8,399 matches
-
întuneca mai tare, se apropiau din ce în ce mai mult de el". Această "schimbare de roluri" nu reprezintă deloc, în Africa, o situație ieșită din comun. Rănită, antilopa Orix Beisa, ne informează același D. N. Ghica, "poate deveni periculoasă și se repede la vînători". Bivolii, și ei, "sunt periculoși pentru că, fiind răniți, atacă omul cu furie" (Aurel Varlam). "Pantera, a cărei viclenie, agilitate și cruzime - după aprecierea lui Mihai Tican Rumano - nu sînt întrecute de niciuna dintre feline, atacă fulgerător și, cînd e la
Epistolă către Odobescu (VII) by Ștefan Cazimir () [Corola-journal/Journalistic/7978_a_9303]
-
după aprecierea lui Mihai Tican Rumano - nu sînt întrecute de niciuna dintre feline, atacă fulgerător și, cînd e la rîndu-i atacată, încolțită, se apără cu înverșunare, pînă la ultima scînteie de viață. Salturile ei, uneori uluitoare, pot surprinde chiar pe vînătorul cel mai vigilent, iar răcnetele puternice și ascuțite pe care le scoate cînd atacă îngrozesc de cele mai multe ori chiar fiare mai mari și mai puternice decît ea." A urmări o gorilă rănită e, de asemenea, un lucru primejdios, "ținînd seama
Epistolă către Odobescu (VII) by Ștefan Cazimir () [Corola-journal/Journalistic/7978_a_9303]
-
și mugind înfricoșător, ei atacă cu o mare rapiditate și cu o forță de șoc redutabilă". Răzbunarea unor animale poate deveni fatală: Elefantul rănit, văzîndu-și agresorul fugind, scoase un strigăt furios și, înclinîndu-și capul, cu colții îndreptați spre pămînt, șarjă." Vînătorul plătește cu viața. în preumblarea domniei tale, scumpe domnule Odobescu, pe tărîmul artelor cinegetice, îl aduci înaintea noastră și pe Rubens, cel ce "a zugrăvit scene de vînătorie în care fiarele sălbatice, mistreți, tigri, lei, ba chiar ipopotami și crocodili
Epistolă către Odobescu (VII) by Ștefan Cazimir () [Corola-journal/Journalistic/7978_a_9303]
-
a sărit în spate, înfigîndu-și ghearele în șoldul armăsarului. Aici, după opinia domniei tale, "artistul a trecut peste hotarele vînătorești; căci ne-a pus subt ochi o dramă de cele care, și dacă ațîță vitejia eroilor, însă îngheață îndrăzneala simplilor vînători. Acestora le place ca, cel puțin printre primejdii, să se întrevadă izbînda lor. Numai în asemenea caz se poate aplica calificațiunea de curat vînătoresc unui tabel sau oricărui alt obiect de artă. Acolo unde fiara rămîne învingătoare și vînătorul este
Epistolă către Odobescu (VII) by Ștefan Cazimir () [Corola-journal/Journalistic/7978_a_9303]
-
simplilor vînători. Acestora le place ca, cel puțin printre primejdii, să se întrevadă izbînda lor. Numai în asemenea caz se poate aplica calificațiunea de curat vînătoresc unui tabel sau oricărui alt obiect de artă. Acolo unde fiara rămîne învingătoare și vînătorul este sacrificat, se poate zice că artistul a ieșit din sfera artelor vînătorești și opera lui inspiră un interes de groază care sfîșie toată armonia regulelor cinegetice; aceea este o notă discordantă în muzica vînătoriei, o greșală de ortografie în
Epistolă către Odobescu (VII) by Ștefan Cazimir () [Corola-journal/Journalistic/7978_a_9303]
-
fond, o simulare, un fals. Dreptul la apărare și la revanșă al animalului rămîne, zic eu, imprescriptibil, iar situațiile evocate mai devreme îl legitimează total și definitiv. Leul și bivolul, pantera și gorila, hipopotamul și elefantul care se năpustesc împotriva vînătorului și izbutesc să-l gonească sau să-l ucidă se bucură de întreaga mea înțelegere, pentru că adeveresc o vorbă din bătrîni: Dacă nema putirință, la ce chichirezi gîlceavă?" Dar dreptul la replică, uneori, și-l asumă și vietăți mai mărunte
Epistolă către Odobescu (VII) by Ștefan Cazimir () [Corola-journal/Journalistic/7978_a_9303]
-
dreptul la replică, uneori, și-l asumă și vietăți mai mărunte. într-un han din Belgia, pe la jumătatea veacului al XIX-lea, Alexandre Dumas-tatăl a dat cu ochii de o veche pictură, ilustrînd hiperbolic schimbarea de roluri între vînat și vînător. în colțul din dreapta sus era reprezentat sfîntul Hubert, în cel din stînga - cerbul miraculos, iar în centrul pînzei - un om fugind, urmărit de un iepure de dimensiuni enorme. Stăpînul hanului tîlcuia tabloul povestind ce pățise bunicul său, obsedat de crima
Epistolă către Odobescu (VII) by Ștefan Cazimir () [Corola-journal/Journalistic/7978_a_9303]
-
obsesiei: victima umană se identifica, în cugetul vinovatului, cu amintirea animalelor jertfite de el. Uciderea unor iepuri apasă la fel de greu conștiința ca și aceea a unui om. Revanșa făpturii necuvîntătoare împotriva prigonitorului ei se regăsește și în alte decoruri. Un vînător de vidre din Tulcea trece Dunărea pe o vreme năprasnică, dar rătăcește drumul, nu găsește adăpostul căutat, scapă cu greu dintr-o copcă și cade istovit la pămînt, afundîndu-se într-un somn plin de vise ciudate. Pe întinderea înghețată, lucind
Epistolă către Odobescu (VII) by Ștefan Cazimir () [Corola-journal/Journalistic/7978_a_9303]
-
aur și cu ochii strălucind ca două pietre nestemate. "O trosnitură neașteptată îl grăbi să ridice oțelele puștii: la douăzeci de pași depărtare se deschisese, ca din senin, o copcă largă, un adevărat ochi de baltă... Și mult se minună vînătorul cînd din copcă se ivi o vidră de o mărime nemaipomenită. Avea înfățișarea mai mult de urs decît de vidră. Din blana sa bogată scăpărau scîntei de aur care luminau cele mai tainice cotloane ale bălții. Trebuia să fie o
Epistolă către Odobescu (VII) by Ștefan Cazimir () [Corola-journal/Journalistic/7978_a_9303]
-
o mărime nemaipomenită. Avea înfățișarea mai mult de urs decît de vidră. Din blana sa bogată scăpărau scîntei de aur care luminau cele mai tainice cotloane ale bălții. Trebuia să fie o vidră năzdrăvană, căci ea singură venea în pușca vînătorului. Venea legănîndu-și ușor trupul sprinten și fața îi era blîndă ca a unei mame sau a unei icoane... La apropierea vidrei, fu pătruns de o căldură binefăcătoare și se înveseli ca și atunci cînd îl întîmpina copilul său cel mic
Epistolă către Odobescu (VII) by Ștefan Cazimir () [Corola-journal/Journalistic/7978_a_9303]
-
unei icoane... La apropierea vidrei, fu pătruns de o căldură binefăcătoare și se înveseli ca și atunci cînd îl întîmpina copilul său cel mic. Crîngașu încercă să întindă mîna, dar mîna îi era parcă de plumb... Un suspin adînc, și vînătorul nu se mai trezi din somn." (Alexandru Cazaban, Vînătorul de vidre) întîmplarea se așază, prin culoarea ei fantastică, lîngă aceea relatată de Alexandre Dumas. în ambele cazuri, cum s-a putut vedea, animalul îl copleșește pe vînător prin dimensiuni și
Epistolă către Odobescu (VII) by Ștefan Cazimir () [Corola-journal/Journalistic/7978_a_9303]
-
căldură binefăcătoare și se înveseli ca și atunci cînd îl întîmpina copilul său cel mic. Crîngașu încercă să întindă mîna, dar mîna îi era parcă de plumb... Un suspin adînc, și vînătorul nu se mai trezi din somn." (Alexandru Cazaban, Vînătorul de vidre) întîmplarea se așază, prin culoarea ei fantastică, lîngă aceea relatată de Alexandre Dumas. în ambele cazuri, cum s-a putut vedea, animalul îl copleșește pe vînător prin dimensiuni și devine instrumentul unei justiții imanente, răscumpărînd victimele răpuse de
Epistolă către Odobescu (VII) by Ștefan Cazimir () [Corola-journal/Journalistic/7978_a_9303]
-
suspin adînc, și vînătorul nu se mai trezi din somn." (Alexandru Cazaban, Vînătorul de vidre) întîmplarea se așază, prin culoarea ei fantastică, lîngă aceea relatată de Alexandre Dumas. în ambele cazuri, cum s-a putut vedea, animalul îl copleșește pe vînător prin dimensiuni și devine instrumentul unei justiții imanente, răscumpărînd victimele răpuse de el. Cea mai elevată expresie a motivului, în cuprinsul literaturii române, este balada lui Ștefan Aug. Doinaș, Mistrețul cu colți de argint: Un prinț din Levant îndrăgind vînătoarea
Epistolă către Odobescu (VII) by Ștefan Cazimir () [Corola-journal/Journalistic/7978_a_9303]
-
a căpitanului Ahab, căruia îi retezase un picior și-i smulsese catargele corăbiei. Reîntîlnirea mult dorită cu monstrul marin se va produce nu departe de locul ciocnirii anterioare: "balena părea numai farmec și ademenire. Nu e de mirare că unii vînători, momiți de seninătatea care o înconjura, îndrăzniseră s-o atace și descoperiseră că liniștea aceea nu era decît veșmîntul uraganului." Lupta durează, ca în povești, trei zile. Balena își manifestă din plin agresivitatea, distruge bărcile vînătorilor și îi smulge căpitanului
Epistolă către Odobescu (VII) by Ștefan Cazimir () [Corola-journal/Journalistic/7978_a_9303]
-
ei rău se citea dorința de a se răzbuna fără întîrziere." Rănită, balena se năpustește asupra corăbiei, o izbește și o scufundă, iar Ahab, cu gîtul prins în funia harponului său, e sugrumat și azvîrlit în mare. Revanșa vînatului împotriva vînătorului este totală și exemplară. Laudă ție, neînfricată Moby Dick!
Epistolă către Odobescu (VII) by Ștefan Cazimir () [Corola-journal/Journalistic/7978_a_9303]
-
vreme ce lorzii englezi și prinții indieni veneau în Moldova ca să vîneze urși, românii rîvneau să plece în Africa la vînătoare de lei. Dar nici primii nu depășeau rolul de spectatori, nici cei din urmă stadiul reveriei. "Citisem multe despre vînătorii de lei din Africa - își evocă N. Gane adolescența - și mă întrebam de ce n-aș fi eu un vînător de lei!... ș...ț Ce? nu-s și eu om ca dînșii?" (în vacanțe) Și tot astfel, mai tîrziu, colonelul C.
Epistolă către Odobescu (VI) by Ștefan Cazimir () [Corola-journal/Journalistic/7999_a_9324]
-
la vînătoare de lei. Dar nici primii nu depășeau rolul de spectatori, nici cei din urmă stadiul reveriei. "Citisem multe despre vînătorii de lei din Africa - își evocă N. Gane adolescența - și mă întrebam de ce n-aș fi eu un vînător de lei!... ș...ț Ce? nu-s și eu om ca dînșii?" (în vacanțe) Și tot astfel, mai tîrziu, colonelul C. Rosetti-Bălănescu: "Oricît de ciudat ar părea, dar nu-mi aduc bine aminte dacă primul vînat mi-a fost leu
Epistolă către Odobescu (VI) by Ștefan Cazimir () [Corola-journal/Journalistic/7999_a_9324]
-
vînat mi-a fost leu sau tigru. Cred mai mult că leu. E drept că pe acea îndepărtată vreme vînam mai cu seamă prin colecția de reviste de vînătoare, ilustrate, ale bunicului meu matern, Costache Cornescu, autorul acelui Manual al vînătorului, care trebuia să fie cea dintîi carte românească de vînătoare și mai ales pretextul fericit pentru minunatul Pseudokynegheticos al lui Alexandru Odobescu." (Primul vînat) Că fanteziile cinegetice ale junilor au ca impuls preferat leul n-ar fi nicidecum un lucru
Epistolă către Odobescu (VI) by Ștefan Cazimir () [Corola-journal/Journalistic/7999_a_9324]
-
vie și bine înțelese. Abundența vînatului în acea țeară, precum și împrejurările sub care acest conte trecu prin mai multe peripeții de vînătoare, de natură a pune viața sa în pericol, au escitat în cel mai înalt grad pasiunea noastră de vînători și dorința de a ne întîlni, la rîndul nostru, cu fiarele cele mari cari populează cornul oriental al Africei." Bilanțul cinegetic al expediției este făcut să-ți taie respirația: "împreună cu fiul meu am dobîndit următoarele rezultate de vînătoare: 16 gazele
Epistolă către Odobescu (VI) by Ștefan Cazimir () [Corola-journal/Journalistic/7999_a_9324]
-
văd apărînd, din ce în ce mai distinct, coada și labele de dinapoi șaleț unei leoaice bătrîne, de o talie respectabilă, care picase ca trăznită în dosul calului, fiind pălită în frunte, între amîndoi ochii." Povestea, după gustul meu, e lipsită de suflu eroic, vînătorul neînfruntînd nici un risc, iar leoaica bătrînă îmi amintește, vrînd-nevrînd, de leul orb al lui Tartarin. Mai aptă a trezi emoții puternice e vînarea altor specii, cum ar fi, de pildă, rinocerul: "găsindu-mă în fața animalului, am abia timpul să ridic
Epistolă către Odobescu (VI) by Ștefan Cazimir () [Corola-journal/Journalistic/7999_a_9324]
-
pămînt, dinaintea picioarelor acestuia. în același moment mă găsesc învelit într-un nor de țărnă, produs prin întoarcerea trupului său colosal, și credeam că trecuse peste mine fără a mă fi atins cu picioarele sale." Repezindu-se pe urmele animalului, vînătorul îl regăsește doborît la o mică distanță: "Un plumb pe după ureche îi scurtă agonia. Era un frumos exemplar de sex masculin, al cărui cap, pregătit la Londra de Rowland Ward, e depus astăzi în muzeul din București." Cu vreo patru
Epistolă către Odobescu (VI) by Ștefan Cazimir () [Corola-journal/Journalistic/7999_a_9324]
-
fără folos pentru noi." în secolul XX, românul cel mai "ahotnic" al faunei africane a fost Mihai Tican Rumano, copil de țărani din Berevoieștii Muscelului, a cărui rîvnă de călător a născut peste 40 de volume. în paginile acestora reînvie vînători de pantere și gorile, de elefanți, hipopotami și crocodili, fiecare dintre ele cu reguli specifice și ritualuri impuse de credințele ancestrale ale indigenilor. De remarcat că unele animale, asemenea lui "moș Ben" al lui Faulkner, ajung să capete identitate și
Epistolă către Odobescu (VI) by Ștefan Cazimir () [Corola-journal/Journalistic/7999_a_9324]
-
au căsătorit la 6 dec. 1944, poate fără să bănuiască ce soartă dramatică îi aștepta în noile condiții politice potrivnice. Dar dragostea n-a vrut să știe de ele, a ieșit învingătoare. Ca un pandant la descrierea vacanțelor idilic-patriarhale, cu vânători la iazuri și cavalcade romantice, ne apare tabloul încenușat din primăvara și vara lui1944, a bombardamentelor americane, care-l smulg până la urmă pe Dinu de la masa de scris de care părea nedeslipit până în ultima clipă. în timp ce el sta retras în
Un roman sentimental și un jurnal de creație by Al. Săndulescu () [Corola-journal/Journalistic/7998_a_9323]
-
enunțate de bătrînul Makono. "Din punct de vedere antropologic - scrie Mihai Coman (Bestiarul mitologic românesc, 1996) - se poate spune că prestigiul ursului derivă nu numai din mărimea și puterea lui, ci și din strania și neliniștitoarea sa asemănare cu omul. Vînătorii știu că trupul unui urs jupuit dezvăluie forme tulburător de apropiate de acelea ale omului; ursul folosește locomoția bipedă, relevă gesturi, mișcări și fapte ce par a deriva dintr-o Ťînțelepciuneť mai degrabă umană decît animală. De aceea ursul apare
Epistolă către Odobescu (V) by Ștefan Cazimir () [Corola-journal/Journalistic/8015_a_9340]
-
culcat pe spate și a murit, cu brîncile adunate pe piept, într-un gest atît de uman încît mi se umezesc ochii (Cartea de la Gura Zlota, 1991). Că animalul despre care vorbim este, în felul lui, "om" o știu și vînătorii americani din Oklahoma, evocați de William Faulkner în ampla sa nuvelă Ursul: "uriașul urs bătrîn, cu laba vătămată de o capcană, ș...ț își cîștigase pe o întindere de aproape o sută de mile pătrate un nume, o denumire precisă
Epistolă către Odobescu (V) by Ștefan Cazimir () [Corola-journal/Journalistic/8015_a_9340]