451 matches
-
unele grupuri s-au mutat la nord, în jurul orășelului Prototsani din Tracia de vest grecească, unde pot fi întâlnite, autodescriindu-se ca „eleni vlahofoni” (aromâni asimilați). Mocanii, păstori români transilvăneni, care, după cum am văzut mai sus ajungeau -de regulă- în decursul transhumanței la sud de Dunăre, și în Cadrilater sau în împrejurimile Varnei, iar uneori în Rodopi și în Rumelia Orientală, i-au intâlnit adesea în peregrinările lor pe aromâni, mai ales ramura grămușteană a acestora. Se pare că uneori au coabitat
Mocani () [Corola-website/Science/299686_a_301015]
-
i, saracaceanii sau sărăcățenii sunt o populație de pastori nomazi din Balcani (cu precădere în Grecia, Macedonia și Bulgaria) care până prin anii 1930 trăiau mai mult la mai puțin separat de restul populației sedentare grecești sau slave și practica transhumanța. i sunt menționati pentru prima oară sub acest nume abia la sfârșitul secolului al XVIII-lea, iar originea etnică a acestora a dat naștere la numeroase controverse și speculații în rândurile etnologilor și antropologilor. Una din ipoteze, susținută de profesorii
Sărăcăciani () [Corola-website/Science/299729_a_301058]
-
multe fapte de cultură amintesc originea lor românească: tradiții, obiceiuri și cuvinte românești ("măgură", "vatră", "jântiță", "colibă", "baci" etc., multe din acestea de origine traco-dacă). În amintirea vechilor migrații păstorești din Carpați, în anul 2013, din inițiativă poloneză, este reconstituită transhumanța carpatică, începând din Rotbav (Țara Bârsei) și străbătând Carpații, prin , până în Moravia. Zakopane este situat în sudul Poloniei în apropiere de granița cu Slovacia. Acesta se află într-o vale între Munții Tatra și Dealul Gubałówka. Din Cracovia se poate
Zakopane () [Corola-website/Science/297820_a_299149]
-
stânga. In general, afluenții sunt seci în cursul mediu și superior dar în timpul averselor de ploaie au un regim torențial. Bucegii au puține bogății naturale, folosindu-se pentru piatră de construcții sau fiind folosiți ca pășuni pentru oi, parte din transhumanță. Clima se caracterizează prin temperaturi medii de 2-6° Celsius și 0-2° Celsius la peste 1800 m altitudine, precipitații abundente de 800-1200 mm/an și vânturi puternice. Pe platoul Bucegi se întâlnește climatul alpin cu temperaturi medii anuale sub 2° Celsius
Munții Bucegi () [Corola-website/Science/298434_a_299763]
-
Visarion a dorit să întemeieze o mănăstire. Impresionat de frumusețea locurilor de la Dealul Cocoșului, de pădurile de tei din preajmă, a răscumpărat locul de la o proprietate musulmană. Sprijinit de românii din zonă și de oierii transilvăneni veniți cu turmele la transhumanță, cei trei călugări au construit o biserică de formă dreptunghiulară. În anul 1841 autoritățile otomane au încuviințat funcționarea mănăstirii. Reparată între anii 1842 și 1846, biserica a funcționat până în anul 1910, când a fost demolată, iar pe același loc s-
Mănăstirea Cocoșu () [Corola-website/Science/308553_a_309882]
-
a traversa munții cu turmele de oi în Țara Românească. În lucrarea sa "Istoria Olteniei supt austriaci (1718-1739)", istoricul Constantin C. Giurescu arată că încă din anul 1731 autoritățile austriece propuneau construirea unui drum transcarpatic pe traseul vechiului drum de transhumanță ce lega Transilvania de Oltenia. Având în vedere învățămintele din Primul Război Mondial, regele Carol al II-lea a dorit să aibă la dispoziție un drum strategic, pentru artileria montană, trasă de cai, care să poată fi parcurs de trupele
Transalpina () [Corola-website/Science/308660_a_309989]
-
în care urmează școala sub supravegherea lui Iordache, pe care textul îl descrie ca pe un bețiv, noul învățător moare într-o epidemie de holeră, iar Smaranda și Ștefan decid să-și trimită fiul afară din sat. Nică urmează calea transhumanței și este dat în grija unor ciobani, dar se îmbolnăvește și el de ceea ce naratorul afirmă că este holeră și, la întoarcerea acasă cu febră mare, este vindecat cu un leac băbesc fabricat din oțet și leuștean. După un timp
Amintiri din copilărie () [Corola-website/Science/307831_a_309160]
-
secolul VIII. După istoricul creștinismului și arheologul Pr. Ion Barnea, au existat două moduri de difuzare treptată a creștinismului popular de limbă latină, mai tardive, printre Dacii liberi și printre Vlahii (Proto-Românii) din nordul Dunării: pe de-o parte păstoritul (transhumanța reprezentând, an de an, o cale de schimburi culturale între zona carpatică, Balcani și zona pontică), și pe de altă parte negustorii (care se deplasau cu stofe, mirodenii, mătase și produse manufacturate la nord de Dunăre, de unde se întorceau în
Istoria creștinismului în România () [Corola-website/Science/302635_a_303964]
-
etnice și etice”. Plecând de la o baladă populară, scriitorul combină liricul cu epicul într-un mod desăvârșit, realizând o creație literară în care suprapune realitatea pe un mit. Romanul reconstituie o lume arhaică, cu acțiuni neschimbate timp de milenii precum transhumanța periodică potrivit anotimpului. Povestea prezentată în "Baltagul" are un accent pronunțat de baladă atât prin crima păstorească care stă la baza sa și a măiestriei cu care Vitoria încearcă să descopere adevărul, cât mai ales prin rezonanța acestor întâmplări în mijlocul
Baltagul (roman) () [Corola-website/Science/311765_a_313094]
-
probabil în prima jumătate a secolului XIV-lea din mileniul trecut, cam în vremea cuprinderii acestor locuri între hotarele tânărului stat Țara Românească. Poate că întemeietorii Ploieștiului au fost într-adevăr ciobani, trecând cu turmele pe un tradițional drum de transhumanță, „"Calea Oilor"”, astăzi o importantă arteră a orașului unde se află sediul poliției municipale. La fel de bine se poate ca acești primi locuitori să fi fost și țărani, fugiți de prin satele lor de răul vreunui boier mai hrăpăreț. Și asupra
Istoria Ploieștiului () [Corola-website/Science/310298_a_311627]
-
liberi pătrund în interiorul arcului carpatic iar daco-romanii trec la est și la sud de Carpați. Refacerea unității dacice nu a împiedicat continuarea procesului de romanizare. Practicarea neîntreruptă a unor activități specifice vieții sedentare, greu de desfășuat în cadrul nomadismului și al transhumanței, ca agricultura, meșteșugurile, exploatarea minereurilor, a menținut folosirea limbii latine ca „lingua franca” pe ambele maluri ale Dunării. În timpul împăraților Dioclețian, Constantin cel Mare și Iustinian s-a realizat o adevărată „stăpânire romană” la nord de Dunăre. Răspândirea creștinismului în
Istoria României () [Corola-website/Science/308978_a_310307]
-
1826-1828), conform tratatului de la Turkmenciai (Türkmənçay), a fost încorporat Imperiului Rus, alături de celelalte hanate din Azerbaidjanul de Nord. Populația hanatului era compusă de majoritatea azeră și de kurzi. Azerii în general erau sedentari, însă o parte din ei încă practica transhumanță, în timp ce kurzii erau nomazi. Triunchil șiism al religiei Islam a fost credința principală a hanatului, dar kurzii erau sunniți. Armenii formau mai puțin decât 20% din populația statului. După cucerirea rusească, din 169.155 locuitori ai zonei, 57.035 sau
Hanatul Erevanului () [Corola-website/Science/309263_a_310592]
-
de așezările epocii bronzului, unde vânătoarea și pescuitul rămân ocupații de bază alături de o agricultură în creștere. Specifice sunt uneltele din bronz, descoperite și în Luncavița, pe terasa Pârâului Sorniac. Din seolul. al XV-lea se observă din plin fenomenul transhumanței, ale cărui urme sunt întâlnite și astăzi. În 1898, Primarul Trandafir Iorga (primar între 1890-1912), obținea de la regele Carol I un pașaport diplomatic, prin care avea libera trecere în Franța, pentru a cere ajutor autorităților franceze într-un proiect de
Comuna Luncavița, Tulcea () [Corola-website/Science/310831_a_312160]
-
de bătut în poartă în formă de șarpe răsucit. [[Imagine:StanaBarsa.jpg|thumb|right|250px|Aspectul interior al unei stâne din Munții Bârsei]] Oieritul a reprezentat o activitate străveche în Țara Bârsei. Animalele se creșteau ușor și se înmulțeau repede. [[Transhumanță|Transhumanța]] păstorilor și a turmelor era un obicei anual. Aceștia iernau peste Carpați, în [[Bărăgan]], lunca Dunării (avale de [[Giurgiu]]), în bălțile [[Insula Mare a Brăilei|Brăilei]] și [[Balta Ialomiței|Ialomiței]], în sudul Moldovei și în Dobrogea. În zona satelor
Etnografia Țării Bârsei () [Corola-website/Science/306260_a_307589]
-
bătut în poartă în formă de șarpe răsucit. [[Imagine:StanaBarsa.jpg|thumb|right|250px|Aspectul interior al unei stâne din Munții Bârsei]] Oieritul a reprezentat o activitate străveche în Țara Bârsei. Animalele se creșteau ușor și se înmulțeau repede. [[Transhumanță|Transhumanța]] păstorilor și a turmelor era un obicei anual. Aceștia iernau peste Carpați, în [[Bărăgan]], lunca Dunării (avale de [[Giurgiu]]), în bălțile [[Insula Mare a Brăilei|Brăilei]] și [[Balta Ialomiței|Ialomiței]], în sudul Moldovei și în Dobrogea. În zona satelor brănene
Etnografia Țării Bârsei () [Corola-website/Science/306260_a_307589]
-
anual. Aceștia iernau peste Carpați, în [[Bărăgan]], lunca Dunării (avale de [[Giurgiu]]), în bălțile [[Insula Mare a Brăilei|Brăilei]] și [[Balta Ialomiței|Ialomiței]], în sudul Moldovei și în Dobrogea. În zona satelor brănene și săcelene s-a constatat existența unei transhumanțe duble, de o amploare însemnată. Datorită faptului că versanții nordici ai Carpaților bârsani nu puteau asigura destule suprafețe de pășuni pentru vărat, marii proprietari de turme închiriau pajiști pe versantul sudic, în Țara Românească. Juzi sau foști juzi ai Brașovului
Etnografia Țării Bârsei () [Corola-website/Science/306260_a_307589]
-
Prețul era negociat și, oricum, mai bun decât cel al turcilor. Pentru a-și apăra interesele, oierii săceleni s-au constituit, după 1800, într-o asociație numită „Compania oierilor săceleni”. La începutul secolului XIX, datorită practicării tot mai anevoioase a transhumanței, mulți dintre marii proprietari de turme de oi le-au vândut, reprofilându-se pe comerț. Pe lângă stâne se țineau porci, iar vite mari și cai se creșteau din plin în Săcele. Printre cei mai de frunte deținători de Herghelii din
Etnografia Țării Bârsei () [Corola-website/Science/306260_a_307589]
-
sate, în comune, în viața oamenilor. Jocul de oină amintește de o veche îndeletnicire a daco-romanilor, păstoritul. A „oina” oile înseamnă a le coborî toamna de la munte la șesul verde, într-o zonă sau localitate din apropierea unui râu, fenomen numit transhumanță. Primul meci de fotbal din România s-a jucat la București, în zona șoselei Kiseleff în 1907 între angajați englezi și germani din industriile textilă și petrolieră din țară. În 1909, s-a înființat „Asociația cluburilor de foot-ball din România
Sportul în România () [Corola-website/Science/306409_a_307738]
-
creat între 1350-1450. Singurul exeget care urmărește fenomenul evolutiv al Mioriței și ia în discuție două momente distincte (nașterea "versiunii colind a Mioriței", respectiv a transformării colindului în baladă), este Adrian Fochi(1964). Analizând toate elementele specifice variantelor tip baladă (transhumanța, posibilele conflicte economice, contaminările cu teme și motive folclorice învechite etc.), Adrian Fochi formulează o concluzie pertinentă: „Materialul moldo-muntean ne îndreaptă atenția spre relațiile economice tipice pentru feudalismul dezvoltat”. Analiza comparată a variantelor mioritice românești cu cele semnalate la aromâni
Momentul genezei Mioriței () [Corola-website/Science/314191_a_315520]
-
de șes din Oltenia, Muntenia, Dobrogea și Moldova), acest incipit este alterat, deoarece din noua perspectivă imaginea anului pastoral este doar parțială, remarcându-se doar retragerea oilor de pe munte, spre câmpie, spre Dunăre, pentru iernat, pe vremea marilor procesiuni de transhumanță post-medievale. Astfel, sintagmele de genul „Pă plăiuțul dealului”, vor deveni „Pe-un picior de plai / Pe-o gură de rai”. Muntele nu este numai spațiul pășunilor alpine, prielnic păstoritului pe timpul verii, căci el este încărcat de o sacralitate ancestrală, statornicită
Motivul urcării și coborârii oilor de la munte în „Miorița” () [Corola-website/Science/314200_a_315529]
-
văile, „pe-un picior de plai”, coborând „la vale”. Comentariul lui Vasile Alecsandri(1850) nu numai că a rămas memorabil, dar și-a pus amprenta, timp de mai bine de o jumătate de secol, asupra exegezelor mioritice construite pe tema transhumanței pastorale, deturnând discuțiile și interpretările într-o zonă neîntemeietoare. Analizând „coborârea oilor la vale”, Vasile Alecsandri notează: „Strofa aceasta ne arată un tablou viu ale emigrațiilor (pribegirile) turmelor, ce se coboară în fiecare an, din vârfurile Carpaților și trec prin
Motivul urcării și coborârii oilor de la munte în „Miorița” () [Corola-website/Science/314200_a_315529]
-
încet spre Dunăre, unind zbieratul lor jalnic cu lătratul câinilor de pază, cu sunetul telincilor animate de gâtul măgarilor, și cu șuieratul pătrunzător al mocanilor călăuzi”. Ideea că balada s-ar fi zămislit în urma unui incident petrecut pe drumurile de transhumanță a făcut școală în epocă, întrunind sufragiile celor mai mulți cercetători. Cel mai fidel discipol s-a dovedit a fi Ovid Densușianu , iar cel mai înverșunat oponent, Dumitru Caracostea. Acesta din urmă sesizează inadvertența între momentul coborârii oilor de la munte - specific versiunii-baladă
Motivul urcării și coborârii oilor de la munte în „Miorița” () [Corola-website/Science/314200_a_315529]
-
din urmă sesizează inadvertența între momentul coborârii oilor de la munte - specific versiunii-baladă - și dorința ciobanului de-a fi îngropat la stână, secvență care a persistat în toate textele mioritice: „Motivul central al baladei nu poate fi pus în legătură cu mișcarea de transhumanță, deoarece există o discordanță între dorința ciobanului de a fi îngropat la stână și între începutul baladei, unde ni se vorbește despre coborârea turmelor de oi, deci de îndepărtarea de la stână” În altă parte, Dumitru Caracostea revine asupra subiectului și
Motivul urcării și coborârii oilor de la munte în „Miorița” () [Corola-website/Science/314200_a_315529]
-
special dacă ne gândim că ciobanii „sunt foarte îndrăzneți și bătăioși” Pornind de la aceste premise, A. Densușianu reia teza lui Alecu Russo și afirmă că, într-adevăr, Miorița trebuie să fi fost o epopee pastorală autohtonă, ivită în mișcarea de transhumanță, însă ceea ce s-a păstrat nu sunt decât rămășițe, fragmente ale acestei epopei, iar episodul în care ciobanul ia atitudine s-a pierdut în negura timpului. De aceea nu putem vorbi de nici o nuanță de fatalism, o dovadă în plus
Fatalismul mioritic () [Corola-website/Science/314189_a_315518]
-
monografic avea să apară în 1922-1923 sub semnătura lui Ovid Densușianu (1873-1938) - "Viața păstorească în poezia noastră populară", care reinterpretează întreg scenariul mioritic dintr-o perspectivă etnografică specific pastorală, punând accentul pe rivalitatea economică dintre ciobani, aflați pe drumurile de transhumanță. În anexele lucrării, autorul reunește 44 de texte mioritice deja publicate. Ipoteza lui O. Densușianu i-a sugerat lui Mihail Sadoveanu (1880-1961) tema romanului Baltagul(1930) care, se știe, pornește de la motivul din balada Miorița (relatând modul în care soția
Istoria exegetică a Mioriței () [Corola-website/Science/314192_a_315521]