566 matches
-
poveste O paseri! mai curând. {EminescuOpVIII 418} COR DE FLĂCĂI, PĂSTORI, FETE (departe, apoi din ce în ce mai aproape ) 2262 a Din umbrosul fund de văi Pîn' la cerul luminos Trec din gură-n gură, plin, Cântecul voios. b Din al văii fund umbros Până-n naltul cer senin Prin al brazilor miros Trece-un cântec plin. 2254 Din al văii fund umbros Pân- în naltul cer senin Prin al brazilor miros Trece-un cântec plin. IONEL îi văd venind... păstorii. COR Trai mai blând
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
Din umbrosul fund de văi Pîn' la cerul luminos Trec din gură-n gură, plin, Cântecul voios. b Din al văii fund umbros Până-n naltul cer senin Prin al brazilor miros Trece-un cântec plin. 2254 Din al văii fund umbros Pân- în naltul cer senin Prin al brazilor miros Trece-un cântec plin. IONEL îi văd venind... păstorii. COR Trai mai blând Aducând, Dup-o iarnă grea venim, De chin rău Și de greu Noi te mântuim. IONEL Turma mea
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
de grădină care nu voia să se supună acelei norme și împingea un pic din atmosfera camerei de zi afară, în peisaj, transformându-l în închipuire într-o împrejurime armonioasă și îngrijită. Veranda, susținută de trei coloane, forma un gang umbros care ducea spre o peluză largă, împărțită în două de un răzor de trandafiri. În mijloc se afla un măr. Pe crengile lui aveau să crape mugurii în corale roz și bujorii își înclinau cu greu capul pe gardul din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
lăsau să se vadă strălucirea dinților, felul în care alerga spre plajă și intra în valuri trezeau în membrele mele o efervescență de bule mărunte și pișcătoare, din care țâșnea, din nou, un mișmaș de imagini, de ciuperci, ulițe înguste, umbroase, un dom, coline galbene și arse, peisaje peste care trecea o boare ușoară, o lumină moale alunecând împlinită - imagini ce mă tulburau iar și iar. Mă simțeam luat pe sus, stârnit de o bucurie febrilă, care nu mai lăsa loc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
și ale precupeților ce vindeau legume. Meșteri de tot felul mergeau agale pe străzi, oferindu-și în gura mare serviciile: instalatori, spălătorese, geamgii, zugravi. Dacă părăseai străzile principale și intrai în adâncul cartierelor, te aflai cel mai adesea în locuri umbroase și liniștite, unde casele scunde aveau grădini și mici terase ce dădeau înspre ele. Aici făceau zgomot copiii, câinii și uneori câte un atelier. Grădinile erau acoperite de bolți cu viță de vie și, de multe ori, nu lipseau tufele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
o așezam pe piedestal. Apoi m-am rezemat de ea, respirând lung, dorindu-mi să fi avut niște țigări la mine. Aș fi fost în stare să omor pentru una. * * * Apartamentul lui Lee era exact cum mi-l aminteam, la fel de umbros, de gol, lucind de curățenie ca întotdeauna. Era ca o cutie albă plină cu crom, cu sticlă și fier. Fără plante, fără tablouri, fără fotografii. Cândva îmi dădea senzația unei oaze de calm, echivalentul unui duș răcoritor într-o zi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
dus fără nici o reținere să-l pârască pe Nicos al meu. Ce le făcuse? Ea se opri. Pașii nervoși ai unchiului Ianache răsunau pe dalele de piatră. La lumina candelei și a lumânărilor, povestea parcă se anima cumva din colțurile umbroase ale odăii. Mihai își turnase puțin vin în pahar și se uita lung la femeia din fața lui; cum adică, femeia asta nu pricepe că tatăl ei și unchiul erau înspăimântați că altcineva luase locul tălmaciului la petrecerea marelui dragoman și
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
Marcel Iancu, considerând că farmecul deosebit al Bucureștiului se datora în special numeroaselor spații verzi și grădinilor largi ale caselor care, mai ales primăvara și toamna, ofereau o adevărată desfătare privirilor celor care se plimbau pe bulevardele străjuite de bolțile umbroase ale copacilor. Dar acum, bucuria revenirii face să dea uitării toate acele dialoguri pasionate avute cu profesorii și colegii pe tema întâietății diferitelor modele urbanistice și observă că la ceasurile matinale ale dimineții capitala își păstrează aceeași înfățișare pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
Când se hotăra s-o vadă, își dădea pe spate pălăria de pai cu boruri mari și o lua în brațe. Veneau la masă și prima servită era nepoțica noastră. În fundul grădinii, în colțul din stânga, se afla un stejar secular, umbros, cu crengi groase și primitoare, în care mă urcam ades. Era locul meu preferat. Îmi plăcea să privesc în jurul meu de la înălțime, să ascult greierii care cântau în iarbă, chiar să dorm în ramificația a două crăci foarte groase, sprijit
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
o să devii eu peste 20 de ani, timpul ăsta stupid: atunci sau cândva, cel mai bine e acum: dormi Matei, mama a lăsat veioza cu lumina verde aprinsă, BauBau te-a pândit ce te-a pândit de acolo, după colțul umbros al camerei lui tata (veșnic așa, întunecos, de acum până pururea și-n vecii vecilor amin) n-are nimic a face dacă tata va mai veni vreodată va aprinde lumina va cere senvișuri va citi va pleca iarăși, pentru totdeauna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
noaptea aceea în care mama a lăsat veioza cu lumina verde aprinsă, iar Bau-Bau (un fel de om cu ochi fosforescenți care plutește într-un sac negru, invizibil, un fel de bucată de întuneric mișcătoare) m-a pândit după colțul umbros al camerei lui tata, așteptând să-mi țiuie urechile de atâta beznă și tăcere ca să se desprindă de unde era ascuns, l-am visat pe Matei mare. Se făcea că era la o masă de scris, nebărbierit, cu un pix în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
ăla de Bau-Bau (îl făcea jigodie, rânjit, tâmpit, dihanie parșivă), putea s-o pățească în orice clipă, știa și el asta și cică se pregătise, într-adevăr, n-a durat mult și din tăcerea aia țiuitoare, mai exact din colțul umbros al camerei lui tata, s-a desprins o bucată de întuneric care gonea spre noi, cuvintele dispăruseră ca de obicei (oricât se străduiau să rămână scrise, erau șterse, literă cu literă), cumva, nu știu cum, pentru că nu mă puteam uita de frică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
pe care l-am smuls din Stanley), Încă mai auzeam În minte muzica. O lăsam să cînte. Deschideam ochii În beznă și mă gîndeam la Frumoase. GÎndurile mi se atingeau de catifeaua pielii lor, Încercînd să se strecoare În căldura umbroasă a fantelor trupurilor lor. Dorința era insuportabil de intensă - era o linie lungă și fierbinte ce-mi străbea tot corpul. N-am Înțeles niciodată cum de poate să suporte Jerry să se chinuie În așa hal, de unul singur, Într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
era scris: ”moartea”. -... Dumnezeu s-o odihnească în pace, și să-i fie țărâna ușoară Amin!... Încheie slujba de "pomenire”, Părintele Boboc. Soarele lunii lui Cuptor, se suise pe cer în cumpăna amiezii și lumina dogoritor. Pe terasa de verdeață umbroasă de la Horpaz, adia o răcoare binefăcătoare. ... A doua zi de dimineață, prin grija lui Carmen și Avel, Emil a fost transportat la Aeroportul Otopeni... și, cu aeronava pe direcția Canada, a părăsit țara. - Du-te, băiete... du-te la copilașii
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
peste sat încă de dimineață. Nu mai plouase de înainte de Sânt-Ilie. Trecuse puțin de amiază și razele soarelui dogoreau. Neculai Antoniu, megieșul bunicii lui, gard în gard, îl aducea cu căruța de la Iași la Zahorna. Când au ajuns pe hudița umbroasă, în dreptul casei bătrânei Zotoaia, bunica lui, Neculai Antoniu, om voinic, strigă din tot plămânul: ”- Mătușă Ileana, iaca... ț-am adus nepotu!” Un zbucium lăuntric, necunoscut, care vroia parcă să-i sfâșie pieptul, să-l strângă de gât... ceva nedeslușit îl
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
apă mocnită, smârcoasă, cum apare uneori în visele grele în care adormitul se cufundă mereu în nămoluri universale și nu scapă de ele decât zburând pe deasupra. Un om venea de undeva, de-a lungul bălții, cu o coasă pe umăr. Umbros, deșirat, cu fața suptă, împăroșată și ceroasă, părea însăși moartea. Otilia voia să guste și aici senzațiile apei și se pregătea, spre spaima lui Pascalopol, să-și scoată ciorapii, când un om călare se îndreptă spre grupul celor trei, ridicând
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
cine are să-i deschidă ușa ? Grăbindu-se, dar în vârful picioarelor, și privind cu atenție în toate părțile, Margot traversează hall-ul. Sub luminatorul instalat pe acoperiș, filtrată prin plăcile străvezii, lumina fierbinte de-afară taie dungi calde, aurii în aerul umbros al încăperii, prin care mișună infuzori de praf. Dar nimeni nu pare să fie în fața intrării. Nu mai are nevoie să deschidă ușa, pentru că se vede foarte clar din vestibul : nimeni nu este la ușă, sub felinarele de fier forjat
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
de-o natură diferită, are s-o rezolve și Lady Milford în povestirea ce i-o face lui Ferdinand. Și ea, după o tăcere lungă, raportează despre trecutul ei. Ea se luptă oarecum după curagiul de-a descoperi iubitului ei părțile umbroase ale vieței sale, însă cu o demnitate personală ce i se poate ierta ea descopere și miezul curat uman pe care nu l-a pierdut nici un moment. Lady Milford e foarte simplă și clară în espunerea întîmplărilor ei. Departe de
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
În asemenea condițiuni viața noastră devenea intolerabilă.” Martie 1888 “În ziua de 22 martie 1888, zi caldă și frumoasă de primăvară timpurie, ne-am adunat toți miniștrii în jurul unei mese în grădina dela palatul consiliului de miniștri sub un arbore umbros. Ioan Brătianu avea ochii mai vii, mai strălucitori decât oricând; toată puternica lui personalitate se oglindea în acei ochi mari, luminoși, la privirea cărora cu greu puteai rezista. - A sosit momentul să depunem puterea, ne zise el. A mai sta
Cuvântul - dinspre şi pentru oameni... : declaraţii politice, texte de presă, discursuri, interviuri, corespondenţă by Sanda-Maria ARDELEANU () [Corola-publishinghouse/Journalistic/100953_a_102245]
-
mai cânta. Poate că deja nu mai era nimeni în parc; cu siguranță, era cel puțin unsprezece și jumătate. Noaptea era liniștită, caldă, luminoasă, una dintre nopțile albe ale Petersburgului de la începutul lui iunie, dar în parcul cu copaci stufoși, umbroși, pe aleea unde se afla el, era întuneric aproape de tot. Dacă i-ar fi spus acum cineva că e îndrăgostit, că iubirea îi e pătimașă, ar fi respins acest gând, poate chiar cu furie. Și dacă acel cineva ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
în parcul Mausoleului. Acolo s-au oprit și au fost nevoiți să străbată pe jos uriașul tumul sub care se află urnele cu cenușa membrilor familiei imperiale. Bufnește înciudat. Cât o fi dumbrava asta de frumoasă și înverzită, cu alei umbroase numai bune de plimbare, dar nu e potrivită pentru un om ajuns la vârsta lui. Îl cuprind din nou supărarea și frustrarea. Putea să judece mai bine și să nu-și piardă vremea trecând pe la Nero! Că tot n-a
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
Plautius. Îi este greu să țină pasul, chiar dacă merg la vale. Bine măcar că umblă pe la umbră. Fiorul de bucurie se stinge însă când se uită la crângul întins pe care-l mai au de străbătut. Cum în acest moment bolțile umbroase ale copacilor se deschid și fac loc unei panorame unice a Cetății, se oprește înviorat și lasă să i se perinde prin fața ochilor toată splendoarea de porticuri și temple ce ocupă orizontul. Frapat la rândul său de frumusețe, Paterculus întinde
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
Voia să ne invite să intrăm În casa ei, dar Belbo i-o tăie scurt, după ce o Îmbrățișase și o făcuse să-și vină În fire. De cum intrarăm În vilă, Lorenza scoase exclamații de bucurie pe măsură ce descoperea scări, coridoare, camere umbroase cu mobile vechi. Belbo se ținea În understatement, zicând că fiecare are castelul pe care și-l poate permite, dar era mișcat. Venea aici din când În când, ne spuse el, Însă destul de rar. „Totuși, se lucrează bine aici, vara
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
Helen. Se simțea astfel acum, În timp ce stătea În picioare În cameră, fără să miște hîrtiile sau să tragă cu ochiul, prudent, În plicurile deschise, stătea doar În mijlocul Încăperii și se uita În jur. Camera ocupa aproape tot spațiul podului. Era umbroasă, liniștită, cu tavanul În pantă - o adevărată mansardă de scriitor, așa glumeau ele. Pereții erau zugrăviți Într-un măsliniu pal, covorul era unul veritabil turcesc, ușor ros. Biroul, ca al unui director de bancă, și scaunul turnant se aflau În fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
sunt invizibilă, am început să mă plimb pe ulițele satului. Cât pe-aci să mă ciocnesc cu Nică, cel care mergea cu mâncare la lingurarii din Valea-Seacă. Lam urmărit. Mergând în pas voios, Nică ajunse la un tei bătrân și umbros. Apoi, numai ce-l văd că se urcă în tei, bagă mâna printre ramurile noduroase ale copacului și scoate de acolo o biată pupăză. Băiatul nostru însă nu mai văzuse niciodată o astfel de pasăre, așa că se sperie de creasta
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]