436 matches
-
înlănțuite furtunos clipea calm, migdalat, ochiul urgiei. Străbătu în iureș oral stepa vălurită a pielii ei, purtat de strigatele sălbatice ale hoardelor de dincolo de orizont, ce și-l încoronaseră han suprem cu însuși vortexul devenirii. Cereau din rărunchi prăpăd. Îi vâjâiau pe la urechi săgeți și ascuțișuri dure îl botezau în durere. Imobiliză antebrațul femeii pe saltea; fu atunci aproape orbit de sclipirea stelară a brațării ieftine de aramă ce-i împodobea încheietura. Era semn că Tengri, zeitatea mongolă a cerului albastru
Țara cea mai de jos by Alin Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
șoptit că totul nu va fi decât o furtună într-o halbă cu bere. Cu cât deveneau mai tăioase replicile, cu atât mai mult aveam sentimentul că e un alt circ. Din păcate (și de prea multe ori), pe unde vâjâie acuzațiile dlui Băsescu, tot ceea ce urmează este vraiștea, nu eradicarea răului incriminat, căci dovezile sunt subțirele. După ce afirmase prin vocile lui cele mai autorizate că, de sunt adevărate, amenințări de felul acelora pe care le-ar fi primit dl Băsescu
ABSURDISTAN - o tragedie cu ieșire la mare by Dorin Tudoran [Corola-publishinghouse/Journalistic/1857_a_3182]
-
tir concentric. Ar fi stupid să acuz un complot, o decizie prin consens. Numai că linșajul e rareori rezultatul unei decizii colective. Sunt suficiente existența unei mase critice a nemulțumirii și gestul de a arunca primă piatră. Celelalte încep să vâjâie prin aer cât ai zice pește. Toți putem deveni controversabili într-un moment sau altul. Toți putem călca în străchini. Toți putem fi ori doar părea alienați de propriile noastre credințe sau principii. De ce nu suntem cu toții obiectul unei lapidări
ABSURDISTAN - o tragedie cu ieșire la mare by Dorin Tudoran [Corola-publishinghouse/Journalistic/1857_a_3182]
-
furtună la Borca! Premiul de la Suceava mă salvează din punct de vedere financiar. E de 2000 de lei. Binecuvîntată fie Uniunea! Las că le-arăt eu lor! Banilor! Încerc să mă adun, am multe cărți de citit! Și texte care vîjîie prin mine, pe care vreau să le scriu. Încep și să-nvăț! Am sentimentul că te iubesc foarte mult! Pentru că mi-e dor de tine! Nu știu dacă înainte de Sighet (Festivalul de poezie de la Sighetu Marmației n. red.), Emil H.
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1459_a_2757]
-
continuare. Am revenit în munți, vreau să stau absolut liniștit, două săptămîni, preferînd doar să citesc și să umblu prin păduri. Am ajuns să adorm și-n timpul zilei, chiar după zece ore de somn nocturn. Am slăbit și-mi vîjîie memoria. Marasmul la care-am ajuns trebuie învins. Nu mai pot înainta altfel. După 15 am de gînd să plec în Sud, cu Adrian. În Deltă. Apoi la Constanța. Vom sta la Corbu de Jos, la Nelu Stanciu un poet
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1459_a_2757]
-
cu o primă înghețată și un suc rece. Casa muzeu, fosta reședință a lui Alecsandri, este în partea de jos a satului. Ca de obicei la coborâșuri pe două roți, deși sunt conștient că-i riscant, nu folosesc frâna; îmi vâjâie vântul pe la urechi, sunt atent la periculoasele pietricele care mă pot da efectiv peste cap, las rapid în urmă case și oameni, dar îmi arunc privirea pe calculatorul bicicletei: aveam o viteză record: 39,2 km/h. Trebuie spus
Periplu pe bicicletă by Mihai Ştirbu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1781_a_92271]
-
Unde am greșit? Cu ce? De-a lungul tranșeelor era o umanitate suferindă: plânsete, gemete, urlete, strigăte de disperare, peste care dominau impasibile vuietele motoarelor, combinate cu zgomotul și suflul năprasnic al exploziilor succesive. Capul mă durea îngrozitor, urechile îmi vâjâiau și îmi țiuiau: nu mai auzeam nimic. Mă gândeam că am rămas surd. O teamă animalică, disperată m-a cuprins și trupul a început să vibreze ca și cum ar fi fost zgâlțâit de impulsuri electrice. Îmi era rău, aveam frisoane. Tranșeea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
meu mi-a șoptit la ureche: Nesimțitule! Scena s-a consumat rapid. Gestul mamei, aplecată asupra creștetului meu, a fost considerat drept unul de tandrețe, de ocrotire. Eu, însă, înțepenisem. Eram consternat, nedumerit și revoltat. O singură întrebare scurtă îmi vâjâia prin creier: De ce? De ce? Ce se întâmplase? Unde am greșit? Eu doar îl avertizasem pe fratele meu că, în imediata apropiere a sicriului, era o zonă periculoasă. Prin urmare, eram convins că i-am făcut un serviciu, că i-am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
S-a înțeles?!! Bestii reacționare ce sunteți! Romantismul s-a destrămat în vânt ca puful de păpădie... Cine ar fi avut curajul să absenteze de la "muncă voluntară" după ce semnase convocatorul în fața delegatului primăriei și a domnului milițian? Cine?? Gura!!... Și vâjâia fioros cu bastonul cauciucat, tăind aerul în sus și-n jos într-o sfântă și dumnezeiască mânie proletară. Iar pentru a ne convinge definitiv că atacul de schizofrenie paranoică s-ar putea materializa în orice moment, și-a pocnit demonstrativ
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
toate oasele și încheie- turile, tâmplele îi zvâcneau îngrozitor și se albise tot, ca făina. Nici nu a conștientizat când și-a și dat drumul câțiva stropi pe el, în toată nebunia și amețeala care-i făceau capul să-i vâjâie. Însă când a simțit că se înalță încet, încet și a văzut cum pământul se lasă tot mai jos, centimetru cu cen- timetru, apoi metru cu metru, și e tot mai mic, a rămas uluit de-a dreptul. Fascinația a
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
Tremura. Am ținut lanterna îndreptată spre arătare și când s-a apropiat i-am mirosit umezeala, putreziciunea, mortăciunea. Gura îi rămăsese deschisă în timp ce înainta împleticindu-se. M-am izbit cu Robby cu tot de perete ca s-o evit. A vâjâit pe lângă noi. (Pentru că nu vedea și se bizuia pe miros - asta o știam deja.) M-am întors rapid. Robby se ținea în continuare, strângându-mă puternic. Am început să dau înapoi, în direcția opusă dispariției făpturii. Iarăși mă treceau toate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
după război. Corinne a vorbit cu cei de acasă și pare ușor preocupată. Nu-mi oferă prea multe detalii, nici eu nu insist, dar înțeleg că mama ei are probleme de sănătate. Schimbă vorba și-mi spune că încă îi vâjâie capul după periplul prin Rusia și Belarus. Nu s-a simțit bine deloc, a fost cumva contrariată în așteptările sale. O lume încremenită. Da, rușii sunt vii, pătimași și uneori excesivi, cum i-a cunoscut și înainte de destrămarea Uniunii Sovietice
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
Diderot. R.P. Gratry. Th. Gautier. Guizot. Henri Heine. Homer. Mérimée. Michelet. Mignet. Alfred de Musset. Rabelais. Ernest Renan. J.J. Rousseau. Sainte-Beuve. Shakespeare. Sf. Dumitru 26 Octomvrie [NOTAȚII REPEZI] [Oprișeni-Fălticeni] Prin crângul de aluni, desfrunzit, al Oprișenilor, dimineața, bate vânt rece. Vâjâie prin arborii mari de la margine, fâșâie prin câțiva stejari cu frunza uscată rămasă pe ramuri. Depărtările se pierd în ceață, întăiu ușoară ca un fum, apoi tot mai deasă. Din sat de la Oprișeni vin lătrături întărâtate de câni; țărci în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
și 5 dimineața, chiar la 10 seara dogorea dealul. Pe de altă parte, zilnic mă zorea Eliza să sosesc la Cumpăna, unde i se ura singură. Am petrecut patru zile foarte plăcute acolo. Frumusețea locului, cele trei ape care veneau vâjâind pe văile Capra, Cumpăna și Buda se întruneau chiar sub casă, formând Argeșul, clima plăcută, florile din grădină, totul era încântător. Eliza, foarte amabilă. Nu voiam însă nici să mă aștepte prea mult cei de la Predeal, nici să văd coborându
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
lor sălbatici bat cu scările de lemn, Pe copite iau în fugă fața negrului pământ, Lănci scânteie lungi în soare, arcuri se întind în vânt, Și ca nouri de aramă și ca ropotul de grindeni, Orizonu-ntunecându-l, vin săgeți de pretutindeni, Vâjâind ca vijelia și ca plesnetul de ploaie... Urlă câmpul și de tropot și de strigăt de bătaie. În zadar striga-mpăratul ca și leul în turbare, Umbra morții se întinde tot mai mare și mai mare; În zadar flamura verde
De vorbă cu Badea Gheorghe by Constantin Brin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/826_a_1788]
-
altul, precum, chiar așa, un tovarăș c-un altul“. Păstram o bună vizibilitate asupra labirinturilor noastre de propoziții, dețineam un soi de suveranitate asupra teritoriului în care ne mișcam atât de ocolit și lăsând atâtea urme că începea să ne vâjâie capul. Am inventat acum aceste propoziții fiindcă le-am uitat pe cele de-atunci. Dar ar fi putut săfie și astea. șpagatul dintre spaima de moarte și setea de viață provoca regele. Exercițiile de poezie ne făceau să devenim ahtiați
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
proporții sardanapalice. Plutea prin aer mirosul irespirabil de pene arse și de carne făcută scrum. Jos, puii care printr-un miracol nu muriseră încă erau lichidați fără milă într-o nepăsare de-a dreptul criminală. În stânga și în dreapta mea, lopețile vâjâiau prin aer repezindu-se cu o ură bestială asupra puilor nevinovați, cu ciocurile larg deschise și ochii clipind neștiutori, care într-o secundă deveneau terci sub izbitura năprasnică a uneltei ucigașe. Păduricea fumega asemenea unui incendiu de proporții, dispersând în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
o permanentă bârâială. Găsesc și explicația la ieșirea din aeroport: mijlocul de locomoție cel mai popular este mototaxiul, un fel de tuk tuk asiatic doar că în loc de bicicletă este o motoretă. Sunt mii de astfel de vehicule, claie peste grămadă, vâjâind unele pe lângă altele fără vreo regulă aparentă, strecurându-se care pe unde pot. Măiculiță!! Urc într-un „automobil” împreună cu o pereche de localnici pe care i-am cunoscut în avion și care mă lasă pe mine la hotel mai întâi
Chemarea Călătorii în lumea șamanilor amazonieni by Ingrid Daniela Cozma () [Corola-publishinghouse/Memoirs/821_a_1747]
-
în cămașă de zale, cu părul vâlvoi, orbit de sângele ce-i șiroiește pe frunte, în mână cu sabia goală, picurând, calcă peste cadavre, prin mocirlă, prin bălți cu noroi și sânge. "Aiaia Allah-Allaaah!!!"... "Moldova!!! Moldova!!!" Strigăte. Răcnete.Blesteme. Săgețile vâjâie. Pușcile trăsnesc. Plutește o pâclă înecăcioasă de fum, pulbere și catran. Pe redută la Valea Albă fâlfâie steagul verde cu semilună al Profetului. Osmanlâii se bulucesc peste parapete, valuri-valuri... "Paștele!!! Dumnezăii!!! Anafura!!!" Capetele se rostogolesc cu turban cu tot. Corp
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
și nu mai aveam nimic în comun. — Da, dar fuseserăți una și aceeași o vreme. — Probabil. Oricum nu mai contează. Cercul s-a închis. Apa fierbea. Mi se părea că o aud de undeva de departe... de la câțiva kilometri. Parcă vâjâia vântul. — Deci ai nevoie de mine? mă întrebă ea. — Bineînțeles. 17 În țara aspră a minunilor Sfârșitul lumii, Charlie Parker, bomba cu ceas — Te implor, striga fata cea durdulie. Dacă nu te scoli, se sfârșește lumea. N-are decât să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
e doar o presupunere de-a mea. Până nu luăm legătura cu el, n-avem cum să fim siguri. Deci, mă ajuți să-l scap pe bunic de Întunegri? M-am ridicat din pat ținându-mi mâna la rană. Îmi vâjâia capul de durere. — Se pare că n-am încotro. Nu-mi prea este clar scenariul bunicului tău cu „sfârșitul lumii“, dar simt că n-am voie să-l ignor. Dacă nu încerc să fac ceva în sensul ăsta, cineva va
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
dor ochii de-atâta praf. Ești dezamăgit că n-ai găsit nici un instrument muzical? — Puțin. Dar o să mai caut și în altă parte. Mi-am luat la revedere de la ea și am pornit singur spre dealul de vest. Vântul aspru vâjâia printre copaci, biciuindu-mi spatele. Am întors capul și am văzut luna. Se zărea doar pe jumătate, plutind singuratică deasupra turnului cu ceas. Era împrejmuită de nori groși. La lumina palidă a lunii, suprafața apei părea neagră ca smoala. Mi-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
ca și cum mii de bătrâni își sugeau dinții, trăgând printre ei bruma de aer care mai exista acolo. Ciudat rău. A fost singurul zgomot care se distingea atunci. Toate celelalte încetaseră. Și cutremuratul pământului, și huruitul, și bubuitul... În urechi îmi vâjâia doar un hiu hiu hiu. Răsuna strident în beznă. Parcă ne pândea nerăbdător un animal de pradă, gata-gata să pună laba pe noi. Sau mii de insecte subterane oribile, având aceeași țintă, se dilatau și se contractau precum burduful unui
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
sufocăm. Parcă ne aflam în carcasa unui pește uriaș ale cărui intestine erau mâncate de viermi. Se mai auzeau Întunegrii. Sunete cumplit de neplăcute ce veneau dintr-un loc din care n-ar fi trebuit să se audă nimic. Îmi vâjâiau urechile. În gură simțeam un gust oribil și-mi venea să vomit. Cu toate acestea, picioarele mi se mișcau din reflex. Reușeam să mă concentrez ca să pot înainta. Ea mă mai striga din când în când, dar nu-i mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
în care era armonica servea drept mărturie a escapadei. Burduful instrumentului arăta ca un animal plăpând. Deci era adevărat. Am fost în pădure. Am ajuns la centrală. Ventilatorul uriaș, chipul trist al tânărului paznic, colecția lui de instrumente. Capul îmi vâjâia în continuare. Auzeam un sunet distinct, ireal. De parcă mi s-ar fi împlântat acolo. Un zgomot plat, neîntrerupt. Nu mă durea capul. Mă simțeam chiar foarte bine, numai că mi se părea anormal ceea ce mi se întâmpla. Am privit în jurul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]