1,736 matches
-
care e știință adevărată (ceea ce ne-ar apropia de limba și înțelesul celor vechi, a căror împărțire a cunoștinței în [... ] a fost renumită) sau, păstrând acest nume, să-l împărțim cu filozofia speculativă și să luăm estetica parte în sens transcendental, parte în semnificație psicologică. {EminescuOpXIV 379} iară nu ca o determinație atârnătoare de ele, și este o reprezentație apriori care neapărat trebuie să se sumită drept temei fenomenelor exterioare. Pe această necesitate apriorică se-ntemeiază certitudinea apodictică a principiiilor geometrice
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
cât s-ar considera de rațiunea în sine înșile și ca atari, adică dacă le luăm fără retrospectivă la făptura sensibilității noastre. Susținem așadar realitatea empirică a spațiului (în privirea a toată experiența exterioară posibilă) dar totodată și idealitatea lui transcendentală, id est că el nu-i nimic îndată ce omitem condiția posibilității a toată experiența și-l acceptăm ca ceva ce ar întemeia lucrurile în sine înșile. Dar afară de spațiu nici nu mai există ș-o altă reprezentație subiectivă referită la
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
subiectului cari la oameni diferiți, diferite pot fi. Căci atunci ar trece până și ceea ce este numai fenomen, d. e. o roză, de un lucru în sine însuși, carele în privirea colorii ar putea fiecărui ochi deosebit să-i pară. Noțiunea transcendentală a fenomenelor în {EminescuOpXIV 381} {EminescuOpXIV 382} spațiu este o amintire critică că-n genere nimic ce-i intuit în spațiu nu e un lucru în sine însuși și că nici spațiul nu e o formă a lucrurilor ce le-
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
dreptul și absolumente lucrurilor, fie ca condiție, fie ca însușire, chiar abstracțiune făcând de la forma intuițiunei noastre sensibile. Căci însușiri cari ar reveni lucrurilor în sine înșile nici ni pot fi date vreodată prin simțurile noastre. Într-astă consistă idealitatea transcendentală a timpului, drept care, daca abstragem de la condițiile subiective ale intuițiunei sensibile, timpul nu este nimic și nu poate fi atribuit {EminescuOpXIV 384} obiectelor în sine înșile (fără raportul lor cătră intuițiunea noastră) nici ca subsistent, nici ca inerent. Totuși aceasta
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
se ia-n sens empiric, adică daca obiectul însuși e privit ca un fenomen: drept care să se recapituleze notița de mai sus a capitolului întîi. LĂMURIRE Împrotiva acestei teorii, care atestă realitatea empirică a timpului, contestă însă cea absolută și transcendentală, ni s-a făcut din partea unor oameni pătrunzători o obiecție în mod așa de unanim încît conclud dintr-asta că trebuie să se fi iscat firește în toți lectorii care sânt neobicinuiți cu asemenea cercetări. Această obiecție sună: schimbările sânt
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
teoria noastră despre natura adevărată a acestor două forme originare ale sensibilității le înlăturează. Pentru că toate conceptele cari mai aparțin sensibilității, chiar acela al mișcării, care conține amândouă momentele (a spațiului și timpului), presupun ceva empiric, e clar că estetica transcendentală nu poate conține decât aceste două elemente, adică spațiul și timpul. Căci mișcarea presupune percepția a ceva mobil. În spațiu, privit ca atare, nu e însă nimic mobil; drept care mobilul trebuie să fie ceva ce se poate afla în spațiu
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
Căci mișcarea presupune percepția a ceva mobil. În spațiu, privit ca atare, nu e însă nimic mobil; drept care mobilul trebuie să fie ceva ce se poate afla în spațiu numai prin experiență, prin urmare un datum empiric. Tot așa estetica transcendentală nu poate număra între datele ei apriorice noțiunea schimbării; căci timpul însuși nu se schimbă, ci ceva ce este în timp. Deci se cere spre aceasta percepția unei existențe și a sucessiunii determinărilor sale, prin urmare experiență. OBSERVĂRI GENERALE LA
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
poate număra între datele ei apriorice noțiunea schimbării; căci timpul însuși nu se schimbă, ci ceva ce este în timp. Deci se cere spre aceasta percepția unei existențe și a sucessiunii determinărilor sale, prin urmare experiență. OBSERVĂRI GENERALE LA ESTETICA TRANSCENDENTALĂ I) Mai întîi e de trebuință să ne explicăm cât se poate de clar care e părerea noastră în privirea naturii fundamentale a cunoștinței sensibile, pentru a evita orice interpretațiune falsă în această privință. Am voit să zicem dar că
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
fenomenele ei. Filozofia Leibnitz-Wolf le-a avizat așadar tuturor cercet[ăt]orilor asupra naturii și a originei cunoștințelor noastre un punct de vedere cu totul fals, considerând diferința între sensibil și intelectual ca logică numai, pe când această diferință e evident transcendentală și atinge nu numai claritatea sau neclaritatea lor, ci originea și conținutul, astfel încît noi prin aceste nu că cunoaștem natura obiectelor în sine înșile neclar, ci defel, și-ndată ce omitem natura noastră subiectivă, care-i dădea intuițiune sensibilă
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
numai empirică. De rămânem pe lângă ea (cum se-ntîmplă în genere) și nu considerăm (cum ar trebui) acea intuițiune empirică ca fenomen numai, încît să nu se afle în ea nimic ce-ar privi lucrul în sine însuși, atunci distincția noastră transcendentală e pierdută și atunci credem totuși a cunoaște obiecte în sine înșile, deși pretutindenea în lumea sensibilă, până la cea mai adâncă {EminescuOpXIV 387} cercetare a obiectelor ei, nu avem a face cu nimic alta decât numai cu fenomene. Astfel vom
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
empiric și, fără a ne ține de concordanța lui în orice simț omenesc, întrebăm dacă acesta reprezintă un obiect în sine însuși (nu picăturile de ploaie, căci deja ca fenomene sânt empirice), atunci întrebarea despre raportul reprezentațiunei la obiect este transcendentală, și nu numai aceste picături sânt fenomene, ci și forma lor rotundă, ba chiar spațiul în care cad, nu sânt nimic în sine înșile, ci numai modificațiuni sau temeiuri ale intuițiunei noastre sensibile: obiectul transcendental ni rămâne necunoscut. A doua
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
raportul reprezentațiunei la obiect este transcendentală, și nu numai aceste picături sânt fenomene, ci și forma lor rotundă, ba chiar spațiul în care cad, nu sânt nimic în sine înșile, ci numai modificațiuni sau temeiuri ale intuițiunei noastre sensibile: obiectul transcendental ni rămâne necunoscut. A doua afacere importantă a esteticei noastre transcendentale e ca ea să nu câștige doar o favoare oarecare ca ipoteză părută, ci să fie atât de sigură și ne-ndoielnică cum s-a cerut numai vreodată de la
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
sânt fenomene, ci și forma lor rotundă, ba chiar spațiul în care cad, nu sânt nimic în sine înșile, ci numai modificațiuni sau temeiuri ale intuițiunei noastre sensibile: obiectul transcendental ni rămâne necunoscut. A doua afacere importantă a esteticei noastre transcendentale e ca ea să nu câștige doar o favoare oarecare ca ipoteză părută, ci să fie atât de sigură și ne-ndoielnică cum s-a cerut numai vreodată de la o teorie care are a servi la un organon. Spre a
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
sine în acest chip, pentru care, cât privește forma, se pot spune multe apriori despre ele dar nimic câtuși de puțin despre lucrul în sine însuși cari va fi subsistînd în fondul acestor fenomene. [A DOUA PARTE A ÎNVĂȚĂTUREI ELEMENTARE TRANSCENDENTALE: LOGICA TRANSCENDENTALĂ INTRODUCERE I. DESPRE LOGICĂ ÎN GENERE] Cunoștința noastră răsare din două izvoare fundamentale ale sufletului, din care cea dentăi primește reprezentațiunile (receptivitatea impresiilor), iar cea de a doua e facultatea prin care acele reprezentații se cunosc (spontaneitatea noțiunilor
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
acest chip, pentru care, cât privește forma, se pot spune multe apriori despre ele dar nimic câtuși de puțin despre lucrul în sine însuși cari va fi subsistînd în fondul acestor fenomene. [A DOUA PARTE A ÎNVĂȚĂTUREI ELEMENTARE TRANSCENDENTALE: LOGICA TRANSCENDENTALĂ INTRODUCERE I. DESPRE LOGICĂ ÎN GENERE] Cunoștința noastră răsare din două izvoare fundamentale ale sufletului, din care cea dentăi primește reprezentațiunile (receptivitatea impresiilor), iar cea de a doua e facultatea prin care acele reprezentații se cunosc (spontaneitatea noțiunilor). Prin cea
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
și pasiunilor cărora oamenii sânt mai mult sau mai puțin supuși și care niciodată nu poate constitui o știință adevărată și demonstrată, pentru că, asemenea acelei logice aplicate, ea are nevoie de principie empirice și psicologice. {EminescuOpXIV 390} II. DESPRE LOGICA TRANSCENDENTALĂ Logica generală abstrage, precum am arătat, de la tot cuprinsul cunoștinței, adică de la toată referarea acesteia la vrun obiect, și consideră numai forma logică în raportul cunoștințelor întreolaltă, adică forma cugetărei în genere. Fiind însă că există atât intuițiuni pure cât
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
cuprinsul cunoștinței, adică de la toată referarea acesteia la vrun obiect, și consideră numai forma logică în raportul cunoștințelor întreolaltă, adică forma cugetărei în genere. Fiind însă că există atât intuițiuni pure cât și empirice (precum au demonstrat-o aceasta estetica transcendentală), de aceea s-ar putea afla o deosebire între cugetarea curată și cea empirică a obiectelor. În acest caz ar mai fi încă și o logică care n-ar abstrage de la tot cuprinsul cunoștinței; căci ceea care n-ar cuprinde
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
pot fi îmbrăcate reprezentațiile, să fi răsărit ele de orișiunde ar voi. Fac aicea o observare care va întinde influința ei asupra tuturor reflecțiilor următoare și care trebuie s-o păstrăm bine în vedere; ea sună: că nu putem numi transcendentale toate cunoștințele apriori, ci numai acelea vor fi numite astfel prin care cunoaștem cum că și modul în care reprezentațiuni certe (intuițiuni sau noțiuni) se aplică sau sânt cu putință apriorice. De aceea nici spațiul nici vro determinare geometrică a
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
vor fi numite astfel prin care cunoaștem cum că și modul în care reprezentațiuni certe (intuițiuni sau noțiuni) se aplică sau sânt cu putință apriorice. De aceea nici spațiul nici vro determinare geometrică a lui nu sânt o reprezentație aprioric transcendentală; ci numai cunoștința cum că aceste reprezentații nu sânt nicidecum de origine empirică și putința cum ele totuși se pot refera apriori la obiecte ale experienței, numai această cunoștință zic se poate numi transcendentală. Tot așa ar fi întrebuințarea spațiului
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
lui nu sânt o reprezentație aprioric transcendentală; ci numai cunoștința cum că aceste reprezentații nu sânt nicidecum de origine empirică și putința cum ele totuși se pot refera apriori la obiecte ale experienței, numai această cunoștință zic se poate numi transcendentală. Tot așa ar fi întrebuințarea spațiului la obiecte în genere transcendentală; mărginită fiind însă la obiecte ale simțurilor ea se numește empirică. Diferența între transcendental și empiric se ține așadar de critica cunoștinței și nu atinge referarea ei la obiecte
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
că aceste reprezentații nu sânt nicidecum de origine empirică și putința cum ele totuși se pot refera apriori la obiecte ale experienței, numai această cunoștință zic se poate numi transcendentală. Tot așa ar fi întrebuințarea spațiului la obiecte în genere transcendentală; mărginită fiind însă la obiecte ale simțurilor ea se numește empirică. Diferența între transcendental și empiric se ține așadar de critica cunoștinței și nu atinge referarea ei la obiecte. În așteptarea deci (că s-ar putea afla poate) că cu
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
dinainte ideea unei științe a inteligenței pure și a cunoștinței raționale, prin care ne-am cugeta obiecte cu totul apriori. O asemenea știință care ar determina originea, cuprinsul și valoarea obiectivă unor atari cunoștințe ar trebui să se numească logică transcendentală, căci n-ar avea a face decât cu legile inteligenței și rațiunei, dar și cu acestea numai întru cât [ea] s-ar referi la obiecte apriori și nu ca logica generală, care se referă fără distincție atât la cunoștințe empirice
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
O asemenea instrucție nu-i amăsurată în nici un fel demnității filozofiei. De aceea numirea aceasta de dialectică au fost adăogată la logică sub titlul de critică a părerei dialectice și ca atare o accepem și noi. IV. DESPRE ÎMPĂRȚIREA LOGICEI TRANSCENDENTALE ÎN ANALITICĂ ȘI DIALECTICĂ TRANSCENDENTALĂ Într-o logică transcendentală izolăm inteligența (precum în estetica transcendentală sensibilitatea și ridicăm din cunoștințele noastre numai partea aceea a cugetărei care-și are originea sa în inteligență. iată analogia expusă de Sch[openhauer] Iar
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
amăsurată în nici un fel demnității filozofiei. De aceea numirea aceasta de dialectică au fost adăogată la logică sub titlul de critică a părerei dialectice și ca atare o accepem și noi. IV. DESPRE ÎMPĂRȚIREA LOGICEI TRANSCENDENTALE ÎN ANALITICĂ ȘI DIALECTICĂ TRANSCENDENTALĂ Într-o logică transcendentală izolăm inteligența (precum în estetica transcendentală sensibilitatea și ridicăm din cunoștințele noastre numai partea aceea a cugetărei care-și are originea sa în inteligență. iată analogia expusă de Sch[openhauer] Iar întrebuințarea acestei cunoștințe pure se
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
demnității filozofiei. De aceea numirea aceasta de dialectică au fost adăogată la logică sub titlul de critică a părerei dialectice și ca atare o accepem și noi. IV. DESPRE ÎMPĂRȚIREA LOGICEI TRANSCENDENTALE ÎN ANALITICĂ ȘI DIALECTICĂ TRANSCENDENTALĂ Într-o logică transcendentală izolăm inteligența (precum în estetica transcendentală sensibilitatea și ridicăm din cunoștințele noastre numai partea aceea a cugetărei care-și are originea sa în inteligență. iată analogia expusă de Sch[openhauer] Iar întrebuințarea acestei cunoștințe pure se-ntemeiază pe condiția că
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]