914 matches
-
zis, cum de te lasă mama dumitale să te strangulezi în halul ăsta? Ce vârstă ai? Nici n-ai nevoie de corset, ești mai degrabă slăbuță, prea slabă chiar. Cred că seara ai pielea roșie și usturimi, dacă nu chiar vânătăi, nu? Îți dai seama la ce-ți supui organele interne? Papa se înroșise, eu simțeam că mă sufoc. Dar doctorul Gerota, cu aerul lui de nobil luptător, cu părul dat pe spate și bărbia voluntară, m-a executat cu liniște
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
care, din stradă, se holbau la noi ca la niște exemplare curioase. Câte unul ne arunca prin gard un baton, două, de ciocolată. Atunci mă zbăteam să intru în posesia prețiosului dar, fără să-mi pese de ghionturi și de vânătăi, pentru ca să-l pot azvârli în capul celui ce ni-l făcuse; să se învețe minte, să nu ne mai jignească prin mila lui. Îi preferam pe trecătorii cinstiți care ne priveau bănuitor, ca pe niște haimanale incorigibile cu care era
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
să presimt că ziua aceea care începuse atât de bine se va termina rău: "Domnule sculptor, am auzit că Marta are necazuri". Am lăsat totul baltă și m-am dus în cătun unde am găsit-o pe Marta plină de vânătăi. Doi veri ai fraților izgoniți din cătun se îmbătaseră și veniseră noaptea. Se luptase cu amândoi din răsputeri, dar izbutiseră, porcii, s-o biruie. Dinu îmi încredințase mie una din puști. I-am cerut Martei ceva de băut, am golit
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
-o, rămânând cu satisfacția că măcar o dată n-am fost o jumătate de om. Dar în loc de o suferință greu de suportat, pustiitoare, exista în mine o biată părere de rău. Căzusem de la mică înălțime, nu din stele. abia aveam câteva vânătăi. Laura reușise să clatine nepăsarea din mine, dar nu o alungase. Încă o dată confundasem, poate, patul cu dragostea. Și ce însemna asta altceva decât că eram, de fapt, incapabil de o dragoste mare, că eram o ființă atât de mediocră
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
deși părea să se fi întâmplat acum cinci săptămâni. Ea și Jim Davis vorbiseră despre „încheierea înțelegerii“. Maggie zâmbi cu amărăciune. Se întoarse spre stânga, îndepărtându-se de hotel. Toate o dureau; mai ales brațele și gâtul. Își închipui ce vânătăi trebuia să aibă pe tot corpul, chiar și în acele locuri ascunse. Tânjea după o baie lungă, într-o cadă fierbinte, și un somn adânc. Dar nu era pregătită pentru asta acum: gândurile nu o lăsau să se odihnească. Dădu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
din trecutul lui de copil obez avea tendința să cadă, să se poticnească și să se împiedice. Până la vârsta de cinci ani. când în sfârșit reușise să umble într-un fel aproape normal, fusese plin din cap până în picioare de vânătăi și zgârieturi. Totuși, din respect pentru Levy Pants, voi încerca. Ignatius se lăsă încet pe vine până când fundul lui uriaș atinse, scăunelul, genunchii ajungându-i aproape de umeri. Când reuși în sfârșit să stea pe el, arăta ca o vânătă în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
Deasupra aragazului. Jennifer se ridică pe vârfuri, deschise ușile și se întinse după cutia de cereale, care era chiar acolo, bineînțeles. Dar doamna Bellarmino nu se uita la cutie. Se uita la stomacul expus al fiicei ei. — Jen ... iar ai vânătăile acelea. Fiica ei luă cutia și își trase tricoul în jos, acoperindu-și burta. — Nu-i nimic. — Le aveai și ieri. — Întârzii, mamă. Fata se duse la masă și se așeză. — Jennifer. Arată-mi. Cu un oftat exasperat, fiica ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
Doamna Bellarmino văzu o dungă orizontală de doi centimetri lungime, chiar deasupra liniei bikini-lor. Și încă una, mai slabă, pe cealaltă parte a stomacului. Nu-i nimic, mamă. Mă tot lovesc de marginea biroului. Dar n-ar trebuie să faci vânătăi ... Nu-i nimic. — Îți iei vitaminele? — Mamă? Pot să mănânc? — Știi că poți să-mi spui orice ... — Mamă, o să întârzii la școală din cauza ta! Am test la franceză! Nu avea nici un rost să insiste în acel moment. Oricum, telefonul începuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
rapid și pipăind până în fundul lor. Urmă dulapul, care îi luă ceva mai mult. O harababură de pantofi și adidași la bază. Dulăpiorul de sub chiuveta din baie și chiar și coșul de haine murdare. Nu găsi nimic care să explice vânătăile. Bineînțeles, își zise, nu avea nici un rost să pună un coș de haine murdare în cameră, din moment ce Jennifer și le arunca hainele peste tot, pe podeaua băii. Georgia Bellarmino se aplecă și le ridică, fără să fie cu mintea la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
din spatele urechii. — Spune-mi ce s-a întâmplat, Dave, zise Lynn. Își dădea seama că tăietura era adâncă, dar el nu se plângea. — Au venit după noi, mamă! zise Jamie agitat, mișcându-și brațele. Era plin de praf și avea vânătăi pe stomac și umeri, dar în rest nu era rău lovit. — Noi n-am făcut nimic! Erau din clasa a șasea! Niște duri! — Jamie, lasă-l pe Dave să-mi spună. Cum te-ai ales cu tăietura asta? — Billy l-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
ulei vegetal și alte grăsimi. De fapt, dosul lui Bethune va reprezenta doar o contribuție minoră la călătoria lui în jurul lumii. Din fesele lui a fost scos abia un litru de combustibil. Cu toate acestea, Bethune spune că are niște vânătăi zdravene și că producția acelui combustibil a reprezentat un „sacrificiu personal“. Un artist care își gătește și își mănâncă propria grăsime corporală Proteste față de risipa din societatea occidentală REUTERS. Artistul conceptual Ricardo Vega, din New York, a făcut o liposucție, și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
În ușă, o deschideau cu forța și Îl prindeau cu mâța-n sac. Printre țipete și plânsete, mama Îl săruta și Îl mângâia pe spate, În timp ce tatăl scuipa pe el și Îi trăgea o bătaie bună. Acolo unde tatăl lăsa vânătăi, mama Îl freca cu o fărâmă de ashure, ca și când desertul ar fi fost un fel de alifie. De fiecare dată se trezea dezgustat și tremurând, cu fruntea acoperită de broboane de sudoare și, ca să se liniștească, se masturba. Zeliha nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
mână? ceru Salitov să afle fără să facă niciun comentariu la adresa jucăriilor. Porfiri deschise mâna și-i arătă o fiolă mică de sticlă. Pe etichetă scria laudanum. § Soția meșterului de cabineți Kezel le deschise ușa. Fața îi era umflată de vânătăi, iar nasul său devenise un munte lucios de purpuriu și galben. Salitov trecu pe lângă ea. ă Unde-i Virginski? Locotenentul puse stăpânire pe apartament cu postura sa dreaptă și cu privirea sfredelitoare. Locuința era imaculat de curată, cu mobilă simplă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
fața desfigurată și plină de sânge, aceasta se îndreptă înspre el și încerca să vorbească. Nasul îi sălta liber de fiecare dată când își deschidea gura, din care nu ieșea niciun cuvânt, ci doar sânge. Porfiri deschise ochii și studie vânătăile de pe fața doamnei Kezel și simți nevoia să atingă locul unde pielea ei fusese sfâșiată. ă Pavel Pavelovici, răspunse ea în sfârșit. ă Virginski, încuviință Porfiri. și a avut dreptate? Soția lui Kezel se uită la podea. ă Nu el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
curând... Diane opri pe Crescent Avenue, o autostradă urâtă și aglomerată. — Sunteți bine? Desert Rose se uită În oglinda retrovizoare. Tocmai Îi apăruse un cucui În frunte. — Nu, nu sunt bine. Când o să mă Întâlnesc cu Charlie, o să am deja vânătăi, zise ea supărată. Îi venea s-o omoare pe Diane. — De ce-ai oprit? Îmi pare rău, sincer, tocmai m-au sunat cei de la CBS News, am un subiect de acoperit, o scurgere de nămol, trebuie să ajung Înaintea celor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
care, din stradă, se holbau la noi ca la niște exemplare curioase. Câte unul ne arunca prin gard un baton, două, de ciocolată. Atunci mă zbăteam să intru în posesia prețiosului dar, fără să-mi pese de ghionturi și de vânătăi, pentru ca să-l pot azvârli în capul celui ce ni-l făcuse; să se învețe minte, să nu ne mai jignească prin mila lui. Îi preferam pe trecătorii cinstiți care ne priveau bănuitor, ca pe niște haimanale incorigibile cu care era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
să presimt că ziua aceea care începuse atât de bine se va termina rău: „Domnule sculptor, am auzit că Marta are necazuri”. Am lăsat totul baltă și m-am dus în cătun unde am găsit-o pe Marta plină de vânătăi. Doi veri ai fraților izgoniți din cătun se îmbătaseră și veniseră noaptea. Se luptase cu amândoi din răsputeri, dar izbutiseră, porcii, s-o biruie. Dinu îmi încredințase mie una din puști. I-am cerut Martei ceva de băut, am golit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
-o, rămânând cu satisfacția că măcar o dată n-am fost o jumătate de om. Dar în loc de o suferință greu de suportat, pustiitoare, exista în mine o biată părere de rău. Căzusem de la mică înălțime, nu din stele, abia aveam câteva vânătăi. Laura reușise să clatine nepăsarea din mine, dar nu o alungase. Încă o dată confundasem, poate, patul cu dragostea. Și ce însemna asta altceva decât că eram, de fapt, incapabil de o dragoste mare, că eram o ființă atât de mediocră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
liber decât crezi. Am primit o ofertă de preluare a ziarului. De la trustul Express. Vor să combine Express-ul și Citizen-ul. — Mamă! zise, apucând-o pe maică-sa de braț atât de strâns, încât avea probabil să-i rămână o vânătaie. Nu se poate să vorbești serios. Ne-ar închide imediat. Într-un an ne-ar șterge numele de pe frontispiciu. Nu se poate ca tata să se gândească serios la așa ceva. — Poate că nu. Dar e bolnav, Francesca, și trebuie să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
de la Poliția Metropolitană... Cum îl cheamă? A, da, Gaston Bonaparte. Am auzit că sunteți garantul lui. Polițistul tocmai își terminase cina. Se scobea în dinți cu o scobitoare, în timp ce vorbea. — Ni s-a spus că e rănit. — Nimic grav. Niște vânătăi și-atât. E francez și ne-am gândit că s-a întâmplat ceva grav dar, din fericire, se pare că nu-i vorba de nici o crimă. Auzind că nu era vorba de o crimă, Takamori și Tomoe au răsuflat ușurați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
o altă minte pentru a le croi. Viața mea, se gândi, nu mai e doar a mea: e a noastră. Își pudră obrajii cu fard. La contactul cu peria moale simți o durere sfâșietoare. Continuă, suspinând, până când Îi păru că vânătaia dispăruse. Nu reușea să șteargă din gând imaginea pistolului din torpedo. Și Își spuse că ea nu avea dreptul să moară. I-o jurase lui Kevin În dimineața aceea. Avea dreptul să-l denunțe pe Antonio și să se apere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
negru uriaș Învelit Într-o tunică albastră imperială părea să doarmă spăsit cu bărbia În piept. Emma se răsti la tânărul carabinier care făcea de planton În cabina de la intrare. — Ascultă, am așteptat destul, e o treabă urgentă. Sperase că vânătaia de pe obraz și cele trei puncte de sutură destul de vizibile și sângele de pe cămașă aveau să-i dea Întâietate. Aveți răbdare, doamnă, răspunse plantonul. Sergentul e ocupat, voi sunteți mulți, iar noi suntem puțini. Emma deschise fereastra. În lumina nemișcată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
Înțelegător sergentul. Acum sunteți În siguranță. Vă aduc un pahar de apă? Un ceai? Nu vreau ceai, vreau să plec, spuse Emma ștergându-și ochii. Încercă zadarnic să găsească puterea de a se ridica. Cum v-ați ales cu, hm, vânătaia asta? Întrebă sergentul pentru a debloca situația, care părea să treneze. — A fost el. Nu știu cum s-a Întâmplat, șopti Emma. — E prima dată când soțul dumneavoastră vă provoacă, să zicem, leziuni personale? — Nu, spuse Emma. Și Își aminti clar vocea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
a răspuns: așa . Așa, profesore, de parcă eu aș fi fost ceva insignifiant. Să pui diluant În paharul mamei tale, zic. Doar atunci când femeia Începuse să vorbească, Sasha Își dădu seama că mama Valentinei avea trei copci pe buză și o vânătaie violacee, acoperită cu mult fard. Se pregătea să o Întrebe ce i se Întâmplase, dar doamna Buonocore Își aranjă din nou șuvița pe obraz, și Întrebarea i se opri pe buze. Vreți să mergem al Rosati? propuse Sasha. E aproape
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
lui, cu abonamentul de metrou În mână, părul ei fusese negru și apoi blond, iar acum avea culoarea grâului ars, avea picioarele lungi, fusta scurtă, eșarfa din pene de struț pe lângă gât, nereușind Însă să acopere cu ea rănile și vânătăile. — Și eu am avut o zi grea, profesore, Îi spuse - căci de-acum știa totul. Dar după cum vezi, am supraviețuit. În momentul acela, ca printr-o secretă sincronizare, lampioanele din Întreaga Romă se aprinseră. O dâră de lumină șerpuia printre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]