2,154 matches
-
o vale. Îi îndemnă ca atunci când se vor întoarce acasă să nu sufle nimănui nici o vorbă despre halul în care arătau cu toții din pricina răului de mare, ceea ce aduse un prim zâmbet pe chipul însoțitorilor săi. Uitându-se la fețele lor trase, samuraiul își dădu seama că acești patru oameni vor fi singurii săi prieteni de neprețuit în călătoria lungă și grea pe care o aveau de făcut. Întors acasă, pe el îl aștepta o oarecare răsplată. Dar acestor oameni nu le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
-l țin pe jăratic.“ — Încă nu, hai să-l mai lăsăm puțin. Haideți la umbră, vă rog, spuse Margot. Era palidă la față și părea că-i e rău. Se duseră sub copacul singuratic cu coroană largă sub care era trasă mașina și urcară-n ea. — E posibil să fi murit deja În desiș. Mai stăm puțin și după aia mergem să vedem ce-i cu el. Macomber era cuprins de o bucurie sălbatică, fără sens, cum nu mai simțise vreodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
pe patul din camera sa, doctorul văzu un maldăr de reviste medicale pe podea, lângă birou. Învelitorile erau Încă nedesfăcute. Asta-l irita. — Nu te-ntorci la lucru, dragă? Îl Întrebă soția, care stătea Întinsă În camera sa, cu storurile trase. — Nu! — S-a-ntâmplat ceva? — M-am certat cu Dick Boulton. — O, sper că nu ți-ai ieșit din fire, Henry. — Nu, răspunse doctorul. — Ia aminte că acel ce mintea-și stăpânește e mai puternic decât cel ce stăpânește o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
cumva pe Nick, dragă, te-aș ruga să-l trimiți până la mine. Doctorul ieși pe verandă. Ușa batantă se trânti În urma lui. O auzi pe soție răsuflând zgomotos când ușa se trânti. — Iartă-mă, Îi zise prin fereastra cu storurile trase. — Nu-i nimic, dragă. Ieși pe poartă În zăpușeala de afară, apoi o luă pe cărarea care ducea la pădurea de brazi. În pădure era răcoare chiar și pe vremea asta. Îl găsi pe Nick citind la rădăcina unui copac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
șobolani de l’eau. — Dă-mi pușca, spuse Fontan. Sunt niște sălbatici. Trag unul În celălalt, Îmi explică din nou. André ținea arma strâns. — On peut piedică. On ne fait pas de mal. On peut piedică. — Il est nebun pour tras, spuse madam Fontan. Mais il est trop jeune. André băgă pușca la loc În bufet. — Când mă fac mai mare o să Împușc șobolani de mosc și iepuri, Îmi spuse În engleză. O dată m-am dus cu tata și el a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
pe picioroange, cu pereții din Împletitură de ratan și acoperișurile din iarbă uscată. Casele mai bogate aveau parte de acoperișuri din tablă ondulată care sclipea de-ți lua ochii. Într-o după-amiază călduroasă de iarnă ca aceea, ferestrele aveau obloanele trase, obloane decolorate de soare și spălate de muson, evocând un stil care oglindea vicisitudinile istoriei și pe care Roxanne Îl admira mult. Marlenei, pe de altă parte, clădirile i se păreau suprarealist de frumoase, dând naștere unui efect opus celui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
moment În altul capul urâcios la iveală. Pericolul era un dat Într-un loc fără Încuietori, becuri, apă caldă sau alarme, Într-un habitat colcăind de animale veninoase. Iar ceilalți - era de-ajuns să te uiți la ei - cu fețele trase, aruncând priviri speriate În jur. Acum se simțeau și ei așa cum se simțise ea În ultimii zece ani, mereu la pândă, anticipând pericole necunoscute, confuzi și speriați de ce li s-ar putea Întâmpla, pe când pe ea o prinsese totul pregătită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
rele, flăcăii gospodarilor slobozeau de pe dealuri roți mari de căruță în flăcări. înfășurate în paie și cârpe unse cu rășină, roțile se rostogoleau în hopuri mari, aprindeau iarba uscată de pe dealuri, lăsând dâre de foc în urma lor. Luminând violent chipurile trase ale oamenilor, roțile de foc erau supte de hăul văilor și se opreau sfârâind în apa râului, ademenind magic stingerea focului solar în apele ploilor dorite. Câinii speriați și întărâtați de zgomote și vrăji rupeau hămăind lanțurile prin ogrăzi. Procesiunea
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
ezit de a fi concludent? Și totuși, n-am încredere în absoluta ei scrupulozitate, după cum nu mi se pare nici un gust al ei absolut indiscutabil. Poate din pricină că mi-o închipui într-o atmosferă generală, fluidă, care nu admite liniile bine trase, și amestec laolaltă ezitările și siguranțele ei, neținând seama de motivele diferite care le cauzase. Știu că, prevăzător, îi spusesem răspicat: "N-aș vrea să-ți dau un ban niciodată, pentru că între noi totul trebuie să rămână pur. Minciuna ta
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
îmi alungă secunda divină, Pe când două fete de frică suspină Și mă-ntreabă dacă ele prima oară Merg cu avionul ar putea să moară! Un vecin sfios nu știu ce-ndruga Poate înjura sau poate se ruga, Iar pe fața trasă ce paloare-avea Ținea capu-n mâini, cum de-l mai ținea?! Am ajuns și-aștept prima să cobor Și să uit de spaime și să uit de zbor, Dar n-aș vrea să pierd clipele divine De la primul zbor ce-
Regăsirea by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91647_a_107362]
-
rele, flăcăii gospodarilor slobozeau de pe dealuri roți mari de căruță în flăcări. înfășurate în paie și cârpe unse cu rășină, roțile se rostogoleau în hopuri mari, aprindeau iarba uscată de pe dealuri, lăsând dâre de foc în urma lor. Luminând violent chipurile trase ale oamenilor, roțile de foc erau supte de hăul văilor și se opreau sfârâind în apa râului, ademenind magic stingerea focului solar în apele ploilor dorite. Câinii speriați și întărâtați de zgomote și vrăji rupeau hămăind lanțurile prin ogrăzi. Procesiunea
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
carnea picioarelor suferea din cauza asta, mai ales primăvara, când organismele treceau printr-o expansiune aparte. Obosit și răsuflând În liniște, Sammler se Întinse. Își lăsă picioarele neacoperite. Aduse răcoarea cearceafului peste pieptul plat, zvelt. Întoarse lampa să luminze pe perdelele trase. Luxul nonintimidării de către soarta necruțătoare - așa putea să i se descrie starea. Din moment ce pământul cu totul era acum un peron, un punct de Îmbarcare, te puteai gândi cu un minimum de teroare la plecat. Nu pentru a Înlătura teroarea altui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
stare, aproape în toate cazurile, să pun capăt situației pe loc. Dar pentru membrii mai tineri ai cancelariei de la St George, a menține ordinea înseamnă o luptă continuă și de multe ori sângeroasă. Pentru un novice ca Sheba - o novice trasă prin inel, cu un accent cântător și cu bluze prin care se vede tot - potențialul pentru dezastru era însemnat. Mai târziu, aveam să aflu detalii despre ce se întâmplase la prima oră a Shebei. Fusese trimisă în ceea se se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
ea, i-a luat mâinile într-ale lui și a început să meargă de-andăratelea, spre copaci, trăgând-o și pe ea. — Vino, aici, a zis el. — Ce faci? a întrebat Sheba. În vocea ei era indignare, dar s-a lăsat trasă. Era mult mai întuneric decât pe alee și de-abia îi vedea fața lui Connolly. I-a venit în minte o imagine de poveste cu un spiriduș târând o prințesă în viziuna lui din pădure. Au continuat să meargă un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
asezonat cu arsenic ? Alice n-a detectat nimic altceva decât o aromă slabă de mentă, dar, ca să fie sigură, a băut cana cu înghițituri mici. De fapt, nu voia decât să se întindă - de preferat, la ea acasă, cu transperantele trase. Se simțea ca de opt ani. Avea senzația aia înțepătoare că oamenii o urăsc. Impresia asta i se răspândea în trup ca o urticarie: întâi o simțea gâdilându-i pielea, apoi o ardea, iar ea nu-și mai amintea cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
spirite răzbunător șarpe de ceață o întindere volatilă impactul și viața mea triunghiul bermudelor din adânc de privire cineva a căzut în ochiul meu drept pare-mi-se când l-am privit ori s-a apropiat în gene de lumină tras înlăuntru picura estetic și a alunecat în inimă țipătul unei lacrimi de fericire nu se aude până departe cu degetele în pleoapa de jos strigă nu mă căutați am coborât într-o viață cuvântul a fost la început sau iubirea
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
ar fi putut face chirurgie cardiacă, îndobitociți într-o circă de întreprindere, alcoolizați, cu mâinile tremurânde, contemplându-și ratarea lentă în rotocoale de fum de țigară. Mă întâlneam cu foștii mei colegi, rar, în vacanțe. Îi vedeam chinuiți, cu fața trasă, îmbătrâniți... Mă luau fiori reci pe șira spinării când mă gândeam că și eu, poate, sunt la fel și nici măcar nu-mi dau seama. „Cum trăiești, mă, Victore? Cum trăiești, mă, acolo?” „Ca un vierme, mă, o lună de zile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
Nu există așa ceva, se rățoia la el toașu senator. La un moment dat, de lehamite, m-am retras la pupa să văd Dunărea la Cazane. Un rai pustiu pe malul sârbesc, plin cu șosele goale și mici vile cu storurile trase. Un rai pustiu pe malul românesc: doar sălbăticie în toată splendoarea ei. M-am întors la masă în colțul meu de lângă lăutar. Din partea opusă, cu scaunul dat pe spate și capul cu bărbia sus, ca al unui leu și cinșpe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
Cum îți merge? — Bine, am răspuns, dând din cap disperată. —Ești sora lui Rachel, nu? Eu sunt Angelo. Ne-am întâlnit într-o dimineață la Jenni’s. Cum de putusem să-l uit? Arăta atât de straniu cu fața lui trasă, suptă, cu ochii negri înfundați în orbite, cu părul lung și puterea de atracție à la Red Hot Chili Peppers. —Ți-e mai bine? a întrebat. — Nu. Mă simt foarte rău. Mai ales azi. Vrei să bem o cafea împreună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
lacrimi de emoție, de speranță, de deznădejde, am găsit apartamentul Mornei și am sunat la ușă. În spatele ușii, o voce a întrebat: Cine e? —Mă numesc Anna. V-am sunat acum câteva minute. S-a auzit un zornăit de lanțuri trase și un scârțâit de chei răsucite în broaște masive și în sfârșit ușa s-a deschis. În starea mea de speranță exaltată, mi-o imaginasem pe Morna purtând mai multe rânduri de haine unduitoare, acoperite de mărgele, cu un păr
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
ați fost împreună un an de zile, ești atât de lipsită de importanță încât nu-și amintește nici cum te cheamă. —Mă rog. Oricum, m-a făcut să mă simt ca ultimul om așa că azi stau în pat, cu obloanele trase. — Dar e o după-amiază frumoasă și însorită. N-ar trebui să stai ascunsă în casă. A început să râdă. — Asta era replica mea. Hai să mergem în parc, am zis. — Nu. — Te rog. —OK. —Doamne, ești fantastică. Îți... recapeți așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
îl vezi cu ochii tăi, e un adevărat miracol. Și apoi i-a apărut fața. E un copil, am scâncit. E un copil! — Ce te așteptai să fie? a gâfâit Jacqui. O poșetă Miu Miu? Apoi au apărut umerii și, tras încet, copilul a țâșnit afară. Moașa a numărat zece degete la mâini și la picioare, apoi a zis: —Felicitări, Jacqui, ai o fetiță superbă. Joey Ciufutul era scăldat în lacrimi. A fost de comă. Moașa a înfășat bebelușul într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
sfârșitul zilei și, trebuie s-o recunosc, spre marea mea surpriză, vestea se confirmă: conetabilul de Bourbon fusese într-adevăr ucis în vecinătatea porții Tritonna. Când un cardinal veni să ne dea vestea, cu un zâmbet larg luminându-i chipul tras, se auziră câteva strigăte de victorie. Alături de mine stătea un bărbat care nu-și exprimă defel bucuria. Era un veteran al Cetelor Negre, care fierbea de furie. — Așa ajuns războiul în zilele noastre? Cu blestematele astea de archebuze, cel mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
rușine pentru fratele ei. — Dă-te jos din copacul ăla - întregii familii îi e rușine, spuse ea cu amărăciune. — Hai, vino jos, Sampath, te rog, exclamă bunică-sa. O să ți se facă rău acolo sus. Uite ce față palidă și trasă ai! Mai bine te ducem imediat la doctor. Și totuși, el rămase tăcut. Privindu-și fiul, Kulfi își simți trecutul revenind în viteză, învăluind-o în amintirea unor vremuri când era tânără, când mintea-i era plină de cotloane întunecate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
linoleu, frângându-mi mâinile de durere. Doamne, și cum o să apară chestia asta?... La întoarcerea mea sfioasă în dormitor, Selina nu mi-a dăruit mai mult decât bătaia rece a genelor. Era în pat, sprijinită de tăblia acestuia, cu cearșaful tras bine până la subsuori, cu o revistă groasă în poală. — Îmi pare rău. Oh, cât de rău îmi pare, am spus eu. Niciodată nu mi-ai fost mai multă rușine va acum. S-a întors și a netezit perna. Încetul cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]