431 matches
-
mai recent, nici un locuitor cunoscut al acestei localități nu au avut legături cu familia Magheru, sau să fi purtat numele de Magheriu sau Măgheriu. Ba mai mult, numele rezultat din toponimicul Magherești este Magherescu ceea ce duce la concluzia că originea toponimicului trebuie căutată în altă parte. Primii Magheri olteni sunt menționați sporadic în actele vremii făcând grea munca de reconstituire a înaintașilor acestei familii. Astfel, acel Vlad Măgheriu și fiul său Constantin, apar în menționarea târzie a unui act, astăzi dispărut
Familia Magheru () [Corola-website/Science/301472_a_302801]
-
scrise cu privire la istoria Țării Făgărașului datează abia din prima jumătate a secolului al XIII-lea. Reconstituirea realităților istorice ale Țării Făgărașului din epocile precedente, anterioare primelor relatări scrise, este posibilă, în aceste circumstanțe, doar în funcție de rezultatele cercetărilor arheologice, lingvistice și toponimice. Cercetările arheologice din ultimele decenii au adus la lumină o serie de așezări neolitice la Calbor, Hălmeag, Făgăraș și Felmer. Așezări din epoca bronzului au fost scoase la iveală la Cuciulata, Șercaia, Beclean, Mândra, Hoghiz, Săvăstreni și la Ungra. De
Țara Făgărașului () [Corola-website/Science/300009_a_301338]
-
și diverse urme de locuire. În perioada secolelor VIII-XI sunt datate descoperirile de la Dopca, Hălmeag, Mateiaș, Beclean, Săcădate, Voila și Breaza, atribuite protoromânilor și populației slavo-române. Continuitatea de existența a populației romanizate în Țara Făgărașului este confirmată însă de izvoarele toponimice. Conservarea de către localnici a numelui antic al râului Olt (în ), într-o formă fonetică corespunzătoare legilor fonologice ale limbii române "Olt", până spre sfârșitul secolului al XIV-lea și transmiterea lui în secolele XI-XII populațiilor nou venite argumentează această continuitate
Țara Făgărașului () [Corola-website/Science/300009_a_301338]
-
regală maghiară, cu privire la realități istorice din cuprinsul Țării Făgărașului. Cele mai timpurii izvoare scrise păstrate, emise în prima treime a secolului al XIII-lea, confirmă imaginea și structura etnică a habitatului Țării Făgărașului din secolele precedente, mediată de izvoarele arheologice, toponimice și lingvistice. Un document emis de cancelaria regală maghiară înainte de 30 noiembrie 1223, care se referă la evenimente consumate în Țara Făgărașului în primii ani ai secolului al XIII-lea, între 1205-1206, relatează dotarea mănăstirii cisterciene Cârța cu un domeniu
Țara Făgărașului () [Corola-website/Science/300009_a_301338]
-
3, cînd nu le mai găsim în stăpânirea fiilor săi”. Documentul este extrem de important, pentru că ne arată regiunea Bucovățului , de dincolo de Prut, locuită și având o proprietate întemeiată încă din veacul al XIV-lea, dacă nu mai veche, iar sintagma toponimică „în vârful Lozovei, la podul lui Gârlanici” din documentul citat indică, probabil, în mod indirect existența unei localități, adică a satului Cârlani. Adevărul constă în faptul, că la „vârful Lozovei”, la o inălțime de circa 400 m exista localitatea Cârlani
Stejăreni, Strășeni () [Corola-website/Science/313732_a_315061]
-
Geographia”, cca. 19 e.n.). Tot atunci, Pomponius Mela (în lucrarea sa „Cosmographia”) reprezintă Tracia. Cea mai mare contribuție la dezvoltarea științei cartografice ale timpurilor sale a adus-o Ptolemeu (cca. 90-168) autorul lucrării geografice cu peste 8.000 de indicații toponimice, autorul unui Atlas cu 28 de hărți realizate pe baza unei rețele cartografice riguroase și sprijinite pe puncte ale căror coordonate geografice erau cunoscute. Ptolemeu realizează aceste hărți utilizând proiecțiile cartografice. Civilizația romană a preluat multe cunoștințe de la anticii greci
Istoria cartografiei () [Corola-website/Science/320390_a_321719]
-
un atlas cuprinzând 40 de hărți. Acest Atlas a fost atât de bine receptat încât a fost republicat de 126 de ori. Simultan, același autor a publicat numeroase atlase școlare. Caracteristica creației lui Homann este rigoarea maximă și un exces toponimic. Alți autori germani din epocă au fost: Friedrich Zurner, Leonhard Euler, Seutter, Roth, Johann Georg Schreiber, etc. În anul 1785 se pun bazele editurii Justus Perthes din Gotha, care va deveni faimoasă prin publicarea atlasului lui Adolf Stieler. În Rusia
Istoria cartografiei () [Corola-website/Science/320390_a_321719]
-
putea fi tratată de către societate ca fiind un eveniment neimportant, considerându-l nesemnificativ și nedându-i un nume. Pe măsură ce timpul a trecut, autori de anale administrative și istorice au considerat necesar să identifice bătălia, dându-i un nume de natură toponimică pe baza observațiilor combatanților. Numele oficial a fost adoptat de societate și de generațiile viitoare fără a fi contestat. Primele înregistrări au asociat bătălia de la Bosworth Field cu "Brownehethe", ""bellum Miravallenses"", "Sandeford" și "Dadlyngton field". Prima atestare, un memorandum municipal
Bătălia de la Bosworth () [Corola-website/Science/323458_a_324787]
-
sunt comune cu cele ale Aromânilor și depășesc cadrul României actuale, dar sunt disputate, existând mai multe teorii, unele care se exclud reciproc, interpretând diferit sursele arheologice și istorice. Niciuna dintre teorii nu poate explica exhaustiv și satisfăcător toate datele toponimice, lingvistice și etnografice. sunt una dintre cele mai dezbătute probleme din istoriografia românească, deoarece este legată de contextul politic în care Românii și-au revendicat independența pe teritoriile locuite de ei, împotriva împărățiilor dominante (Austro-Ungaria și Rusia): istoricii români s-
Originile românilor () [Corola-website/Science/297296_a_298625]
-
alții, Protagoras și Democrit. Orașul antic a fost distrus de un cataclism în sec. IV d.Hr. Istoricii estimează că, în epoca sa de înflorire, populația orașului era cuprinsă între 30.000 și 100.000 de locuitori. În limba greacă, toponimicul are formă de neutru plural (τὰ Ἄβδηρα), cu accentul pe silaba inițială. Conform mitologiei antice, orașul a fost întemeiat de Heracle pentru a cinsti memoria unuia dintre însoțitorii săi, Abderos, înmormântat acolo. Legenda spune că, după ce a capturat iepele antropofage
Abdera, Tracia () [Corola-website/Science/297361_a_298690]
-
reapare într-o listă episcopală din 879, sub numele de „Polystylon”, fiind reprezentată la Conciliul ecumenic din Constantinopol (869-870) de către episcopul ei, Dimitrios. Noul nume (care înseamnă „loc cu multe coloane”) face trimitere la ruinele din apropiere și este un toponimic frecvent utilizat în epocă pentru „grădiștile” cetăților antice. Renașterea orașului din sec. IX se integrează unei tendințe mai largi de reurbanizare promovate în această regiune a Imperiului Bizantin de către dinastia macedoneană. Săpăturile arheologice întreprinse în perioada 1982-1996 au scos la
Abdera, Tracia () [Corola-website/Science/297361_a_298690]
-
IX-XIV d.Hr.), pe acest loc este atestată așezarea fortificată Polystylon, al cărei nume face trimitere la ruinele din apropiere ("Πολύστυλον" însemnând, în limba greacă, „loc cu multe coloane”). O posibilă deformare a acestui nume stă probabil și la originea toponimicului Bulustra (variante: "Bouloustra", "Balastra"), folosit în timpul dominației otomane (sec. XVIII-XX) pentru a denumi atât un sat nou întemeiat în interiorul regiunii, cât și zona de coastă din dreptul acestuia (capul Bulustra). Dieceza din Polystylon era dependentă inițial de mitropolia din Philippi
Abdera, Tracia () [Corola-website/Science/297361_a_298690]
-
de animale, așchii și unelte de muncă din cremene. Pe moșia Unghenilor se află și 10 movile funerare, ce confirmă staționarea a unor popoare nomade. Numele inițial al localității a fost Unghiul. Astfel s-a numit localitatea între anii 1462-1587. Toponimicul respectiv își are originea în aspectul geografic al teritoriului pe care s-a constituit inițial așezarea, râul Prut formând aici, printr-o cotire bruscă, un unghi ascutit. Alte denumiri n-a mai avut, exceptând perioada interbelică în care purta denumirea
Ungheni () [Corola-website/Science/297405_a_298734]
-
aduc în prim-plan pe oamenii acestor locuri. Deși localizate în imaginarul "Pripas" (identificat de cercetători cu vechiul sat Prislop, astăzi, suburbie a orașului Năsăud, în care Liviu Rebreanu a locuit mai târziu), unele episoade din "Ion" au păstrat cadrul toponimic și onomastic al Maierului (" Cuibul visurilor", cum mai este intitulat într-una din povestirile publicate de scriitor). A început cursurile școlii primare în 1891. Autorul va rememora această epocă: "Cele dintâi plăceri ale slovei tipărite și ale științei de carte
Liviu Rebreanu () [Corola-website/Science/297590_a_298919]
-
este și singura care și-a regăsit, deasupra portalului, capul de bour moldovenesc. Pe 19 mai 2015, de Ziua internațională a Muzeelor, Cetarea și-a deschis ușile pentru vizitatori, tot atunci găzduind și un festival medieval. Nu există izvoare documentare toponimice sigure, care ar putea explica originea denumirii Soroca. Există mai multe ipoteze susținute de cercetători:
Cetatea Soroca () [Corola-website/Science/297707_a_299036]
-
Pricopanului) la est și nord-est. Conform izvoarelor istorice, posibila localizare a "Vicinei" era la Măcin, de unde provenea primul mitropolit al Țării Românești (1359), Iachint de Vicina. Unii istorici, cum ar fi Nicolae Iorga și Gheorghe I. Brătianu, afirmă această ipoteză toponimică. O dată cu cucerirea Dobrogei de către Imperiul Otoman, Măcinul devine sediu al unei garnizoane otomane, centru de colectare și tranzit al produselor destinate aprovizionării Constantinopolului . Conform recensământului efectuat în 2011, populația orașului Măcin se ridică la de locuitori, în scădere față de recensământul
Măcin () [Corola-website/Science/297065_a_298394]
-
pleacă de la unica mențiune, "gens Cozar", făcută în cronica sa ("Gesta hungarorum") de cronicarul Anonymus (cca. 1200) în pasajele despre Menumorut. Alte două popoare turcice înrudite au fost în decursul evului mediu în Transilvania conlocuitori ai secuilor, lăsând numeroase urme toponimice păstrate până în prezent: uzii ("uz" este o variantă a denumirii ramurii turcice oğuze (oghuze)) și pecenegii. Astfel, există Valea Uzului, respectiv așezarea Uzon (Ozun) și Uzonkafürdő (Ozunca-Băi) din județul Covasna. ("Ozun" înseamnă pe turcește "lung", comparabil cu cuvântul maghiar "hosszú
Secui () [Corola-website/Science/297171_a_298500]
-
noi și o prisacă. Conform acestui document vechea denumire a Edinețului este "Viadineți". Însă un document, mai convingător, datează cu data de 18 august 1690, prin gramota dată de Constantin Movilă lui Cozma Plop, în consecința căruia are loc transformarea toponimicului Viadineți în "Iadineți". Denumirea de Edineț este atestată documentar în anul 1663, rămînînd stabilă pînă în prezent. Principalii indicatori demografici, 2013: La 1 ianuarie 2008 populația stabilă a orașului Edineț constituie 20013 persoane, din ei: Persoane sub vîrsta aptă de
Raionul Edineț () [Corola-website/Science/297497_a_298826]
-
veche a fost mutată de pe „Dealul popii" în mijlocul cimitirului „nou", de azi, în anul 1754, poate fi luată drept veridică. Așadar, forma în care biserica se prezintă azi este rezultatul unei strămutări și renovări substanțiale în secolul al XVIII-lea. Toponimicul păstrat „Dealul popii" (și tot acolo: „Cimitirul vechi") este un indiciu sigur că acolo a fost construită prima biserică a satului. Planul navei nu are nimic deosebit față de alte biserici; în schimb, absida poligonală nedecroșată reprezintă una din rarele variante
Biserica de lemn din Bucuroaia () [Corola-website/Science/319197_a_320526]
-
Unele denumiri toponimice întâlnite în munții Bucegi ridică interesante probleme de filologie. Numele de Bucegi are o formă arhaica de Buceci. Formă Buceci este identică cu a antroponimicului Bucșa sau că numirea ar fi o variantă a lui Bugeac ""un complex de mai
Toponimia Bucegilor () [Corola-website/Science/317415_a_318744]
-
comunități de români ortodocși ca atestat „a existenței și afirmării neîntrerupte a populației românești pe teritoriul de la confluiența Someșurilor”, este discutabilă, fiind mai degrabă produsul unui entuziasm patriotic sustras probei cu documente și logicii. Numele localității, în 1308 Scembenedek, consacrare toponimică părintelui spiritual al Ordinului călugărilor benedectini, activi în Transilvania în primele trei veacuri ale celui de al doilea mileniu creștin, planimetria specifică bisericilor romano-catolice și cadrul legislativ restrictiv care interzicea ortodocșilor ridicarea bisericilor de piatră, sugerează o ctitorie benedictină. Când
Biserica Sfântul Nicolae din satul Mănăstirea, Cluj () [Corola-website/Science/325952_a_327281]
-
nouă formă cu evoluția labialei "b" la "g" : Ghirăești, înregistrată atât de către trecătorii care tranzitează zona (sunt consemnate formele : "Girăești" la 1745 în „"Alcuni missionari”", pagina 188, "Girestro" la 1762, idem, pagina 209, "Gireești" la 1772 în recenzia rusă „"Tezaurul toponimic al României”," Moldova, vol.I, parteaI, pagina 463), cât și de către români în documentele oficiale din anii: 1774, 1816, 1830, 1834, 1835, 1841, 1845, 1846, 1848, 1849, 1856, 1857, 1858 și 1864 (catagrafii întocmite de către Episcopia Romanului și păstrate la
Gherăești, Neamț () [Corola-website/Science/324487_a_325816]
-
pămînturile unde în prezent este situat satul „Găvănoasa”, din timpurile străvechi pînă în zilele noastre, probil în mare parte aceasta a și influențat asupra denumirii satului, ceea ce în traducere din limba latină cuvîntul „gavanos” - desemnează vas de lut smălțuit.În toponimica Moldovei de sud astfel de denumiri erau puse nu întîmplător dar în dependența unui gen anumit de ocupație a populației băștinașe, în cazul satului „Găvănoasa” legat de vinificație. Denumirea satului nu a fost de la început așa, în anul 1489 -această
Comuna Găvănoasa, Cahul () [Corola-website/Science/327519_a_328848]
-
Arhiepiscopiei diocezane greco-ortodoxe a Bucovinei pentru anul 1883. Biserica era construită din lemn de stejar, în formă de navă, cu altar și naos și acoperită cu șindrilă. Existența schitului este confirmată de prezența unor resturi de temelie, dar și denumirii toponimice dată acelui loc de ”Mănăstioara”, situată în sud-vestul pădurii Mihoveni, la o distanță de 3 km de actuala vatră a satului. Pe locul unde s-a aflat altarul s-a găsit un morman de pietre și cărămizi. Schitul era înconjurat
Biserica Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil din Mihoveni () [Corola-website/Science/323293_a_324622]
-
care s-au opus familiile Jarai, Lupsa și altele. Nu știm în ce împrejurări cetatea cu domeniul ei dispare din acte, încercările de a o identifica în teren ducând la un câmp aflat în preajma așezării Poșaga de Sus, unde există toponimicul de Belwar. Credem totuși că cetatea a mai funcționat un timp. Astfel, domeniul ei, din care făcea parte și Băișoara, este pomenit într-un act din mai 1504, cănd regele Vladislav dăruiește pentru slujbe credincioase unui Kezeliczki Matyas părți de
Băișoara, Cluj () [Corola-website/Science/325174_a_326503]