaunul din spatele șoferului, oglindită în geamul care îl desparte pe acesta de restul lumii, stă o femeie bătrână, într-un trenci de culoarea timpului. De sub mânecile tocite se ivesc manșetele roz ale unui jerseu și el tocit, dăruit ei de către doamna la care slujea, bonne à tout, cine știe cu câți ani în urmă. Capul și l-a învelit cum a putut mai bine în căciuli și broboade, dar un cârlionț de păr ce-a fost odată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]