837 matches
-
la adăpost de mode”. Articolele politice învederează, în egală măsură, posibilități de analiză pătrunzătoare și vocația combativității pătimașe, ceea ce impune reconsiderarea imaginii lui Z. în conștiința multor contemporani și a posterității, el fiind văzut îndeobște ca un personaj excesiv de protocolar, trufaș, cu fumuri aristocratice. Unele intervenții exprimă situări curajoase, sfidări chiar la adresa monarhiei, atitudini demofile riscante. Amintirile, ca și portretele unor politicieni (P. P. Carp, Ion C. Brătianu, Dimitrie Sturdza, Alexandru Marghiloman ș.a.) se integrează, prin calitatea expresiei, prozei literare. O
ZAMFIRESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290696_a_292025]
-
tutelară e aceea a lui Ovidiu: „Exilul ai să-l porți amar în Pont / Sfielnic ți-o prezic ultima oară...” (Ovidiul). Și, asemenea ilustrului său predecesor - care, silit să trăiască printre barbarii Sciției, își clamează, odată cu nefericirea, revolta și superioritatea trufașă -, poetul își transpune mândria ascendenței în spirit vituperant, în versuri pătrunse, de astă dată, de ecouri argheziene: „În exaltări pătrunde-te, coboară / Foc cardinal pe spiritul lor tont!”. Deținerea teribilului secret al inconsistenței istoriei umane și al caracterului iluzoriu al
STOENESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289939_a_291268]
-
Fericirea,/ Noi n-am avut alt soare decât Umilința”. Asemenea lui Al. Macedonski, dintre „poeții blestemați” autohtoni, autorul Orei fantastice trăiește, tot timpul, cu sentimentul valorii sale paradoxale, neînțeleasă de contemporani. Dar atitudinile pe care le afișează nu sunt agresiv trufașe, provocator orgolioase, ofensive. „Îngerul vagabond” nu sfidează „soarta nendurată”, nu se proclamă, cu aroganță, „puternic împărat”, nu se visează mergând spre „cetățile albe” ca emir, ci își asumă condiția singurătății umile: „Am rămas în orașul meu singur/ ca o pasăre
STELARU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289917_a_291246]
-
notații obstinate febra mecanică a unui veac încins „cu arc voltaic”, pulsând în „ritmul tacheților”, în „angrenajul pistoanelor” și „violența reoforilor” aprinși, nu face elogiul progresului, al tehnicii. Dimpotrivă, viziunea sa e cea a copleșirii și uniformizării umanului prin impersonalitatea trufașă, de o rece ferocitate, a mașinii. Și când „din zvon de mecanisme”, din ideile funcționând „la priză”, din inima - „crater violent care aruncă matematic cenușă” „o nouă alchimie” nu se înfăptuiește (în spirit, ostil „suișului”, aflându-se instalat același „orizont
POPOVICI-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288965_a_290294]
-
său, o simplă alternativă - o probabilitate opțională -, ci o necesitate compulsivă. Andrei Pietraru (Suflete tari), tânărul cu perspective strălucite, venit în capitală pentru a-și continua studiile, renunță la cultivarea potențialităților sale intelectuale („omenești”) din pricina fixației fascinatorii asupra Ioanei Boiu, trufașa și glaciala aristocrată în casa căreia lucrează ca bibliotecar, reducându-și astfel, programatic, temeiul existenței la „suprafața” infinitezimală, esențializată fenomenologic, a unei corzi desfășurate deasupra abisului. Odată atinse culmile înghețate ale monomaniei ideatice - sărutul, la data și ora stabilite, a
PETRESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288780_a_290109]
-
Sunt eu Manole, Meșterul / Sunt eu acelaș cutezător zidar / Care-am pornit în zadar / Cel mai mare templu lui Dumnezeu?” (Manole, meșterul). Sacrificiul dragostei pare a fi și el zadarnic: „În zori, / Peste inima, fără tine rămasă, / Goală, / Se înalță trufașa catedrală, / Oare dac’aș săpa în temelie, / Ana, / Te-aș mai putea scoate la lumină, / Vie?” (Ana). Impactul dintre „a fi” și „a nu fi” îl face pe poet să declare că ar accepta „nemurirea ca pe-un blestem” (Acceptând
MUNTEANU-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288288_a_289617]
-
o coloratură tezistă, e între instinctul de neam (porunca „sângelui”) și simțământul iubirii. Personajul supus tragicei dileme, Pan Vlasko, un tânăr nobil polonez, este înfrânt în luptă și adus la curtea vornicului Dragomir. Curând, se înfiripă o idilă între junele trufaș, care suportă greu umilința captivității, și Păunica, sora lui Mihuț, cel care îl învinsese pe leah într-o luptă directă. Între sentiment și resentiment, frământările lui par să se aline, numai că destinul hotărăște altfel. Într-o nouă confruntare a
PETRESCU-10. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288789_a_290118]
-
acolada: „poet în întregul înțeles al cuvântului”. Adevărul este de partea lui E. Lovinescu. Preocupat de acuratețea formei, P. este un îndemânatec meșteșugar al versului cizelat cu migală, ca în lirica parnasiană din care și-a făcut un model. Dincolo de trufașa profesiune de credință („Pe vecinicia prinsă într-un vers,/ Trufaș am pus sigiliul meu de aur”), palpită în stanțele din volumul Sigilii de aur (1916) un „cald fior”, tremură o „lacrimă”, tresaltă porniri de „voluptate”. Iubirea îi inspiră trubadurului reverii
PAVELESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288737_a_290066]
-
partea lui E. Lovinescu. Preocupat de acuratețea formei, P. este un îndemânatec meșteșugar al versului cizelat cu migală, ca în lirica parnasiană din care și-a făcut un model. Dincolo de trufașa profesiune de credință („Pe vecinicia prinsă într-un vers,/ Trufaș am pus sigiliul meu de aur”), palpită în stanțele din volumul Sigilii de aur (1916) un „cald fior”, tremură o „lacrimă”, tresaltă porniri de „voluptate”. Iubirea îi inspiră trubadurului reverii de „cioplitor de stele”, îi dăruiește „fiorul unei clipe” de
PAVELESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288737_a_290066]
-
expansionistă a Bisericii imperiale. Creștinismul urban a suferit un proces de secularizare treptată. Cu Eusebiu din Cezarea avem o interpretare triumfalistă a istoriei greu de înțeles pentru Augustin (354-430), episcopul Hipponei, care asistase înfricoșat la căderea Romei. Treptat, o atitudine trufașă ori nerăbdătoare față de alteritate a anchilozat conștiințele ecleziastice. Întâlnirea cu celălalt nu mai era pregătită de etosul liturgic al compasiunii, ci de voința oarbă de supunere. În absența curtoaziei, gratuității și a unui curiozități intelectuale genuine față de acele tradiții religioase
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
modul cum acesta și-o imaginează, în primul rând prin viziunea celui dintâi asupra anarhului, un individ superior care evadează din istorie într-o pădure amniotică și amnezică, alegând astfel însingurarea în locul societății și vita contemplativa în loc de vita activa. Acest trufaș refuz al istoriei, deja prezent în romanul din 1949 al lui Jünger, Heliopolis. Rückblick auf eine Stadt, este împins și mai departe în distopia sa din 1977, Eumeswil: în timp ce anarhistul depinde de putere chiar atunci când i se opune (și tocmai
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
de vînt, la numai cîteva săptămîni, după sudarea harponului lui Ahab, au fost destul de vesele. O corabie din Nantucket, pe nume Burlacul, care tocmai își vîrîse în cală ultimul baril de ulei, zăvorîndu-și bocaporții gata-gata să plesnească, aluneca veselă și trufașă, în ținută de sărbătoare, printre navele răzlețe din zona de vînătoare, înainte de a-și îndrepta prova spre patrie. Cei trei marinari din vîrfurile catargelor sale purtau la berete lungi panglici roșii, fîlfîitoare; la pupa era atîrnată, cu fundul în jos
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
privește chiar în clipa asta lucrurile de pe fața ta necunoscută, de pe cealaltă față a ta, o, Soare! Privindu-și apoi sextantul și manevrîndu-i numeroasele piese cabalistice, căzu iar pe gînduri și spuse în șoaptă: Ă Jucărie neghioabă! Distracție copilăroasă a trufașilor amirali, comandori și căpitani - oamenii se mîndresc cu tine, lăudîndu-și inteligența și puterea; dar ce poți face tu oare altceva decît să indici punctul jalnic în care se nimerește să te afli tu însuți pe această planetă întinsă, împreună cu mîna
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
dreptul spre Pequod, cu vergile înțesate de oameni, atîrnați acolo ca niște ciorchini. Pequod tocmai înainta cu o viteză destul de mare, dar corabia străină lată în șolduri, îl ajunse din urmă, fiind mînată de vînt; în clipa aceea pînzele ei trufașe se dezumflară ca niște bășici plesnite, iar de pe coca lovită a corabiei păru să se spulbere orice urmă de viață. Ă Vești proaste, ne aduce vești proaste! bombăni bătrînul de pe insula Man. Dar, pînă să-și ducă la gură pîlnia
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
rămase, un timp, liniștită. Ă îi întorc spatele soarelui. Ce faci, Tashtego? Vreau să-ți aud ciocanul! O, voi, catarge, turlele mele de neînfrînt! Tu, chilă trainică și tu, cocă lovită numai de zei, tu, punte de nădejde, tu, cîrmă trufașă și tu, prova îndreptată spre Pol - corabie pîndită de o moarte glorioasă! Ți-e dat să pieri fără mine? Să fiu lipsit oare de ultima vanitate a celor mai de rînd căpitani naufragiați? O, singuratică moarte la capătul unei vieți
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
Alexandru, moștenitorul regelui macedonean Filip. După moartea lui Filip, tânărul Alexandru urcă pe tron. În prima parte a cărții sunt povestite expedițiile lui Alexandru, dornic să cucerească lumea, în Solun, Antina, Râm, Țara Leșească, Eghipet, Persida și India. Victoria asupra trufașului Darie, cucerirea Persidei, războiul cu Por, împăratul Indiei, sunt cele mai însemnate isprăvi ale eroului. În partea a doua a narațiunii, Alexandru apare ca un înțelept care vorbește în maxime. Unele variante cuprind și câteva mici istorisiri satirice, cu intenții
ALEXANDRIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285243_a_286572]
-
o ființă pentru care râsul face parte din esența sa, așa cum au lăsat să se înțeleagă părinții Bisericii Ortodoxe, atunci când au deosebit între „râsul virtuos”, armă de luptă pe care înțeleptul o folosește împotriva răului, și „râsul primejdios”, josnic sau trufaș - cel care, batjocorind cele sfinte, se transformă în instrument al diavolului. Volumul Iacob și îngerul (1996) adună laolaltă, organizate în cinci secțiuni, eseurile pe care autorul le-a publicat în revistele „Dilema”, „Transilvania”, „Secolul 20” și „Sfera politicii” în perioada
BACONSKY-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285528_a_286857]
-
mă tem de moarte! protestează germanul jignit. — Da’ să rămâi schilod, fără picioare sau fără mâini, asta te spe rie, nu? — Nu mi-ar plăcea să pier în văgăuna asta, recunoaște cu ju mătate de gură călărețul. Ridică imediat fruntea, trufaș: — E altceva când privești pericolul în față, venind spre tine. Rufus privește cu milă la părul lui bălai. — Vezi, mă, ciuf galben, face el părintește, tocmai asta încer cam să te învăț. Să disprețuiești tot ce truda omenească socotește podoabă
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
cu un scârțâit și o lumină de culoarea cositorului topit inundă podeaua de lut. Clipind, misionarul zâmbi în direcția luminii. În locul gardianului, văzu uitându-se la el doi slujbași în kimonouri negre. Ieși afară! porunci unul dintre ei cu voce trufașă. În momentul acela în mintea misionarului încolți cuvântul „eliberare” dublat de un sentiment de bucurie. Încotro mergem? Păstrându-și zâmbetul, misionarul vorbea cu voce sigură, dar picioarele i se poticneau. Cei doi slujbași tăcuți și încruntați mergeau înaintea lui legănându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
printr-o înfățișare neplăcută când veți ajunge în Nueva España. O dată ajunși acolo, zise seniorul Shiraishi îndreptându-și privirea către tălmaci, vă veți supune întru totul poruncilor seniorului Velasco. Străinul ce purta numele de Velasco îi privea cu un zâmbet trufaș în colțul gurii. Surâsul său le spunea japonezilor că fără el solii lor nu vor fi în stare de nimic în Nueva España. Solii și însoțitorii lor primiră poruncă să se adune la Tsukinoura cu două zile înainte de plecarea hotărâtă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
lucruri. Samuraiul se uită la chipul năucit al lui Nishi și îl apucă strâns de mâna asudată. Chiar și după ce plecaseră din Mexico, Velasco de pe calul său le vorbise mereu plin de încredere ca întotdeauna și le arătase zâmbetul lui trufaș. Adevărat? — Toată lumea știe. Tribul Huaxteca folosește puști și praf de pușcă. Mai gândiți-vă înainte să mergeți până la Veracruz. Trebuie să mergem. Ca să se îmbărbăteze, samuraiul repetă apăsat: Trebuie să mergem. Ciudat, dar nu voia deloc să se întoarcă în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
dat ultima suflare, sărmanul de el. Era vorba despre omul care fusese grav rănit la genunchi. Chiar și după înmormântare, Tanaka a fost atât de disperat, că ți se rupea inima. L-am văzut de multe ori pe acest bărbat trufaș cum privea țintă marea Caraibelor cu chipul întunecat, de parcă și-ar fi pierdut propriul frate. După aceea ne-au lovit încă două furtuni stârnite de vânturile sezoniere. Când în cele din urmă am zărit în depărtare portul San Lucar din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
mă rugam, m-am simțit dintr-o dată copleșit de o disperare înfricoșătoare. Ca și cum mi-aș fi zărit într-o oglindă chipul hâd, simțeam picătură cu picătură gustul veninului ascuns în sufletul meu. Poftele mele trupești, furia împotriva iezuiților, încrederea aproape trufașă în menirea mea de a propovădui în Japonia, dorința de cucerire - toate acestea se iveau una câte una din adâncul sufletului meu. Am crezut chiar că Dumnezeu nu va mai asculta în veci rugăciunile și speranțele mele. Aveam sentimentul că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
glas: „Încerci acum să-i faci pe niște necredincioși să se boteze pentru propriul tău câștig. Nu cumva e o blasfemie și o batjocură? Prin taina botezului Îl împovărezi pe Domnul cu păcatele unor necredincioși. Nu cumva e o faptă trufașă?” Velasco încercă să strivească vocea pe care o auzea în urechi. Își făcu scut din niște cuvinte ale lui Iisus scrise în Biblie. Erau cuvintele rostite de Domnul când Ioan s-a înfuriat văzând cum un necredincios vindeca bolnavi în numele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
părintele Valente. De când primise scrisoarea unchiului său la Veracruz, Velasco se tot străduise să-și închipuie cum arăta părintele cu care avea să fie în curând nevoit să se înfrunte. În închipuirea sa, părintele Valente avea o înfățișare inteligentă și trufașă, din când în când un zâmbet batjocoritor trecea ca o umbră peste chipul său. Nu aducea deloc cu bătrânul zbârcit, cu umerii aduși ca și când viața l-ar fi secătuit de vlagă, care stătea alături. Înfățișarea lui, în loc să-l liniștească pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]