1,519 matches
-
cu aspectul comercial al lucrării, însă era evident că făcuseră un lucru temeinic. Până la intrarea în peșteră nu erau mai mult de trei metri. Gura întunecată a acesteia se căsca neagră în fața lui. Nenorociții aleseseră locul foarte bine, la apus, vâlva urma să intre direct peste el, iar Boris, aflat la adăpost în cabina Toyotei, va declanșa capacul de îndată. De acolo de unde se afla, nu-și putea da seama când soarele urma să coboare sub linia orizontului. Oricum, nu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
să coboare sub linia orizontului. Oricum, nu mai era mult până atunci, cel mult o jumătate de oră. Trebuia să facă ceva dacă nu voia să devină ultima victimă a bestiei. Zâmbind amar, se gândea la absurdul situației. El, paznicul vâlvei, cel ce trebuia să o stăpânească și s-o împiedice să ucidă, urma să își piardă viața mistuit tocmai de bestia din munți. Poate că asta îi era soarta, cu totul diferită de poveștile Ilenei, ce vorbea de succesiunea paznicilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
urma să își piardă viața mistuit tocmai de bestia din munți. Poate că asta îi era soarta, cu totul diferită de poveștile Ilenei, ce vorbea de succesiunea paznicilor și a domnițelor, puși acolo de zei tocmai pentru a veghea ca vâlva să nu-și poată face de cap. Ori poate că lucrurile stăteau tocmai pe dos, ultimul paznic murise fără urmași iar el nu era decât un înlocuitor ales la întâmplare, a cărui viață nu mai avea nici o importanță. Gândurile îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
adânc, pregătindu-se să se strecoare afară. Ceva se întâmpla dincolo de intrarea în peșteră. Întunericul de acolo devenise dintr-o dată solid. Valul de ură îl lovi direct în coșul pieptului, ca un pumn uriaș. Știa foarte bine ce însemna asta, vâlva era prezentă. Sosise momentul în care lumina soarelui nu o mai ținea ferecată în adânc și era gata să iasă din nou la vânătoare. Deși nu îi oferea nici un adăpost, se trase instinctiv înapoi în interiorul containerului. Niciodată nu se simțise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
Firișoare subțiri de ceață deja se prelingeau din grotă. Deocamdată rămâneau în dreptul intrării, dar negura se îngroșa în fiecare clipă. Cristian se retrăgea tot mai în spate, până ce ajunse la peretele metalic de care se lipi cu tot trupul. Acum, vâlva era ieșită cu totul din peșteră. Se adunase în ghemul acela pe care Cristian și-l amintea foarte bine. În curând avea să se năpustească asupra lui. O prelungire fluidă se desprinse timid apropiindu-se de capacul capcanei. Părea că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
timid apropiindu-se de capacul capcanei. Părea că pipăie construcția metalică. Inima lui Cristian bătea frenetic, gata să îi spargă pieptul. Acesta era sfârșitul. Protuberanța mai zăbovi preț de o clipă după care se retrase cu o viteză incredibilă și vâlva dispăru din dreptul său. Din nu se știe ce motiv, nu voia să intre acolo. Se repezise la mașina în care stătea Boris, umplându-l de uimire pe acesta și înfricoșându-l, totodată. Inspectorul respiră ușurat, nevenindu-i să-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
peste munte. Dacă își întindea mâinile în față, nu-și putea vedea vârful degetelor. Era obosit și se lăsă să alunece încet pe podeaua de metal. Groaza îl cuprinse din nou. Simțea iarăși valul de ură cople șitor apropiindu-se. Vâlva revenea la dânsul. Terminase probabil cu Boris și acum se întorcea la el. Nu știa dacă Godunov scăpase, ori căzuse pradă bestiei, dar iată că, acum, îi venise și lui rândul. De data asta nu mai avea scăpare. Deși știa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
să aibă toiagul la el. Habar n-avea unde îl pierduse. Ultima dată îl avusese dimineață, pe drumul spre vale, când fusese lovit în moalele capului de omul lui Godunov. Fără îndoială că îi căzuse din mâini acolo, în pădure. Vâlva era de acum la intrare chiar sub capac. Putea să-i simtă prezența amenințătoare chiar în fața sa. Închise ochii strâns, încordându-se ca un arc. Era speriat dar pregătit pentru orice. Îi trecuse chiar prin minte să se repeadă spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
nu-i decât o nălucire, moșul era mort și îngropat de mai bine de o săptămână. Chiar el îi răscolise mormântul cu trei zile mai devreme. De ce îl dezgropase? Ca să ia toiagul, singura armă cu care putea ține în frâu vâlva. Se lăsă din nou la pământ, concentrându-se cu toată ființa lui. Îi trebuia toiagul, avea nevoie de el dacă voia să scape cu viață. Cu ochii minții, văzu bucata de lemn ascunsă între frunze, pe versantul pe care coborâse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
O stare de pace îl cuprinse când în palma dreaptă simți atingerea bine cunoscută. Reușise din nou, chemase toiagul la el și acesta venise, ascultător. Era înconjurat de lumina verzuie pe care o știa foarte bine. Exact la timp, pentru că vâlva trecuse de prag, târându-se prudentă spre el. Nu-i despărțea o distanță de numai doi metri. Negura umpluse tot containerul și se pregătea să-l învăluie. Întinse în față toiagul, ridicându-l deasupra capului. Ca și cum s-ar fi lovit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
ar fi lovit de un zid nevăzut, ceața se opri brusc, nemaiputând trece mai departe. În momentul acela, un bubuit puternic îi biciui timpanele, în timp ce capcana se zgudui puternic. Capacul masiv se închisese cu zgomot în spatele bestiei, prinzând-o înăuntru. Vâlva se micșoră pe dată, până la dimensiunea unui coș de nuiele, năpustindu-se năpras nic în chepengul ce se prăbușise cu o clipă în urmă. Aici, asemeni unui balon umplut cu apă, se împrăștiase pe toată suprafața acestuia, căutând un orificiu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
căutând un orificiu prin care să iasă afară. Nu încăpea nici o îndoială, rușii construiseră capcana fără cusur. Nici cea mai mică găurică nu rămăsese între chepeng și marginea corpul cilindric al containerului. Pentru prima dată de când se afla în apropierea vâlvei, Cristian nu mai simțea rostogolindu-se spre el valurile de ură profundă. Dinspre ghemul cețos, care acum se scursese la picioarele lui, venea numai disperare. Deși Calistrat îi spusese că vâlva e mută, putea să jure că o aude scâncind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
containerului. Pentru prima dată de când se afla în apropierea vâlvei, Cristian nu mai simțea rostogolindu-se spre el valurile de ură profundă. Dinspre ghemul cețos, care acum se scursese la picioarele lui, venea numai disperare. Deși Calistrat îi spusese că vâlva e mută, putea să jure că o aude scâncind ca un copil mic, lăsat singur pe întuneric de părinți. Deși pentru moment nu mai era în pericol, situația în care se afla nu era tocmai roz. La fel ca și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
e mută, putea să jure că o aude scâncind ca un copil mic, lăsat singur pe întuneric de părinți. Deși pentru moment nu mai era în pericol, situația în care se afla nu era tocmai roz. La fel ca și vâlva, și el era prizonier în interiorul cilindrului metalic, nu putea ieși de acolo. Deocamdată, bestia stătea liniștită, plângându-și de milă, dar inspectorul era convins că nu va dura mult. La un moment dat, se va întoarce spre el. E drept
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
-l audă, însă de afară nu auzi decât zgomotul motorului Toyotei ce pleca de pe platou. Se făcuse cald și o senzație de moleșeală începea să îl cu prindă. Se cutremură, înțelegând că sfârșitul e mai aproape decât își imaginase. Pentru ca vâlva să nu poată scăpa, containerul fusese conceput a fi etanș. Așa cum negura nu putea ieși, la fel nici aerul de afară nu putea pătrunde înăuntru. Cu fiecare inspirație, consuma din puținul oxigen pe care îl mai avea. Nu știa dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
Murise? Oare asta însemna moartea? Aveau dreptate cei ce spuneau că sufletul se ridică deasupra și te poți vedea pe tine însuți întins la pământ? În clipa aceea atenția i se focaliză dintr-o dată pe containerul de la intrarea în peștera vâlvei. Într-adevăr, căzut lângă remorcă, întins cu fața în sus, se afla un corp. Dincolo de Râpa Dracului, ca o rană în trupul muntelui, drumul croit de oamenii lui Mihailovici șerpuia pe sub copacii bătrâni. Farurile unei mașini ce gonea la deal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
acceptase repede. E drept că se folosise puțin și de toiag ca să-l convingă atât pe el cât și pe agentul Pohoață să uite de cele câteva ceasuri petrecute acolo. Imediat ce lucrurile se liniștiseră, se grăbise să urce la peștera vâlvei. Remorca și containerul erau nemișcate. Se plimbase în jurul ei, cercetând încuietoarea capacului. Totul părea a fi în ordine, nimic nu se schimbase. Urcase pe platforma remorcii și își plimbase mâinile pe suprafața metalică, rece și dură. Vâlva era înăuntru, peretele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
urce la peștera vâlvei. Remorca și containerul erau nemișcate. Se plimbase în jurul ei, cercetând încuietoarea capacului. Totul părea a fi în ordine, nimic nu se schimbase. Urcase pe platforma remorcii și își plimbase mâinile pe suprafața metalică, rece și dură. Vâlva era înăuntru, peretele vibra ușor, ca și cum, dincolo de suprafața dură, un lichid dădea în clocot. Un fior rece îl cuprinse când simți iarăși valul de ură profundă pe care îl cunoștea atât de bine. Acolo, lângă che pengul de la intrare, stătuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
ori pe an, la fiecare echinocțiu și la solstiții. Lăsa un buchet de flori și aprindea o lumânare, rostind în gând o rugăciune pentru sufletul bătrânului. Viața pe care o dusese până atunci, rămăsese departe, în urmă. Acum era paznicul vâlvei și nu își dorea nimic altceva. Îl frământa însă întrebarea la care nu reușise să găsească răspuns. Cum ieșise afară din capcana în care fusese închis de mercenarul Godunov? Încercase să stea de vorbă cu nevastă-sa dar de fiecare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
să contemple frumusețea din jur. Ei bine, se pare că nu era chiar așa. Probabil că atunci când mersul firii era pus în pericol, se îngrijeau să așeze din nou lucrurile pe făgașul normal. El era exemplul cel mai elocvent. Dacă vâlva era luată de acolo și dusă cine știe unde, de cei doi basarabeni, lumea pe care le plăcea lor să o contemple ar fi fost amenințată și de aceea se hotărâseră să intervină? Cine știe? Poate că da, poate că nu. Postfață
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
Pinforest", zlătarii care caută, în fiecare an, câte un grăunte de aur prin pâraiele de munte și misterioasele personaje ale lumii de dincolo, Calistrat, paznicul, Ileana, domnița, zeii de la Stânca Adevărului, care "contemplă frumusețea lumii din jur" și, mai ales, vâlva muntelui, care păzește aurul din măruntaiele stâncilor. În primul roman, Ktistai, figura centrală era solomonarul lui Deceneu, în Hotarul zeilor, vâlva; sunt două simboluri cu o mare forță de sugestie din mitologia noastră, la frontiera vremurilor, din altă unitate spațiu-timp
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
de dincolo, Calistrat, paznicul, Ileana, domnița, zeii de la Stânca Adevărului, care "contemplă frumusețea lumii din jur" și, mai ales, vâlva muntelui, care păzește aurul din măruntaiele stâncilor. În primul roman, Ktistai, figura centrală era solomonarul lui Deceneu, în Hotarul zeilor, vâlva; sunt două simboluri cu o mare forță de sugestie din mitologia noastră, la frontiera vremurilor, din altă unitate spațiu-timp, pentru că, iată, nici solomonarul și nici vâlva muntelui nu au "identitate", întrucât vin din "Dacia hiperbo reeană"; vâlva din Hotarul zeilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
stâncilor. În primul roman, Ktistai, figura centrală era solomonarul lui Deceneu, în Hotarul zeilor, vâlva; sunt două simboluri cu o mare forță de sugestie din mitologia noastră, la frontiera vremurilor, din altă unitate spațiu-timp, pentru că, iată, nici solomonarul și nici vâlva muntelui nu au "identitate", întrucât vin din "Dacia hiperbo reeană"; vâlva din Hotarul zeilor e, cum ne învață Dicționarul, o "ființă fabuloasă din mitologia românească, de aspect feminin, umblând la miezul nopții pe coame de dealuri, considerată curent un duh
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
în Hotarul zeilor, vâlva; sunt două simboluri cu o mare forță de sugestie din mitologia noastră, la frontiera vremurilor, din altă unitate spațiu-timp, pentru că, iată, nici solomonarul și nici vâlva muntelui nu au "identitate", întrucât vin din "Dacia hiperbo reeană"; vâlva din Hotarul zeilor e, cum ne învață Dicționarul, o "ființă fabuloasă din mitologia românească, de aspect feminin, umblând la miezul nopții pe coame de dealuri, considerată curent un duh nefast multiplicabil". Dan Tomorug își construiește edificiul epic pe acest raport
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
și rațiunii) și o realitate a fantasticului unde, lângă o toponimie misterioasă (Muntele Rău, Stânca Adevărului, Râpa Dracului, Lacul Negru, Pârâul Bolii), crește o mitologie care își află rădăcinile în orizontul mito-poetic românesc. Dan Tomorug face o documentare foarte minuțioasă; vâlva, protagonistul cărții sale e, în fapt, vâlva băilor care protejează băile aurifere din Munții Apuseni, dar, în viziunea prozatorului, vâlva de pe Muntele cel Rău e un personaj malefic, ceață și fum, ucide pe toți cei care îi doresc aurul, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]