760 matches
-
a lăsat pe băieți să vâslească până la cabană. Danny stătea pe una din marginile bărcii, Charlie pe cealaltă. Amândoi își bălăngăneau câte-un picior în apă. Încă înnebuniți de bucurie, cei doi uitaseră să se mai lupte între ei și vâsleau sincronizându-și mișcările. Fiecare încrețire a apei îi încânta, chiuiau la cel mai mic salt al bărcii, iar Jina a sesizat ceva ce nu mai văzuse înainte. Fiul ei avea instinct de supraviețuire. Dacă era nevoie, știa să se bată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
mai mare, așa cum probabil că aflase și Ahmad, n-o reprezintă violența în sine, ci starea de incertitudine. Faptul că nu știi ce se va întâmpla în continuare. Mary a simțit mușchii din piciorul lui Drew încordându-se în timp ce bărbatul vâslea către mijlocul râului, l-a simțit cum tremura de fiecare dată când un copac era înghițit de flăcări. Numai puștii au continuat să chiuie când ambarcațiunea a trecut de vâltorile de la Bailey, Split Rock și Big Mallard. Naji a rămas
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
aici până veniți cu FBI-ul, a spus ghidul. Dar vă avertizez că se poate să ne găsiți delirând de fericire. N-o să mai aibă nici un sens să ne interogați. Drew și Mary au rămas pe mal, în timp ce Mike a vâslit către mijlocul râului. Idioții, a comentat Irene, dar în voce i se citea admirația. Jina n-a scos nici un cuvânt când Danny și Charlie au vâslit cu rândul. Charlie i-a învârtit prin Elkhorn; Danny a lansat ambarcațiunea cu spatele la Growler
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
sens să ne interogați. Drew și Mary au rămas pe mal, în timp ce Mike a vâslit către mijlocul râului. Idioții, a comentat Irene, dar în voce i se citea admirația. Jina n-a scos nici un cuvânt când Danny și Charlie au vâslit cu rândul. Charlie i-a învârtit prin Elkhorn; Danny a lansat ambarcațiunea cu spatele la Growler. Până și Naji a surâs, surprins că toți scăpaseră teferi. Flotila de bărci cu motor și agenți îi aștepta deja când au ajuns la Mackay Bar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
clipă încălzite. Pe mine mă înfiorau neliniștea, nerăbdarea, făgăduiala unei vânători cum n-am mai văzut, și-mi luceau ochii de bucurie. Atunci mâni, o să vin mâni negreșit. Să vii, boierule, că n-o să-ți pară rău!... Și începu a vâsli mai vioi, trecându-mă prin tufele de trestii și papură, spre mal. Sara de vară împânzea taina-i fumurie peste Iezer. Marele pod de fier, departe, părea o panglică lungă, albă, întinsă pe sub cerul albastru. Din fund, din urmă, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
pod de fier, departe, părea o panglică lungă, albă, întinsă pe sub cerul albastru. Din fund, din urmă, se înălțau aburii ușori, leneși, ai apei stătute; un vânt abia simțit aducea miasmele ascuțite, calde ale mâlului și ale stufăriilor putrezite. Omul vâslea, încordându-și grumazul, scuipa în palme, trăgea de mănunchiuri, și apa plescăia ușor, apoi rămânea în urmă tremurând în cercurele. Tresării. —Boierule, să nu te superi... Sunt așa eu, un om prost... Parcă ce învățătură am? De ce să mă supăr
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
el, sau altcineva, și-mi da de veste să mă feresc, sau poate chiar vânătorul căzuse la bănuială. O neliniște ușoară îmi plutea pe suflet, și băgam de samă la toate mișcările lui Marin. Nimic deosebit. Deslegă priponul ca totdeauna, vâsli cu liniște, mă strecură lin prin aceleași cărări ale pădurilor de trestii, și încet furișa luntrea pe sub bolțile sălciilor. Doar că-mi vorbi mai puțin ca de obicei; dar asta nu se întâmpla numai acum. La întoarcere, la crâșmă, Sandu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
munți de nouri, s-a arătat deodată un tighel de aur frânt, neregulat, pe toată marginea îngrădirii întunecate. Parcă ar fi încremenit pe cer un fulger rupt, ca o amenințare. Are să vie vremea rea, neică Marine!... Vânătorul nu întoarce capul; vâslește încordat; și din lulea se înalță pânze ușoare de fum. În asfințit, nourii se sparg deodată, și asupra Iezerului, prin spărturi, țâșnesc izvoarele sângeroase ale amurgului de flăcări. Balta neclintită pare de sânge, până la umbra neagră, depărtată a sălciilor. Luntrea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
într-un loc pustiu, hotărâți să stăm acolo cât va fi nevoie, luându-ne hrana din mărfurile transportate și schimbând locul în fiecare noapte pentru a-i deruta pe eventualii jefuitori. De cinci-șase ori pe zi ne duceam după vești, vâslind până în preajma celor care urcau pe Nil, spre a le cere informații. Epidemia bântuia în capitală. În fiecare zi, erau înșiruite cincizeci, șaizeci, o sută de decese în registrele de stare civilă; or, se știa din experiență că trebuia să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
Toamna sună, agonie... Vânt de gheață s-a pornit, Iar sub crengile schelete, - Hohot de smintit. Nici o urmă despre tine, - Vine, nu vine... Oh, amurguri violete... Amurg de iarnă Amurg de iarnă, sumbru, de metal, Câmpia albă - un imens rotund - Vâslind, un corb încet vine din fund, Tăind orizontal, diametral. Copacii rari și ninși par de cristal. Chemări de dispariție mă sorb, Pe când, tăcut, se-ntoarce-același corb, Tăind orizontal, diametral. Alean E-n zori, e frig de toamnă, Și cât cu ochii
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
în acel nume. Acolo unde alunecă lama cuțitului, acolo alunec și eu. Se urcă în barcă, făcându-i semn lui Virgil Jones să rămână pe loc, iar domnul Jones, neajutorat și greoi, se așeză pe mal, timp în care Vultur-în-Zbor vâsli către altarul de piatră, vocea trecutului său, ce-l chema înapoi. Bicicletele zăceau răsturnate și inutile lângă Virgil, pe malul pustiu. Cea care i-a provocat a doua iluzie a fost flacăra rituală. Când Vultur-în-Zbor a pătruns precaut prin ușa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
păstreze legat pe om de munca lui... Noimann ocoli scaunul pe care stătea Încremenit omul ce semăna oarecum cu Oliver și se Îndeptă spre ieșire. Nu mică i-a fost mirarea când auzi În spatele său un croncănit. Un corb imens, vâslind greoi din aripi, făcu de trei ori Înconjurul sălii de așteptare și, profitând de ușa ce rămăsese Întredeschisă, se năpusti afară. Fâlfâitul aripilor sale contrasta cu pereții neașteptat de albi și cu liniștea ce se instalase Înăuntru. Aruncând o privire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
Din toate rămâne uitarea, Eternă și dreaptă și rece, Prilejul prin care visarea Ireală, tot umblă și trece... Iubire și spasm, și tăcere, Sunt unde mânate mereu Prin care vâslesc în durere, Urmașii eternului eu... Eu fosta-m și sunt, și voi fi, Uitarea-i cu mine totuna, De-o clipă, de-un secol, de-o zi, Își poartă într-una cununa... Uitarea-i pădure-ncâlcită, Hățis ca de ape
DIN TOATE by Ioan Știfii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83786_a_85111]
-
sunt... Ne-am întâlnit și n-am uitat În Deltă și în Retezat, În Iașul nostru primitor, La Voroneț și Râușor... Trecut-au peste noi decenii Cu împliniri și visuri mari, Purtăm povara de milenii Dar vom rămâne tot stejari... Vâslim prin valurile vieții, Iar noi nicicând nu am uitat Frumoșii ani ai tinereții, Liceu-n care-am învățat... Doar amintiri ne înconjoară Și ne-nsoțesc la orice pas, Iar timpul rece parcă zboară Și ne luăm iarăși, bun rămas... Se scurg
IMNUL CLASEI A XII-A A, PROMO?IA 1970 A LICEULUI INTERNAT ?COSTACHE NEGRUZZI? IA?I by Ioan Știfii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83806_a_85131]
-
două perechi din rațele Gadwall, care îi zboară indiferente pe deasupra capului. Pran este tulburat când află că va fi sarcina lui să adune păsările căzute. Este chiar îngrijorat când Yasmin îl împinge spre o barcă îngustă cu fundul plat și vâslește să-l așeze în fața locului de tragere. Nu ne vor omorî? o întreabă pe tânăra hijra, care se tot chinuie cu vâslele, ce se încurcă mereu în plantele din apă. — Foarte posibil, zice Yasmin posomorâtă. Amina Begum nu țintește bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
sau trebuie s-o iau eu cu asalt? Ei bine? De fapt, FG spune că n-a luat nici cea mai mică notă pentru examenul de la calificare. De aceea, nu văd de ce l-ar aduce Jock la Vincent. Nici măcar nu vâslește. Da, precis, nu. Despre ce-am putea vorbi? Era prea... Atât de mare. Taci Ethel. Era. Enorm. Nu mă crezi c-am văzut, Ethel Smith, dar am văzut... Da, dragă, je vous jure. Cyril și Harold au stat toată noaptea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
îndreaptă spre delta largă, croindu-și drum printre stânci și bancuri de nisip. Treptat, râul se îngustează până ajunge un simplu canal, care curge leneș între malurile încărcate de copaci. Din când în când, trec pe lângă sate, unde copiii tulburați vâslesc spre ei cu pirogile sau fac salturi de pe diguri improvizate. După cum se vede, curând vom vedea canibalii, zice Marchant rânjind spre Jonathan. — De fapt, Fotse sunt fermieri, îl potolește Morgan. — Așa ți-au spus, nu? Te-au păcălit. Sunt convins
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
noi?" Căci marea era din ce în ce mai înfuriată. 12. El le-a răspuns: "Luați-mă, și aruncați-mă în mare, și marea se va liniști față de voi! Căci știu că din vina mea vine peste voi această mare furtună!" 13. Oamenii aceștia vîsleau ca să ajungă la uscat, dar nu puteau, pentru că marea se întărîta tot mai mult împotriva lor. 14. Atunci, au strigat către Domnul și au zis: "Doamne, nu ne pierde din pricina vieții omului acestuia, și nu ne împovăra cu sînge nevinovat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85103_a_85890]
-
moment, voința să lupte. Dimpotrivă, după această descoperire, luaseră hotărârea clară de a muri. În dimineața celei de-a patra zile din Luna a Șasea, santinelele de pe zidurile castelului zăriră o bărcuță care se apropia dinspre țărmul inamic. Un samurai vâslea, iar singurul pasager era un călugăr. Ekei venise pentru a-i cere lui Muneharu să-și facă seppuku. Generalul ascultă în tăcere argumentele călugărului. Când Ekei termină, având tot trupul scăldat în sudori reci, Muneharu vorbi pentru prima oară: — Ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
caracterul liberal al lui Hideyoshi era în acord cu vremurile și ajuta la crearea unor subtile revoluții și progrese în societate și în guvernare. Urmărind tendințele prezentului, nici chiar Ieyasu nu putea să nu-și reproșeze prostia de a fi vâslit în contra curentului. Dintre oamenii care se împotriviseră soartei, nici unul nu scăpase cu viață, din timpuri imemoriale, cum Ieyasu știa foarte bine. La temelia gândirii sale stătea regula cardinală care spune că observatorul trebie să discearnă între micimea omului și imensitatea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
să mai folosească anotimpurile pe post de verbe. Asta știu, da... — și știi că am mers la Groton, am fost în echipa de canotori și am fost ales președintele comitetului studențesc. Apoi am mers la Princeton, unde am continuat să vâslesc și am fondat un club de investiții pentru studenți. și te-am cunoscut pe tine, desigur, mi-a spus el zâmbind și bătându-mă cu degetul pe vârful nasului. Apoi m-am angajat la Goldman, ca analist, masteratul la Harvard
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
să facă. — De ce nu se duce să caute ajutor pe undeva? întrebă Eva. — Cum? înotând? Ge nu ar fi în stare să înoate atâta nici dacă ar fi viața lui în joc. Ar putea să ia salteaua pneumatică și să vâslească până ajunge undeva mai în larg, sugeră Eva. Nu-i nevoie să înoate. — Saltea pneumatică? Ai zis ceva de o saltea pneumatică? Ce saltea? — Cea din dulăpașul cu vestele de salvare. Nu trebuie decât s-o umfle și... — Draga mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
Se lăsă în apă, după care se întinse pe saltea. Obiectul se bălăngănea îngrijorător de tare, dar Evei nu-i era frică. Acum se răzbuna pe cei doi Pringsheimi și nu-i mai păsa nicidecum ce se întâmpla cu ea. Vâsli prin valurile micuțe, ce împingeau în larg vestele de salvare, îndepărtându-se și ea de ambarcațiune. Vântul sufla din spate, iar salteaua aluneca ușor pe ape. în cinci minute Eva ieșise din stufăriș, luase colțul și pierduse din vedere ambarcațiunea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
ambarcațiune ca să știe că sunt bine ascunse. Le împinse între trestii, după care ezită. Desfăcu una din veste din legătura compactă și izbuti să și-o pună pe ea. Apoi se întinse iar pe saltea, cu fața în jos, și vâsli în continuare cu mâinile, înaintând pe canalul care se tot lărgea. Sally stătea rezemată de ușa cabinei și se uita plină de ură la Gaskell. — Javră idioată! zise ea. Trebuia să-ți deschizi tu gura aia mare! Și-acum ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
drumul așa, fără ea, și să-l sune pe Henry ca să-i spună să vină cu mașina și s-o ia. Putea să-i aducă și niște haine. Da, asta era. Eva Wilt se urcă pe saltea și începu să vâslească înspre mal. La jumătatea drumului salteaua se dezumflă pentru a unsprezecea oară. Eva renunță la ea și se chinui să avanseze folosindu-se doar de vesta de salvare. Dar și asta o împiedica, așa că într-un final femeia se decise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]