484 matches
-
prin gaz cromatografie cu un etalon. 1.3. Identificarea urmelor prin cromatografia în strat subțire Acidul sorbic extras în eterul etilic este separat prin cromatografia în strat subțire și concentrația este evaluată semi-cantitativ. 2. DETERMINARE PRIN SPECTROFOTOMETRIE DE ABSORBȚIE ÎN ULTRAVIOLET 2.1. Reactivi 2.1.1. Acid tartaric cristalin C4H6O6. 2.1.2. Soluție de hidroxid de calciu Ca(OH)2 aproximativ 0,02 M. 2.1.3. Soluție de acid sorbic, 20 mg/l Se dizolvă 20 mg de
by Guvernul Romaniei () [Corola-other/Law/86816_a_87603]
-
gel poliamidă (0,15 cm grosime) cu adăugarea unui indicator fluorescent. 4.2.2. Cuve pentru cromatografie în strat subțire. 4.2.3. Micropipete sau microsiringi pentru depunerea unor volume de 5 l ± 0,1 l. 4.2.4. Lampă ultravioletă (254 nm). 4.3. Metoda de lucru 4.3.1. Pregătirea probei pentru analiză Într-un tub test din sticlă cu o capacitate de aproximativ 25 ml și prevăzut cu un dop din sticlă șlefuită se pun 10 ml de
by Guvernul Romaniei () [Corola-other/Law/86816_a_87603]
-
indicatori în cadrul dispozitivelor electronice, dar din ce în ce mai mult au început să fie utilizate în aplicații de putere ca surse de iluminare. Culoarea luminii emise depinde de compoziția și de starea materialului semiconductor folosit, și poate fi în spectrul infraroșu, vizibil sau ultraviolet. Pe lângă iluminare, LED-urile sunt folosite din ce în ce mai des într-o serie mare de dispozitive electronice. Electroluminescența a fost descoperită în anul 1907 de către H. J. Round, folosind un cristal de carbură de siliciu și un detector primitiv dintr-un metal
LED () [Corola-website/Science/312074_a_313403]
-
mare, deoarece praful și materia din planul discului galaxiei Calea Lactee împiedică observațiile asupra galaxiilor îndepărtate. Câmpul de observat trebuia să evite și sursele puternice cunoscute de lumină vizibilă (cum ar fi stele aflate în față), și emisiile de lumină infraroșie, ultravioletă și de raze X, pentru a facilita studiile ulterioare la mai multe lungimi de undă ale obiectelor din imagine. De asemenea, trebuia să fie într-o regiune în care este foarte scăzută radiația de fundal din domeniul infraroșu (despre care
Hubble Deep Field () [Corola-website/Science/311775_a_313104]
-
să treacă— și acoperirea spectrală disponibilă. Se dorea folosirea unor filtre ale căror benzi de trecere se suprapuneau cât mai puțin. În final, au fost alese patru filtre de bandă largă, centrate la lungimile de undă de 300 nm (aproape de ultraviolet), 450 nm (lumină albastră), 606 nm (lumină roșie) și 814 nm (aproape de infraroșu). Deoarece eficiența cuantică a detectoarelor lui Hubble este destul de scăzută la 300 nm, zgomotul observațiilor la această lungime de undă este datorat în primul rând zgomotului CCD
Hubble Deep Field () [Corola-website/Science/311775_a_313104]
-
Razele ultraviolete numite și raze UV sunt radiații electromagnetice cu o lungime de undă mai mică decât radiațiile luminii percepute de ochiul omenesc. Razele Röntgen (= radiația X) au o lungime de undă și mai mică. Denumirea de „ultraviolet” provine de la culoarea violet din spectrul luminii albe, care are o lungime de undă învecinată, doar ceva mai mare. Lumina naturală de la Soare conține printre altele și raze ultraviolete. Expunerea intensă la raze UV, fie naturale, fie artificiale, dăunează corpului
Raze ultraviolete () [Corola-website/Science/311020_a_312349]
-
El este un oxidant puternic din care cauza este dăunător omului, producând dureri de cap, fiind iritant, caustic al mucoaselor respiratorii. Stratul de ozon prezent în atmosferă terestră acționează ca un filtru care reține cea mai mare parte din radiația ultravioleta nociva solară, reglează temperatura din atmosferă, cu implicații deosebite în protejarea biosferei. Denumirea de „ozon” provine din grecescul "ozein", care înseamnă „a mirosi”. Primul care descoperă (1839), izolează și denumește ozonul este chimistul german Christian Friedrich Schönbein, în timpul unor experimente
Ozon () [Corola-website/Science/311021_a_312350]
-
gaze rare condensate sub acțiunea unui fascicul puternic au fost inițiate în 1966 de către Basov și colaboratorii lui (V.A. Danilychev, Yu.M. Popov) și au fost primii care au obținut în anul 1970 un laser cu emisii în câmpul ultraviolet vid. În 1968 Basov (în cooperare cu O.V. Bogdankevich și A.S. Nasibov) au făcut o propunere pentru un TV pe bază de proiecție laser. Aproape în același timp, doctorul Basov (împreună cu V.V. Nikitin) au început studiile asupra frecvențelor standard
Nikolai Basov () [Corola-website/Science/311184_a_312513]
-
aceasta nu se referă exclusiv la circulația regională a aerului. Cele mai mari reduceri se găsesc la latitudinile medii din emisfera nordica. Regiunea spectrului radiației lumioase cea mai afectată pare a fi mai mult cea vizibilă și infraroșie decât partea ultravioletă a spectrului. Pe parcursul ultimilor (estimativ) 50 de ani, pan evaporarea a fost monitorizată atent. Timp de mulți ani nimeni nu a luat în calcul aceste măsurători. În anii 1990, însă, în Europa, Israel și America de Nord, oamenii de știință au remarcat
Întunecare globală () [Corola-website/Science/311230_a_312559]
-
nebuloasa a fost observată periodic de acest telescop. Imaginile obținute au fost utilizate pentru a crea un model tridimensional al nebuloasei. Discul protoplanetar a fost observat lângă stelele „nou-născute” din nebuloasă. Totodată a fost cercetat și efectul devastator al radiației ultravioletă emisă în exces de către stelele gigante. În 2005, „Camera pentru observații panoramice”, un instrument al telescopului spațial Hubble, a capturat cea mai detaliată imagine a nebuloasei de până acum. Imaginea a fost luată în timpul a 104 orbitări ale telescopului, capturând
Nebuloasa Orion () [Corola-website/Science/311967_a_313296]
-
află Nebuloasa Orion în prezent. Cele mai tinere și, totodată, cele mai strălucitoare stele se presupunee că ar avea o vârstă de cel mult . Unele dintre stelele care colapsează sunt foarte masive și pot emite mari cantități de radiație ionizantă ultravioletă. Un astfel de exemplu poate fi observat în roiul Trapezium. Pe parcursul timpului, lumina ultravioletă emisă de stelele masive din centrul nebuloasei va îndepărta norul de gaz și praf printr-un proces numit "fotoevaporare". Acest proces are ca efect crearea unei
Nebuloasa Orion () [Corola-website/Science/311967_a_313296]
-
se presupunee că ar avea o vârstă de cel mult . Unele dintre stelele care colapsează sunt foarte masive și pot emite mari cantități de radiație ionizantă ultravioletă. Un astfel de exemplu poate fi observat în roiul Trapezium. Pe parcursul timpului, lumina ultravioletă emisă de stelele masive din centrul nebuloasei va îndepărta norul de gaz și praf printr-un proces numit "fotoevaporare". Acest proces are ca efect crearea unei cavități în interiorul nebuloasei care permite stelelor din centru să devină vizibile de pe Pământ. Cea
Nebuloasa Orion () [Corola-website/Science/311967_a_313296]
-
și devin curând supernove. Ipotetic, în aproximativ , majoritatea gazului și a prafului va fi îndepărtat. Rămășițele nebuloasei vor forma un roi deschis, tânăr. Unele dintre stelele care se comprimă sunt foarte mari și pot emite mari cantități de radiație ionizantă ultravioletă. Un astfel de exemplu poate fi observat în roiul Trapezium. În filmul Fântâna, Nebuloasa Orion se referă la Xibalba și este un simbol proeminent al morții și renașterii.
Nebuloasa Orion () [Corola-website/Science/311967_a_313296]
-
în ajutorul diverselor practici precum meditația, psihonautică, proiecte artistice și psihoterapie psihedelica. Este sintetizat din acidul lisergic, derivat din cornul de secara, o ciupercă a grânelor, ce de obicei se regăsește pe secara. LSD-ul este sensibil la oxigen, lumina ultravioleta și clor, mai ales sub formă lichidă, desi potenta să se poate menține ani de zile, daca este depozitat la rece, departe de lumină și umezeală. În formă pură, este incolor, inodor și ușor amar. LSD-ul este de cele mai multe
Acid lisergic dietilamid () [Corola-website/Science/311329_a_312658]
-
3301 kJ/mol pentru cea gazoasă. La spectroscopia în infraroșu, benzenul prezintă trei benzi de absorbție ale vibrațiilor de valență la 3003, 3071 și 3091 cm. Vibrațiile de deformație provoacă absorbții intense între 860- 1000 cm. Benzenul are în spectrul ultraviolet trei maxime de absorbție, acestea având valorile 184 nm, 203,5 nm și 256 nm. Dezecranarea protonilor aromatici se datorează existenței norului de electroni π extins asupra ciclului. Astfel, în spectrul RMN benzenul prezintă un singur semnal la δ 7
Benzen () [Corola-website/Science/310905_a_312234]
-
mai justificată decât cea legată de deteriorarea discurilor, pentru că EPROM-urile sunt șterse de anumite forme de radiație electromagnetică. Totuși, în realitate, nu trebuie să vă îngrijorați nici în legătură cu acest efect. Memoriile EPROM sunt șterse prin expunerea directă la lumină ultravioletă foarte intensă. Mai exact, pentru a fi șters, un cip EPROM trebuie expus la o sursă de lumină UV de 12.000 uw/cm2, cu o lungime de undă de 2.537 angstromi, între 15 și 20 de minute și
Dischetă () [Corola-website/Science/309467_a_310796]
-
puse în evidență prin aparatura specializată și care ne comunică aspecte fenomenale surprinzătoare ale universului. Spre exemplu ochiul uman percepe radiații într-o anume bandă de frecvențe, dar corpurile emit și în alte benzi de frecvențe, în infra roșu, în ultraviolet, sau în spectre de radiații X. Fiecare bandă de frecvențe poartă o modalitate distinctă a realității autonome, dar nu trebuie pus semnul egal între subiectiv și obiectiv, între cea ce percepem într-un fel determinat și sursa mesajului perceput, necunoscută
Obiectivitate (filozofie) () [Corola-website/Science/309127_a_310456]
-
jumătate radiație infraroșie. La amiază lumina soarelui produce o iradiere de 1 kilowat pe metrul pătrat la nivelul mării. Din această energie 527 de wați este radiație infraroșie, 455 de wați este lumina vizibilă și 32 de wați este radiație ultravioleta. La suprafața pământului la temperaturi mult mai mici pe suprafața soarelui, aproape toate radiațiile termice este formată din radiație infraroșii pe diferite lungimi de unda. Din toate fenomenele naturale doar fulgerul și focul este destul de puternic pentru a produce energie
Infraroșu () [Corola-website/Science/310798_a_312127]
-
obiect, ca urmare a vibrațiilor sale moleculelare la o temperatură dată. Radiația termică poate fi emisă din obiecte la orice lungime de undă și la temperaturi foarte mari, asemenea radiații sunt asociate unui spectru cu mult peste infraroșu, spectrul vizibil, ultraviolet și chiar peste regiunile razelor X. Datorită cunoscutei asocieri dintre radiația infraroșie și radiația termică este doar o coincidență bazată pe faptul că pe pamant este o temperatura mult mai scăzută decât pe celelalte planete din jurul soarelui. Conceptul de emitivitate
Infraroșu () [Corola-website/Science/310798_a_312127]
-
activitatea lentă a acesteia în acea perioadă. În 1992 a înființat trupa "Elektric Music", asemănătoare la stil cu Kraftwerk. În anul 2003 a lansat un album techno solo, intitulat "Communication", care includea hituri precum "I Am The Message", "Camera" și "Ultraviolet".
Karl Bartos () [Corola-website/Science/309837_a_311166]
-
două instrumente științifice sunt Spectrometrul Vizual al Telescopului Spațial care s-a oprit din funcțiune în august 2004, Advanced Camera for Surveys, care s-a defectat în urma unor operațiuni în ianuarie 2007 (totuși, ea mai poate da imagini în spectrul ultraviolet). În prezent, (mijlocul lui 2007) observațiile de pe Hubble sunt obținute cu Wide Field and Planetary Camera 2 (Camera planetară și de câmp larg) și cu Near Infrared Camera and Multi-Object Spectrometer (Camera pentru spectru infraroșul apropiat și spectrometrul multiobiect). Astrometrul
Telescopul spațial Hubble () [Corola-website/Science/306181_a_307510]
-
vor face ca să funcționeze până în 2013 când va fi lansat succesorul lui, Telescopul Spațial James Webb, care va fi mult superior. Acesta însă va putea face observații doar în infraroșu, Hubble rămânând principalul telescop spațial pentru observarea spectrelor vizibil și ultraviolet. Istoria telescopului spațial Hubble începe în 1946, când astronomul Lyman Spitzer a scris un referat întitulat „Avantajele astronomice ale unui telescop pe orbită, în afara atmosferei terestre”. În acesta autorul a expus cele două mari avantaje ale unui telescop spațial viitor
Telescopul spațial Hubble () [Corola-website/Science/306181_a_307510]
-
de difracție, de 0,1 secunde de arc pentru un telescop cu o oglindă de 2,5 m diametru. Al doilea avantaj este că un telescop spațial va putea face observații și pentru lungimi de undă din spectrele infraroșu și ultraviolet, care sunt puternic absorbite de atmosfera terestră. Spitzer și-a dedicat mare parte a carierei militând pentru construirea unui telescop spațial. În 1962 un raport al Academiei Naționale de Științe a Statelor Unite ale Americii recomanda dezvoltarea unui telescop spațial în cadrul Programului Spațial
Telescopul spațial Hubble () [Corola-website/Science/306181_a_307510]
-
și în 1965 Spitzer a fost numit coordonatorul comitetului care să definească obiectivele telescopului spațial. Astronomia spațială a început să se dezvolte după cel de-al doilea război mondial, oamenii de știință folosind tehnologia rachetelor, utilizată în război. Primul spectru ultraviolet al Soarelui a fost obținut în 1946. În 1962 Regatul Unit a lansat un telescop care avea o traiectorie în jurul Soarelui, ca parte a programului spațial Ariel, iar în 1966 NASA a lansat primul "Orbiting Astronomical Observatory" ("OAO") - Observator astronomic
Telescopul spațial Hubble () [Corola-website/Science/306181_a_307510]
-
Observator astronomic orbital. Primului Observator astronomic orbital i s-a stricat bateria după numai 3 zile, iar ca urmare misiunea spațială a trebuit terminată. A fost urmat de Observatorul astronomic orbital nr. 2, care a observat stelele și galaxiile în ultraviolet, de la lansarea lui din 1968 până în 1972, mult peste durata de viață estimată. Misiunile Observatoarelor astronomice orbitale au demonstrat rolul important al telescoapelor spațiale în astronomie, iar în 1968 NASA a planificat construirea de telescoape spațiale cu oglindă de 3
Telescopul spațial Hubble () [Corola-website/Science/306181_a_307510]