1,003 matches
-
tragice” predilecte în poezia română, și anume întâlnirea dintre Hypnos și Thanatos, autoarea vede „suspendarea antinomiilor” și, poate, cel mai provocator capitol este o hermeneutică a „spiritului” poeziei argheziene, înțeles ca unul daimonic (în sens goethean) și dedublat, sfâșiat de tragicul unei tensiuni (așteptare ori fugă) „fără deznodământ”. În Lumea, repovestită (2000) sunt reluate temele predilecte de cercetare, într-o scriitură critică alertă, mobilă, pe alocuri iconoclastă, care implică și cititorul, uneori prin ironie sau prin trimiterea la realități social-politice contemporane
SORESCU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289798_a_291127]
-
o complexă întreprindere hermeneutică, purtând pecetea unei gândiri fecunde. SCRIERI: Dicționar de termeni literari (în colaborare), București, 1976; Structuri tematice și retorico-stilistice în romantismul românesc (1830-1870) (în colaborare), îngr. și introd. Paul Cornea, București, 1976;Interpretări, București, 1979; Liricul și tragicul, București, 1983; Reinventând Europa, București, 1998; Lumea, repovestită, București, 2000. Ediții: Documente și manuscrise literare, III, introd. Paul Cornea, București, 1976 (în colaborare cu Paul Cornea și Elena Piru); V. Voiculescu, Integrala prozei literare, pref. edit., București, 1998, Integrala operei
SORESCU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289798_a_291127]
-
tragic al vieții este o temă principală a Psihologiei Morale. El este, Într-o mare măsură, esența Însăși a vieții persoanei umane, considerată ca frământare interioară, ca suferință, În lupta de Împlinire a propriilor sale idealuri, către care aspiră neîncetat. Tragicul vieții este cuprins Între suferință și mântuire, Între neliniște și descoperire, Între interogație și răspuns. El este Însuși drumul pe care persoana Îl parcurge În decursul vieții sale, de la suferință către aspirația mântuirii. În mod natural, că problema tragicului este
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
neîncetat. Tragicul vieții este cuprins Între suferință și mântuire, Între neliniște și descoperire, Între interogație și răspuns. El este Însuși drumul pe care persoana Îl parcurge În decursul vieții sale, de la suferință către aspirația mântuirii. În mod natural, că problema tragicului este deosebit de complexă, dar ea ocupă, Într-o măsură considerabilă, tematica domeniului de care ne ocupăm. În Psihologia Morală, tragicul se raportează, În principal, la criza de identitate a Eului. Situația tragică a persoanei este dată de pierderea sau de
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
drumul pe care persoana Îl parcurge În decursul vieții sale, de la suferință către aspirația mântuirii. În mod natural, că problema tragicului este deosebit de complexă, dar ea ocupă, Într-o măsură considerabilă, tematica domeniului de care ne ocupăm. În Psihologia Morală, tragicul se raportează, În principal, la criza de identitate a Eului. Situația tragică a persoanei este dată de pierderea sau de Înstrăinarea propriului său Eu și de suferința care urmează acesteia. „A-nu-mai-fi-tu”, În sensul de a nu te mai recunoaște sau
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
a nu te mai recunoaște sau de a nu-ți mai aparține, este mai mult decât o frustrare, este o sfâșiere interioară, o pierdere a propriului tău sens de a fi. Nu mă recunosc. Sunt un străin pentru mine Însumi. Tragicul Închide persoana, făcând-o să sufere. Este o dublă suferință, sufletească și morală, care o culpabilizează. Pierderea sensului meu de a fi mă dezonorează, mă umple de rușine. Nu mai sunt demn În raport cu ceilalți. Nu mai merit nimic de la viață
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
damnat. Întreaga situație, care mă Închide, mi se datorează mie. Sunt vinovat. Reversul situației tragice este mântuirea, salvarea care anulează vinovăția tragică, conferindu-mi În mod reparator posibilitatea de redobândire a identității mele pierdute. Este o reîntoarcere la starea anterioară. Tragicul Închide persoana, pe când mântuirea o deschide. În felul acesta, inseparabile una de cealaltă, tragicul și mântuirea sunt ipostaze ontologice complementare și, În esența lor, experiențe psiho-morale ale persoanei umane. Aparent, aflată Într-o situație tragică, persoana se simte absolut singură
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
tragice este mântuirea, salvarea care anulează vinovăția tragică, conferindu-mi În mod reparator posibilitatea de redobândire a identității mele pierdute. Este o reîntoarcere la starea anterioară. Tragicul Închide persoana, pe când mântuirea o deschide. În felul acesta, inseparabile una de cealaltă, tragicul și mântuirea sunt ipostaze ontologice complementare și, În esența lor, experiențe psiho-morale ale persoanei umane. Aparent, aflată Într-o situație tragică, persoana se simte absolut singură, abandonată. Dar, de fapt, ea este tragică numai În raport cu valorile morale care i-au
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
restaurare, regăsirea de sine, redobândirea identității propriului său Eu. Este un act de restituire, prin anularea vinovăției tragice. Prin suferință, „persoana tragică”, de fapt, se opune. Suferința nu are un caracter pasiv. Ea este strigătul unei opoziții, al unui protest. Tragicul este Înfruntare și revoltă. El Înseamnă a-ți Înfrunta destinul, a Încerca să-l schimbi, a-i impune acestuia (considerat anterior ca fixat În afara voinței taleă propriile tale idealuri, a-l manevra după propria ta voință. Acesta este miezul păcatului
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
a-i impune acestuia (considerat anterior ca fixat În afara voinței taleă propriile tale idealuri, a-l manevra după propria ta voință. Acesta este miezul păcatului: Împotrivirea omului, revolta acestuia Împotriva propriului său destin. Din acest moment, trecem În registrul transcendenței. Tragicul este o transcendență eșuată. O Încercare de confruntare a omului cu propriul său destin, o luptă pierdută. De fapt, prin confruntarea tragică persoana Încearcă să aducă transcendentul aici, În realitatea lumii acesteia. Este efortul unei schimbări. Dar al unei schimbări
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
numai În raport cu lumea, ci suferă și În raport cu sine. Este o sfâșiere interioară, dată de eșecul reîntoarcerii Într-o lume În care are obligativitatea de a trăi și pe care nu o poate părăsi oricând și oricum. În plan psiho-moral Însă, tragicul nu este numai suferință. El este În mod paradoxal, În raport cu mântuirea, și un act de catharsis. Este o purificare, prin reîntoarcerea la starea originară de nevinovăție. Deși vinovat, cel mântuit devine erou. El capătă un nou statut de exemplaritate În raport cu
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
acuza fapta, iar gândirea reflexivă va formula sentința. Orice Îndrăzneală care, fie că Încearcă să Înșele, fie că sfidează, depășind limitele permise sufletește și moral, este pedepsită. Nesăbuința, aroganța vor schimba cursul existenței, azvârlind-o, prin stigmatul vinovăției, În registrul tragicului. Orice nesocotire a unor legi morale va duce inevitabil la suferință, la regrete. În mod egal Însă, conformarea la normele morale va Înălța și va Înnobila sufletește persoana umană. Referitor la acțiunile, ideile și conduitele persoanei umane, fiecare va avea
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
Înscriu În ontologia umanului. Chinul este un supliciu ritualizat, deși aparent formal; el este absurd, inutil și inexplicabil. El se raportează la acțiunile umane, fiind În final o Încercare de „repetare reparatorie” a vinovăției comise. Aceasta o vedem În panorama tragicului, care nu este altceva decât spectacolul chinului expiator. Toate personajele tragice au fost eroi, dar, prin vinovăția lor, au devenit eroi decăzuți. Este o pierdere a statutului uman și moral. Dar lucrurile nu se pot opri aici. Umanul cere reparație
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
fost eroi, dar, prin vinovăția lor, au devenit eroi decăzuți. Este o pierdere a statutului uman și moral. Dar lucrurile nu se pot opri aici. Umanul cere reparație, iar persoana dorește să-și recapete libertatea pierdută prin căderea În vinovăție. Tragicul este efortul restaurării damnatului, a eroului căzut. Prin chinuri și suferințe el speră că-și va redobândi starea originară, de dinaintea căderii. Orice personaj tragic este o victimă a vinovăției sale, de care trebuie să răspundă. Anularea chinului, ca situație tragică
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
experiențe ale conștiinței, interioare persoanei umane, dar și ale sufletului colectiv. Acestea sunt reproduse În mod periodic prin ritualuri, care, sub forma unor spectacole comemorative, reproduc fie situații tragice, ca expresie a suferinței, fie situații comice, ca expresie a plăcerii. Tragicul și comicul, În plan cultural, sunt cele două modele a căror semnificație este atât psihologică, cât și morală, având ca scop reproducerea suferinței sau a plăcerii, obiectivate În exterior ca situații de viață exemplară, cu soluții finale cathartice, moralizatoare. Am
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
manifestare umană. Ea are funcții cultural-paidetice, de readucere În actualitate, de prezentificare a unor situații-limită, sau Închise de viață, așa cum apar ele În tragedie, de exemplu (nebunia lui Ahile, Aiax, Hercule, Oreste, Medeea etc.Ă. Nebunia culturală se asociază cu tragicul existenței umane, pentru a-l ilustra Într-o manieră simbolică. În toate situațiile de felul acesta, nebunul nu este bolnav psihic așa cum Îl Întâlnim În clinica psihiatrică, ci un personaj care ilustrează nebunia. El are un rol special care se
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
tragică devine damnată. Primul ne stârnește admirația, cel de-al doilea mila. Ne aflăm În fața a două atitudini exemplare din punct de vedere psihologic și moral: admirația care glorifică și sfâșierea care condamnă prin suferință. Dar nici eroul și nici tragicul nu mai sunt persoane. Ele devin În această situație personaje. Transgresând realitatea, ele nu mai pot fi reale, pentru că se raportează exclusiv la aventura umanului, care se identifică cu valorile unice și exclusive pe care le ilustrează. Personajul, spre deosebire de persoană
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
Eroul și personajul tragic sunt complementari, produse ale unei „separații interioare” a contradicțiilor persoanei. Ei exprimă, Într-o manieră concentrată, natura antropocentrică a persoanei care, Înfruntând suprarealitatea, vrea să se substituie acesteia. Dar, prin aceste eforturi, atât eroicul, cât și tragicul nu fac altceva decât să ilustreze În mod exemplar umanul. Se poate trage de aici o concluzie asupra umanismului? Da. El reprezintă o doctrină filosofică și morală care caută să explice omul Într-o formă exemplară, o depășire a condiției
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
este orientat către plăcere și fericire. În cazul distrugerii, scopul acțiunii psihologice este orientat către durere și suferință. De aici și două tipuri de morală: morala fericirii și morala suferinței sau, așa cum am arătat mai Înainte, a eroismului și a tragicului. Ele sunt inseparabile și trebuie considerate ca părți ale umanului, ca o morală a bipolarității, În care se reflectă natura complementarității dialectice a persoanei umane. Din acest motiv, orice acțiune psihomorală urmărește atingerea perfecțiunii, a sublimului În care omul se
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
lumii legile sale. Locul autorității divine este luat de autoritatea persoanei, deși această victorie reprezintă momentul final al unui lung drum de sacrificii care trebuie permanent apărat pentru a putea fi menținut. Deși eroismul sfârșește prin a Învinge și depăși tragicul, omul nu se va simți niciodată liniștit și mulțumit. El va continua să aspire permanent, iar această tendință Își are rădăcinile În natura sa care, așa cum arătam mai Înainte, se caracterizează printr-o sinteză a contradicțiilor. Urmașul omului prometeic este
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
sute de mii de destine umane, cu foamea de viață exacerbată insuportabil. Zona vie a cărții e dată de comunicarea acestor trăiri extreme, cu subite glisări între spaimă și eroism, patos al iubirii de viață și furor suicidar, percepție a tragicului și detente comice. Capitole precum Balul de operă (denumirea de cod a operațiunii de acoperire a retragerii armatei române din Crimeea), relatând abandonarea Batalionului Vânătorilor de Munte la Chersoneț, în goana îmbarcării trupelor, și căderea în prizonierat, sau Asediul cetății
STATE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289885_a_291214]
-
lumea cosmopolită și coruptă a cetății pontice un modus vivendi al geților deloc barbar, așa cum și-l imaginase el până atunci, dând curs prejudecăților care circulau în imperiu. Dar totul pare tratat parodic, poetul roman vădește o maiestate găunoasă, semnele tragicului se șterg sub presiunea degradării și a deriziunii. În Jocul de dincolo de ploaie (reprezentată pe scenă în 1977), scenariu dramatic aparent eterogen, dar mărturisind aceeași intenție de dinamitare a clișeelor ce domină atât viața, cât și literatura, câțiva tineri se
SAVIN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289521_a_290850]
-
și de către Socrate, care afirma că „cele mai mari binefaceri ne vin de la zei pe calea nebuniei”. Referiri la nebunie întâlnim și la Homer, subiectul Iliadei constituindu-l „divina nebunie” (theamania) a lui Achile. În Antichitatea clasică, nebunia ocupă spațiul tragicului, ea apărând ca o pedeapsă, o nenorocire și un blestem căzute pe capul oamenilor care se împotrivesc (hybris) voinței zeilor. Exemplele sunt numeroase la tragicii greci (Ajax, Hercule, Medeea, Oreste), dar și la autorii latini, ca Virgiliu (Sibila din Cumae
Tratat de igienă mintală by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2366_a_3691]
-
și de civilizație. În Evul Mediu și Renaștere, mai ales, o dată cu trecerea în prim-plan a problematicii omului, în urma mișcării umaniste, nebunia apare din nou ca tematică socială, morală și medicală Dar, spre deosebire de Antichitatea clasică care o plasa în registrul tragicului, ca suferința cea mai profundă a omului; Renașterea plasează nebunia în registrul comicului. Nebunul încetează să mai fie personaj tragic, el apărând sub imaginea „bufonului”, care colorează decorul peisajului social și înveselește lumea. Aceeași concepție, de data aceasta dintr-un
Tratat de igienă mintală by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2366_a_3691]
-
Reluând problematica omului, romantismul aduce în mod inevitabil în discuție nebunia. O dată cu acesta se produce însă neta diferențiere a preocupărilor în două direcții: filosofico-morală (E. Schopenhauer și Fr. Nietzsche, până la S. Kierkegaard) și medico-morală (Ph. Pinel). Nebunia reintră în spațiul tragicului, al tenebrosului și misterelor (M. Foucault). La sfârșitul secolului al XVIII-lea și începutul secolului XIX-lea se produce însă marea reformă, o dată cu opera medico-morală a lui Ph. Pinel, care va considera nebunia o boală mintală, iar nebunul - din damnat
Tratat de igienă mintală by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2366_a_3691]