852 matches
-
drept în picioare. Era cu neputință să mai dorm sau să. mai rămân; ci decisesem de-a urma primei mele impresiuni, aceea de-a mă duce-n lume, unde mă vor duce ochii. Băgai vreascuri în foc, cari începură să trosnească vesel și să arunce scântei cu pară. Apropiai de foc un scăunaș scund, luai dintr-un colț al bordeiului coasa tatei și șezând pe scăunaș începui, la lumina focului de vreascuri, c-un cuțit de brâu, să cioplesc cu băgare
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
nopții. Zguduitura cumplită ce-mi da fugind mă cutremura în toate fibrele corpului. Lancea ce-o țineam de-a umere fulgera la lumina lunei și sfâșia aerul nopții, pe când cremenea de munte de sub copitele de fier a calului zburând scânteia trosnind și trezind ecoul cel adormit al munți lor. Calul mă ducea mereu, astfel încît în urmă neci să părea că aș călări, ci că aș pluti între cer și pământ, dus de-un geniu nevăzut, mereu înainte, răpit de-un
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
bătută peste tot cu teribile cuie de fier. Săriră la fereastră, însă poarta-n fereastră se aprinsese, și eu pusesem asupra-i și-a doua poartă și înc-o claie de paie. În momentul acela acoperământul prinse foc, grinzile începură a trosni, vântul, nuntindu-se * cu flacăra ce arsese până - acuma închis, o înzeci într-un moment, și urletele fioroase ale canibalilor îngropați în flacări se auzeau asemenea vaietelor celor osândiți la focul Gheenei. M-aruncai pe cal disculț cum eram și
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
lună pătrunse prin oblonul de lemn cum lăncile se-nșirară în linia primă, iar în [a] doua, peste umerele celor dendîi, se-ntinsese lucii puștile cele mici de munte. A fost fapta unui moment. In momentul acesta ușa cea mare trosni din țâțâni și căzu pe spate. - Foc! comandă Ioan, și dușmanii năvăliți prin ușa spartă începură a urla, cari răniți, cari izbiți de moarte, prin pocnetele și lătratul cel des al puștilor. - Înainte! comandă Ioan, și lăncerii se repeziră cu
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
bătrânul. Roțile începură a se-nvîrti și pietrele morii se-nvîrteau durduind și măcinîndu-se pe ele însele. Vuietul cel cumplit al pietrelor goale, vâjâitorul zgomot a roților, ce făceau să spumege apa ce le mișca, moara, ce începuse a se legăna și trosni în toate încheieturile, întreceau țipetele cele slabe și înfundate a celor legați. Vro câțiva voinici se suiră pe acoperământul morii și începură a da cu topoarele în el, zvârlind bucățile de șindrili tură în ap [ă ], în care s-acufundau
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
începu a se mișca, a pluti aprinsă pe valuri. - Și foc și-nec! strigă bătrânul teribil, suit pe-o piatră și ridicând pumnul la ceruri; de - am făcut rău, pe sufletul meu să cadă! Aspect teribil. Urlau roțile, scrâșneau pietrele, trosnea înflacarată moara, țipa cu sălbătăcie morarul în mormântul de jar. Întreaga moară părea un bătrân și bolnav balaur de foc care scormolea urlând, cu aripile lui, valurile roșite de foc ale apei. Moara nota repede, dusă și de-nvîrtitura roții, și
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
șeasă, cam lunecoasă și ninsoarea se-ntindea netedă. El îi da mereu înainte. Vrând nevrând trebuia s-ajungă undeva și ar fi deschiat din curele îmbrăcămintea de fier, dar ce știa unde va ajunge. Îi era și de cal. El trosni * cu palma peste frunte, parec-ar fi vrut să-și aducă aminte sau ș-ar fi adus de ceva. Astfel a mers într-una fără popas, obosit, pe un plai ce părea a nu mai avea sfârșit. {EminescuOpVII 245} " Ce pustiu
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
el. În cele din urmă, auzi o ușă închizându-se la etaj. Trecu ceva timp înainte ca Tolkachenko să facă vreo mișcare. Îndoi ziarul cu grijă și îl puse fără zgomot pe podea. Își auzea imina pulsând în cap. Genuhnchii trosniră în timp ce se ridica de pe fotoliu, iar castraveți murați, digerați pe jumătate, i se răsculau în stomac. Se încruntă ca și cum aceste sunete interioare puteau să se facă auzite în apartamentul de deasupra și astfel să-l pună în pericol. Tolkachenko se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
zbârnâit strident, cu aripile mari ca o imensă pasăre de pradă, apăru un avion inamic. Într-o clipă toată vraja se destrămă, ostașii redeveniră ostași. Mihu țipă strident: „La pământ” și se aruncă undeva în latura drumului peste ciulinii care trosniră frângându-se. Avu timp să observe cum Nenea înșfacă fetița în brațe și se repezi din car cu iuțeală spre marginea drumului. Pașii lui fură acoperiți de țiuitul insistent, nesuferit, al bombei ce cădea spre ei. Mihu gândi scurt: „Doamne
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
nu chiar imposibil să și-l imagineze pe omul acela mătăhălos, cu mâinile ca niște lopeți, răsfoind cartea ceea mică și mormăind cu glasul său gâlgâitor ca o furtună văratecă, grațioasele „Romanțe pentru mai târziu”. Podeaua din sălița de intrare trosni sub pașii săi grei și în cadrul ușii apăru, cu capul plecat ca să nu lovească partea de sus omul acela, cu brațele pline de lemne, pe care le răsturnă dintr- o mișcare lângă vatra joasă a unei sobe din lut
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
lui, gânduri începute și niciodată duse până la capăt. Izbucni pe neașteptate: - Să ajung la spital, nu vreau nici într-o mie de ani... Tăcu iar uitându-se cu mare atenție la flăcările jucăușe care mistuiau cu spor ramurile subțiri ce trosneau parcă veselindu- se. Omul zăpezii căută după capătul patului și veni spre masă cu o sticlă și un pahar. - E țuică făcută acasă de părinții mei, țuică trasă de două ori cum se face pe la noi, bea, o să-ți
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
mâinile de masă, cu o sclipire ciudată, neguroasă, în ochii săi cafenii și mai puse câteva lemne în gura largă a sobei. Suflă de câteva ori umflându-și obrajii în focul ce dădea să se stingă, apoi când flăcările crescură trosnind, se lăsă iar pe scaunul ce scârțâi prevenitor. Străinul nu zise nimic, dăduse demult mâncare la o parte și fără să se uite ce face cu mâinile, răsucea pe o parte și pe alta cartea ceea mică de Minulescu. Omul
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
era de moarte, toți priveau cum fierătania ceea galbenă, care, ca un uriaș cu colți lucioși de oțel prindea copacul aproape de rădăcină apoi scoțând fum negru printre frunzele verzi ale copacului condamnat trăgea parcă fără un efort prea mare. Rădăcinile trosneau, încolăcindu-se prin aer, o parte din ele rămâneau în pământ pentru a fi acoperite de asfalt. Doar oamenii urmăreau coroanele verzi, falnice cu câteva minute mai înainte care erau aruncate ca niște lucruri nefolositoare în bena uriașă a camionului
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
vorbească, să strige, să viseze. Când Ștefan izbi ușa de perete și se repezi spre ea, Luana încă hohotea. O strânse în brațe atât de tare, cu forța năzuințelor, speranțelor și a pumnilor strânși peste ani, că-i auzi oasele trosnind. Suntem liberi, iubito! În sfârșit, suntem liberi! Nenorocitul a fugit. S-au așezat pe pat, privindu-se prostiți, nevenindu-le să creadă. Apoi Ștefan se ridică, își schimbă haina și-o prinse de mâini. Încui ușa și nu dai drumul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
să-l explic, nu ai înțelege... Nu așa sunt eu, am devenit confortabil de amorțit..." Întunericul începu să se sfâșie, făcând ca pământul să vuiască și raze de lumină se prăbușiră peste ea, orbind-o. Se clătină, zidul de piatră trosni și se făcu bucăți iar ea căzu, pentru încă un timp, în partea plină de viață a lui. Deschise ochii pe neașteptate. Ștefan îi văzu pleoapele ridicate și nu realiză că această cortină, ridicată după atâtea și atâtea așteptări, înseamnă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
obosită nu lăsa să se vadă vreun semn de mirare, ca și cum ne-ar fi așteptat. Am intrat într-o odaie cu podeaua de pământ, plină de găuri. Se coborau două scărițe de piatră, luate cine știe de unde. În vatră ardea trosnind o buturugă, și în apropiere, pe o saltea de paie, zăcea prostituata acoperită cu niște zdrențe și piei tocite. Fața, luminată de la foc și de la o candelă, era vânătă și suptă, cu pomeții surpați și cu ochii adânciți în cercuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
albă a Anei, și-a dat jos pălăria, eu văd, cu margareta în mâna stângă, dacă l-aș face pe brațul stâng al Maicii sale atunci ar trebui s-o pictez pe Maria ținându-l duios la pieptul ei, scândura trosnește neauzit de către ei, doar în urechile mele, am optsprezece ani și pentru a vedea mai bine nu trebuie decât să mă dau de cealaltă parte a străzii, Theo gol o întinde pe Ana pe scândura tare, deasupra lor în conca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
foarte singur. — Te preocupă ceva, vreo problemă urgentă? — Nu, nu. A trecut atâta timp de când n-am mai luat cina Împreună și n-am mai stat toată noaptea la povești. Ha, ha! Faceți-vă comozi. Era neschimbat. Afară se auzeau trosnind streșinile, poate bătea piatra, iar gerul părea să se Întețească. Faptul că se aflau cu tatăl lor Îi făcu pe fii să uite de frig. Nakatsukasa era atât de bine dispus, Încât Gorozaemon nu reușea să găsească nici o ocazie ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
de la intrare, printre brazi și, cu excepția acelor căzute care acopereau pământul, nu se zărea nici un fir de murdărie. Înaintând vreo cincizeci de metri, ajunseră la casă. O vacă mugea În staulul ei dintr-un hambar Învecinat. Se auzea un foc trosnind În vânt, iar fumul său umplea văzduhul. Hideyoshi rămase nemișcat. Își frecă ochii, care-l usturau. Dar o pală de vânt dinspre munte, Însă, risipi dintr-o dată fumul; iar când privi, văzu un copil punând surcele sub plită, Într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
nu Încă. Începură să-l caute Împreună pe Nobunaga - sau, mai bine zis, să se Întreacă În a-l găsi. Curând se despărțiră, croindu-și drum prin fum. Focul prea să se fi răspândit până sub acoperiș și interiorul templului trosnea. Chiar și părțile din piele și metal ale armurilor frigeau la atingere. Într-o clipă, singurele forme omenești care se mai vedeau nu mai fură decât fie cadavre, fie războinicii din clanul Akechi, și până și câțiva dintre aceștia fugiră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
un pumn strașnic în furca pieptului, așa că Stavrache șovăind nu-l mai ajunse cu mâinile și se prăbuși ca un taur, scrâșnind și răgând". Natura răspunde pe aceeași notă a haosului maladiv: "Viscolul afară ajuns în culmea nebuniei făcea să trosnească zidurile hanului bătrân". Legat fedeleș, Stavrache renunță, în cele din urmă, la luptă, dar și cei doi adversari se văd constrânși să se resemneze în fața implacabilului întâmplării. "N-am noroc" sunt cuvintele fatidice pronunțate de popă, care sintetizează deznodământul. O
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
mai îngust și alte "virtuți" de acest gen. Societățile se văd astfel lipsite de coeziunea socială care să ofere stabilitate în bunăstare. Tensiunile au crescut extrem, iar eșafodajul economiei de cazino a baronilor escroci ai marii finanțe a început să trosnească din toate încheieturile. Prin urmare, avem nevoie de o schimbare de paradigmă, care să reconsidere importanța repartiției, de o nouă doctrină distributi-vistă, care să reintroducă criteriul moral în economie. Pentru că mercantilismul excesiv și inegalitățile prea mari pot ruina o economie
[Corola-publishinghouse/Science/1490_a_2788]
-
Dumitru, gornicul, era tăcut, mai mormăia din când în când, dar ochii îi erau pe cingătoarea lui Gavrilă, la mâna lui în cingătoare, la mâna lui pe pistoale. Apoi brusc, pe când bătrânul Maftei mai pusese pe foc o creangă, focul trosni și un buștean aprins se rostogoli chiar la picioarele lui Gavrilă. Fumega chiar acolo în fața lui. Gavrilă se aplecă să-l împingă la loc. Și aceasta a fost greșeala, că s-a aplecat. Păcat că s-a aplecat. Dumitru și
Bánffy Miklós - Lupi by Georgeta Hajdu () [Corola-journal/Journalistic/6053_a_7378]
-
de care râdeau vijelios. Gavrilă râdea și el, aidoma celorlalți. La urma urmei, se tot povestea chiar de dragul lui. Cu timpul, începură să se liniștească, câte unul mai și ațipi ori se holba tăcut la noaptea albăstrie. Doar focul mai trosnea, uniform... Deodată, un sunet nou se amestecă cu trosniturile focului. Un urlet prelung, parcă șoptit. De departe. Îndelung. Un sunet misterios, care parcă nici n-ar fi răsunat prin văzduh, ci cumva din pământ, prin zăpadă. De două ori, de
Bánffy Miklós - Lupi by Georgeta Hajdu () [Corola-journal/Journalistic/6053_a_7378]
-
cum se mai întîmplă, ci pe un portativ al factorilor cotidianului, al unei domesticități ce le insuflă verosimilitate. Autoarea intuiește că pentru a accede la poezia ce ar putea-o reprezenta nu se cuvine a se îndepărta de materialitățile familiare: “Trosnesc pereții, cade faianța, plesnește gresia, duritatea gîndului, intensitatea ideii străpunge ca un sfredel, ca un tunel pătrunde peste tot,/ nu mai este lumina, nu mai este întunericul, nu mai este nici un palpit/ nici un sentiment, nu mai este nimic, ci doar
Lupta cu artificiul by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13060_a_14385]