1,082 matches
-
și palme. Arestatul era legat de mâini și de picioare, iar pe sub legături era trecut un drug de fier. Atârnat de acesta, cel anchetat era bătut cu o curea, până la leșin - procedura era numită, cu cinism, de către anchetatori rotisor. Inventivitatea torționarilor nu avea uneori limite, iar cel torturat nu rezista mijloacelor folosite. Aurel Florian, un fost militant social-democrat15, relatează chinurile prin care a trecut un coleg de celulă, pînă la decesul În cursul anchetei: Ce nu i-au făcut! I-au
[Corola-publishinghouse/Science/1909_a_3234]
-
perioada de vârf a practicării experimentului a fost marcată de transferarea În august-septembrie 1951 a două loturi de „studenți” de la Pitești. Din cei 116 și, respectiv, 54 de transferați la Gherla, În decembrie 1951 plecau Eugen Țurcanu și alți câțiva torționari și victime, iar În 14 ianuarie 1952 un alt grup de 39 era transferat la Baia Sprie (Arhiva Penitenciarului Gherla). Se Încheia experimentul care prin monstruoasa lui desfășurare ne oferă imaginea a ceea ce se pregătea pentru contingente și mai largi
[Corola-publishinghouse/Science/1909_a_3234]
-
peste 100 au rămas cu infirmități foarte grave”20. Au fost pronunțate 22 de condamnări la moarte pentru crimă de acte de teroare În grup, 18 dintre ele fiind executate În 1954-195521. Documentele anchetei și procesului intentat celor 22 de torționari sunt relevante pentru modul În care a fost deturnată realitatea desfășurării reeducării În totalitatea ei, care dintr-o monstruoasă crimă pregătită, organizată și desfășurată de Securitate a devenit o acțiune a Gărzii de Fier și a cercurilor imperialiste pentru compromiterea
[Corola-publishinghouse/Science/1909_a_3234]
-
Lucrări literare, reportaje" Dumitriu, Petru, Drum fără pulbere, ESPLA, București, 1951. Ivasiuc, Alexandru, Păsările, Cartea Românească, București, 1970. Jela, Doina, Cazul Nichita Dumitru. Încercare de reconstituire a unui proces comunist, Humanitas, București, 1995. Jela, Doina, Drumul Damascului. Spovedania unui fost torționar, Humanitas, București, 1999. Jela, Doina, Lexiconul negru. Unelte ale represiunii comuniste, Humanitas, București, 2000. Liiceanu, Gabriel, Declarație de iubire, Humanitas, București, 2001. Preda, Marin, Cel mai iubit dintre pământeni, Cartea Românească, București, 1980. Smaranda Vulturtc "Smaranda Vultur" Un trist bilanț
[Corola-publishinghouse/Science/1909_a_3234]
-
ajungându-se la experimentul unor hibrizi, prin dezumanizare metodică: „De-a lungul experienței de la Pitești, categoria martorului inocent a fost pur și simplu suprimată”4. Executorul acestui fenomen (conducând un lot de schingiuitori) a fost, cum spuneam, Eugen Țurcanu, un torționar machiavelic, care ajunsese să-și fascineze uneori chiar și victimele. Virgil Ierunca vede În Țurcanu un Piotr Verhovenski (personaj dostoievskian din romanul Demonii) dus dincolo de limita răului și un al doilea marchiz de Sade5; alți memorialiști văd În el un
[Corola-publishinghouse/Science/1909_a_3234]
-
uneori chiar și victimele. Virgil Ierunca vede În Țurcanu un Piotr Verhovenski (personaj dostoievskian din romanul Demonii) dus dincolo de limita răului și un al doilea marchiz de Sade5; alți memorialiști văd În el un doctor Mengele românesc; dar Țurcanu este torționarul prin excelență, În carne și oase, astfel Încît partitura sa este mai degrabă aceea de Mengele. Pentru reeducații aduși În pragul schizoidiei, chiar și după epuizarea reeducării (adică după ce Țurcanu a fost executat), Țurcanu este un călău adorat, un zeu
[Corola-publishinghouse/Science/1909_a_3234]
-
terifiant și protector În același timp, reeducații-model neacceptându-i moartea și considerându-l mereu viu. Se cuvine precizat totuși că puțini dintre cei care au participat la fenomenul Pitești au fost călăi structurali (cu excepția primului lot de reeducatori), majoritatea fiind torționari conjuncturali, siliți sau din instinct de conservare. Neo-omul, pe obținerea căruia miza reeducarea prin sânge, era individul depersonalizat, robotizat și mai ales virtualul torționar. De-a lungul anilor fatidici 1949-1952, cât a durat reeducarea, Țurcanu Întocmise un dosar de aproape
[Corola-publishinghouse/Science/1909_a_3234]
-
au participat la fenomenul Pitești au fost călăi structurali (cu excepția primului lot de reeducatori), majoritatea fiind torționari conjuncturali, siliți sau din instinct de conservare. Neo-omul, pe obținerea căruia miza reeducarea prin sânge, era individul depersonalizat, robotizat și mai ales virtualul torționar. De-a lungul anilor fatidici 1949-1952, cât a durat reeducarea, Țurcanu Întocmise un dosar de aproape 2.000 de pagini În care inventaria și clasifica torturi, adăugând constatări psihologice privitoare la victime. Memorialul ororii 6 prezintă torturile utilizate În reeducare
[Corola-publishinghouse/Science/1909_a_3234]
-
dosarul macabru dispărut odată cu executarea autorului lor. Comparând fenomenul Pitești cu alte metode de reeducare, Banu Rădulescu 7 arată În ce constă originalitatea malefică a experimentului românesc: victimele erau alese cu precădere dintre studenți, aceștia trăiau În aceeași celulă cu torționarul, care, de preferință, trebuia să fie cel mai bun camarad al victimei, schingiuirea era reluată contrapunctic și după reeducare, iar pentru a supraviețui, fosta victimă era silită să devină călău. La rândul său, Virgil Ierunca pune În paralel fenomenul Pitești
[Corola-publishinghouse/Science/1909_a_3234]
-
În reeducabili și „catolici” (fanatici anticomuniști). Costin Merișca (Tragedia Pitești), care a trecut prin reeducare, sintetizează Într-un „ghid sinoptic” pe cât posibil riguros faptele reeducării, Înfățișate prin intermediul unei cronici: aceasta monitorizează schingiuirile În spațiu și timp, cu numele victimelor și torționarilor, Într-un stil sec, telegrafic, cum Îl numește autorul. Cartea sa completează sugestiv, la nivel faptic, eseul despre Pitești al lui Virgil Ierunca. În opinia unei victime vinovate (categorie propusă sugestiv de Viorel Gheorghiță), a unui reeducat la Pitești ce
[Corola-publishinghouse/Science/1909_a_3234]
-
eseul despre Pitești al lui Virgil Ierunca. În opinia unei victime vinovate (categorie propusă sugestiv de Viorel Gheorghiță), a unui reeducat la Pitești ce depune mărturie despre faptul că a fost victimă, dar și că a fost silit să fie torționar efemer, nuanțarea fenomenului Pitești este aceea Între a fi În infern - situație de care au parte toți deținuții politici - și a face parte din infern - situație specifică doar pentru reeducați 11. Chiar dacă reeducații nu au fost sfinți, ci doar oameni
[Corola-publishinghouse/Science/1909_a_3234]
-
sublim, Între ele existând variate comportamente care nu trebuie blamate atât timp cât nu ating limita de jos. Reeducarea avea patru etape, fiecare reprezentînd o „bolgie” specializată. Prima, demascarea externă, consta În obligativitatea victimei de a deconspira ceea ce tăinuise la ancheta oficială. Torționarul avea În această etapă funcția unui duhovnic „negru”, spovedania victimei trebuind să fie o inventariere a unor culpe politice apte să satisfacă auditoriul. Cea de-a doua etapă, demascarea internă, consta În denunțarea „igienică” a celor care-i facilitaseră victimei
[Corola-publishinghouse/Science/1909_a_3234]
-
enumeră trei soluții posibile În fața reeducării: refularea, moartea și nebunia, Însă doar cea dintâi depinde de voința celui torturat. Sinuciderea era utopică, reeducarea nu putea fi evitată, iar victimele erau silite să supraviețuiască doar ca să devină călăi. Disperarea victimei devenite torționar era dramatică. D. Bacu17 prezintă cazurile unor reeducați care Își conștientizau condiția de epave umane și care, la origine, erau inocenți, dar, odată deveniți torționari, absolut puri rămâneau doar cei morți În timpul torturilor. Nu zadarnic amintește D. Bacu de persecuțiile
[Corola-publishinghouse/Science/1909_a_3234]
-
fi evitată, iar victimele erau silite să supraviețuiască doar ca să devină călăi. Disperarea victimei devenite torționar era dramatică. D. Bacu17 prezintă cazurile unor reeducați care Își conștientizau condiția de epave umane și care, la origine, erau inocenți, dar, odată deveniți torționari, absolut puri rămâneau doar cei morți În timpul torturilor. Nu zadarnic amintește D. Bacu de persecuțiile la care erau supuși primii creștini (autorul pledează pentru ideea de satanizare și de laborator antichristic la Pitești), deși se cuvine făcută o specificare: dacă
[Corola-publishinghouse/Science/1909_a_3234]
-
echipelor de informatori, studierea viitoarelor victime); etapa a doua consta În demascarea propriu-zisă (completarea anchetei efectuate de Securitate, aplicarea tehnicii de „spălare a creierului” și recompunerea altei personalități a victimei); etapa a treia consta În intrarea fostei victime În rândul torționarilor. După Nicu Ioniță, fenomenul Pitești a constat Într-o „inginerie psihopatologică” ce urmărea transformarea făpturii umane În contrariul său, printr-un proces de inducție și inversiune psihologică. De aceea, Închisoarea Pitești trebuie privită, În perioada 1949-1952, ca un „laborator experimental
[Corola-publishinghouse/Science/1909_a_3234]
-
se confecționează o coroană de spini: ceilalți deținuți sunt siliți să Îngenuncheze În fața lui, să Îi sărute dosul și organele genitale; cutiile de conserve În care s-a introdus mangal sunt aprinse pentru a tămâia celula 30. La ceasul Învierii, torționarii repetau ritualic, ore Întregi, „Hristos s-a masturbat”, iar victimele erau silite să răspundă „Adevărat s-a masturbat” (scenă relatată, Într-o mărturie orală, de Nicu Ioniță). Aș observa Însă că, dincolo de componenta teatrală blasfemică, torționarii nu au putut să
[Corola-publishinghouse/Science/1909_a_3234]
-
30. La ceasul Învierii, torționarii repetau ritualic, ore Întregi, „Hristos s-a masturbat”, iar victimele erau silite să răspundă „Adevărat s-a masturbat” (scenă relatată, Într-o mărturie orală, de Nicu Ioniță). Aș observa Însă că, dincolo de componenta teatrală blasfemică, torționarii nu au putut să evite substratul profund transfigurator al Paștelui; căci, În felul lor, deși hulitor la nivel oral și gestual, deținuții au trăit În mod concret la Pitești un fel de imitatio Christi, deși silită și grotescă. Alte texte
[Corola-publishinghouse/Science/1909_a_3234]
-
directivă a pregătirii liturghiei negre mai ales de Paște, printr-un ceremonial obscen 31. Punctul maxim al experimentului de la Pitești Îl constituie tortura Între victime sau „tortura prin noi Înșine”, cum o numește Bordeianu („Întretortura”, cum o definește Paul Goma): torționarii aleși dintre fostele victime torturau fără să vrea (atunci când nu era vorba de sadici), ca niște mecanisme stricate, Într-un delir colectiv; au fost cazuri În care, În timp ce Își chinuia victima, torționarul plângea, iar victima Îi cerea să fie lovită
[Corola-publishinghouse/Science/1909_a_3234]
-
numește Bordeianu („Întretortura”, cum o definește Paul Goma): torționarii aleși dintre fostele victime torturau fără să vrea (atunci când nu era vorba de sadici), ca niște mecanisme stricate, Într-un delir colectiv; au fost cazuri În care, În timp ce Își chinuia victima, torționarul plângea, iar victima Îi cerea să fie lovită, astfel ca torționarul să nu fie schingiuit la rândul său. Maltratat de prieteni siliți să-l chinuie, Dumitru Gh. Bordeianu mărturisește despre o trăire exaltată și maladivă: „În loc să trăiesc ura și răzbunarea
[Corola-publishinghouse/Science/1909_a_3234]
-
fostele victime torturau fără să vrea (atunci când nu era vorba de sadici), ca niște mecanisme stricate, Într-un delir colectiv; au fost cazuri În care, În timp ce Își chinuia victima, torționarul plângea, iar victima Îi cerea să fie lovită, astfel ca torționarul să nu fie schingiuit la rândul său. Maltratat de prieteni siliți să-l chinuie, Dumitru Gh. Bordeianu mărturisește despre o trăire exaltată și maladivă: „În loc să trăiesc ura și răzbunarea, trăiam plăcerea și satisfacția - s-ar părea paradoxal - că cei care
[Corola-publishinghouse/Science/1909_a_3234]
-
devenit și el, efemer și obligat, torționar (Grigore Dumitrescu), la fel ca și Dumitru Gh. Bordeianu, Îl cataloghează pe Țurcanu drept un degenerat care manifesta o satisfacție demonică atunci când schingiuia sau poruncea tortura. Grigore Dumitrescu narează, de asemenea, că mulți torționari siliți și vremelnici Închideau ochii atunci când Îi torturau pe ceilalți; unii erau robotizați complet, dar altora li se citea suferința pe chip atunci când schingiuiau ca niște „câini dresați pentru urmărirea vânatului”34. Constantin Cesianu, preocupat și el de problema „piteștizaților
[Corola-publishinghouse/Science/1909_a_3234]
-
Aurel Vișovan, un alt trecător prin Pitești, dar care rezistă reeducării, vorbește și el despre „mlaștina deznădejdii”, insistînd asupra faptului că aceia care declanșau această stare erau grupați Într-un comitet de tortură sau cerc de reeducare. Vișovan nu ajunge torționar și mărturisește că din pricina aceasta crede că Dumnezeu nu l-a părăsit („Aceste torturi se arată a fi veșnice, (ă) dar eu nu sunt veșnic. (ă) I-am mulțumit lui Dumnezeu că n-a făcut omul veșnic”37); pe de
[Corola-publishinghouse/Science/1909_a_3234]
-
de incest și zoofilie) era, Într-adevăr, un fel de vomă psihică a victimelor torturate. „Trebuia să ajungi ca ție Însuți să-ți fie scârbă de tine.”38 Una dintre tehnicile specifice la care apelau Țurcanu și echipa sa de torționari era fecalizarea victimelor: acestea erau astfel reduse la stadiul de excremente și, În același timp, silite să consume excremente, ca să Își uite și să-și piardă umanitatea. Terciul din Închisoare prilejuia, la rândul lui, o tehnică aparte: reeducații erau siliți
[Corola-publishinghouse/Science/1909_a_3234]
-
și În alte Închisori eșuează (deși fenomenul este testat la Gherla mai ales, unde prinde rădăcină, efemer, apoi la Canalul Dunăre - Marea Neagră, În așa-numitele „Nopți ale Sfântului Bartolomeu”, dar și În alte spații de detenție), chiar dacă, pentru a reuși, torționarii selectează bătrâni, mizând pe incapacitatea lor biologică de a rezista la tortură. În 1952, reeducarea prin sânge este stopată datorită scurgerilor de informații spre Occident, drept care lotului inițial de torționari (au fost selectați doar cei care avuseseră tangență cu legionarii
[Corola-publishinghouse/Science/1909_a_3234]
-
și În alte spații de detenție), chiar dacă, pentru a reuși, torționarii selectează bătrâni, mizând pe incapacitatea lor biologică de a rezista la tortură. În 1952, reeducarea prin sânge este stopată datorită scurgerilor de informații spre Occident, drept care lotului inițial de torționari (au fost selectați doar cei care avuseseră tangență cu legionarii) i se Înscenează un proces, iar Țurcanu („păpușă” a reeducării, dar și „păpușar” al demascărilor, cum Îl numește un Înalt funcționar al aparatului de represiune) și câțiva dintre complici (optsprezece
[Corola-publishinghouse/Science/1909_a_3234]