1,287 matches
-
1656, a fost însemnat pe frunte cu litera „B”. Până în 1829, practicarea însemnării umane a fost abolită în Anglia. În schimb, în Statele Unite ea a continuat până cel puțin în 1864, în timpul Războiului Civil American, când unii dezertori din Armata Unionistă au avut fețele lor însemnate cu litera „D”, ca semn al rușinii desemnat spre a-i descuraja pe ceilalți. În sălile de clasă franceze de modă veche, elevii care au un comportament necuviincios trebuiau să stea într-un colț al
Simbolul rușinii () [Corola-website/Science/331524_a_332853]
-
cei din Quebec, au respins politicile naționale. În timpul crizei, un număr mare de inamici străini (în special germani și ucraineni) au fost puși sub controlul guvernului. Partidul Liberal a fost profund divizat; cei mai mulți dintre liderii săi au aderat la guvernul unionist, condus de prim-ministrul Robert Borden, lider al Partidului Conservator. Liberalii au recâștigat influența lor, după război, sub conducerea lui William Lyon Mackenzie King, care a servit ca prim-ministru, cu trei termeni separate între 1921 și 1949. Ca urmare
Istoria Canadei () [Corola-website/Science/326310_a_327639]
-
elită politică și culturală românească, care prin activitățile culturale desfășurate în satele din județ, au angrenat marea masă a românilor în mișcarea politică națională și de afirmare a conștiinței naționale. În contextul Primului Război Mondial, orașul Dej a devenit un puternic centru unionist prin personalitățile sale: dr.Teodor Mihali (vicepreședinte al Partidului Național Român), dr. Alexandru Vaida Voevod (a citit, în 18 oct. 1918, în Parlament Declarația de independență a națiunii române din Transilvaniei), dr.Ștefan Ciceo Pop (originar din Șigău, dar stabilit
Dej () [Corola-website/Science/296961_a_298290]
-
un capital de 1.000.000 de lire sterline și a început să publice cărți. Din punct de vedere politic, Newnes a fost liberal și a redeschis "Westminster Gazette" pentru a sprijini partidul când "Pall Mall Gazette" a devenit ziarul unioniștilor. În 1885 a fost ales ca parlamentar (MP) pentru nou-creata circumscripție electorală Eastern Cambridgeshire sau Newmarket. A deținut acea poziție timp de zece ani, înainte de a fi învins de milionarul conservator, Harry McCalmont, în alegerile din 1895. În 1895 a
George Newnes () [Corola-website/Science/324109_a_325438]
-
dintre ideologii Revoluției de la 1848 în Moldova, fiind autorul petiției "Dorințele partidei naționale din Moldova". După Războiul Crimeii, prințul Grigore Alexandru Ghica l-a însărcinat cu elaborarea unui pachet de legi pentru abolirea robiei romilor. Împreună cu Alecsandri, a editat revista unionista "Steaua Dunării", a jucat un rol important în timpul alegerilor pentru Divanurile ad-hoc, și l-a promovat cu succes pe Cuza, prietenul său pe tot parcursul vieții, la tron. Kogălniceanu a sustinut prin propuneri legislative eliminarea rangurilor boierești și secularizarea averilor
Mihail Kogălniceanu () [Corola-website/Science/297269_a_298598]
-
parte din cerințele Revoluției de la 1848 au fost îndeplinite de Tratatul de la Baltalimani, prin care cele două puteri suzerane ale "Regulamentului organic" Imperiul Otoman și Imperiul Țarist l-au numit pe Grigore Alexandru Ghica, un susținător al cauzei liberale și unioniste, ca Prinț al Moldovei (pe de altă parte, se confirmă înfrângerea puterii revoluționare din Țară Românească). Ghica a permis întoarcerea inițiatorilor evenimentelor din 1848 din exil, și i-a numit pe Kogălniceanu, Costache Negri și Alexandru Ioan Cuza în funcții
Mihail Kogălniceanu () [Corola-website/Science/297269_a_298598]
-
ia în considerare acordurile de la Paris, și în special Convenția din 1858 în ceea ce privește cele două țări, si o Constituție a României, pe loc până în 1864. În plus, Kogălniceanu a început tipărirea revistei "Steaua Dunării" în Iași: un purtător de cuvânt unionist, acesta publicare a primit sprijin din partea lui Alecsandri și a sa publicație "România Literară". Kogălniceanu l-a încurajat pe Nicolae Ionescu să publice revista "L'Étoile de Danube" în Brussels, ca o variantă în limba franceză a publicației "Steaua Dunării
Mihail Kogălniceanu () [Corola-website/Science/297269_a_298598]
-
viitor și permanent. Proiectul a fost din prima respins de o mare majoritate a Adunării, ceea ce a dus, după părerea lui Kogălniceanu, la crearea a doi poli, unul liberal și unul conservativ, înlocuind unionismul și cauzând conflicte în fosta majoritate unionista (care a dus la formarea partidelor Național Liberal și Conservativ). Dejucând planurile opoziției de Vogoride și grupul său de discipoli conservator în timpul noilor alegeri pentru Divan, Kogălniceanu a fost capabil să-l promoveze Cuza în Moldova pe 17 ianuarie 1859
Mihail Kogălniceanu () [Corola-website/Science/297269_a_298598]
-
Nectarie Hermeziu, locțiitorul de episcop de la Român), fiind anunțat public de Ion Roată, reprezentantul țărânilor pentru județul Putna. În timpul anului 1859, Kogălniceanu a stat din nou în Divanul ad-hoc și a adunat sprijin pentru Cuza de la toate facțiunile din tabăra unionista, promovând în același timp lui candidatura în București - prin urmare, profitând de ambiguitățile din Tratatul de la Paris. La 24 ianuarie 1859, în urma dublei alegeri că domnitor a lui Alexandru Ioan Cuza se realizează de fapt unirea Principatelor. Noul domnitor este
Mihail Kogălniceanu () [Corola-website/Science/297269_a_298598]
-
a căsătorit cu ea. Cei doi au avut un băiat și o fată. La început, nu era interesat de politică, deși tatăl și fratele său erau parlamentari. În timpul „Alegerilor Kaki” din 1900, a ținut discursuri de susținere a Partidului Liberal Unionist al tatălui său. Acest partid era aliat cu cel Conservator și a fuzionat în cele din urmă cu acesta sub numele de „Partidul Unionist”, care în 1925 a devenit cunoscut sub numele de „Partidul Conservator și Unionist”. În 1911, a
Neville Chamberlain () [Corola-website/Science/298299_a_299628]
-
său erau parlamentari. În timpul „Alegerilor Kaki” din 1900, a ținut discursuri de susținere a Partidului Liberal Unionist al tatălui său. Acest partid era aliat cu cel Conservator și a fuzionat în cele din urmă cu acesta sub numele de „Partidul Unionist”, care în 1925 a devenit cunoscut sub numele de „Partidul Conservator și Unionist”. În 1911, a candidat și a fost ales din partea Partidului Liberal Unionist în Consiliul Local Birmingham în colegiul All Saints' Ward, aflat în colegiul parlamentar al tatălui
Neville Chamberlain () [Corola-website/Science/298299_a_299628]
-
a Partidului Liberal Unionist al tatălui său. Acest partid era aliat cu cel Conservator și a fuzionat în cele din urmă cu acesta sub numele de „Partidul Unionist”, care în 1925 a devenit cunoscut sub numele de „Partidul Conservator și Unionist”. În 1911, a candidat și a fost ales din partea Partidului Liberal Unionist în Consiliul Local Birmingham în colegiul All Saints' Ward, aflat în colegiul parlamentar al tatălui său. A devenit președinte al Comisiei de Planificare Urbană. Sub conducerea sa, Birmingham
Neville Chamberlain () [Corola-website/Science/298299_a_299628]
-
cel Conservator și a fuzionat în cele din urmă cu acesta sub numele de „Partidul Unionist”, care în 1925 a devenit cunoscut sub numele de „Partidul Conservator și Unionist”. În 1911, a candidat și a fost ales din partea Partidului Liberal Unionist în Consiliul Local Birmingham în colegiul All Saints' Ward, aflat în colegiul parlamentar al tatălui său. A devenit președinte al Comisiei de Planificare Urbană. Sub conducerea sa, Birmingham a adoptat unul din primele planuri urbanistice din țară. Începutul războiului în
Neville Chamberlain () [Corola-website/Science/298299_a_299628]
-
în august 1917, nefiind ajutat suficient de primul ministru, a demisionat. Relația dintre el și Lloyd George a rămas de atunci una tensionată. S-a hotărât să candideze pentru un loc în Camera Comunelor, și a fost susținut de Partidul Unionist în colegiul Birmingham Ladywood. După sfârșitul războiului, s-au ținut alegeri generale aproape imediat. A fost ales cu aproape 70% din voturi și o majoritate de 6.833. La 49 de ani, el rămâne și astăzi cel mai în vârstă
Neville Chamberlain () [Corola-website/Science/298299_a_299628]
-
nu mai era dispus să lucreze cu Lloyd George. Nu i s-au mai oferit posturi guvernamentale în mandatul lui Lloyd George, și când Bonar Law a demisionat de la conducerea partidului, i-a luat locul Austen Chamberlain ca lider al unioniștilor din Parlament. Liderii unioniști nu erau dispuși să lupte la alegerile din 1922 în coaliție cu liberalii, dar la 19 octombrie, parlamentarii unioniști au ținut o întrunire în care au votat pentru ieșirea din coaliție. Lloyd George și Austen Chamberlain
Neville Chamberlain () [Corola-website/Science/298299_a_299628]
-
să lucreze cu Lloyd George. Nu i s-au mai oferit posturi guvernamentale în mandatul lui Lloyd George, și când Bonar Law a demisionat de la conducerea partidului, i-a luat locul Austen Chamberlain ca lider al unioniștilor din Parlament. Liderii unioniști nu erau dispuși să lupte la alegerile din 1922 în coaliție cu liberalii, dar la 19 octombrie, parlamentarii unioniști au ținut o întrunire în care au votat pentru ieșirea din coaliție. Lloyd George și Austen Chamberlain au demisionat, iar Bonar
Neville Chamberlain () [Corola-website/Science/298299_a_299628]
-
când Bonar Law a demisionat de la conducerea partidului, i-a luat locul Austen Chamberlain ca lider al unioniștilor din Parlament. Liderii unioniști nu erau dispuși să lupte la alegerile din 1922 în coaliție cu liberalii, dar la 19 octombrie, parlamentarii unioniști au ținut o întrunire în care au votat pentru ieșirea din coaliție. Lloyd George și Austen Chamberlain au demisionat, iar Bonar Law, pensionar, a revenit în activitate pentru a conduce Unioniștii ca prim-ministru. Numeroși conservatori de frunte au refuzat
Neville Chamberlain () [Corola-website/Science/298299_a_299628]
-
în coaliție cu liberalii, dar la 19 octombrie, parlamentarii unioniști au ținut o întrunire în care au votat pentru ieșirea din coaliție. Lloyd George și Austen Chamberlain au demisionat, iar Bonar Law, pensionar, a revenit în activitate pentru a conduce Unioniștii ca prim-ministru. Numeroși conservatori de frunte au refuzat să lucreze în guvernul lui Bonar Law, spre beneficiul lui Chamberlain, care într-o perioadă de zece luni a trecut de la statutul de backbencher la postul de ministru de finanțe. Bonar
Neville Chamberlain () [Corola-website/Science/298299_a_299628]
-
să conducă Uniunea Britanică a Fasciștilor. Crezând că va pierde dacă mai rămâne în colegiul Ladywood, s-a mutat în colegiul parlamentar Birmingham Edgbaston, colegiu mai sigur în care avea să candideze și să fie ales tot restul vieții sale. Unioniștii au câștigat alegerile, dar Chamberlain a refuzat să mai fie ministru de finanțe, preferând postul deținut anterior, de ministru al sănătății. La două săptămâni după ce a fost numit ministru al sănătății, a prezentat Cabinetului o agendă cu 25 de legi
Neville Chamberlain () [Corola-website/Science/298299_a_299628]
-
și se dovedește a fi fiul fostului conducător al unei grupări paramilitare confederate care a terorizat negrii din Sudul SUA după terminarea Războiului Civil. Întrucât Warren este negru și veteran de război din Nord, iar Ruth este un declarat simpatizant unionist, între Mannix și tovarășii săi de drum apar animozități, cu atât mai mult cu cât Marquis Warren personal dobândise în război notorietate prin evadarea dintr-un lagăr de prizonieri, soldată cu zeci de morți de ambele tabere, și care i-
Cei 8 odioși () [Corola-website/Science/335409_a_336738]
-
Bucovina. Părăsirea frontului de către armată imperială rusă, intrată în degringoladă, a permis reocupare integrală a teritoriului bucovinean de către austro-ungari până în noiembrie 1918. La sfârșitul lunii octombrie 1918, ca efect al atitudinii ostile a autorităților austriece și ucrainene față de mișcarea românească unionistă situația s-a agravat. După reunirea la 14/27 octombrie 1918 la Cernăuți a Adunării Constituante a românilor din Bucovina, Vasile Bodnărescu - agent diplomatic al lui Iancu Flondor pe lângă Guvernul României, a solicitat la 4 noiembrie o intervenți militară română
Editura Bucovina în Primul Război Mondial () [Corola-website/Science/334929_a_336258]
-
, ce a avut loc în zilele de 19-20 septembrie 1863, a marcat sfârșitul unei ofensive unioniste în sud-estul statului Tennessee și în nord-vestul statului Georgia, denumită Campania Chickamauga. Bătălia a reprezentat cea mai semnificativă înfrângere a Uniunii pe teatrul vestic de operațiuni al Războiului Civil American și s-a clasat a doua în clasamentul bătăliilor cu
Bătălia de pe Chickamauga () [Corola-website/Science/323703_a_325032]
-
pe teatrul vestic de operațiuni al Războiului Civil American și s-a clasat a doua în clasamentul bătăliilor cu cele mai numeroase victime în această conflagrație, după bătălia de la Gettysburg. Lupta s-a dat între Armata Cumberlandului condusă de general-maiorul unionist William Rosecrans și Armata Tennessee-ului condusă de generalul confederat Braxton Bragg, și își trage numele de la pârâul Chickamauga de Vest, care face meandre în nord-vestul Georgiei înainte de a se vărsa în râul Tennessee la circa 5,6 km nord-est de
Bătălia de pe Chickamauga () [Corola-website/Science/323703_a_325032]
-
Rosecrans și-a reluat ofensiva, cu scopul de a-i înlătura pe confederați din Chattanooga. La începutul lui septembrie, Rosecrans și-a strâns forțele împrăștiate prin Tennessee și Georgia și a împins armata lui Bragg din Chattanooga, către sud. Armatele unioniste i-au urmărit și s-au ciocnit scurt cu acestea la Răscrucea lui Davis. Bragg era hotărât să reocupe Chattanooga și a luat decizia de a întâmpina o parte din armata lui Rosecrans, de a o învinge, și apoi de
Bătălia de pe Chickamauga () [Corola-website/Science/323703_a_325032]
-
septembrie, el s-a îndreptat spre nord, cu intenția de a ataca Corpul XXI, care era izolat. În timp ce Bragg mărșăluia spre nord la 18 septembrie, cavaleria și infanteria armatei sale s-au ciocnit cu trupe de cavalerie și infanteriști călare unioniști, înarmați cu carabine Spencer cu repetiție. Luptele cele mai grele au început în dimineața de 19 septembrie. Oamenii lui Bragg au atacat în forță, dar nu au putut rupe liniile unioniste. A doua zi, Bragg și-a reluat asalturile. Spre
Bătălia de pe Chickamauga () [Corola-website/Science/323703_a_325032]