1,282 matches
-
lucrează el. Acele ultime cuvinte îl înghețară pe Sebastianus. Ordonă celor doi soldați să lege prizonierul, apoi, împreună cu Metronius, le întoarse spatele și se depărtă câțiva pași, reflectând la informațiile deosebit de grave pe care tocmai le primise. Curățându-și de tunică, într-un gest automat, mâna cu care îl apucase pe Eucherius de păr, Metronius îl întrebă: — Bine. îți închipui că asta va schimba oarecum planul nostru. Nu-i așa? — Fără îndoială. — Ce te gândești să faci? Rezemându-se cu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
simpli țărani, animale de rezistență, iar alții dădeau impresia de caricaturi de oameni: slabi și palizi, cu trupul deformat, îi pândeau pe noii-veniți cu priviri neîncrezătoare, atunci când nu erau fățiș ostile. Cei mai mulți purtau haine de țărani, dar nu lipseau pantaloni, tunici și jambiere militare ori hlamide fin țesute, care trebuie să fi îmbrăcat în trecut umeri mai nobili. Nu purtau toți arme, însă Sebastianus putu repede să facă, luându-se după cele ce se vedeau, un sumar și descurajant inventar: puține
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
da alarma. Găsi din memorie o bifurcație și o apucă, alergând nebunește, pe aleea ce ducea direct la villa, cu speranța că urmăritorii săi o vor alege pe cealaltă. Vălul de mătase ce îi cobora de la fibula de aur a tunicii se încâlci într-un tufiș de trandafiri și se sfâșie, dar ea nici măcar nu băgă de seamă. Trebuia să dea alarma, să-i avertizeze pe toți că barbarii erau de acum în perimetrul edificiului. Poate că încă reușea să-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
nu reușiseră să se refugieze în redută și să nu fie prinși. între prizonierii îngroziți împinși de-a valma cu brutalitate și deveniți deja obiect de schimb și de certuri aprinse între barbari, îl putu recunoaște pe Emerentianus. Patricianul, cu tunica sfâșiată și fața plină de funingine, căuta să se interpună între un barbar uriaș și două femei ce se îmbrățișau strâns. îi vorbea războinicului întinzând mâinile, în încercarea evidentă de a-l îmblânzi și de a-i abate atenția de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
stătea încă închisă, iar camera era luminată numai de lumânările unui candelabru cu două brațe. în lumina aceea gălbuie, trăsăturile sculptate ale episcopului apăreau și mai pronunțate. Anianus era de statură medie, slab și puțin încovoiat de vârstă. Purta o tunică din lână, simplă și lungă, cu mâneci largi și fără centură, iar în picioare era încălțat cu sandale simple de casă. Trăsăturile sale păreau ascuțite, înconjurate de o barbă blondie, lungă și ondulată, ceva mai închisă la culoare decât părul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
mai mult de zece-doisprezece ani, care se lupta cu doi câini scheletici ce mârâiau în jurul ei, pentru o bucățică de coastă de miel pe jumătate crudă, pe care în mod evident le-o aruncase un războinic. îmbrăcată doar într-o tunică de in soioasă și zdrențuită, micuța avea picioarele goale, iar crustele de noroi și murdărie păreau să acopere fiecare părticică ce se putea vedea din trupul său, chiar și fața înconjurată de o claie de păr răvășit, negru ca pana
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
printre mărăcinii ce înconjurau satul. Balamber nu reușise să se răsucească la timp spre copilă, care deja pornise să se strecoare iute printre războinici, cu aceeași intenție. Odolgan, care descălecase și el, o urmări și o prinse din spate de tunică, pe care ar fi putut-o apuca de oriunde cu ușurință, dat fiind că flutura larg în jurul trupușorului ei slab. Smulgându-i apoi creanga cu care încerca să-l lovească, o ridică pe fată într-o mână și o aduse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
pe când se stingeau și ultimele râsete somnoroase ale bărbaților, o lăsase liberă să se ducă unde-i plăcea cel mai mult. Ea se ridicase în picioare, dar nu se hotăra să se îndepărteze. Ștergându-și degetele unse de grăsime de tunica uzată, se dăduse puțin înapoi, fără să-și ia privirea de la el. O pornise apoi cu pas nesigur printre bivuacurile războinicilor, dar se oprise deodată în fața servitorului unuia dintre războinici, un om oribil, cu un singur ochi - care, ținând în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Balamber două sulițe, capabile să străpungă orice lucru pe care și-ar fi oprit privirea. După cum avea obiceiul, nici măcar în ziua aceea regele nu îmbrăcase veșminte somptuoase: sub splendida armură din plăci, fabricată cu siguranță în Orient, Balamber ghici o tunică dalmatica, ă simplă, cu mâneci lungi, dar cu tiv și broderie cu specific hun. înconjurat fiind de mai multe persoane, își dădu seama de prezența lui doar într-un târziu. — Ah! exclamă, măsurându-l cu o privire scurtă, dar pătrunzătoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
ajunse cu bine în sat și intră, în sfârșit, pe podul de peste Saône. Balamber, sfârșit, căzuse într-un soi de leșin. în fața ochilor săi alergau imaginea unei yurta sub ninsoare și a unei femei delicate și frumoase, îmbrăcate într-o tunică din piele de căprioară, care îi vorbea ușor pe când întețea focul. Se văzu apoi galopând prin câmpie: o mare de iarbă, unduitoare sub mângâierea aspră a vântului. în tot acest timp, Go-Bindan îi ținu strâns mâna și, când el își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
scris cu majuscule: LIBERARE. Încadrat de pereții casetei următoare și prins într-o piuneză, te privea blajin și parcă surprins gornistul. Uniforma era sărăcăcioasă, dar îngrijită și-i venea bine. Purta ghete, moletiere bine înfășurate peste gambe, pantaloni de pufoaică, tunică petrecută cu centură și bandulieră, chipiu. De centură îi atârna o ploscă de metal, îmbrăcată în postav care putea fi umezit pentru a ține apa rece și proaspătă. Stătea drepți într-o poză artificială, dorită de el sau sugerată de
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
deloc milităros. Cineva (poate fotograful, poate vreo rudă) desenase cu creioane colorate pe fotografie, pe pieptul gornistului, o decorație pe care o dorea, o aștepta și de bună seamă o merita, o dată ce în caseta alăturată găseai o bucată sfâșiată de tunică, cu buzunarul de la piept, pe care se putea desluși urma nedecolorată lăsată de o decorație, primită probabil ulterior. O mănușă de dantelă, un ceas de buzunar cu capacele aurite și un buchețel de lămâiță din hârtie albă pânzată, înnegrită de
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
a gornistului. Mai edificatoare decât toate datele biografice erau, de exemplu, meșa gornistului de la vârsta de un an, al 37-lea vis al său, amprenta celui care i-a înregistrat proba de urină pentru recrutare, urma lăsată de decorație pe tunică, blacheul tocit și contorsionat, zgârciul înnodat al ochelarilor, lipsa decorațiunilor de alamă de pe coșciug și vertebra secretul și esența ființei sale. Vertebra de delfin, pe care a purtat-o toată viața fără ca nimeni, nici măcar el să aibă știre de ea
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
Silsburn i-a răspuns printr-o mină plină de înțelegere și de compătimire. Între timp, locotenentul și-a înălțat greutatea în partea stângă, sau mai bine zis și-a înălțat fesa dinspre geam, și a scos din buzunarul din dreapta al tunicii ofițerești un pachet de țigări și un pliculeț de chibrituri. Soția sa a luat o țigară și a așteptat un foc, care i-a fost oferit pe dată. Doamna Silsburn și cu mine urmăream aprinderea țigării de parcă ar fi fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
drept. Când l-a restituit totuși și locotenentul l-a vârât în buzunarul de la piept, doamna a spus: — Nu cred că am mai văzut vreodată așa ceva. Întoarsă acum complet pe strapontină, privea aproape cu jind la buzunarul de la piept al tunicii. — Anul trecut am comandat o grămadă din astea, a lămurit-o locotenentul. E de mirare cum de atunci n-am mai rămas fără chibrituri în casă. Doamna de onoare s-a întors spre el - sau, mai curând, peste el: — Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
către soțul ei: — Ai un creion și o hârtie? a răcnit. I-am atins brațul și i-am zbierat că eu am. În mare grabă, ca și cum nu ne-ar mai fi rămas mult timp la dispoziție, am scos din buzunarul tunicii un carnețel și un ciot de creion pe care-l achiziționasem de curând din cancelaria companiei mele din Fort Benning. Am scris, foarte citeț, pe o foaie de hârtie: „Suntem reținuți, pentru nu știu cât timp, de paradă. Ne ducem să căutăm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
la bucătărie. Din fericire, bucătăria se deschidea direct din hol, astfel încât n-a mai trebuit să trec prin living-room și să dau ochii cu musafirii mei. Când am intrat în bucătărie, o dată cu închiderea ușii batante în urma mea, mi-am scos tunica și am aruncat-o pe masa smălțuită. S-ar fi zis că îmi consumasem întreaga energie doar scoțându-mi haina, și acum stăteam în tricou, odihnindu-mă, înainte de a purcede la munca herculeană de a amesteca băuturile. Pe urmă, brusc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
mi-a luat destul timp până să dau de ea, așa încât începusem să scot mici scâncete vagi în timp ce deschideam și închideam ușile dulapurilor. Când dădeam să ies din bucătărie, cu tava încărcată cu cana și cele cinci pahare și cu tunica din nou îmbrăcată, deasupra capului meu s-a aprins un imaginar bec luminos, așa ca în benzile desenate când se arată că unuia dintre personaje i-a venit o idee genială. Am pus jos tava încărcată. M-am întors la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
au răspuns, apoi glasul doamnei de onoare s-a înălțat peste celelalte: — Mulțumim pentru băuturi! a strigat în timp ce ușa liftului se închidea în urma lor. M-am întors în apartament, foarte nesigur pe picioare, încercând pe drum să-mi deschei nasturii tunicii, sau trăgând de ea ca s-o deschid. Întoarcerea mea în living-room a fost salutată fără rețineri de singurul musafir care mai rămăsese - și de care uitasem cu totul. Când am intrat în cameră a înălțat în direcția mea paharul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
stare să schimb rânjete cu el la această anume reuniune în doi. Îmi aduc aminte că, totuși, l-am bătut prietenește pe umăr. Pe urmă m-am prăvălit pe canapea, drept în fața lui, și am terminat, în fine, cu descheiatul tunicii. — N-ai o casă a dumitale unde să te duci? l-am întrebat. Cine are grijă de dumneata? Porumbeii din parc? Ca răspuns la aceste întrebări provocatoare, musafirul meu a continuat să toasteze cu și mai mult entuziasm, ridicând spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
să mă întorc și să ridic de pe jos două cuburi de gheață care căzuseră, dar acțiunea mi s-a părut atât de istovitoare, încât am renunțat și am mers mai departe. Când am ajuns la ușa bucătăriei, mi-am scos tunica - am smuls-o de pe mine - și am aruncat-o pe podea. Se părea că, pe vremea aceea, bucătăria era singurul loc unde îmi lăsam tunica. În baie, am rămas câteva minute aplecat deasupra coșului cu rufe murdare, dezbătând problema dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
renunțat și am mers mai departe. Când am ajuns la ușa bucătăriei, mi-am scos tunica - am smuls-o de pe mine - și am aruncat-o pe podea. Se părea că, pe vremea aceea, bucătăria era singurul loc unde îmi lăsam tunica. În baie, am rămas câteva minute aplecat deasupra coșului cu rufe murdare, dezbătând problema dacă să scot sau nu jurnalul lui Seymour și să mai citesc din el. Nu mai țin minte ce argumente pro și contra am folosit, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
o imagine foarte vie, în care Seymour îmi apare simultan la vârstele de, aproximativ, opt, optsprezece, douăzeci și opt de ani, cu un cap plin de păr care a devenit apoi pleșuv, purtând un șort de vară cu dungi roșii și o tunică militară cu trese de sergent, șezând într-o verandă sau în balconul postului de radiodifuziune de pe 86th Street. Mă paște pericolul de a prezenta numai genul ăsta de imagini și nu-mi place. În primul rând, cred că l-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
Acolo de foarte aproape Împușcase un om pe care-l dezarmase. Îl făcuse să-și azvârle carabina. La o parte. La vreo doi metri În zăpadă. Aterizase culcată și se afundase. Sammler Îi ordonase omului să-și scoată haina. Apoi tunica. Puloverul, bocancii. După aceea, Îi spusese lui Sammler cu voce Înceată: „Nicht schiessen“. Se rugase să-i cruțe viața. Roșcovan, cu o bărbie mare acoperită de tuleie arămii, de-abia sufla. Era alb. Violet sub ochi. Sammler văzuse țărâna deja
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
ei, În plus distrugând Arta prin dorința sa de a deveni arta În sine. Imprimându-se În imagini. Realitatea băgându-se cu sila În toate aceste forme. Uite-te doar (Sammler se uită) la această anarhie imitativă a străzilor - aceste tunici revoluționare chinezești, acești copilași În țara unisex a jucăriilor 1, acești șefi de trib războinici suprarealiști, vizitii occidentali - doctori În filozofie, unii dintre ei (Sammler Întâlnise de-ăștia, dezbătuse cu ei chestiuni). Căutau orginalitatea. Erau evident derivativi. Și din ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]