980 matches
-
Caragiale... — Da. — În Comediile d-lui I.L. Caragiale, acel studiu faimos al lui Maiorescu, mentorul „Junimii” spune, referindu-se chiar la Caragiale, că în spatele oricărei comedii se ascunde o tragedie... — Da. Pe de altă parte, un filozof român, avizat, al tragicului, l-am numit pe D.D. Roșca, spunea că tragicul și comicul merg împreună... — Da. — Cum s-ar explica acest... Cred că se explică prin următorul lucru : dacă este vorba, la nivelul tragicului, de o accepție mai largă și nu de
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
studiu faimos al lui Maiorescu, mentorul „Junimii” spune, referindu-se chiar la Caragiale, că în spatele oricărei comedii se ascunde o tragedie... — Da. Pe de altă parte, un filozof român, avizat, al tragicului, l-am numit pe D.D. Roșca, spunea că tragicul și comicul merg împreună... — Da. — Cum s-ar explica acest... Cred că se explică prin următorul lucru : dacă este vorba, la nivelul tragicului, de o accepție mai largă și nu de aceea strictă, legată de structura tragicului ca atare, care
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
de altă parte, un filozof român, avizat, al tragicului, l-am numit pe D.D. Roșca, spunea că tragicul și comicul merg împreună... — Da. — Cum s-ar explica acest... Cred că se explică prin următorul lucru : dacă este vorba, la nivelul tragicului, de o accepție mai largă și nu de aceea strictă, legată de structura tragicului ca atare, care e câteodată o formă din care nu se poate ieși. Dacă definim tragicul prin existența unui obstacol pe care, în mod obligatoriu, îl
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
Roșca, spunea că tragicul și comicul merg împreună... — Da. — Cum s-ar explica acest... Cred că se explică prin următorul lucru : dacă este vorba, la nivelul tragicului, de o accepție mai largă și nu de aceea strictă, legată de structura tragicului ca atare, care e câteodată o formă din care nu se poate ieși. Dacă definim tragicul prin existența unui obstacol pe care, în mod obligatoriu, îl transgresezi, cu consecințe inevitabil fatale, funeste, acesta ar fi ca o lege care te
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
se explică prin următorul lucru : dacă este vorba, la nivelul tragicului, de o accepție mai largă și nu de aceea strictă, legată de structura tragicului ca atare, care e câteodată o formă din care nu se poate ieși. Dacă definim tragicul prin existența unui obstacol pe care, în mod obligatoriu, îl transgresezi, cu consecințe inevitabil fatale, funeste, acesta ar fi ca o lege care te ucide, dar trebuie neapărat s-o transgresezi. Dacă dăm tragicului o accepție mai largă și mai
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
nu se poate ieși. Dacă definim tragicul prin existența unui obstacol pe care, în mod obligatoriu, îl transgresezi, cu consecințe inevitabil fatale, funeste, acesta ar fi ca o lege care te ucide, dar trebuie neapărat s-o transgresezi. Dacă dăm tragicului o accepție mai largă și mai sugestivă, deci nu mai suntem în accepția propriu-zisă a tragicului, aicea evident că această corelație posibilă se oferă de la sine. De ce se oferă de la sine ? Pentru că este vorba de pragurile extreme ale creației. Dincolo de
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
îl transgresezi, cu consecințe inevitabil fatale, funeste, acesta ar fi ca o lege care te ucide, dar trebuie neapărat s-o transgresezi. Dacă dăm tragicului o accepție mai largă și mai sugestivă, deci nu mai suntem în accepția propriu-zisă a tragicului, aicea evident că această corelație posibilă se oferă de la sine. De ce se oferă de la sine ? Pentru că este vorba de pragurile extreme ale creației. Dincolo de aceasta nu mai e nimic. Asta este un maximum. Un maximum este tragicul, un maximum este
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
accepția propriu-zisă a tragicului, aicea evident că această corelație posibilă se oferă de la sine. De ce se oferă de la sine ? Pentru că este vorba de pragurile extreme ale creației. Dincolo de aceasta nu mai e nimic. Asta este un maximum. Un maximum este tragicul, un maximum este comicul. Elementul comun - și cred că acesta era cuvântul care trebuia întrebuințat - este abisalul și nu tragicul. În apărarea lui Pirgu În liniștea cabinetului său, Pașadia elaborează de câteva decenii o vastă operă literară, evident nu ficțiune
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
este vorba de pragurile extreme ale creației. Dincolo de aceasta nu mai e nimic. Asta este un maximum. Un maximum este tragicul, un maximum este comicul. Elementul comun - și cred că acesta era cuvântul care trebuia întrebuințat - este abisalul și nu tragicul. În apărarea lui Pirgu În liniștea cabinetului său, Pașadia elaborează de câteva decenii o vastă operă literară, evident nu ficțiune, ci desigur istorie, memorii, meditații filozofice și morale, operă ce i-ar fi asigurat o perpetuă glorie postumă, „lucrări - apreciază
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
ține să fie remarcat) și se caracterizează printr-un fel de absolutizare a nuanțelor și un haz ușor de trecut cu vederea de către cei neatenți ” (p. 46). Hazul difuz al operei de geniu e anevoie discernabil, prezența lui freatică - dedesubtul tragicului, tensiunilor, fatalităților - fiind acoperită de prestigiul clișeelor culturale (vreau să spun : și al clișeelor juste) ; perceperea lui e testul ultim al inteligenței, care, traversând cu bine toate dificultățile, poate capota aici. Citind fragmentul acesta mi-au venit irezistibil în minte
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
dar cu mijloace proprii, postmoderniste (se recunoaște aici și modelul lui T. S. Eliot). Are conștiința textului și voința construcției totale, de tipul unei geneze (și autogeneze) textuale, cu alte cuvinte, aspirații moderniste desfășurate în largi falduri postmoderne, în care tragicul și ludicul, poezia și proza, emoția și livrescul, simbolicul și cotidianul, oracularul și colocvialul sunt peticele din care se coase veșmântul poemului. În contextul anilor ’70, inovațiile sale la nivel tehnic merită să rețină atenția, dar arareori această străduință reușește
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288169_a_289498]
-
carte cu un vers mai epurat de manierismul imagist-ermetic, mai coerent, inclusiv la nivel formal, M. cultivă o lirică a spectacolului exterior, rece, al lumii, în care eul reface în imaginație (uneori de tip anamnetic) experiențe grave ori minore, alternând tragicul (obsesia morții), exoticul oniric, registrul grav și notația cotidiană, în registru ironic-jucăuș: „În rocile de vârstă înaltă/ ne-am întâlnit: două pulberi magnetice./ lumile și-au pierdut uverturile,/ și-au pierdut geneza și odată cu ea seninul/ și iată-ne venind
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288169_a_289498]
-
61-67; Faifer, Dramaturgia, 19-30; Dimisianu, Lecturi, 191-195; Dobrescu, Foiletoane, III, 108-113; Ghițulescu, O panoramă, 189-197; Simion, Scriitori, III, 415-434; Silvestru, Un deceniu, 267; Ungureanu, Proza rom., I, 644-655; Ștefănescu, Prim-plan, 183-190; Dimisianu, Subiecte, 129-133; Fevronia Novac, Sentimentul contemporan al tragicului, RL, 1991, 20; Alex. Ștefănescu, Risipitorul, RL, 1992, 30; Viorel Cacoveanu, Despărțirea de Băieșu, ST, 1992, 10; Lucian Chișu, Fals tratat de logică elementară, L, 1992, 49; Cristea, A scrie, 163-167; Dicț. scriit. rom., I, 214-216; Ion Băieșu, DRI, I
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285548_a_286877]
-
o ființă morală pentru că a întemeiat societatea; educația s-a făcut printr-o acțiune lentă necontenită a ființei inteligente reprezentată prin creer asupra animalului prezentat prin organele inferioare. Transformarea e încă în curs. "Irezoluția activă" a lui Hamlet (Wilhelm Meister) Tragicul e conflictul moral insolubil. Lupta disperată a conștiinței încleștată între datorii contradictorii. Eroul e un Sisif care urcă necontenit pe culme stânca ce se rostogolește iarăși, după aceea, în prăpastie. Onoarea, formă nouă a sentimentului de conservare intim asupra instinctului
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
și de miracolul propriei sale existențe, depășind prin aceasta toate milioanele de specii vii, doar prin „luciditatea morții”. O luciditate, o conștiință pe care filosoful clujean D.D. Roșca - dar și alții! - o numește tragică; și ea este astfel, dacă definim tragicul ca o condiție a unei reacții ce se abate de la normalitate și care contrazice instinctele care ne poartă și ne apără. În sensul În care Îl imagina Hegel, diferențiindu-l de dramaticul ce apare la tot pasul și care e
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
se abate de la normalitate și care contrazice instinctele care ne poartă și ne apără. În sensul În care Îl imagina Hegel, diferențiindu-l de dramaticul ce apare la tot pasul și care e bazat mai ales pe Întâmplare sau neînțelegere. Tragicul, spune filosoful, se naște din acea pornire, din acea reacție ab-normală care Îi face pe unii indivizi să afirme sau să apere puncte de vedere sau situații ce desfid bunul simț sau regulile comunitare; periclitând chiar și propria lor bunăstare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
al bufoneriei și al farsei ca genuri minore ale comicului, al superficialității și zeflemelei, al relelor moravuri și deprinderi. În sensul cel mai nobil, Radu Stanca și Ion Negoițescu încearcă reabilitarea dramaturgului căutând în substanța comicului din piesele sale măreția tragicului, dar și categoriile universale care să-l transforme într-un Molière românesc. Indicele de deformare e și aici prezent în sensul epurării operei de reziduurile sale de caragialism, de neaoșism. În aceeași categorie se află cei care rea- lizează o
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
Opera sa e construită de așa natură încât cele două fațete care doar aparent polarizează, cea comică și cea tragică, se află, de fapt, într-o relație simbiotică. Cei care au încercat să le recupereze separat, comicul de o parte, tragicul de cealaltă parte, - atât doar dacă nu corespunde unei intenții didactice - au ratat întâlnirea cu Caragiale. Lumini și umbre se află deopotrivă în opera lui Caragiale. Însă nici tragicul pe care-l invocă această operă nu mai este cel al
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
care au încercat să le recupereze separat, comicul de o parte, tragicul de cealaltă parte, - atât doar dacă nu corespunde unei intenții didactice - au ratat întâlnirea cu Caragiale. Lumini și umbre se află deopotrivă în opera lui Caragiale. Însă nici tragicul pe care-l invocă această operă nu mai este cel al lui Eschil și Sofocle, ci unul reevaluat sceptic în modernitate și unul care devine vizibil abia în intepre- tările care i se dau operei. Există o bouche d’ombre
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
ci unul reevaluat sceptic în modernitate și unul care devine vizibil abia în intepre- tările care i se dau operei. Există o bouche d’ombre chiar și în câteva dintre cele mai „comice” momente, există forme de comic abisal. Însă tragicul este o proiecție în afara ope- rei și în afara epocii din care se extrage abil contemporanul. Tragicul, atât cât există, ține de destinul „caragialismului identității românești”, un tragic deformat în farsă, o „tra- gedie diminutivă” cum o numește Ioana Pârvulescu. Însă
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
i se dau operei. Există o bouche d’ombre chiar și în câteva dintre cele mai „comice” momente, există forme de comic abisal. Însă tragicul este o proiecție în afara ope- rei și în afara epocii din care se extrage abil contemporanul. Tragicul, atât cât există, ține de destinul „caragialismului identității românești”, un tragic deformat în farsă, o „tra- gedie diminutivă” cum o numește Ioana Pârvulescu. Însă ceea ce oferă esențial opera lui Caragiale ține de ilustrarea a ceea ce Agamben numea obscuritatea unui secol
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
asemenea relevant, este cel de „transfigurare” aplicat autorului dramatic, „geniul transfigurator”. Scriitorul nu rămâne doar la această concluzie, a doua ipoteză este chiar mai revoluționară, investirea cu sens a comicului plasează comedia într-un registru care aparent i se opune : tragicul. Iar contextul de afirmare a tragicului îl constituie o altă categorie, eticul : „Comicul de situație, esențial și gratuit în vodevil, în comedia caragialescă devine un suport pentru un subtil angrenaj etic” . De fapt, tragic și etic merg mână în mână
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
aplicat autorului dramatic, „geniul transfigurator”. Scriitorul nu rămâne doar la această concluzie, a doua ipoteză este chiar mai revoluționară, investirea cu sens a comicului plasează comedia într-un registru care aparent i se opune : tragicul. Iar contextul de afirmare a tragicului îl constituie o altă categorie, eticul : „Comicul de situație, esențial și gratuit în vodevil, în comedia caragialescă devine un suport pentru un subtil angrenaj etic” . De fapt, tragic și etic merg mână în mână, tragicul fiind domeniul, prin excelență, adecvat
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
Iar contextul de afirmare a tragicului îl constituie o altă categorie, eticul : „Comicul de situație, esențial și gratuit în vodevil, în comedia caragialescă devine un suport pentru un subtil angrenaj etic” . De fapt, tragic și etic merg mână în mână, tragicul fiind domeniul, prin excelență, adecvat judecăților de ordin etic. Chestiunea este de a ști dacă comicul propriu-zis se poate ridica sau nu la dem- nitatea unui astfel de demers, mai ales că el iese și din sfera axiologicului. Valorile nu
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
a ști dacă comicul propriu-zis se poate ridica sau nu la dem- nitatea unui astfel de demers, mai ales că el iese și din sfera axiologicului. Valorile nu se pot statua într-un comic care nu răspunde prin transfigurarea specifică tragicului, Molière servește din nou ca termen de comparație. „În fond, tipul Molièresc este un tip «de plâns». Râdem de o situație comică, nu pentru că e «de râs» (așa cum se întâmplă în jocurile comice primitive, în comedia bufă) ci, mai mult
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]