2,115 matches
-
se aținea mereu în apropierea malurilor Râulului Negru, ale cărui izvoare se nășteau în măruntaiele stâncoase sub temeliile Muntelui de Foc, chiar acolo unde cele două creste ale muntelui se împroșcau reciproc cu șuvoaie de foc și pucioasă precum doi uriași dragoni ce se băteau în capete încă de la facerea lumii. Muntele nu se zărea din cauza întunericului și ceții ce acoperea totul, asemeni unei perdele impenetrabile pentru privitori. Se auzeau însă în depărtare bubuiturile clocotitoare ale inimii sale uriașe hrănite de
VIS ALB (POVESTE) de MARIA GIURGIU în ediţia nr. 2158 din 27 noiembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/384298_a_385627]
-
Acasa > Poeme > Devotament > CORONA BOREALIS Autor: Shanti Nilaya Publicat în: Ediția nr. 1421 din 21 noiembrie 2014 Toate Articolele Autorului E Luna argintată-n tot misterul, Înaltul - cu nori albi și uriași... Ca rochie-mi de bal se prinde Cerul Și merg dansând cu invizibili pași... Cărare să îmi fac suind spre tine, Aș vrea să pot și tu... aș vrea să vrei; Să-ți cresc pe umeri aripi heruvime, În zbor
CORONA BOREALIS de SHANTI NILAYA în ediţia nr. 1421 din 21 noiembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/384607_a_385936]
-
munți acoperiți cu zăpezi veșnice. Erau Munții Kun Lun, mândria Chinei. Și acești munți țineau la rangul lor, ținând câte un nor, ca o căciulă deasupra vârfurilor celor mai înalte. Fiecare munte își știa rangul, iar norii de pe vârfurile acestor uriași pleșuvi respectau cu strictețe acest rang. Știam bancul: Cum e turcul așa e și pistolul. Acum puteam să mai scot o zicală: Cum e muntele, așa e și norul de pe capul lui. Când avionul s-a aplecat un minut pe
HYMALAYA de VIOREL DARIE în ediţia nr. 1459 din 29 decembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/384579_a_385908]
-
vedeți întotdeauna... Cornelia urcă în tribună, alături de ceilalți oameni.Arena părea un ceas solar imens construit din razele ce ardeau pătimaș totul în jurul lor și din umbrele aliniate, cu cea a vârfului cupolei, proiectată pe pământ. Intră primul gladiator, un uriaș, cu structură atletică și plete blonde. După el, năvăli taurul furibund în arenă și toată suflarea din tribună amuți. Timpul părea că se dilată cu picături de milisecunde. Bărbatul execută manevre cu mantia roșie primită, spre sângerosul animal. Ovațiile spectatorilor
FRAGMENT DE ROMAN de CORNELIA PĂUN în ediţia nr. 2101 din 01 octombrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/382487_a_383816]
-
avut o însemnătate majoră pentru generațiile care i-au urmat, inclusiv pentru generația secolului nostru, temele și moralul operelor sale fiind valabile prin analiza profundă a psihologiei omului și a filozofiei vieții. Criticul de artă Petru Comarnescu l-a numit „uriașul Nordului, poetul icebergurilor, cântărețul serios și grav al ciocnirilor de conștiință, vizionarul viguros al ultimului romantism”, întrucât a fost preocupat de influența crizei moralității individului asupra societății, de adevăr și minciună, „încercând să trezească o umbră de idealism în noi
SINCERITATE, ADEVĂR ŞI MINCIUNĂ de VAVILA POPOVICI în ediţia nr. 1386 din 17 octombrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/383820_a_385149]
-
-i arcuirile, sinuozitățile prin întreaga mea ființă? cuvintele mă împresoară, ard. mai târziu, cuminți, se aștern. hălăduiește sufletul între somn și trezie. poetul, care tot mai așteaptă ca El să împartă darurile, rămâne ascuns după firimitura din tâmpla stângă a Uriașului de iarbă. el devine pâine în cuvânt, lăsând așteptării dreptul la vers, la curgere, la încercare, la tăcerea lumilor lui, între doi pumni aproape deschiși. el poate deveni azimă a propriei sale împărtășanii dezvoltându-și harul întru împlinirea ființei. fagurele
CĂUTĂRI CĂLĂTORII de ANNE MARIE BEJLIU în ediţia nr. 1790 din 25 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/382920_a_384249]
-
aduc la dimensiunile sale cosmice și am exclamat: jos pălăria și obiectivul fotografic în fața gigantului! Bacovia trebuia privit numai dintr-un punct de vedere admirativ. Am îngenuncheat șoptind: ave maestre! Și...l-am fotografiat. Așa am realizat imaginea sa de uriaș, pe care am intitulat-o chiar așa: „Gigantul”. Ulterior, peste ani, am aflat o poveste cu statuia lui din Bacău. Imediat după moarte, soția sa a comandat unui sculptor, prieten cu poetul, o statuie care să-i eternizeze măreția.Sculptorul
UN GULIVER COTIDIAN de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1681 din 08 august 2015 [Corola-blog/BlogPost/383047_a_384376]
-
internet și filme cu țaca-paca și bum-bum. Ia priviți-i cum se roagă de noi în tăcere, ca să ne ofere pe tavă sufletul lor cosmic, plin de har și de iubire!.. Trebuie să-i înțelegem și să credem că acești uriași, hamali ai cuvintelor, truditori pe ogorul Limbii Române, reprezintă și ei „Țara din sufletul nostru”. Text și foto de Năstase Marin Galați, noiembrie, 2007 (din ciclul „Țara din suflet”) Referință Bibliografică: UN GULIVER COTIDIAN / Năstase Marin : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593
UN GULIVER COTIDIAN de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1681 din 08 august 2015 [Corola-blog/BlogPost/383047_a_384376]
-
murit Marin Moraru! M-am pleoștit brusc...Am și eu, ca oricare, un sistem de valori bine structurat și la care țin... Dacă în ultima vreme au dispărut actori importanți(Beligan, Albulescu...), ei, bine, Marin Moraru a fost unul dintre „uriași”! S-a dus să distreze îngerii alături de Toma Caragiu, cu care a reușit niște momente antologice, de umor autentic, de cea mai fină calitate...Gânduri peste gânduri...Nu demult i-am citit cartea de amintiri...Multe pasaje sunt demne de
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/92385_a_93677]
-
de haltere și mă îndrept către stația de autobuz.Ploua sâcâitor, parcă urmează să vină seară, desi de-abia am trecut de pranz, e frig...E frig și în sufletul meu...Am o dispoziție mizerabilă! Dacă, atunci când am pătruns în uriașul complex Rio Centro, unde se află șase săli de concurs, pe o intrare laterală, nu mi-a fosta scanata acreditarea, la”poartă” centrului media unde se află cele două clădiri rezervate presei știam că nu mai „scap”!!! Mă urc în
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/92415_a_93707]
-
Hugo: „Totuși, un glonț mai bine țintit sau mai ticălos decât celelalte îl atinse până la urmă pe copilul acesta năstrușnic. Îl văzură pe Gavroche clătinându-se, apoi căzând. Toată baricada scoase un strigăt: dar în pigmeul acesta era ceva din uriașul Anteu: ștrengarul când atingea caldarâmul era ca uriașul când atingea pământul; Gavroche căzuse numai ca să se ridice mai bine. Rămase în capul oaselor; o dâră lungă de sânge îi brăzda obrazul. Ridică mâinile în sus, privi în partea de unde venise
GAVROCHE ÎN LITERATURA FRANCEZĂ ŞI ISTORIA ROMÂNIEI [Corola-blog/BlogPost/92494_a_93786]
-
mai ticălos decât celelalte îl atinse până la urmă pe copilul acesta năstrușnic. Îl văzură pe Gavroche clătinându-se, apoi căzând. Toată baricada scoase un strigăt: dar în pigmeul acesta era ceva din uriașul Anteu: ștrengarul când atingea caldarâmul era ca uriașul când atingea pământul; Gavroche căzuse numai ca să se ridice mai bine. Rămase în capul oaselor; o dâră lungă de sânge îi brăzda obrazul. Ridică mâinile în sus, privi în partea de unde venise glonțul și începu să cânte: Nu isprăvi. Al
GAVROCHE ÎN LITERATURA FRANCEZĂ ŞI ISTORIA ROMÂNIEI [Corola-blog/BlogPost/92494_a_93786]
-
a capodoperei lui Cervantes: Don Quijotte de la Mancha, cel ce - în căutarea himericei sale iubite: Dulcineea del Toboso - nu se dă în lături nici de la a se lansa într-un turnir cu morile de vânt, care în viziunea sa sunt uriași amenințători chiar prin dimensiunile lor ieșite din comun. Totodată, prin setea de absolut, prin ,,o călărire în zori’’, alta în seară, în amurg și în miez de Lună Nouă, și prin foamea - fizică, metafizică - de cunoaștere, albumul FiinD. 365 + 1
DAN LUPESCU despre albumul liric… FiinD. 365 + 1 Iconosonete de THEODOR RĂPAN [Corola-blog/BlogPost/92450_a_93742]
-
fine, un loc geometric subtil, căci ține de cultură, de educație, de profil moral, nu în ultimul rând, de standarde politice și comunicaționale. Ține de competența politică, democratică, etică, patriotică a actorilor politici. Este vorba despre ceea ce Michel Foucault, un uriaș gânditor al secolului al XX-lea, numește ORDINEA DISCURSULUI. Ordinea discursului nu are nici o legătură cu ideea controlării din afară a conținutului discursului. Adică cu cenzura. Adică cu încălcarea dreptului la liberă exprimare. Ordinea discursului se referă la autocontrol și
Franța, un prieten neglijat – C.F. POPESCU [Corola-blog/BlogPost/93048_a_94340]
-
noilor construcții din oraș. În fața lor, În penumbra abia Îmblânzită de lucirea lămpilor cu ulei care ardeau În partea dinspre Ponte Vecchio, din teren se Înălța contrafortul lateral al turnului lui Farinata, șeful casei. Ruinele răsăreau din pământ ca niște uriași dinți sfărâmați. Acea esplanadă răvășită urma să devină adevăratul centru al orașului, În proiectele administratorului drumurilor. Mai Încolo, se zărea masa Întunecată a noului Palat al priorilor, de acum aproape finisat, cu turnul său nemăsurat. Un uriaș adormit, asemenea unui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
pământ ca niște uriași dinți sfărâmați. Acea esplanadă răvășită urma să devină adevăratul centru al orașului, În proiectele administratorului drumurilor. Mai Încolo, se zărea masa Întunecată a noului Palat al priorilor, de acum aproape finisat, cu turnul său nemăsurat. Un uriaș adormit, asemenea unui titan fulgerat de Jupiter, cu brațul Întins pentru a lovi cerul. Cine știe câte pietre ghibeline, Încă mânjite de sângele lor, nu fuseseră incorporate În zidurile sale. Oare nu aceeași mândrie ridicase turnul Babel? Tot orașul părea căzut pradă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
pe care Îl văzuse pe neașteptate. Brațul drept era Întins Înainte, parcă anticipând mișcarea următoare. Măiestria artizanului parcă izbutise să surprindă, chiar Într-un material prea puțin flexibil, cum e piatra, emoțiile acelei ființe. La Început, i se păru că uriașul purta o haină multicoloră, asemănătoare cu aceea a figurilor alegorice din sacrele reprezentații. Însă trupul Însuși era alcătuit din pietre de culoare diferită. Capul fusese realizat din plăcuțe de aur fin, smălțuite cum se cuvine pentru a reda adâncimea ochiului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
În căderea ei de la vechea epocă de aur și până la cea prezentă, alcătuită nu din metal, ci din prea umila materie a ulcioarelor. De cele două părți ale colosului artistul trasase, În cărbune, profilurile unor turnuri, ziduri și temple, ca și când uriașul ar fi fost pe cale să părăsească cetatea aflată la stânga sa pentru a se duce Într-una mai mare, la dreapta. Dante se apropie de aceasta din urmă pentru a o ilumina mai bine, atras de un amănunt pe care Îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
vrut Ambrogio să Îl celebreze pe Iacov, despre care se șoptea că scrisese prima Evanghelie, cea mai veche? Însuși fratele lui Iisus Mântuitorul, umbra aceea mereu prezentă și mereu alungată În istoria Bisericii? Dar de ce să fi recurs la metafora uriașului? Fiecare evanghelist Își avea propriul său semn, consolidat În timp și În obișnuință, de pictori și de istorisitori. Și pentru ce a cincea Evanghelie ar fi trebuit simbolizată prin teracotă? Nu era oare absurdă o ierarhie de valori, aplicată cuvântului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
un viitor Îndepărtat. Se Întorsese, dimpotrivă, către trecutul cel mai Îndepărtat al omului. Și, pe măsură ce Înainta În evocare, cuvintele sale apăreau din ce În ce mai diferite de tezele lui Gioacchino. Acum, teologul vorbea despre epoca Îngerilor, care se răsculaseră Împotriva lui Dumnezeu, a Uriașilor, care se născuseră din oasele Îngerilor și stăpâniseră Pământul asuprindu-l cu puterea lor. Despre o epocă a Profeților, care primiseră darul de a vedea și muriseră orbiți de ceea ce Întrezăriseră, și a Anticilor, care ridicaseră monumente nemăsurate, Însângerându-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
măiestria și cu gustul său extraordinar pentru culoare, el dăduse formă unei alte imagini, cu mult mai senzuale. Secretul pe care trebuia să Îl ascundă cu orice preț Îl constituia oare cel de-al doilea trup omenesc, aflat la dreapta uriașului, care părea să Îl aștepte la capătul drumului? O imagine de femeie, având pe chip privirea luminoasă a uneia care se pregătește să Îmbrățișeze iubitul Îndelung așteptat. Probabil că așa Îl Întâmpinase Penelopa pe Ulise În patul ei, se gândi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
paralel cu țărmurile Europei și ale Africii. Un tărâm fără hotar, o insulă În formă de clepsidră: două mari mase legate Între ele printr-un istm. A cincea parte a lumii. In pentagono secretum mundi. Tărâmul către care se Îndrepta uriașul În mișcare. La Apus, În punctul către care Îi convergea privirea. Acesta era secretul pe care meșterul din Como Încercase să Îl reveleze prin opera sa. Un alt continent, dincolo de ocean. Pământul aurului? Privirea lui Dante se deplasă pe brățările
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
separa două mase Întunecate Într-un chip diferit. Exista oare cu adevărat al cincilea pământ, dincolo de punctul acela, cu aurul și cu splendorile sale? Și exista oare Într-adevăr Înfricoșătorul promontoriu de stâncă despre care povestise Veniero, care asemenea unui uriaș se ridica din ape În fața navigatorilor, spre a le tăia calea, cu alaiul său de monștri? Un munte la antipozi, În mijlocul unei mări clocotitoare. Cine știe căror locuitori le hărăzise Dumnezeu o asemenea viziune? Silueta Antiliei prinse contur dinaintea ochilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
sus! Buimăcite, fețele bisericești ridicară mâinile. Se uitau tremurând la acel trup din care ieșea acel glas și nu vedeau bine: om să fie sau ucigă-l crucea mamii mă-sii, că prea îi speriase? Era om, și încă unul uriaș, cum nu mai văzuseră, cărunt, cu pieptul gros și lat, cu strașnici, negri ochi și buzdugan forjat. — Cine sunteți și unde mergeți? - bubui din nou glasul. — Călugări moldoveni suntem și, dacă nu îi cu bănat, ne ducem acasă - grăi cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
limba, altul poate fi omul. Am mai lăsat eu un pâlc de drumeți care grăiau moldovenește mai bine decât mine și când colo s-au dovedit a fi pecenegi. Nu-i destul: să aud altceva. — Păi ce să-ți spunem? Uriașul păru că se gândește o clipă, apoi zise: — Ia spune-mi mătăluță, dacă zici că ești moldovean, ceva din „Testament”. — Parte-ntâi sau partea a doua? - întrebă Metodiu. — Partea-ntâi! - hotărî huiduma. — Oiță bârsană, de ești năzdrăvană... începu Metodiu pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]