433 matches
-
în zare detună. Știu eu, mama și-a zis că mă nasc într-o zodie bună, Ea mai vedea cum în șa voi sălta împreună Cu îndrăzneața fecioară-a pământului, brună, Și-n goana nebună vedea de pe-atunci cum răsună Tropotul lung și mereu al galopului meu. Știu eu, mama și-a zis că mă nasc într-o zodie bună, Și că-s menit să înving veșnicii și genună, Dar nu știa de pe-atunci că în mine-o să pună
NICOLAE LABIȘ – RECURS LA MEMORIE DIMENSIUNI SPAŢIO-TEMPORALE ÎN POEZIA LUI NICOLAE LABIȘ by MIHAELA DUMITRIŢA CIOCOIU () [Corola-publishinghouse/Science/91867_a_107354]
-
că-s menit să înving veșnicii și genună, Dar nu știa de pe-atunci că în mine-o să pună Suflet prea grav și răsunet prea slab, că adună Abur de vis și de boală ce-ar fi să răpună Tropotul lung și mereu al galopului meu. Iată-mă azi înarmat cu acele credinți, Cu îndîrjirea păstrată - cuțit între dinți - , Dar cu prea multă dorință să vii, să-mi alinți, Bruna fecioară a păcii adânci și cuminți, Tropotul lung și mereu
NICOLAE LABIȘ – RECURS LA MEMORIE DIMENSIUNI SPAŢIO-TEMPORALE ÎN POEZIA LUI NICOLAE LABIȘ by MIHAELA DUMITRIŢA CIOCOIU () [Corola-publishinghouse/Science/91867_a_107354]
-
fi să răpună Tropotul lung și mereu al galopului meu. Iată-mă azi înarmat cu acele credinți, Cu îndîrjirea păstrată - cuțit între dinți - , Dar cu prea multă dorință să vii, să-mi alinți, Bruna fecioară a păcii adânci și cuminți, Tropotul lung și mereu al galopului meu.” (Biografie) Remarcabilă rămâne la N. Labiș păstrarea în filtrele memoriei a atmosferei de acasă, a memoriei inconfundabile ale unui ținut; „aerul tare al munților erupe precum aburii încălziți din vasul de înaltă presiune. Virtuțile
NICOLAE LABIȘ – RECURS LA MEMORIE DIMENSIUNI SPAŢIO-TEMPORALE ÎN POEZIA LUI NICOLAE LABIȘ by MIHAELA DUMITRIŢA CIOCOIU () [Corola-publishinghouse/Science/91867_a_107354]
-
Teiul din Copou Este un om minune, al lumii Întregi Florile au adormit de liniște Peste Iași trec poeziile Ca niște vulturi. Poezia În facsimil În voia pădurii curg căi de azur Și apele chiue-n crengi că o nuntă Fulgera tropot de vânt cu salcii amare Prin turnuri de drum Încăierat cu legende Carul cu poeții sălbatici În genunchi trage noaptea din luna Păsările vuiesc În sângele pământului Și musca să zboare prin arbori În sus Lumină Își spală ochii În
Mălin: vestitorul revoluției by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1671_a_3104]
-
La mormântul din Cimitirul Podgoria - Copou. Sandu-Mălin Tăcu (1969-1986), poet. Text pe placă: „O victimă a unui asasinat politic”. Text lângă basorelief: Trandafirul de câmp „În voia pădurii curg căi de azur Și apele chiue-n crengi că o nuntă Fulgera tropot de vânt cu salcii amare Prin turnuri de drum Încăierat cu legende Carul cu poeții sălbatici În genunchi trage noaptea din luna Păsările vuiesc În sângele pământului Și musca să zboare prin arbori În sus Lumină Își spală ochii În
Mălin: vestitorul revoluției by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1671_a_3104]
-
cu coșmarurile lui, Încăpățânându-se să doarmă, deși de fapt era mai treaz decât În cea mai desăvârșită stare de veghe. Apoi, spre dimineață, ațipi ușor, cufundându-se În pacea blândă a poienii. Dintr-odată, sări În picioare. Se auzeau tropote de cai. Simeon dădu să se ascundă, Într-o primă mișcare de spaimă. Dar Își aduse aminte că aici, În această pădure neagră, era departe de călăreții morți și rămase pe loc. Țipetele erau tot mai clare. O voce subțire
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
bogat, auriu, se revărsase pe umerii subțiri. Era o făptură delicată, frumoasă, cu ochi albaștri ca cerul. Pielea feței era neîn chipuit de fină și o rumeneală de piersică gonea treptat pa loarea spaimei. În aceeași clipă se auzi iarăși tropot de cal și un nou călăreț apăru din marginea poienii. Sări de pe cal, abia ținându-se pe picioare și se apropie dând să Îngenuncheze. Dar un gest poruncitor Îl țintui locului: — Nu s-a Întâmplat nimic, după cum se vede. și
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
curtea din Konstanz, unde se simțise adă postit și ocrotit. Dar neastâmpărul lui, populat de himere sângeroase, Îl Împinsese să plece mai departe, tot mai departe, cu nădejdea că undeva, vreodată, Își va găsi pacea și liniștea... Auzi deodată zgomote, tropote, hămăit de câini. Dădu să se ascundă În umbra pădurii, dar fu Înconjurat Într-o clipă. Era o ceată de slujitori călări și de hăitași, care-și stăpâneau cu greu câinii Întărâtați. Unul dintre călăreți, se vedea după Îmbrăcăminte că
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
pietrei salvatoare. Apoi Începu să-și facă un plan. Timpul trecea nespus de Încet. Simeon Își mișca fără Încetare degetele ca să nu-i amorțească și pipăia din când În când piatra, rugându-se Sfintei Fecioare. După un timp se auziră tropote. Hugo, care coborâse o bucată de drum ca să poată vedea mai bine În lumina tulbure a dimineții, se Întoarse la ceilalți, șoptind: — Sunt doi călugări. Nu-i omul nostru. Oricum, fiți cu băgare de seamă și stați În ascunzișuri până ce
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
poată vedea mai bine În lumina tulbure a dimineții, se Întoarse la ceilalți, șoptind: — Sunt doi călugări. Nu-i omul nostru. Oricum, fiți cu băgare de seamă și stați În ascunzișuri până ce vă dau un semn. Trecură câteva clipe și tropotele se auziră din ce În ce mai aproape. Curând, după cotitură apărură două mogâldețe călărind pe asini scunzi. Ca și cum ar fi vrut să-i asigure pe ucigași că nu sunt cei așteptați, unul din ei Începu să cânte cu voce tremurată un Kyrie, Eleison
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
pentru starea iubitului ei, ci, pe măsură ce-și croiau drum pe sub cetinile negre, Își amintea tot mai lămurit sfatul sihastrului: „Nu te Încrede În nimeni. Ești Înconjurată de trădare!“ De câteva ori i se păru că aude În urmă tropote de cai. Era un zgomot Înfundat, ca și cum copitele le-ar fi fost Învelite În zdrențe. Așa făceau vânătorii când voiau să-și surprindă vânatul. I se păru că și călăuza lor ciulește ure chile, dar el Începu să cânte psalmi
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
-i vom duce familiilor lor, ca să-i Îngroa pe creștinește. Iar noi ceilalți vom călări mai departe. Poate că Întâlnim pe cineva care să ne povestească ce s-a Întâmplat. Ca și cum providența ar fi vrut să-i răspundă, se auziră tropote din pădure și un călăreț trecu ca fulgerul printre cavalerii care așteptau Încordați, cu mâna pe spadă. Se opri scurt În fața tânărului prinț, descălecă și Îngenunche. Era Johannes, dar nu cocoșatul pe care-l știau toți, ci un bărbat zvelt
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
raptului, menit doar să atragă atenția asupra întrupării fiarei. La nivelul enunțului, hierofania are o rapiditate acută, construită prin propoziții scurte, percutante, de un dinamism accentuat de verbele predicative ce surprind exclusiv acțiuni momentane. Momentul urmării redă la nivel auditiv tropotul în doi timpi, prin repetiția du-te și mână, iar ruptura survenită după intrarea în sacru și instalarea dimensiunii mitice oprește brutal această ritmicitate, ca efect al uimirii generale. Prezentă doar pentru a transporta eroul este și musca, ea fiind
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
a oferit să mă găzduiască 1-2 săptămâni, cât apreciam noi că va evolua episodul de boală. Cum nu cunoșteam pe nimeni În localitate, am acceptat. Într-o noapte Înstelată, cu lună plină, când abia ațipisem am fost trezit de un tropot de cai și un ușor ciocănit În geam. Venise un soldat cu vestea Îmbolnăvirii de colici a unui cal. Veniți cu mine, domnule locotenent major, m-a Întrebat gazda. Se mai pune problema, i-am răspuns. Ne așteaptă caii afară
MĂRTURISIRILE UNUI OCTOGENAR by PAUL IOAN () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1658_a_3007]
-
era să se mai facă decât la întoarcerea lor. în așteptare Acum ne urmărea ideea intrării germanilor. De nu am fi avut o nestrămutată încredere în victoria finală, nici n-am fi putut rezista. Noaptea săream din pat, visând de tropotul trupelor inamice, de muzicile lor militare, de zgomotul camioanelor și automobilelor. Când ne uitam afară în lumina lunii și a felinarelor, vai! reaprinse de două zile încoace, îmi dădeam seama că nenorocirea nu se realizase încă. Renunțam la somn și
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
Noi nu suntem oaspeți, ci învingători“ (germ.).) De aici înainte suntem sub potcoava lor. Doi ani va ține acest chin și acest întuneric. Vorba strămoșească: „Ne-a călcat vrăjmașul“, atunci am înțeles-o în toată oroarea ei. Când le auzeam tropotul pe stradă, când zăream pe unul din ei, parcă simțeam o durere fizică și parcă, într-adevăr, ne călcau trupul nostru deodată cu pământul țării. Precum învățasem din copilărie, Dumnezeu a fă cut pe om din pământul în care va
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
fața negrului pământ, Lănci scânteie lungi în soare, arcuri se întind în vânt, Și ca nouri de aramă și ca ropotul de grindeni, Orizonu-ntunecându-l, vin săgeți de pretutindeni, Vâjâind ca vijelia și ca plesnetul de ploaie... Urlă câmpul și de tropot și de strigăt de bătaie. În zadar striga-mpăratul ca și leul în turbare, Umbra morții se întinde tot mai mare și mai mare; În zadar flamura verde o ridică înspre oaste, Căci cuprinsă-i de pieire și în față
De vorbă cu Badea Gheorghe by Constantin Brin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/826_a_1788]
-
să ai și tu o Monică. Tu mă ferești de viziunea acablantăde azi; tu mă ferești de gândul că aș putea vreodată să fiu singură, cu lucrurile mele vechi și pline de amintiri într’o odaie de azil... Eu aștept tropotul pașilor micuți și moi și râsul clar în camera mea de bunică; și tu, după plecarea mea, nu trebuie să rămâi singură. Tinerețea e victorie și victoriile au apusuri. Să nu crezi că sunt nefericită în astă seară; ușor melancolică
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
de unde se apropia în galop un pâlc de călăreți. Un corn mugi răgușit în turn, dând de veste că Domnul se apropie. Lanțurile zornăiră și podul scârțâind coborî cu zgomot, deschizând peste șanț drum spre cetate. Ștefan intră primul și tropotul galopului răpăi ritmat pe blănile podului. O duhoare de hoit îl izbi în față și ridică ochii de unde venea putoarea. Alături cu poarta, pe ziduri, legate de metereze, atârnau funii în care, bătuți de ploaie și de vânt, se legănau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
pe care scrie cu litere mari: "TALHARI" Porțile grele de stejar, legate în fier, scârțâiră prelung din balamale, deschizându-se. Să coborâți stârvurile aistea! poruncește Ștefan. Destul mi-au împuțit cetatea! Și dă pinteni, întrând în curtea cetății. * Scrâșnetul lanțurilor, tropotul cailor, zarva o făcură pe Maria să arunce cartea și să dea fuga la fereastră, pe care o deschise smulgând-o aproape. Ploaia îi biciui fața, orbind-o. Curtea nu se vedea, era dincolo de al doilea zid de incintă, dar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
cu noi!... Pe cai, domnii mei! Pe cai!! După mine!! poruncește și pleacă. 16 Noaptea întrebărilor... "Neînfrântul" În întuneric, buciumele buciumă ca scoase din minți, de scoală cetatea, ridică târgul: Ce-i?!?! Ce-i?!?! Au dat tatarii?!?!... Lanțurile podului scârțâie, tropot de copite, vânzoleală, zăngănit de arme, strigăte, forfotă. Lumină! Lumină! Slujnicuțe în catrință, despletite, lipăie, dau buzna cu lumânări aprinse în odaia domnului. Pe scări, pe culoare, zăngănit de arme, zornăit ritmic de pinteni... Alaiul îl deschid copiii de casă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Abrumcic. Mâncam dar ceva nu era în regulă. Petrică tot ieșea și se uita în noapte spre răsărit. Cădea un cuțit, el întreba: Ce-a fost asta? Clopot? Tocmai când ciocneam un pahar de vin roșu, cabernet sau merlot, auzim tropote de cai și clopotele pompierilor amestecate cu muzica din restaurant. Petrică iar sare la ușă, iese, și se întoarce vesel: Arde, fraților, arde, arde, arde! Să bem și să vină lăutarii! Ce mai, chef în toată regula, dacă există reguli
VIEŢI ÎNTRE DOUĂ REFUGII CARTEA PĂRINŢILOR by AUREL BRUMĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91701_a_92398]
-
ocupația austriacă ce se permanentizează în ținutul Cernăuți și Suceava. Astăzi, Bucovina oferă „un peisaj răcoros, cu forme largi, lăsându-ți impresia de solemnitate, accentuată prin vuietul adânc al pădurii de brad în care uneori îți pare că auzi încă tropotul zimbrilor. Tot ținutul răsună de izvoare [...]. Munții întregi picură și cântă. Un abur ușor învăluie cuprinsul într-o lumină de vis, ca și cum l-ai privi într-un opal. Chiar pe un cer senin, contururile sunt estompate în linii
Nectarie Cotlarciuc, Arhiepiscop al Cernăuţilor şi Mitropolit al Bucovinei by Marius Vasile Ţibulcă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91906_a_107347]
-
wilde Jäger, a cavalcadei lui Faust și Mefistofeles din celebra litografie a lui Delacroix. Afară din comun, oricât ar deveni mecanică, este virtuozitatea onomatopeică, ușurința de a aduna laolaltă, fără silnicie, cu folosirea chiar a cacofoniei, toate zgomotele cu putință, tropotul, fâșâitul, sforăitul, hohotul, bubuirea, într-o febră nebună, cu o orchestrație de tipul Berlioz, aproape genială: Mihnea încalecă, calul său tropotă, Fuge ca vântul. Sună pădurile, fâșie frunzele, Geme pământul; Fug legioanele, zbor cu cavalele, Luna dispare; Cerul se-ntunecă
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
câțiva pași. Drumul le era călăuzit de luminile Vârșețului, care apăruseră în depărtare odată cu lăsarea nopții. Nu se introdusese încă metoda, cu folosirea câinilor polițiști și astfel a fost posibil să scape neprinși. La un moment dat se auzi un tropot de cal care se apropia. Când tropotul ajunse foarte aproape de ei, s-au trântit pe burtă în grâu. După ce s-a depărtat, au pornit din nou la drum, schimbând puțin direcția față de traseul șoselei. Mergeau direct prin holde și arături
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]