447 matches
-
grumaz de taur (îmi place imaginea!) mușcă pămîntul și se rotește pe șasiu cu mișcări de reptilă atacată. Barajul crește văzînd cu ochii. Minunîndu-se de puterea excavatorului oamenii rîd bucuroși. Urmat de adjunct, directorul-secretar urcă pe dig. Cupa excavatorului care vîjîie prin aer răstoarnă lîngă ei o movilă întreagă. - Ho, nebunule! strigă adjunctul, o să ne îngropi. Surd, în cabină excavatoristul rînjește asudat. Directorul se plimbă preocupat pe creasta digului. Deodată se aude un pocnet sec iar mugetul fiarei începe să agonizeze
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
Îi pusese la cale. - Bune ar fi fost femeile alea acum, măi Krog! - scrâșni Enkim, cu furie, În spatele meu. - Cin’ te-a pus să vii cu mine? Ne-am repezit În crâng și, stk, stk, stk - sulițele alea micuțe ne vâjâiră pe lângă urechi. Apucai să zăresc una care tremura, Înfiptă adânc În scoarța unui copac. Chiotele se apropiau din ce În ce, așa că ne-am aruncat orbește În desiș. Crengile acoperite cu spini ne băteau peste față, pe brațe și piept
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
ce se apropiau, gâtuind apa care curgea. Bătrânele spun că apa se liniștește și că poți să intri În ea fără frică după o trecătoare la fel ca asta. Stâncile se apropiaseră din ce În ce, iar apa Începuse să vâjâie, izbind pereții trecătorii cu nori furioși de spumă. Vuia tot mai tare, așa că trebuia să strigăm ca să ne auzim. Nu trecu mult și trecătoarea se lărgi, lăsându-ne să zărim malurile joase, acoperite cu copaci. Enkim mârâi de durere și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
îngrozește. Îmi înfig unghiile în carne și mă rog. "Doamne, ajută-mă să nu vărs". Mașina gonește cu viteză. "Unchiul George" i-a comunicat șoferului că, în maximum cinci ore, vrea să fie în București. Îmi e din ce în ce mai rău, îmi vâjâie capul, cum nu mi s-a mai întîmplat niciodată. Din fericire, la un moment dat, undeva între localități, șoferul are probleme cu motorul. Se dă jos. Probabil, e ceva mai serios, căci coboară și "unchiul George", mătușa Terica și Norița
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
te chinui și să te degradezi. De parcă ar exista morți frumoase, invidiabile! 5. E ora trei noaptea. Nu știu ce am visat, ca să-mi pot explica starea de disperare în care m-am trezit. Înainte de a mă ridica din pat, auzeam timpul vâjâind ca o apă undeva afară. Mă gândeam că nu întîmplător spaniolii au redus numărul muzelor la trei: Viața, Dragostea, Moartea. Acum, nu mai am nevoie să-mi explice nimeni de ce un deget scheletic desenează, la Goya, în țărână, cuvântul "nada
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
-l lega de talie În jurul gâtului. Mă-ntorceam lângă el și scotea din buzunar o coardă, Începând apoi să sară În plin soare, cu transpirația curgându-i șiroaie pe față și el tot sărind coarda În praful alb și coarda vâjâind, vâjj, vâjj, vâjj, și soarele era tot mai fierbinte, iar el se muncea și mai tare, În sus și-n jos, pe peticul ăla de șosea. Și să știi că era lucru mare să-l vezi pe bătrân cum sare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
Când vânezi prepelițe, nu trebuie să te bagi Între ele și ascunzătoare lor obișnuită, după ce le găsesc câinii - altfel țâșnesc direct către tine, o grămadă de păsări, unele ridicându-se abrupt, altele trecându-ți pe la urechi, aproape atingându-te ușor, vâjâind cum nu-ți Închipui când trec, și atunci nu-ți rămâne decât să te Întorci și să le nimerești din zbor Înainte să-și strângă aripile și să se prăvălească În desiș. Imaginându-și că vânează prepelițe așa cum Îl Învățase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
La un moment dat, s-a oprit într-un picior și a întins mâna în spate, pentru a-l face atent pe sergent. Ce-i, Trestie? Domn’ sărjănt, parcă a tușit cineva în stânga noastră. Au rămas pe loc, cu urechile vâjâind de atâta încordare...La scurtă vreme, s-au auzit pași de încălțări grele pe pietriș. Asta-i o patrulă. Înseamnă că pe aici pe aproape trece și șoseaua care atinge gara. Trebuie mare grijă, să nu ne zăpsească inamicul. Domn
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
că Titus îi aparținea... Înrolarea unui gladiator e împotriva legii, dar Valerius Mucrus a acceptat - se ridică și aranjă draperia grea de piele de la intrare, apoi se întoarse și se așeză. Lui Titus îi datorez viața. Vântul scutura pereții cortului, vâjâind puternic în noaptea de sfârșit de ianuarie, sub cerul Pannoniei. În scurtul interval dintre două rafale se auzea doar mârâitul lui Lurr, care, întins lângă cort, își arăta în somn dinții unui dușman nevăzut. — Te-am văzut când luptai... Erai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
de mire; cu salturi și voci amatoare de bătrâni erau cântece străine-n rostire. Încerc pereții camerei cu tapetul de mătase violet, afrodisiac înflăcărat, ca părul viu, șerpuind peste perna de puf. Eroare, pereții s-au măcinat; am ascultat cum vâjâie la colțuri dezordinea vântului, sau respirația mea cu obrazul ciupit de vărsat, destramă zbârcit, cenușiu brâul care a fost cândva colorat și viu. Spori microscopici dansează pe zid, un miros de alge îmi atinge fața când dorm; un vrăjitor lărgește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
să m-apuc de ceea ce crezusem cu nestrămutare că-i literatură, nu era, eram siderat. Au mai vorbit și alții. Pe același ton. Abia-i mai auzeam. Scriam prost, Îmi bîzÎiau urechile, scriam banal În cel mai fericit caz, ceva vîjÎia deasupra mesei de lectură, a capului, probabil din vina mea. Plutea ca o bărcuță de ziar Întrebarea ce căutam aici, printre scriitori adevărați și filologi. De fapt nu găseai mulți filologi, unii făceau Politehnica de ani de zile sau alte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
se năpustesc spre oamenii pădurii și-i fac chiseliță. Asta mi-a plăcut, c-am văzut bătălia la Vali. Pe DVD. Un vechi prieten, bun arhitect, Home Theatre, difuzoare Sony de jur Împrejur, ecran mai mare decît raza vizuală, auzeam vîjÎind sulițele, bardele, pietrele, urlete, groaznic zăngănit de fiare, ca fiarele se-ncordau barbarii, n-aveau nici o șansă, cu toate că exact asta a fost șansa lor, planuri apropiate, sînge, bufnete, tăieturi, scuturi, chirăieli, Încrucișări de metale, scîntei, noroi, acțiune, parc-aș fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
film about a man and a fish, this is a film about the demanding relationship between man and fish. Și mai este și-un film despre plutire, inocență, dragoste și moarte. De o incredibilă frumusețe, tandru, pieziș și poetic, tragic, vîjÎind, absurd, cu puternice motoare comice. Personajele: Depp, vărul său Vincent Gallo, unchiul Jerry Lewis, Faye Dunaway și Lili Taylor, copyright 1991 Emir Kusturica, dacă i l-or fi lăsat americanii. Peste care-a venit Emir și a demonstrat În două
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
un (vechi) interviu din Cuvîntul de ambe sexe că n-avem școală românească de film. Dar Îl avem pe Camil Petrescu, pe care-l facem film, afiș, ne uităm la el și plecăm din sală, din fața plutonului de execuție, ieșim vîjÎind În aerul din spatele cinematografului Gloria cu iubita perturbată de dramă pe brațe. Era În 1980. Patru ani mai tîrziu, crezîndu-ne recuperați, ne-am dus la Ciuleandra și-am țipat de fericire și la Rebreanu, țăranii dansau ciuleandra-n noroi din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
la suprafață, despicînd apa. Apoi a ieșit chiar În spatele momelii, și acum i se vedea și harponul lung bălĂbănindu-se deasupra apei. — Lasă-i momeala-n gură, spusei. Johnson și-a luat mîna de pe mînerul mulinetei, care a Început să vîjÎie, și bătrînul pește-cu-spadă s-a Întors și s-a scufundat; l-am văzut strălucind ca argintul, cît era de lung, cînd s-a-ntors În poziție normală, Îndreptîndu-se rapid spre mal. — Trage puțin piedica, i-am spus. Nu mult. A Început să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
de după spinarea dealului, mergînd prin trecătoare unul lîngă celălalt - coborau dealul cu genunchii Îndoiți În felul Ăla ciudat, cum fac toate animalele bipede care coboară o pantă. Priviră În susul trecătorii și se dădură Într-o parte cînd un tanc trecu vîjÎind și zornăind. Tancurile eșuaseră din nou În ziua aia și tanchiștii care se Întorceau de pe cîmp, ivindu-și căștile de piele prin turelele deschise acum, cînd erau adăpostiți de creastă, aveau acea privire fixă pe care o au fotbaliștii cînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
cale, nu două". Dogmatismul kominternist nu se vindecă lesne. "Gata cu soldățelul Tiorkin", nu l-a mai răbdat, pe cale de consecință, Carp, după ce Stalin a fost scos din mausoleu (1961, vă rog!), iar Mișa Novikov încetase să mai personifice buzduganul vîjîind, aruncat de Traian Șelmaru spre provincie. Și ce bine-și începuse urcușul Mistrie! De răsfățat îl răsfăța Aronsohn, șef secție-critică, dar și cenzorul șef, Bluthal, Horovitz, Lesner, pe-aici, nu-mi aduc aminte cum îl chema. Mai mult, Vova era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
și Michele. 1 Ferește-te de orice proiect care necesită haine noi. Henry David Thoreau, WALDEN, 1854 Nici nu se Înverzise bine semaforul de la intersecția dintre 17th Street cu Broadway, că o armată de taximetriști plini de ei a și vâjâit pe lângă pericolul public pe patru roți, pe care mă chinuiam să Îl manevrez pe străzile orașului. Ambreiaj, accelerație, schimbător de viteze (de la punctul mort la viteza Întâi? Sau de la viteza Întâi la a doua?ă, ia piciorul de pe ambreiaj, Îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
vină și niște prieteni pe acolo, majoritatea redactori la diverse reviste și niște oameni foarte interesanți. Un redactor de la The Buzz, vreo doi de la The New Yorker. O trupă de calitate. Te interesează? Exact În clipa aceea o salvare a vâjâit În goană nebună pe lângă mine, cu toate sirenele urlând și cu luminile aprinse, În Încercarea nereușită de a trece prin traficul total blocat. Ca de obicei, șoferii au ignorat salvarea, care a fost nevoită să se oprească și ea la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
discursul pe care Îl scrisesem cu o oră În urmă, așa că eram pe cont propriu. — Bună ziua, am Început eu, iar vocea mi‑a reverberat În propriile urechi. Nu Îmi dau seama dacă era din cauza microfonului sau din cauza sângelui care Îmi vâjâia În cap, dar nu conta. Singurul lucru pe care mi‑l amintesc cu claritate este că tremuram incontrolabil. — Numele meu e Andrea Sachs și sunt asistenta Mi... ăă, lucrez la Runway. Din păcate, Miranda, ăă, doamna Priestly a trebuit să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
fără oprire, crezând că se mai poate Îndrepta ceva. Se poate. „Lasă că-ți cumpără mama ție altă oglindă!“ Încetarea plânsului. Surâs infantil fericit. (vineri) Sunt amenințat de o primejdie concretă În vis. Mă asaltează torentul apei, care sparge digurile vâjâind, se repede cu furie pe urmele mele, nu mai este mult și mă va ajunge din urmă. Iată, calc pe ultima palmă de uscat; Îmi fac elan, o bătaie ca la triplu salt, Înșurubarea mâinilor În aer, apoi ridicarea lină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
acea strălucire obsedantă a gheții, acel aer minunat și sănătos pe care Îl simt cum Încearcă să-mi pătrundă În piept și e oprit de voință, dar o voință nu conștientă, ci prostească, o placă stricată de patefon, care Îmi vâjâie În creier: „Patinajul e pierdut, trebuie să fie pierdut“. Oare cum voi reacționa la vederea gheții? Mă Înfior de pe acum. Mă doare această renunțare, mă doare adânc, Îmi rupe echilibrul sufletesc, mă face să decad fără țipete, doar geamătul copacului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
preocupată de stabilirea unei legături cu divinitatea"139: "E atât de greu să ghiciți?/ După numărul de frunze căzute/ Nu vă dați seama?/ Nici după foșnetul de ziar/ Al morilor?// Nici după aceste pietre,/ Gata să mă urmeze prin văzduh/ Vâjâind?/ Nu bănuiți dup ochii mei/ semănând atât de tare cu Ochiul,/ După mâinile mele atât de asemenea/ Mâinii supreme,/ După gura mea pictată/ de atâtea milioane de ori?/.../ Iertați-mă, uit mereu/ Că e totul prestabilit./ Și, totuși, un ultim
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
în poemul "Pânda", exasperarea celui " Care aduce nămol", adică spiritul dogmatic în "Echerul", absurdul în "Cămila", incertitudinea, singurătatea, disperarea: Există tristețe la toate nivelurile,/ Dumnezeu este deznădăjduit,/ Mă uit în ochii lui goi și mă pierd în ei./ El alunecă vâjâind în prăpastiile morților mele" ("Prieteni"). În dosul acestor măști se află o lume tristă, pe care poetul o descoperă, dar se vrea nepăsător, precum în poemul "Norii": "Curge lumea pe deasupra mea?/ Așa privind în sus/ Am străbătut cea mai mare
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
miros de „literatură” al schiței - ca semn că cineva e sub acea movilă, se vede crucea adusă de vînt odată cu acoperișul, înfiptă adînc în movila de cărămizi”2). „Furtună” de Bacovia nu descrie decît uvertura acelei ploi: „Prin codrii Bacăului/ Vîjîie vîntul/ Și-ntunecă lumea/ Un cer ca pămîntul/ Și codru pe codru/ Se umple de clocot,/ Iar toamna în hohot/ Le cîntă prohodul...” Următoarele versuri redau exaltarea și spaima în fața marii amenințări: „Și parcă mă cheamă,/ De crengi atîrnînd,/ Avesalomi
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]