5,770 matches
-
Digby se Întoarseră la Anna Hilfe. Ori de cîte ori se gîndea la ea, simțea o ciudată strîngere de inimă. Întocmai ca odinioară, cînd aștepta - În curtea unui han numit parcă La Stema regală - iar fata iubită venea Încet pe uliță, În noaptea grea de frumusețe, dar și de suferință și deznădejde, pentru că pe atunci era prea tînăr ca să i se Întîmple așa ceva... Era sătul pînă peste cap de teoriile lui Tolstoi. Cine putea suporta să fie tratat ca un invalid
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
acel început trece asupra mâinii mele, care, după primirea impulsului corect, ar trebui să funcționeze singură. Într-o zi extrem de caldă de la începutul lui iulie, către seară, un tânăr a coborât în stradă, din cămăruța pe care o subînchiriase pe ulița S. și, încet, nehotărât parcă, s-a îndreptat spre podul K. Voi copia și al doilea paragraf, indispensabil ca să mă transporte în fluxul narațiunii: Pe scară, a evitat la mustață întâlnirea cu proprietăreasa. Cămăruța lui era tocmai sub acoperișul unei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
A subliniat cu încântare ultimul cuvânt. Bleoștesc iar felinarele. - Tot orașul a fost zguduit de așa o întâmplare, au fost mobilizați și jandarmii din zonă, păzesc Grădina Zoologică și trec din casă-n casă, cercetează grădinile, străzile, gangurile, chiar și ulițele țigăniei... Îmi stăpânesc un căscat, două lacrimi izvorăsc de atâta caznă în colțul ochilor. - A scăpat vreo fiară? mă interesez politicos. - Nu se aștepta nimeni ca animalele alea s-o ia razna și să mănânce muflonul ... - Să mănânce ce? o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
trecut de ea, nădăjduind că se va descurca în orășel, a intrat într-o mlaștină de praf cald, care îi acoperea pantofii, ridicîndu-se la fiecare mișcare. Cum treceai de gară mirosea altfel, a colb, a paie uscate, a bălegar încins. Ulița dreaptă de la gară pînă la capătul celălalt era mărginită de salcîmi piperniciți. Case palide, gălbui în lună, fără garduri ori cu împletituri de nuiele rare, căzute pe o parte. Cîte un cîine adormit lătra răgușit. Un somn greu stăpînea în jurul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
nebăgat în seamă. A luat-o pe mijlocul drumului, stîrnind praful din ce în ce mai gros, mai moale, mai alb. "Doamne, dacă plouă te îneci în noroi." Probabil nu ploua decît foarte rar și de aceea nu catadicsiseră să aducă piatră măcar pentru ulița ce duce la gară. Ori, mai bine, nu prea pleca și nici nu prea venea nimeni cu trenul. Șoseaua era la cîțiva kilometri buni și apropierea mării era mai puternică decît orice curiozitate turistică. Firme scorojite aruncau umbre diforme peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
pălăria de pai cu boruri late și țepene, iar cînd o vedea i se punea un nod în gît și simțea cum i se strînge stomacul ca un arici amușinat de vulpe. Atunci cotea brusc și se-înfunda în cine știe ce uliță, la capătul căreia tot dădea de un gospodar dispus să-și piardă vremea la o tacla cu domnul adjutant. Vinul era cel știut, negru ca smoala, îl puneai pe unghie și nu aluneca, după ce goleai o măsură te îmbujorai, ți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
întîmplase în acel sfîrșit de iarnă, început de primăvară, că din pricina lui Pangratty, care nu avea stare după moartea domnișoarei Sofie și puteai crede că dis-de-dimineață fugea din vila Katerina pentru a scăpa de ceva, bîntuind prin toate cotloanele și ulițele așezării, uite așa se întîmplase că nu ajunsese nu să se sature cum se cuvenea, dar nici măcar să guste cît de cît din noile sticle primite la vinoteca lui Hariton. Știa că veniseră mostre noi de la Malaga și Jerez, că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
apropierea sa, ochii deveneau mai strălucitori, privirile mai îndrăznețe, și chiar plantele, cîrceii de viță deveneau mai viguroși, căpătau putere, frunza creștea de la o zi la alta, cărnoasă, iar potăile treceau, cu coada ridicată, în jos și în sus pe uliță, prin fața vilei Katerina! Atunci de unde scosese adjutantul părerea că prințul ar fi cam neputincios? De parcă i-ar fi ghicit nedumerirea, Radul Popianu îi făcu semn să scoată pahare, era doar în casa lui. Pahare nu avea, dar puse pe masă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
ai făcut prostii nu mai și spune prostii. Doar știi că sînt cîteva reguli, hm, cîteva interdicții. Cum sînt cele zece porunci. Și vezi ce ți s-a întîmplat. Bine că ți s-a făcut rău înainte de a ieși pe uliță. Și mai bine că ți s-a făcut rău la timp și te-am găsit eu. Nu știai, dom'le Bîlbîie, că omul care bea singur nu doar că se îmbată, dar se și îmbolnăvește la creier, atît de grav
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
i se părea justificată, "M.I.P" metoda de investigație Popianu -, suna frumos: "aplicînd M.I.P. am reușit, să ajung la următoarele concluzii" ori "datorită M.I.P. s-a ajuns la rezultatul neașteptat". Întîi a aplicat-o în cercetarea cîtorva delicte minore de pe ulița negustorilor, niște reclamații spuse, mai bine zis destăinuite, cu jumătate de gură la un pahar de vin în crîșmă, cu privire la calitatea îndoielnică a pînzeturilor cumpărate de la Strudel și Iacobovici. Nimeni n-a venit la el cu așa ceva, cu o bucată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
în existența lui Șerban Pangratty, îi permitea prelungirea unei obișnuințe. Prima dată cînd a discutat cu guvernanta K.F. altfel, desigur, de cum schimbase cîteva cuvinte protocolare în puținele ocazii cînd intrase în Vilă ori cînd se întîlniseră față în față pe uliță, o făcuse din proprie inițiativă. Nu se putea aștepta ca guvernanta K.F. "să-i iasă în întîmpinare" așa cum se întîmpla cu băieții de prăvălie ori vînzătorii care abia așteptau un prilej să fie luați în seamă. Aflase de la Hariton că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
ușoară, e o viață de martir al ordinii dacă nu chiar demnă de un apostol al ei. Atunci cînd a văzut că prințul, în costum de călărie, nu erau cai de călărie în Vladia, însă cizmele înalte erau potrivite pentru ulițele tîrgului, se îndreaptă cu pasul său ușor săltat, orice aviator care se respectă provine din cavalerie, către capătul celălalt al așezării, către Cramă, s-a scoborît repede de pe coasta înzăpezit-noroiată și a sunat la poarta mare din blăni de stejar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
de fapt o textură foarte fină, ceea ce părea demodat era de fapt o constanță de o noblețe disprețuitoare. Asta înțelesese singur adjutantul clupă ce, mai mult simțind, îndrăznise să facă un compliment aproape soldățesc la una din întâlnirile întîmplătoare de pe ulița prăvăliilor. ,,Arătați ca două prințese, domnișoarelor", spusese atunci, îndeajuns de emoționat, încît gîtuiala vocii reușise să ascundă grosolănia banalității. Sofie nici nu răspunse, în schimb K.F. s-a oprit o clipă, aproape că i-a zîmbit și i-a aruncat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
putea fi, și chiar era, o viață adevărată. S-a ridicat, după vechiul său obicei, îi plăcea să-i spună lui Bîlbîie "niciodată loviturile sorții să nu le aștepți șezînd", a făcut doi pași către fereastra imensă, de jos din uliță nu părea chiar așa, a privit din nou la dealul verde-pal, peste care, putea jura, ochii lui vedeau deja petele albastre-fumurii ale scaieților. Îi plăcea. Îl vrăjea. Cu siguranță răposata domnișoară Sofie era un suflet deosebit dacă reușise să înțeleagă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
trebuit să facă nimic pentru ca prințul să nu mai vină în Vladia. N-a venit nici în vara care a urmat, nici în celelalte, cinci ani la rînd au trecut fără nici un eveniment. Desigur, o dată cu apropierea toamnei se simțea pe ulițe, în case, prin vii un fel de freamăt, fără să-și dea seama de ce, oamenii se simțeau îngrijorați, o tulburare, plăcută ce-i drept, le atingea inima, era presimțirea momentului cînd trebuia să apară prințul, bîzîind cu motorașul pe deasupra așezării
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
o mai vizitase din acea seară și care nu i-a trimis nici măcar o vorbă. Măcar de sărbători s-o fi făcut. O vedea uneori la fereastra foișorului, o fereastră mare cît o vitrină, privind mișcarea, atîta cîtă era, de pe uliță, cu chipul de ceară albă, încremenit, fără nici o clipire a pleoapelor, fără un tremur în obraz. Era o statuie vie, din ce în ce mai enigmatică, a ființei și mai ales a amintirii sale, pentru că multă lume n-o mai întîlnea, nici măcar n-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
cenușiu în obraz, cu bărbia ascuțită și ușor întoarsă, semn de ambiție și încăpățînare. Era însoțit de un bărbat rotofei, cu favoriți albi și pete pe frunte, altfel cu obraz roșu și gît gros. Trăsura s-a rătăcit puțin pe ulițe, pînă la urmă vizitiul a întrebat pe cineva: "Unde-i Vila Katerina?" Sigur că toată lumea știa unde este și de altfel se zărea de îndată ce intrai în Vladia. Fusese construită anume ca să poată fi văzută cum ridicai fruntea. La o oră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
cald, chiar prea cald. Leonard Bîlbîie s-a apropiat "pe furiș" de Șerban Pangratty și i-a spus cu un ton conspirativ, inimitabil, tonul pe care îl avusese întotdeauna la Vladia cînd discutaseră despre orice, politică, vreme, femei, praful de pe uliță. "Ați reușit, prințe?" Și a ridicat din sprîncene întrebător și complice. Șerban Pangratty întinse mîna după un pahar, era îndeajuns gestul, tava plină apărea ca din pămînt, "Servește, domnule Leonard, e Martell adevărat, Cantacuzino își ține rangul". Bîlbîie a luat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
la stînga și alta la dreapta, ci într-un fel surprinzător. Printr-un plan imaginar, Vladia fusese împărțită la nivelul etajului în care se aciuase K.F. Tot ce se întîmpla jos, pe pămînt, printre garduri, cotețe, case, prin grădini, pe ulițe, chiar în odăile caselor pitice, la crîșmă, în Cramă, tot ce se așeza pe țarină era lumea sa, a adjutantului Popianu. Iar restul, imaginația, visele, speranța, poveștile, halucinațiile, părerile, gîndurile, dorințele, intra în lumea lui K.F. și ea se îngrijea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
aruncând o privire pe deasupra Vladiei. Trebuia să recunoască, de acolo de sus, așezarea părea altfel, era altfel. Nici nu puteai crede că e același loc în care umblă cîinii vagabonzi cu cozile răsucite, unde praful, dacă nu praful, noroiul, ocupă ulițele ca apa unor fluvii încremenite, unde totul era încîlceală, vița de vie cu ostrețele gardurilor, cu streașina caselor, cu aracii risipiți în grădină, cu trunchiurile bărbaților leneviți de somn și lâncezeală, cu mirosurile prăvăliilor veșnic cu ușa deschisă, cu părul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
țării! O să întocmesc din nou programul nostru, domnule adjutant, și patria îți va fi recunoscătoare!" Grav, ținîndu-și cu greu echilibrul, băuse binișor și cît îi trebuie unui colonel scos la pensie ca să-și piardă cumpătul?!, l-a îmbrățișat în mijlocii] uliței luminate de o lună plină, roșcată, asemenea obrazului mulțumit al adjutantului Radul Popianu. Restul a fost un joc de copii. August Stoicescu însuși a trimis după el pe maiorul Stavri să-l aducă în odăile de sus, dinspre gradină ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
putea întîmpla în Vladia dormitîndă, băteau în ușă sau în geam acolo unde mai vedeau lumină, întrebînd destul de insistent: "de ce nu doarme lumea, are gînduri, pune ceva la cale?" De două ori pe săptămînă toată suflarea ieșea pe stradă, pe uliță, să planteze pomi, salcîmi sau tufe de lemn cîinesc și să înfigă în marginea drumului cărămizi văruite. Cam toți cu care schimbase cîte o vorbă ziceau că "e o idee grozavă, așa arată mult mai bine, dom'le, ai senzație
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
îl amuzau și nimic altceva. Dacă ar fi putut, ar fi chicotit, dar la vîrsta lui așa ceva... Mai toată lumea era prinsă, cei mai bătrîni mai bombăneau, dar tineretul, tineretul se înșurubase cu totul. Cînd făcea rondul, ca de obicei, pe ulițe și prin grădini trebuia să fie foarte atent să nu dea peste vreo patrulă a "gărzii civice", care, din lipsă de ocupație și exces de zel, întîi l-ar fi bumbăcit bine și apoi l-ar fi întrebat cine-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
Brusc negustorii înstăriți au fost scoși din breaslă și prăvăliile lor au trebuit să-și fixeze un orar care să nu facă concurență celorlalte dughene. După aceea nici n-au mai fost lăsați să apară ziua în amiaza mare pe ulițele din centrul Vladiei, așa că și prăvăliașii au trebuit să-și ducă tejghelele în camerele din dos, se intra la ei prin grădină și după două săptămîni și-au luat calabalîcul și s-au mutat cu totul pe ulițele mărginașe, dispărînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
mare pe ulițele din centrul Vladiei, așa că și prăvăliașii au trebuit să-și ducă tejghelele în camerele din dos, se intra la ei prin grădină și după două săptămîni și-au luat calabalîcul și s-au mutat cu totul pe ulițele mărginașe, dispărînd cu totul de pe Strada Mare. Poate nici asta nu l-ar fi îndemnat să plece la București să-l caute pe Leonard Bîlbîie. L-a împins să o facă noua împărțire pe "sectoare" a Vladiei, în fruntea cărora
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]