537 matches
-
Adevărat, e om tânăr și deschis, mărturisi Lepădatu pe gânduri. Asfințise soarele; amurgul de toamnă se lăsa rece. Focuri ardeau la bordeie. Se auzeau mugete de vite, lătrături de câni, glasuri felurite de oameni. Într-un răstimp de liniște, sunară tropote de cai, apoi chemări prelungi pe coasta dealului. Spre rumeneala asfințitului se ridicară deodată cu cârâiri și țipete spărioase ciori și stănci, într-un convoi lung. Se depărtară repede în lumina amurgului, apoi dispărură. Humelnicul și Niță Lepădatu se apropiau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
întuneric, glasurile acestea moi aveau ceva blând și prietinesc. Flăcăuașul veni într-un târziu cu băutura. Așezați în jurul focului, oamenii începură a cinsti și a vorbi de greutățile muncitorilor de toamnă și despre pregătirile de iarnă. Și cum vorbeau, un tropot iute de cal răzbătu prin noapte, se apropie și se opri în dreptul perdelei. Moș Nastase Tentea zise rânjind: —Aista-i Sandu Faliboga... El e, el e... se auzi un glas aspru și neprietinos. Și îndată se arătă în lumină un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
și-și răsuci o țigară, apoi o aprinse și se sculă repede. Apoi eu mai trag o raită până în Valea Lupului și pe urmă mă întorc... grăi el cu glasu-i răgușit. Își desfăcu harapnicul și ieși cu țigara în gură. Tropotul Albei se auzi îndată grăbit, aproape, apoi mai departe, apoi se stânse în noapte. Rămași lângă foc, ceilalți păstrară un timp tăcerea. Moș Nastase mai zvârli în flăcări un mănunchi de trestie. Gheorghe Barbă aduse ulciorul cu rachiu în lumină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
cu ochii mari și schimbători. Și când începea a sforăi în odăița împodobită cu scorțuri, Cristina îl împungea ușor c-un deget, ca să contenească. Și-n tăcere, ea se ridica-ntr-un cot și-și ațintea urechea, ca s-asculte tropotul unui căluț de munte, care trecuse vadul de pe deal și abătea spre un cotlon tainic. Atunci ofta și se trăgea ca o mâță spre ușă. Și n-o simțea nimeni, așa umbla, cu pași de umbră, cu inima bătând de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
cu barba de pământ. Ca prinsă de friguri Cristina apucă scara ș-o rezemă iar în gura podului. Costandin pădurarul se lăsă alunecuș pe ea, apoi se mistui în umbra porții, își deslegă de undeva calul și îndată se auzi tropot. Atunci nevasta vătafului răsuflă adânc, se liniști și privi în juru-i. Haidăii ogrăzii veneau în fugă. Când ajunseră la grajd, își buluciră la un loc capetele mițoase și-și plecară nasurile cătră stăpânul lor căzut. Alexa se mișcă, își ridică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
să repet. Și sufăr când înțeleg că Matilda a venit să mă compromită față de martori, povestind fără ocol, cum am chinuit-o cu disprețul și nepăsarea mea de canalie. - Mă duc să deschid prăvălia, zice Matilda tresărind și pleacă în tropot prin tapet în urma Hildei. Cele patru fete violate în prima tinerețe apar la ușă, una după alta, în ordine cronologică. - Nemernicule! Spune cea dintâi cu accent berlinez, ținându-mi băiatul de mână. Hans îți seamănă leit. Pe băiat nu-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
inima aproape sfărâmată la auzul dificultăților financiare ale doamnei Reilly. — Ei, nu-i vina ta, dragă, spuse ea posomorâtă. Dac-aș pune ipotecă pe casă... Nu putem scăpa altfel? Ce zici? Nu, doamnă, răspunse agentul Mancuso, ciulind urechile la niște tropote care se apropiau. — Copiii care apar în programul acesta ar trebui să fie toți gazați, spuse Ignatius, pe când intra în bucătărie, în cămașa lui de noapte. Apoi observă oaspetele și spuse rece: A! — Ignatius, l-ai cunoscut pe domnu’ Mancuso
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
sfârșit vorba, izbucnind într-un râs de zile mari. Ne-am îmbrățișat. În Chervăsărie, care se afla la o aruncătură de băț, era atâta hărmălaie de nu se auzea nici în cer nici în pământ. Strigăte ale cotiugaragiilor și negustorilor, tropote și nechezat de cai, huruit de harabale goale sau pline, galop de cai îndemnați de călăreții de Țarigrad, care abia au ieșit din Curtea domnească cu vreun răvaș sau poruncă către cine știe cine... Peste toate plutea, ca niște păsări mari cu
Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/550_a_727]
-
o ploaie rece. M-am întors la mănăstire de-a lungul străzilor pietruite. Orașul era iarăși cufundat într-o liniște deplină. Era întuneric beznă, în afară de felinarele ce luminau imaginea Fecioarei prinsă în vreun perete sau de-a lungul drumului. Ascultând tropotul cailor, am închis ochii și am încercat din nou să mi-l închipui pe părintele Valente pe care trebuia să-l întâlnesc. Îmi frământam mintea încercând să ghicesc cum o să-mi destrame pe rând argumentele și o să mă încolțească. De
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
porunci pentru ultima oară să renunțe. Astfel se sfârșea îndelungata lor călătorie. Nu le mai rămânea decât lungul drum de întoarcere care se întindea în fața lor deșert și zadarnic. Pinii se înșiruiau de o parte și de alta a drumului. Tropotul cailor se auzea din ce în ce mai tare și mai ascuțit. În zare, pe fundalul cerului înnorat, se vedea domul bazilicii San Pietro. Trăsura trecu din pe strada Palleone pe strada Borgo și intră în piața din fața Vaticanului. — Când o să se arate Sfinția Sa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
ocupația austriacă ce se permanentizează în ținutul Cernăuți și Suceava. Astăzi, Bucovina oferă „un peisaj răcoros, cu forme largi, lăsându-ți impresia de solemnitate, accentuată prin vuietul adânc al pădurii de brad în care uneori îți pare că auzi încă tropotul zimbrilor. Tot ținutul răsună de izvoare [...]. Munții întregi picură și cântă. Un abur ușor învăluie cuprinsul într-o lumină de vis, ca și cum l-ai privi într-un opal. Chiar pe un cer senin, contururile sunt estompate în linii
Nectarie Cotlarciuc, Arhiepiscop al Cernăuţilor şi Mitropolit al Bucovinei by Marius Vasile Ţibulcă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91906_a_107347]
-
treceau. Nu era nevoie de nici un efort de imaginație pentru realizarea acestor portrete. Erau doar ipostaze ale tristeții. Ale Încercării de a evada din viitorul imediat. Dar sesiză și altceva. Schimbarea multor chipuri la vederea celor treizeci de Apărători. Apropierea tropotelor de cal Îi făcea pe mulți pribegi să ridice privirile. Iar imaginea mantiilor albe cu semnul scutului și spadei și clinchetul ușor al săbiilor aducea ceva nou În expresia lor. O undă de speranță. Ca și cum, deodată, pribegia lor dobândea un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
cetățile și casele voastre! Retragerea nu Înseamnă Înfrângere! Înseamnă că e nevoie de voi cu un pas În spate! Atât! Căpitanul sări În șa și porni mai departe, ca să ajungă din urmă micul grup al voievodului. Auzi În urmă un tropot de cal și apoi vocea lui Alexandru: - Se pare că poți fi găsit pretutindeni, dar niciodată În cortul tău! - Alexandru! La tine mă gândeam! - Sunt convins... - Sincer. Uite ce vreau să-ți spun. Atâta vreme cât toată curtea domnească se află aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
ne vom afla sus, pe dealuri! Voievodul se ridică din jilț, pășind grăbit de-a lungul cortului. Apoi se opri și spuse: - Oștenii tăi, căpitane Oană, să plece chiar acum spre toate corpurile de oaste. La intrarea cortului se auzi tropot de cal și un Apărător ceru Încuviințare să intre. Ștefan aprobă, iar luptătorul Îi Întinse un răvaș căpitanului Oană. Acesta Îl deschise și privi Întâi semnătura. „Angelo”. Textul era scurt. „Veghează asupra voievodului. Cuceritorii au ajuns la Vaslui”. Dimineața de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
doi pași. Fiecare luptător putea vedea doar până la omul de lângă el. Comenzile se auzeau șoptit, propagate parcă printr-o perdea de pâslă. Se auzea, vag, câte un nechezat de cal. Clinchetele de arme se pierdeau și ele În nesfârșirea ceții. Tropote se apropiau, apoi se depărtau și dispăreau În neant. Ceva, totuși, se mișca. Porunci treceau din om În om. În fiecare grup apăruseră luptători cu semnul scutului și spadei, purtând arcuri mari și câte trei tolbe de săgeți. Mai aveau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
Ambuscadă la pod! ordonă voievodul, Îmbrăcat cu cămașă de zale și platoșă de oțel, purtând la centura cu diamante spada genoveză de două mâini, cu mânerul Încrustat cu zimbrul Moldovei. Săgeata roșie zbură peste cețuri, spre oastea dușmană. Se auziră tropote. Avangarda spătarului Pop ocupă ieșirea podului cu trei rânduri de arcași, În spatele cărora două mii de călăreți așteptau clipa atacului. Iar clipa sosi repede. Avangarda de spahii lansată de Soliman trecu podul la trap (galopul era imposibil fiindcă nu se vedea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
lui Oană. Poate a sosit clipa să intrăm În luptă! În două ceasuri vom fi covârșiți de numărul lor! - Măria ta! răspunse, aspru, căpitanul. Dacă vrei taie-mă acum, aici! Dar În luptă nu vei intra! Din spatele căpitanului se auziră tropote ușoare. - Alexandru! Erina! Trebuia să fiți În spate! - Tată, n-am bătut drumul de la Veneția ca să văd ceața de la Vaslui! Și n-am de gând să te mai las singur! - Mi se pare că seamănă cu cineva... spuse Erina, zâmbind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
de lunca Bârladului! Din spatele voievodului Începea să se audă, tot mai intens, rumoarea pedestrimilor moldovene care Își recucereau pământurile. După-amiaza scădea, Încet, spre seară. Vremea continua să se Încălzească. Ceața dispăruse cu totul, dar cerul era plumburiu. Se apropiară și tropotele miilor de cai moldovenești, porniți la galop pe urmele urdiei. Se auziră trâmbițele corpurilor de oaste, poruncind curățarea Vasluiului de invadatori și urmărirea acestora spre miazăzi. Apărătorii se opriră, Într-un semicerc larg În jurul voievodului. Li se alăturară căpitanii rămași
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
ei... - Doamne apără-ne și iartă-ne, că muriră ai noștri cu miile, de rămase Moldova pustie... Căzură vânătorii domnești mai bine de jumate... Apoi alte porunci se auziră, acoperind oceanul de șoapte. - Zice că dădu măria sa poruncă de adunare... Tropotul cailor curierilor domnești se auzea din ce În ce mai distinct printre corpurile de oaste rămase pe câmpul de luptă. Se poruncea adunarea Oștii celei mari În jurul măriei sale. Curierii se așezară din trei sute În trei sute de pași, pentru a prelua cuvintele voievodului, care nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
și jilav, străpuns doar de licărirea speriată a unor făclii În mișcare. - Care ești, măi... se duceau vocile rămase singure În ceață, rătăcind În căutarea vieții, ca niște valuri clipocind Încet pe un țărm al morții. Spre miazăzi se auziră tropotele Înfundate ale unui corp de cavalerie. Căderea nopții Începea să semene cu sosirea zorilor. Dar Între ele se afla o zi care schimba totul. Noaptea de 10 ianuarie 1475, Luoyang, China Totul părea a fi așa cum stabilise tânărul necunoscut cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
iar lumina ei se răsfrângea În albul zăpezii, creând impresia că ziua nu se sfârșise, că nici nu se putea sfârși decât alunecând Într-o nouă dimineață. Apropierea bandiților Jian Shi fu vestită de scrâșnetele zăpezii și abia apoi de tropote. Înaintarea lor era sigură și rapidă. Nu se așteptau la vreo rezistență, căci nu Întâmpinaseră nici una vreme de ani Întregi. Atacaseră și fugiseră. În acest fel rezistaseră fără a fi prinși. Iar Langzhou era unul din punctele cele mai slab
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
căpitanului Oană. „Cred că meseria mea e aceea de Înger păzitor... ” glumise, odată, iar Erinei nu i se păruse deloc o glumă, căci această „meserie” o excludea mereu din viața lui. Din viața lui aflată mereu pe muchia morții. Un tropot se auzi dincolo de podul de lemn, iar Erina tresări și fugi la fereastra care dădea spre curtea interioară. Nu era decât un curier. Străjile anunțată miezul nopții. Abia miezul nopții... era imposibil, trecuseră parcă opt sau nouă ceasuri de când se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
niciodată nu fusese aici zarva pregătirilor de război, parcă de atunci trecuseră veacuri și nu mai rămăseseră decât zidurile, mâncate de timp și de ierburi, sub tăcerea aspră, minerală, a unei ierni fără capăt. Nu, de data asta chiar erau tropote... Erina fugi din nou la fereastră, nu văzu nimic, ieși pe culoar, urcă scările spre metereze și, odată ajunsă, se sprijini de zidul gros și rece, alături de straja care rămăsese nemișcată. De dincolo de dealuri se auzeau tropote. Se apropiau Încet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
asta chiar erau tropote... Erina fugi din nou la fereastră, nu văzu nimic, ieși pe culoar, urcă scările spre metereze și, odată ajunsă, se sprijini de zidul gros și rece, alături de straja care rămăsese nemișcată. De dincolo de dealuri se auzeau tropote. Se apropiau Încet, ca și cum caii și călăreții ar fi fost mult prea obosiți ca să mai vrea ceva, fie și Întoarcerea la Suceava. Dar se apropiau. Treptat, pe culmea dealului se iviră flamurile Moldovei, apoi cușmele oștenilor, și apoi un Întreg
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
mă Împiedici să plec. Fiindcă nu plec decât ca să revin. Împreună cu Ștefănel. Ajută-mă. Tăcură cu toții după această mărturisire. Erina aștepta răspunsul lui Cosmin și Îi era teamă ca acesta să nu fie un refuz. O vreme se auziră doar tropotele liniștite ale cailor mergând la pas. Apoi vocea căpitanului sparse lunga tăcere. - Să ne Întoarcem. Alexandru plecă privirile, dezamăgit. - În două ceasuri Începi lecțiile de luptă, continuă Oană. Spadă, buzdugan, pumnal, luptă corp la corp. Și tragerea cu arcul, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]