504 matches
-
tip mândru. Nu te mai abține din cauza mea. În fine, uite-o și pe Georgina desprinzându-se din mulțime, are un zâmbet duios și ridicol - încântat și totuși sobru, și cât se poate de încrezător - așa cum vine grăbită spre mine, tropăind pe tocurile-i înalte. 1 Drog halacinogen. Joc de cuvinte în original, date - „curmal“, „întâlnire“; banana - „banană“, „nebun“ (engl.). 1 Joc de cuvinte - frank - „sincer“, „deschis“: „voi fi sincer“ (engl.). 1 J. K. Kennedy, aeroportul principal al orașului New York. Joc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
de la tatăl său, erau pe chei, pe malul Dâmboviței când văd două fetițe dând din mâini disperate. Aveau viteză și au reușit să oprească mașina, după 50 de metrii. Fetele alergau de mama focului și se apropiau tot mai mult, tropăind și țopăind cu tocurile înalte; între timp ei ies din mașină și l așteaptă curioși, lăsând luminile de poziție aprinse. Deodată fetele se opresc și dau din brațe a pagubă pentru efortul depus degeaba: - Credeam că sunteți italieni! spun ele
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
ieșeau aburi de lumină părul creștea încă se cârlionța prin palmele mele trezește-te îmi spuneai și eu aveam ochii mari mai mari decât toată livada asta plus marea pitică trasă de căluți înaripați. ca și cum prin creier mi-ar fi tropăit tot universul tot trecutul toate plecările) dilara este. n-a venit azi. n-am vorbit despre importanța culesului la timp. nici despre lădițele cămara în care o să ne depozităm toată singurătatea și eu am deschis ochii mari cât să-mi
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
adormiți în brațele Domnului. ani trecuți, petrecuți în lumina visurilor oarbe. ochi întredeschiși controlează lacătul. poarta se trântește sacadat. zuruie lanțul și lacătul închis apasă ochii orbiți de lumini false. închise de corbi, culorile se pierd în fumul indiferenței. paznicul tropăie prin sălile goale. muzeul moare încet. surâde artei. îi anină de brațe cireșe necoapte. sărută copilăria operelor aninate jertfă trecutului. un păianjen privește tinerețea artistului. o îmbracă în fire prelungi apoi hexagoane. ea se zbate o vreme între mișcare și
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
noroc și bine v-am găsit! se grăbi să le ureze, golind de unul singur paharul. Copilul tăcu puțin, ca să asculte ce se vorbea, și când pricepu că interdicția era definitivă se porni să plângă și mai amarnic decât înainte, tropăind din răsputeri cu picioarele în dușumea. Banii!... Ba-aaanii!... Vreau ba-aaaaanii!... Dă-mi ba-aaaaanii!!... urla și se tânguia mititelul, printre sughițuri. Virgil îl mai lăsă câteva minute să se jeluiască, după care, văzând că tot nu se potolea, încercă să-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
stropi smulși din valuri, de zări Îndepărtate, și doar țipătul pescărușilor, care treceau În zbor razant pe deasupra traulerului, tulbura tihna unei zile atît de pașnice. Eu, eu, eu, păreau ei să spună, la fel ca Marie cînd era fetiță și tropăia de nerăbdare sîcÎindu-l pe taică-său ca s-o ia cu el cînd mergea să golească năvoadele. TÎnăra femeie nu Închisese ochii toată noaptea. Una cîte una, certitudinile ei din copilărie se făcuseră țăndări, pînă la lovitura de grație
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
excelentă - părea a fi remediul potrivit pentru tristețea mea. S-a făcut. și, Randall, trandafirii sunt așa de frumoși. Cum ai... — A, foarte bine. Deirdre a stat pe telefon cu toți florarii din statul Iowa. Harry și Luke au intrat tropăind pe ușa de la bucătărie. Aveau obrajii roșii din cauza gerului. — Fiuuuu! Îți îngheață sufletul! Cafea! a gâfâit Harry, trăgându-și un scaun de la masă. Mama a scos imediat din dulap două căni supradimensionate și a turnat, în fiecare, cafea aburindă. — Perfect
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
să apară spații, arbitrul fluieră prima repriză, iar jucătorii intră la vestiare. Pe timpul pauzei rezervele ies la încălzire, jucătorii de cîmp fac doi contra patru, portarii plonjează de la o bară la alta. În sfîrșit trec cele cincisprezece minute, echipele ies tropăind din tunel, urmate de cei trei arbitri. După așezare se vede limpede că nici unul dintre antrenori n-a operat nici o schimbare tactică, partiturile rămîn aceleași ca înainte de pauză. Se joacă la fel de prudent ca la începutul meciului, așezarea celor două echipe
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
superb fluture fosforescent. Privindu-l, Flavius-Tiberius uita de frig și parcă nici Întunericul nu-l mai deranja. Poate că și ceilalți trăiau acel miracol și se bucurau. Tovarășii săi de drum Însă tremurau, se ghemuiau În haine, suflau În pumni, tropăiau Încetișor. Erau la capătul puterilor. Doar soldatul sforăia. Și dacă n-au locomotivă la depou? Găsesc la următorul. Nu ne lasă ei În drum. O stație, două, am putea merge pe jos. Ne mai dezmorțim. Până atunci vine locomotiva și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
de părinți, intra Îmbujorată de emoție la proiecția de la ora opt. Dacă o Întreba ce mai face, ea Îi răspundea „bine, mulțumesc”. Până și iarna, când lumea mai suferă de frig. Avea dinți strălucitor de albi, gropițe În obraji, și tropăia ușor ca să se Încălzească. Mâinile și le ținea Într-un manșon din blană de iepure, iar părul Îi era prins la ceafă cu o fundă de catifea. În prezența ei, Coriolan uita să mai rupă biletele, spre bucuria confuză a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
caraghioasă a unui porc din rasa Landrace. Lumina sa scoase toată lumea la geamuri și În balcoane. Mulți căzură În genunchi și Începură să se roage sau doar să-și facă cruce. 2. Flavius-Tiberius era mulțumit. Dusese lucrul până la capăt. Grațian tropăia și chiuia În balcon. Se bucura ca un copil de o șotie izbutită. Într-o mână ținea o sticlă cu vin, În cealaltă un pahar. Își turnă și bău. În sănătatea cui, nu se știa. Flavius-Tiberius avea și el o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
coborât de pe o grindă de lângă reflectoarele din tavan. Lennon îl apucă și strigă peste vuietul mulțimii: — Doamnelor și domnilor, polițiști și suporteri ai elitei L.A.-ului, a sosit momentul tangoului cu Foc și Gheață! Mulțimea era în delir: ovaționa și tropăia. Lennon așteptă până când vuietul se transformă într-un murmur, apoi intonă: — În seara aceasta vom asista la zece runde de box de categoria grea. În colțul alb, în șort alb, avem un polițist din Los Angeles cu un palmares personal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
morală. Mă învinuia că-mi pierdeam timpul și mă amenința că mătură „gunoaiele” de pe pereți; adică imperiile mele. Atunci îmi arătam colții: „Îndrăznește”. Știa la ce mă refer. Suferea de migrene teribile și era o adevărată sărbătoare pentru mine să tropăi, când îl durea capul, în camera alăturată. De aceea trântea ușa și mă lăsa în pace. O singură dată l-am rugat din nou, după ce jurasem să nu-i mai cer nimic, să mă ducă într-o seară la circ
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
rugându-mă să-i arunc din când în când câte o ciosvârtă de dragoste. Aveam și pregătit un discurs pentru o asemenea ocazie: „Dragă Emilia, nu am energia să te iubesc. Adevărul este că...” etc. etc. Adevărul este că viața tropăia pe lângă mine și eu n-o observam de multă vreme, îmi astupasem urechile ca să n-o aud, iar Emilia m-a trezit cumva din amorțeală. Am intrat atunci cu furca în sufletul meu, am răscolit cu răutate și am aflat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
vă las adresa pentru cazul că vă schimbați părerea”. A fost o iarnă foarte friguroasă. N-au căzut zăpezi mari, dar frigul, sticlos și demoralizant, nu mă slăbea nici o clipă. Îmbrăcat cu două perechi de ciorapi groși, cu două pulovere, tropăiam în atelierul cu cruci de marmură. Trebuia să-mi frec mereu mâinile care-mi înghețau pe daltă. Acasă, pereții, patul, scaunele, toate erau reci. Până am cumpărat niște lemne am crezut că înnebunesc. Îmi blestemam zilele. Și nici atunci nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Bătrânii mă așteptau pe peluza din fața azilului să le povestesc ce se mai întâmplase în noaptea dinainte și cu ocazia asta profitau și de soare. Treceam de fiecare dată pe lângă ei fără să mă opresc, dar mulțumit că-i vedeam tropăind de nerăbdare, spunându-le că vroiam să fac mai întâi o baie. Înotam până mă dureau brațele, apoi mă uscam, culcat pe una din stânci. Nu mă grăbeam, îmi plăcea să fiu așteptat, asta îmi dădea, mai ales în atâta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
lovit-o. Era ceva foarte scârbos, jur, domnule sculptor. Îmi venea să le strig: «Mă, nenorociților, dacă nu puteți lăsați fata în pace, n-o mai chinuiți». Dar îmi era frică. Erau atât de întărâtați că puteau să mă omoare. Tropăiau pe margine, se așeza când unul când altul între picioarele Laurei, doar, doar... Înțelegeți dumneavoastră ce vreau să spun, dar degeaba. Și nici nu se hotărau să-i dea drumul. De parcă biata fată era de vină că ei erau neputincioși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Du Maurier, principala calitate fusese, În mod evident, salonul spațios, saturat cu lumină, pe care Îl folosea drept atelier. Nu era nimic egoist În această apropriere, căci Îi plăcea să aibă familia de jur-Împrejurul său atunci când lucra. Când erau mici, copiii tropăiau și i se rostogoleau printre picioare În timp ce stătea la masa de desen, făcându-și astfel loc până pe planșe. Seara, după cină, Emma Îi citea sau cânta la pian, În timp ce el mai lucra câteva ceasuri, fumând țigară de la țigară. Aici erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
În statuile, crucile și giruetele aurite cocoțate pe clădirile de un cenușiu șters, În siajul spumegat al vaselor de plăcere care străbăteau Sena, În ferestrele de sticlă groasă ale marilor magazine și În hamurile zăngănitoare ale cailor de trăsură care tropăiau pe bulevardele largi. Castanii de pe străzi erau Înveșmântați În frunziș și Înfloriți superb, straturile de flori din parcuri incendiate de culori. La Salon des Indépendants era deschisă o expoziție controversată, iar la Comédie Française juca un Mizantrop excelent. Timp de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
vânt mușcător, după cum Îi promisese valetul, dar mișcarea Îi făcea plăcere. Serpentina era acoperită cu gheață, care Însă era subțire și transparentă ca sticla, cu pancarte care Îi avertizau pe amatorii de patinaj sau săniuș de pericol. Împătimiții sporturilor ecvestre tropăiau În sus și-n jos pe alee, cai și călăreți trimițându-și norii condensați ai răsuflării În atmosfera Înfrigurată. În aer se simțea parcă moina și Își miji neliniștit ochii În sus, Încercând să vadă cât de amenințător era cerul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
King Street, lumea care aștepta În fața teatrului pe două șiruri lungi, la biletele ieftine, nerezervate, de la galerie și parter, Începea să dea semne de nerăbdare. Cei din față se aflau acolo de câteva ceasuri și toți Începeau să simtă frigul. Tropăiau din picioare și suflau În pumni, și băteau În uși să li se deschidă, deși știau că aceasta nu se va Întâmpla decât cu o jumătate de oră Înainte de prima ridicare a cortinei. Mulți se cunoșteau din vedere dacă nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
de măselariță, boz, dud și mur sălbatec de pe marginea dreaptă a autostrăzii năvăliră, îndoind rămurele în fuga lor, cele patru bagaje. Precum orice bagaj, pentru cunoscători, își vădeau și ele un sex. Iar acestea erau de genul masculin. Cei patru tropăiau transpirați și se apropiară cu danturile lor rânjite. Erau crăcănați și zburliți. Deșuchiați și dezordonați. Cufun- 28 DANIEL BĂNULESCU La balconul întîi, în dosul balustradelor de palisandru, fremătau de suferinți la auzul batjocurilor prăvălite către Numele Sfânt îngerii-mînji, serafimii și
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
mai firav dram de talent!! - Că ți-ai și găsit, povestitor al fundului meu, pentru cine să folosești vorba asta: talent! Pentru cine?! Pentru fătălăii de Optzeciști... Păi, proletcultiștii mei, cât sânt de calomniați, erau măcar viguroși ca bărbați. Când tropăiau, despicau munții. Când băteau pas de defilare, săltau fustele la cucoane în cap. Răcneau un hei-rup de te podidea sângele pe nas... - Șaizeciștii, admit, unii erau coioși. Dădeau un strănut și fisurau barajul hidrocentralei de la Bicaz... Pe care însă - vah
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
cartierul la capătul puterilor. Și ne-a convocat pe toți ca să ne strângem noaptea, pe la 11 jumătate fix, în toată lungimea străzii Stoian Militaru, că acolo o să iasă și o să ne vindece ea... Zis și făcut. Încă de pe la șapte jumătate tropăiau deja pe Militaru Stoian toți odioșii. Parcă ne candriserăm. Țipam. Orăcăiam. Ne păcăneam între noi catafalcurile. Trăgeam clopotele unor ucenice de-ale fermecătoarei, care, în zile normale, ne slobozeau la trăscău, dar acum fuseseră dresate să păstreze ordinea în convoi
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
ea, ce șmenuiesc eu de prin gunoaie e curată mâncare de restaurant!... Cum să-și pună ea, bre, dihania, bunătate de gingie, pe unsoarea de la bicicletă?!... Nu ți-am parlit că e candrie?!... Dar dacă nu-i nici prea defunctă - tropăi lunganul, mergând în echilibru pe cantul unor fișete metalice, verzui, răsturnate și întinzîndu-și, ca pe o rufă, pe mutră zâmbetul lubric - și n-are nici vreo față prea tamponată, poți să-i zici, din partea lui moa, să treacă... Ca s-
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]