2,252 matches
-
o oprească. Copilul începu să-și anunțe prezenta, de parcă i-ar fi spus: și eu sunt aici, mama, nu plânge doar pentru atât! Apoi o săgeta o puternică durere. Dar ce este asta? Mai am două luni până la termen? Răsuflă ușurată când durerea se potoli. Dar liniștea nu dura mult. Începu travaliul. Reuși să anunțe salvarea. După ore de chin, născu o fetiță, care trăi doar două ore. Se întoarse acasă după patru zile. Criști părea și mai bolnav decât ea
SĂ NU UIȚI TRANDAFIRII CONTINUARE de VIORICA GUSBETH în ediţia nr. 1797 din 02 decembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/383190_a_384519]
-
zis? Ați zis! Ce mă interesează?! Dacă ați zis, ați zis! Ilie, un adevărat om de onoare, a recunoscut : -Gata, mă! Dacă am zis, am zis! Te luăm și pe tine! Să vii aici, poimâine, devreme! În sfârșit, am respirat ușurat. Eram în culmea fericirii. Am alergat în curte, în fundul grădinii (ca să nu mă audă cineva) și am început să strig cât mă ținea gura : „Bună ziua la Ajun! Mâine, la Crăciun! Patru, patru! Pe urmă, cântam. De fapt, urlam: „C-am
POVESTIREA BOLINDEŢI DIN VOL. MAGIA COLINDEI de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 2184 din 23 decembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383082_a_384411]
-
La tavernă... Îmi Închipui. Nu e supusă nici unei restricții de deplasare, cu toate că reputația ei discutabilă e bine cunoscută pentru garda cartierului, care e cu ochii pe dânsa, zise funcționarul, ca și când ar fi voit să se scuze pentru acea omisiune. Păru ușurat atunci când poetul Îl concedie cu un gest. Dante repuse actele În scrin, promițându-și să aprofundeze acele informații. Apoi o porni spre sala de adunare. Pășind de-a lungul porticului, respira adânc aerul proaspăt al dimineții, adulmecând mirosul focurilor și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
plus, nu mă părăsise nici o clipă convingerea că sunt supravegheat. M-am strecurat afară cu spatele și am Închis ușa grijuliu să nu produc vreun zgomot oricât de mic, și când am ajuns din nou pe coridorul pustiu am răsuflat ușurat: scăpasem dintr-un mare pericol. Nu realizasem În ce consta el, dar acesta era sentimentul care mă Încerca În acele momente. Am revenit În camera (sau, mai bine zis, În celula) mea mai tulburat decât plecasem. Mi-era frică să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
atât de rău: am reușit să-ți transfer ceva din percepția mea de moment, să-ți sugerez ce simțeam eu În clipele acelea pentru ei. Din fericire (sau din păcate), mă aflam Într-o eroare monumentală. Atunci am constatat-o ușurat, aproape fericit; ulterior, aveam să regret că nu picasem pe mâna unor kidnapp-eri obișnuiți, comuni, banali. Întotdeauna și În toate există un „mai rău”. Dar să nu anticipez... Timp de câteva minute după ieșirea precipitată a lui Zoran, am rămas
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
Îmi amplifica neputința de a reacționa Într-o manieră corespunzătoare, habar n-am care ar fi fost maniera aia, iar lucrul acesta mă stresa și mai tare. Încet-Încet, profesorul a prins să se reanime În uralele mele lăuntrice de satisfacție ușurată. Ochii, cei dintâi, i-au redevenit mobili și funcționali, i-a rotit prin Încăpere ca și când s-ar fi aflat pentru prima oară acolo și Încerca să se familiarizeze cu ambientul. A coborât mâna atârnândă nefiresc În aer și s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
Deodată, Metodiu, ce mergea în frunte, ridică privirea și zări un par în vârful căruia stătea bătută în cuie o scândură. — Frate Iovănuț, ce scrie pe scândura ceea? Iovănuț se apropie și înălță gâtul. — Premysl - citi el. — Slavă Domnului! - oftă ușurat Metodiu și grăbi pasul. Intrară în localitatea Przemysl printre case frumoase din cărămidă roșie și cu ramele ferestrelor vopsite în alb, cu livezi și curți mari în care stăteau de vorbă oameni harnici, gospodari, rumeni la față și prietenoși la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
aplecă sub patul mare, opulent, se uită în carafa: tot nimic. — Deschide fereastra! - porunci preacuviosul Metodiu. încet, adunându-se prin colțuri, din perne, de după oglinda ovală, - mirosul se aburcă pe pervazul geamului și-și dădu drumul în gol. Călugării răsuflară ușurați și se apucară să-și desfacă bocceluțele. Deodată, se auzi o bătaie scurtă în ușă. Cine e? - întrebă Metodiu. — Eu, Laura - răspunse o voce de femeie. Sunt vecina de alături. — Și cam ce dorești, femeie? - zise prevenitor vajnicul Metodiu. — Mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
va răzbi în viață. Și pe când primele fire de păr îi apărură gâdilându-i buza de sus, traduse într-o moldovenească molcomă primul cânt din Iliada. La șaptesprezece ani, tatăl său, bătrânul acum boier Stoenescu, îl trimise cu un răsuflet ușurat și cu o pungă bine burdușită de bani la Padova, unde mai mulți ani la rând dunăreanul Radu Stoenescu, stârni uimirea prin sua straordinaria bruttezza, dar și prin sua inaudita destrezza, și de unde se întoarse într-un buzunar cu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
luă de pe o policioară un pumnal ruginit. Ximachi tresări: — Ce vrei să faci, Măria-Ta? Cu pași șovăitori, Sima-Vodă se îndreptă spre tăviță și-și tăie o felie de ghiudem. Cine l-a adus? - zise el. — Un sol tătar - răspunse ușurat Ximachi. — Nu e rău - zise Vodă mestecând. Varza cum a ieșit? - adăugă el, arătând spre putini. — Excelent - răspunse vistiernicul. Să v-aduc o bucată? — Te rog - spuse Vodă. Ximachi își sumeți anteriul, luă de la brâu un pumnal și tăie dintr-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
lui! Te sperii când îl vezi. — Lăcustele? — Da, mai avem, da’ și ele mai mult pleacă decât vin. Vodă căzu pe gânduri. După o vreme ridică mândru-i cap și spuse. — Bine, primesc. Boierii răsuflară întru mulți ani Măria-Ta ușurați. Episodul 198 INTRAREA îN IEȘI Alaiul domnesc al lui Barzovie-Vodă pătrunse în Ieși în duminica Floriilor, dimineața. Era o zi cu soare și prostime, cu mic cu mare, cu grec, cu turc, se bulucise pe ulițe, să vază noul Domn
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
Interesant, interesant“, a repetat de cîteva ori convențional. „Am ajuns“, am spus eu, oprindu-mă În fața porții de la scara 7. „A, da, aici? Bine am să mă retrag, nu vreau să vă fac neplăceri, dacă vă văd vecinii!“ Am respirat ușurată. Nici mie nu-mi convenea să mă vadă doamna Oprișan, mai ales că Nino era la spital, Însoțită la ora aceea de un tinerel atît de chipeș, dar eram puțin contrariată. Cum, după ce s-a ținut după mine ca un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
Am completat această experiență incipientă incluzându-l și pe poștaș. Am găsit locul unde de obicei se împiedica de tigaie și mă adăposteam sub schele, să trag cu ochiul. Rămânea speriat sub grinzile ce sprijineau casa scărilor și nu respira ușurat decât atunci când îl iertau pentru stângăcia lui. Apoi schimbau câteva cuvinte despre mine și cineva de la etaj îl ruga să facă bine să ducă tigaia aceea de tablă la cotețul găinilor. Când ieșea la soare, își mijea ochii, adulmeca grinzile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
despre cum se poate sparge o încuietoare. în spatele dubiței, alături de alte scule ruginite, aveam o șmecherie dintr-asta care mergea perfect cu încuietorile mai mari, dar trebuia să fie alimentată cu curent și făcea o grămadă de zgomot. Am răsuflat ușurată când am văzut că Lee are un singur rând de yale la ușă. Am apucat mânerul și l-am răsucit către stânga cât am putut, atât cât să fac o crăpătură între ușă și cadru. Cardul din plastic laminat, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
Haide, Johnno, a spus Simon aproape la fel de repede. Harriet are dreptate, o să vină ea mai târziu. Johnny și-a scuturat capul ca un animal care alungă o muscă. —Bine, a spus. în regulă, mergem. Harriet și Simon au răsuflat vădit ușurați. —Harriet, ne vedem acolo în zece minute sau voi ști motivul... i-a spus Johnny. Și tu - s-a uitat la Nat, arătând cu degetul - eu nu uit niciodată o față când o văd. — Te scutește să te mai uiți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
un tur atunci. Am observat că uneori abia lăsa „h“-urile să-i scape, alteori le pronunța cu fermitate; când vorbise cu Johnny avusese un accent mult mai pronunțat decât atunci când vorbise cu mine. A plecat și eu am răsuflat ușurată în urma lui. Am pus împreună cu Harriet paharele murdare la loc în cutiile lor. Mâine vor fi trimise înapoi la firma de catering și le vor spăla acolo. Vinul în sfârșit se terminase. Dar nu înainte de vreme, judecând după starea unor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
rău. — Dar nu ești secretara? am întrebat politicos. Nu, sunt asistenta unuia dintre partenerii noștri. A urmat o pauză. — De fapt, momentan doamna Archer nu are o secretară. Dar aș fi bucuroasă să vă preiau mesajul. Nici o problemă, am spus ușurată, am să o sun acasă. Mulțumesc foarte mult. Am pus telefonul jos și m-am uitat în gol. La întâlnirea noastră, Laura Archer a ținut să-mi spună că are o secretară care lucrează alături. Mi-am adus aminte biroul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
neregulă în galerie. Am simțit-o de cum am intrat, a doua zi. Puteai tăia aerul cu cuțitul. Shelley a apărut repede din birou, cu brățările mai silențioase decât de obicei, tocurile agitându-se pe podea, bătând un ritm inegal. Părea ușurată că mă vede. —Sam, a exclamat. Te-a sunat Harriet? Ai auzit? — Ce să aud? — Ce s-a întâmplat ieri, jaful. M-am uitat în jur. —Pictura din consola principală a dispărut, am observat. — Da, adică nu pe ea au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
Lee, să moară așa. Dar probabil că așa s-a întâmplat. Mi-am dat seama de îndată ce m-am gândit mai bine. Și în ceea ce o privește pe iubita lui Lee, ei bine, asta chiar nu e treaba mea. Shelley părea ușurată să audă asta. A, bun, a spus. O să-i spun lui Judith. Ne-am agitat una pe alta degeaba, nu-i așa? Conspirații și teorii și așa mai departe. Dar lucrurile nu se întâmplă chiar așa cu oamenii pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
-i vedem hainele elegante de vânător. S-a oprit la câțiva pași de noi explicându-ne în franceză că în acea zi se deschisese sezonul vânătorii în Franța. Nici unul dintre noi n-a scos un cuvânt, dar toți am răsuflat ușurați. După ce ne-am întors pe veranda casei în care locuiam, legăturile cu trecutul s-au schimbat brusc. O atmosferă romantică cu miros din Evul Mediu s-a instalat pe neașteptate. Cavaleri, cai și câini de vânătoare începuseră să alerge în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
nu mai avea mult de trăit. Râsese încurcat: - Doamne, viața e atât de scurtă și am atâtea de făcut! Respirase greu în ultimul timp, dar acum când simțea că viața va lua sfârșit în curând, respirase mai bine, era chiar ușurat ca de o povară. Se aflase mult timp ca într-un cerc, sesizase ultima rotație și depindea de el, de puterea fanteziei lui să pună roata în mișcare pentru o nouă rotație. Oricum, pustiul era mare - nu-l mai căuta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
scoate un sunet. Mi-a întins mâna, zâmbind. - Ce? m-am speriat eu. - Nimic. Plec. Trebuie să mă-ntâlnesc cu cineva și-am cam întârziat. Hai. Du-mă pân’ la ușă. Am deschis ușa cu frică. Nimeni acolo. Am respirat ușurat. Bogdan plecă, i-am urmărit ultima secundă de parpalac dispărând în lift și în clipa aceea m-am simțit nesfârșit de singur. Ca niciodată până atunci. Am intrat în casă covârșit, cu sute de ani mai bătrân și gârbovit din cauza
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
exista și o altă cale, mai simplă, mai puțin periculoasă, mai... Să se inspire chiar din scrierile copilului? Să-l ucidă cu propriile lui arme? Asta i se părea genial, poate urma să îi vină chiar de acolo o idee... Ușurat și înaripat de acest nou gând salvator, Mircea deschise unul dintre ziarele în care apăreau cronici literare referitoare la acest puști, pe numele lui Elefterie Măceș. Citi repede, înfrigurat, temându-se în fiecare clipă că nu va găsi ceea ce căuta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
asupra mea. În prezența Soniei eram într-o stare de permanentă încordare, pe care mi-o crea dorința de a-i fi pe plac, dar și teama îngrozitoare că o plictisesc; când venea noaptea, eram atât de epuizat, încât oftam ușurat în momentul în care Sonia dispărea, în sfârșit, pe poarta casei sale, și eu rămâneam singur. Dar nici nu apucam să ajung acasă că dorul de Sonia începea să mă hărțuiască din nou. Nu puteam să mănânc și nici să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
și nici să dorm, simțindu-mă cu atât mai înfrigurat, cu cât se apropia clipa unei noi întâlniri. După o jumătate de oră petrecută cu Sonia, mă simțeam iar împovărat de dorința de a-i plăcea și, apoi, iarăși răsuflăm ușurat când rămâneam singur. Mi se dublase și sentimentul de sine. Apropierea mea de Sonia se limita numai la sărutări. Dar sărutările trezeau în mine acel soi de tandrețe lacrimogenă cu care doi oameni se despart într-o gară, pentru mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]