3,966 matches
-
o voce scăzută: — Sascha... — Poftim? Întins Încă În pat, m-am gândit că poate ar trebui s-o Înștiințez despre opțiunea mea inițială. Dar oare anumite amintiri contează mai mult, decât altele, doar pentru că sunt mai dureroase? Undeva departe cauciucurile ude glisau pe pietrele de pavaj alunecoase. Drept să spun, nu eram convins că... — Sascha... continuă Dora, de parcă nu m-ar fi auzit. Aici pe chestionar scrie „Anton“. Dar tocmai ai spus că profesorul Îți zicea Sascha. Ăsta e numele tău
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
În care am descoperit că am fost aruncat. — Nu. Dar credeam că te-aș putea iubi. Singurul lucru pe care mi l-a mai spus după ce am alergat după ea, gata să-mi pierd aproape și capul, alunecând pe podeaua udă, a fost doar atât: — Nu te mai face de râs. Gata, te rog. Termină. Ajungând la parter, se Întoarse. Și promite-mi că n-o să mă mai deranjezi cu poveștile tale despre problema sexuală. Nu cred că sunt În stare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
apropiat din nou - mai mult decât prietenii, dar mai puțin ca soții. Afară vântul bătea când am ieșit, descurajat, cum o mai face Înc-o dată Înainte să se facă primăvară, o dată pentru totdeaunua. Zăpada se așezase, dar pavajul era Încă ud și alunecos, vântul, iute și neregulat. Dora Își vârî mâinile băgate În mănuși În buzunare și o luă spre sud. Am urmat-o. Am mai continuat să ne plimbăm câtva timp fără să schimbăm vreo vorbă. Din când În când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
care o compunea. Știam cum arată duminica la Lunabad. Apa rece, lămpile de bronzat și paturile pentru masaj erau la dispoziția tuturor. La fel și mingile medicinale și iaurtul bulgar. Dar era Îndeajuns să auzi sunetul Înotătoarelor clipocind pe gresia udă pentru ca starea aceasta adamică să-i separe din nou pe oameni. Imediat ce apăreau domnii, purtând doar șlapi de cauciuc și monocluri argintii, ceilalți vizitatori băteau din călcâie și le făceau loc. Exact așa arăta realitatea. Egală până la Dumnezeu. Da, cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
picioare, membrele Îmi Înțepeniseră și mă dureau. Exact când m-am aplecat să-mi desfac șireturile de la bocanci, luminile s-au stins. De data aceasta Însă nu m-am lăsat provocat. Mi-am dat jos haina, mi-am desfăcut șireturile ude și mi-am așezat bocancii lângă mine. Cu picioarele Întinse, am Încercat să-mi mișc membrele. Șosetele erau reci și ude. Dar cu fiecare minut care trecea, tălpile mi se Înmuiau mai tare și până la urmă am putut chiar să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
stins. De data aceasta Însă nu m-am lăsat provocat. Mi-am dat jos haina, mi-am desfăcut șireturile ude și mi-am așezat bocancii lângă mine. Cu picioarele Întinse, am Încercat să-mi mișc membrele. Șosetele erau reci și ude. Dar cu fiecare minut care trecea, tălpile mi se Înmuiau mai tare și până la urmă am putut chiar să simt transpirația rece dintre degetele de la picioare. Era o senzație reconfortantă, asemănătoare cu cea pe care o smițim când se golește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
meu. Imaginează-ți! Hal de situație ridicolă! Uite-așa se plămădește caracterul cuiva, uite-așa se modelează un destin... sau, vai, poate că nu... Oricum, în caz că informația asta are vreo importanță, niciodată nu pot, pur și simplu, să-mi golesc udul în prezența cuiva. Până-n ziua de azi. Vezica poa’ să mi se umple și cât un pepene roșu, dar, tulburată de prezența cuiva, se blochează înainte de-a drumul șuvoiului (vrei să auzi totul, fie, o să-ți spun totul), așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
sărbători a acestor goimi! Ce mai țară! Mai e de mirare că toți sunteți mai mult sau mai puțin săriți de pe fix? Dar șiksele, ah, șiksele, sunt și ele cu totul altceva. Învăluit de mirosul de rumeguș jilav și lână udă al debarcaderului supraîncălzit, cad în extaz la vederea părului blond ce li se revarsă în bucle curate, grațioase, de sub băsmăluțe sau căciuli. În mijlocul acestor fetișcane îmbujorate, puse pe chicotit, îmi leg patinele cu degete sleite, tremurânde, ies apoi în frigul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
vede pe corespondentul CBS la Atena luându-i un interviu Maimuței pe patul ei de spital. — Da, Portnoy, chiar așa. P mare. Apoi O. Pe urmă, cred că R. Ah, nu-mi mai amintesc restul, dar jur pe fofoloanca mea udă, domnule Rudd, că m-a silit să mă culc cu o curvă! Nu, nu, nu exagerez deloc: gândește-te un pic la caracterul ei sau, mai bine zis, la lipsa ei de caracter. Ai uitat de Las Vegas? De disperarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
acord să-l Întovărășească În Întunecimea mașinii, cu felinarele, hotelurile și casele rămânând În urmă și copacii apărându-le-n față ca niște siluete de hârtie În lumina verzuie a farurilor, după care veneau tufișurile cu mireasma lor de frunze ude, reținând ploaia dimineții, și o scurtă și barbară plăcere În miriște. Cât despre Isaacs, trebui să se mulțumească doar cu ce găsise, deși aceasta era o brunetă voinică și frivol Îmbrăcată, cu nasul mare și dinți proeminenți. Dar când se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
de jenă. Când, În sfârșit, am ajuns pe One Fifth, i-am plătit șoferului cursa și am alergat spre clădirea În care locuiam. Începuse să plouă puternic, cu stropi reci ca gheața, și, până am intrat Înăuntru, eram pe jumătate udă și respiram cu dificultate. Domnul Mortimer e acasă? l-am Întrebat pe Luccio, portarul, În timp ce treceam val-vârtej pe lângă el. — A plecat la aeroport acum o oră, zise Luccio. Unde pleacă? Am Înțepenit pe loc, În mijlocul holului. Hunter plecase? Îl făcusem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
un Zenith cu diagonala de nouăzeci și doi de centimetri, cu cincizeci și șase de programe prin cablu și patru posturi locale. Covorul este maro, draperiile sunt cu imprimeuri florale pe maro și albastru. Pe pardoseala băii e un prosop ud pe care se văd pete de sânge și gel de bărbierit verde. Cineva a uitat să tragă apa la toaletă. Așternuturile sunt bleumarin și miros a fum de țigară. Nu văd nicăieri nici o carte. Întreb dacă familia a luat ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
asta răsunătoare, de operă, descântecul nu mai sună absurd, așa cum suna în biroul lui Duncan. Sună plină și grea. Este sunetul blestemului. Este blestemul abătut asupra vecinului meu de deasupra. Îi pun capăt vieții; am rostit întregul poem. Așa cum sunt, ud leoarcă, mi se ridică părul pe ceafă. Mi s-a tăiat răsuflarea. Și... nimic. De deasupra se aude bubuitul muzicii. Din toate direcțiile se aud discuții la radio și la televizor, împușcături slabe, râsete, bombe, sirene. Latră un câine. Cică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
zice: — Baia aia era de coșmar. Parcăm mașina după colț. Pe bancheta din spate, Mona mâzgălește ceva. Stridie vorbește la telefon. Apoi Helen așteaptă, în timp ce mă furișez, aplecat, înapoi spre casă. Mă strecor în spatele casei, înfundându-mi pantofii în peluza udă, până ajung sub fereastra camerei copilului, pe care mi-a arătat-o Helen. Fereastra e încă deschisă, cu perdelele atârnând un pic în afară. Perdele roz. Bucățile de hârtie sunt împrăștiate în noroi, și încep să le adun. În spatele perdelelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
zilei ca atunci. Am tras mașina sub un pom, pe o stradă străjuită de copaci dintr-un cartier de case micuțe. E un copac care face flori, toată noaptea petalele trandafirii s-au scuturat și s-au lipit de mașina udă de rouă. Mașina lui Helen e roz ca un car alegoric îmbrăcat în flori, iar eu privesc afară printr-un petic de parbriz pe care florile nu l-au acoperit. Lumina dimineții care pătrunde prin stratul de petale e roz
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
sfinți. Cînd se liniștește, își dă seama că a ajuns deja în Cartierul de Nord, în fața blocului și se grăbește să urce, să aibă timp să-și facă o cafea, apoi să se bărbierească, să-și schimbe pantofii și ciorapii uzi, să-și ia paltonul, căciula și mănușile și să plece spre autogară, să aștepte cursa rapidă. *** Ștergătoarele de parbriz deschid două sectoare mari de cerc, lăsînd să se vadă șoseaua acoperită cu un strat alb, în care roțile mașinilor ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
cu gîndul la ea ce păcat că n-am talent la scris! -, mi-o amintesc cum m-a întîmpinat: o mogîldeață în pijamale de spital, cu pantalonii prea lungi și îmbrobodită, ca babele, cu o pelincă dintr-un finet decolorat, udă fleașcă, neîngrijită... Într-o perioadă cînd hăituiam și eram hăituit, brusc, m-am trezit față-n față cu ea: un Gulliver și un pitic. "Așa arată un copil?!" mi-am zis stupefiat, speriat de-a binelea, gata să fug, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
fata, murmură: "să nu aștepți să repet", apoi se ridică, încet și pornește spre bucătărie, adunînd din mers farfuriile goale. Nu vreți niște brînză de oi pentru copii? o întreabă pe femeia care ține un copil între genunchi, schimbîndu-i bluza udă pe piept de la ceaiul vărsat. Nu mănîncă brînză; brînză și morcovi pasați au mîncat pentru toată viața răspunde femeia. Stai, copile, cuminte! strigă băiatului, care întinde mereu mînuțele înspre cățel, exclamînd cîte un "am!" provocator. Celălalt copil, luat de taică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
plăcerea țigării, Maria îl lasă pe Mihai să-și vadă de cafea. Cînd simte mîna lui atingîndu-i umărul, întoarce puțin privirea. Te rog să-mi permiți să-mi schimb cămașa în prezența ta arată Mihai cu privirea spre pieptul cămășii ud tot de vodcă. "Desigur!" încuviințează ea cu privirea, continuîndu-și visarea. Vede pe etajeră discurile cu muzică și întinde mîna să le cerceteze. Spune-mi, întreabă într-un tîrziu, fără să se întoarcă spre Mihai crezi că era cazul s-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
cunoscînd drumul din urmă cu trei ani. Cînd s-a întors, pe masă apăruseră cești cu cafea și o tavă cu prăjituri. Proastă îngrijire! a arătat el cu capul spre copil, iar femeile au înlemnit. I-am găsit pe toți uzi, murdari, iar îngrijitoarele stăteau la povești, în bucătărie... a continuat Săteanu și femeile au răsuflat ușurate, că nu despre îngrijirea dată de ele ar fi vorba. Fetița a stat tot timpul în brațele lui, iar dacă încerca să o pună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
spre mine: era toată numai ochi și cîrpe rupte, îmbrobodită ca o babă. Din nas îi curgeau două lumînărele pe care ea, mereu, și le ștergea cu dosul mînecii. De la brîu în jos, pînă în vîrful papuceilor de cîrpă, era udă fleașcă. M-am aplecat spre ea, așa, să fac un gest. Ochii ăia mari parcă mă înghițeau; o clipă am avut impresia c-o am în față pe bunică-sa teribilă clipă! Am luat-o în brațe. Ea a întins
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
pus să-i repet totul, poate o scrîntesc, c-așa-s ăștia, te pun să scrii de șapte ori și te freacă pentru orice nepotrivire, dar și-a găsit mincinosul... Profesorul a scos batista din buzunar și-și șterge fruntea udă. Ăla era informat, nu glumă... bîiguie el, coborînd batista în jurul gîtului. Lazăr tace un timp, făcînd pasiențe. V-am spus ca să fim chit. Uitați c-am jucat pocher noaptea asta, că și eu am uitat totul. Și v-am mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
pe sîni, plimbîndu-și palmele peste întreg corpul transpirat, ca o mîngîiere nesfîrșită. Ușor-ușor, trezite din amorțeală, palmele Mariei fac și ele aceleași gesturi, iar obrazul ei se îndeasă tot mai des în pieptul bărbatului, inspirînd cu putere mirosul corpului încins, ud de transpirație. Doar într-un tîrziu, corpul Mariei face un gest de retragere spre perete, dînd de înțeles lui Mihai să se rostogolească alături. Maria rămîne nemișcată. Numai tîmpla ei se ridică de pe perna micuță, de spital și se culcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
precum „ciclu“ sau „tampon“. Asta o determinase pe Carol să își descopere singură anatomia. Apogeul fusese atins la dușurile de la școală, unde avusese ghinionul să înceapă în plin, fără tatonări prealabile, cu o descărcare vâscoasă, însângerată, revărsată peste gambele ei ude. Unele dintre fete țipaseră, iar Carol rămăsese împietrită de groază. Mama ei, foindu-se ca un șobolan, o blindase în seara aceea cu absorbante. La Llanstephan, Beverley fusese uimită să descopere cât de ignorantă era Carol în privința propriei anatomii. „Corpul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
regele dragon i-a cerut scuze, spunând: "Puteți împrumuta orice în afară de piatra aceasta, pentru că a fost scoasă din adâncul mării după câteva sute de ani și este foarte reconfortantă atunci când este cald afară. Fiii mei, când se întorc de la muncă, uzi de transpirație și sleiți de puteri din cauza căldurii, pot să se odihnească pe această piatră. Dacă îți împrumut ție piatra, copiii mei nu mai au unde să se odihnească". Manjusri repetă faptul că vine de pe Muntele Celor Cinci Vârfuri ca să
[Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776]