783 matches
-
Profesorul Henry Chapel de la universitatea Oxford. — Ei bine, dacă nu te cheamă Johnny Walker, ce naiba să discut cu tine? Așa că, dispari! Se aude un zgomot înăbușit, făcut de un obiect greu care cade la podea. Apoi un geamăt. — Ajutor! se vaită vocea. Ajută-mă. Am căzut din pat. Îl cheamă Short, este blestematul de reprezentant al guvernului la fața locului și toate celelalte în plus, și dacă vor să-i dea de lucru, ar trebui să-l facă să iasă afară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
neamului de oameni care va urma! 4. Ce a lăsat nemîncat lăcusta Gazam, a mîncat lăcusta Arbeh, ce a lăsat lăcusta Arbeh, a mîncat lăcusta Ielec, ce a lăsat lăcusta Ielec, a mîncat lăcusta Hasil. 5. Trezițivă, bețivilor, și plîngeți! Văitați-vă toți cei ce beți vin, căci vi s-a luat mustul de la gură! 6. Căci în țara mea a năvălit un popor puternic și fără număr, cu dinți de leu, și măsele de leoaică. 7. Mi-a pustiit via
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85102_a_85889]
-
bărbatul tinereții ei! 9. Au încetat darurile de mîncare și jertfele de băutură din Casa Domnului; preoții, slujitorii Domnului, jelesc. 10. Cîmpia este pustiită, pămîntul întristat, căci grîul este nimicit, mustul a secat, untdelemnul nu mai este. 11. Înmărmuriți, plugari, văitați-vă, vieri, din pricina grîului și orzului, căci bucatele de pe cîmp sunt pierdute. 12. Via este prăpădită, smochinul este veștejit, rodiul, finicul, mărul, toți pomii de pe cîmp, s-au uscat... Și s-a dus bucuria de la copiii oamenilor! 13. Încingeți-vă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85102_a_85889]
-
cei viteji, dar ei se poticnesc în mersul lor; aleargă spre ziduri, și se gătesc de apărare... 6. Porțile de la rîuri sunt deschise, și palatul se prăbușește. 7. S-a isprăvit cu ea: este dezgolită, este luată, slujnicele ei se vaită ca niște turturele, și se bat în piept. 8. Ninive era odinioară ca un iaz plin de apă... Dar iată-i că fug!... "Stați! Stați! Opriți-vă!... Dar nici unul nu se întoarce..." 9. Jefuiți argintul! Jefuiți aurul! Acolo sunt comori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85120_a_85907]
-
își îndreaptă neîndemânatic postura. Piciorul stâng i se agață de colțul robei, și fratele meu se prăbușește pe podea. Rong și cu mine începem să chicotim. Kuei Hsiang face plecăciuni stângace. Își ține mâinile îi împreunate sub piept de parcă se vaită de o durere de stomac. Cu ceva vreme în urmă, cam cât ar arde o lumânare, Majestatea Sa a terminat cu îmbrăcatul și s-a așezat în scaunul său dragon, zice Kuei Hsiang după ce se liniștește. — Cum arată scaunul? întreabă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
Nu am cum, Alisia, zise Maria. Știi că te-aș fi ajutat, mai ales având În vedere circumstanțele. Se uită În jos, la piciorul meu. ― Dar...am mormăit eu. ― Dar am un test important mâine de la trei la patru, se văită ea. Nu pot lipsi de la ultima oră. ― Serios, cum e posibil să ai atâtea ore? ― O să vezi și tu cum e. ― Haide, Alisia, ne Întrerupse tata. Nu e ca și când te-ai fi sacrificat vreodată pentru Alex. Vei supraviețui. ― Presupun, am
Ștefana Paraschiv by Dansul regăsirii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/784_a_1490]
-
și surorile tale. Neil ajunsese în pragul unei crize de isterie. S-a înfundat în scaun, cu groaza înscrisă pe chip. Arăta de parcă ar fi fost pus la zid, înconjurat de niște pitbulli sălbatici, care-l lătrau. Nu, s-a văitat el. Nu-i adevărat! Ochii lui exprimau groază. Privindu-l, am realizat șocată că Neil chiar credea că nu-i adevărat. Atunci și acolo, pentru prima dată în viață, am înțeles ce însemna termenul ăla la modă, în jurul căruia se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
lăsat capul în piept și a arborat o figură atât de umilă, încât era limpede că era un truc. Probabil că repetase totul cu Luke în avion. —Acum ești mulțumită? am zis eu rânjind, plină de amărăciune. — Nu, s-a văitat ea și, spre uimirea mea, a izbucnit în lacrimi. De ce plânge? Ăsta e dreptul meu! Josephine a spus cu multă blândețe: — Poți să spui grupului de ce ești așa de supărată? N-am vrut să fac asta, s-a smiorcăit ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
o existență goală și solitară departe de familie și prieteni. Aveam de gând să rătăcesc prin lume, fără să fiu bine-venită nicăieri. Nu meritam altceva. Ia ascult-o pe regina tragediei, m-a luat în râs Helen. —încetează, s-a văitat Anna îngrijorată. Nu înțelegi, am informat-o eu pe Helen. Mi se rupea inima gândindu-mă la statutul meu de aproape-orfană. — Mama mi-a spus să plec și să nu mă mai întorc niciodată. Mă urăște. M-a urât întotdeauna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
își ridică fusta și zice „Fute-mă, dragule, trage-mi-o până îmi sar capacele!” V-ați arunca pe ea și-ați striga „Ura! Hai s-o facem, gagico!”? Asta înțelegi dumneata prin a nu fi ciudat? — Iisuse Hristoase! se văită inspectorul. Te joci al naibii de mult cu nervii mei! Și are și răbdarea mea o limită! — înseamnă că vă prefaceți foarte bine. Pe mine m-ați păcălit, zise Wilt. Tot ce știu este că pentru mine concepția dumneavoastră despre ce e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
Fără jenă, mie, unui străin! Apoi, discuții literare, la care nici nu mă pricep. De clasici n-am timp destul, așa spune, iar pe ăștia noi nu-i pot suferi, par confuzi, mediocri, snobi, așa spune. Înjură, plânge, glumește, se vaită, se confesează, se căiește, ca un adolescent. Acest ton confesiv, la arogantul Tolea! Poate doar se distreaza, cine stie...sa ma provoace si pe mine la confesiuni. Urme, traiectorii, contradicții... traseele confuze ale mascaradei. Un înlocuitor? Reperul unui loc, emblema
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
un „nu“ categoric. Nu știu dacă v-am spus, dar mama se plânge non-stop de Ruth și de prietenul ei, dar când vin, vorbește cu ei de parcă ar fi prieteni la cataramă. Doar după ce au plecat începe mama să se vaite din nou. Și eu trebuie s-o ascult. Dar mi-a ajuns. E foarte greu să suporți așa ceva, să știți. Toată văicăreala. Nu că aș avea ceva cu soră-mea. De fapt, acum mă înțeleg mult mai bine cu ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
cu asta pe spate, te rog. Debbie se întoarce pe burtă când îmi pun în palmă loțiune de bronzat urât mirositoare. O întind pe spatele ei bronzat. — Tot nu-mi vine să cred că mi-a dat papucii, totuși, mă vait eu. Dar asta voiai, nu? De fapt, ți-a făcut o favoare, dacă te gândești bine. Știu că are dreptate. Tim de fapt m-a scutit să fac eu fapta urâtă, dar din nu știu ce motiv, nu mă simt mai bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
lui Mike. Aterizăm în cincisprezece minute. Doar glumeam, apropo, le spun neconvingător fetelor pe când mă grăbesc prin carlingă asigurându-mă că toată lumea și-a pus centura de siguranță pentru aterizare. Lydia e nervoasă în spate. —Ai stat un secol, se vaită, ungându-și mâinile cu o cremă urât mirositoare. Vrei? Îndreaptă amenințător tubul în direcția mea. Nu, mersi, doar am mai stat puțin de vorbă cu fetele, spun voioasă, ignorându-i fața bosumflată. Sunt amândouă logodite, nu e minunat? Lydia mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
spatele tramvaiului, s-o soarbă cu înghițituri mari ca soldatul în post, pe când alte fetișcane trântite pe scaune o strigau, Vino, fă, nebuno, că te-nchide-acolo!! Da, lăsați-mă, nici să fumez nu mai am trai de voi, se vaită aia, ghemuită pe scara tramvaiului, cu picioarele în cizme scâlciate atârnând în noroiul de afară. Fumează aruncând fire de tutun prin strungăreață. Vino, fă, că-ți ia românii locu’!! Da voi ce păziți?... Vezi că te toc, fata mea, dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
amândouă cu ochii țintă la patul meu. Valiza mea mare, verde țipător, e plină ochi. Lângă ea se află alt teanc de haine. Și încă nici n‑am ajuns la cosmetice și tot restul. — Suze, nu sunt în stare, mă vait. Ce‑o să mă fac? — Să‑l suni pe Luke și să‑i spui? propune Suze. Și să‑i spui că trebuie să‑și ia o mașină cu un portbagaj mai încăpător? Rămân o clipă pe gânduri. Încerc să‑mi închipui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
ne‑am simțit bine împreună, dar...“ Așa că până la urmă nu spun nimic și zâmbesc mult, deși în adâncul sufletului mă simt din ce în ce mai încordată și mai devastată. Când ajungem la mine acasă, vreau să mă întorc spre el și să mă vait „Chiar pleci la New York? E adevărat?“. Însă în loc de asta îi dau un sărut și zic veselă: — Contez pe tine sâmbătă, da? Se pare că Luke trebuie să plece la Zürich mâiine, pentru o serie de întâlniri cu tot felul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
Știam c‑ai să râzi! — Nu râd! protestez. Mi se pare super! Nu‑mi pot opri un hohot și încerc să mă prefac că tușesc. Scuze! Scuze. Deci, cum s‑a întâmplat? — A fost la petrecerea aia din Scoția! se vaită ea. Numai niște mătuși expirate, niște băbăciuni. Tarquin era singura persoană sub nouăzeci de ani. Și cumva... arăta complet altfel! Avea pe el puloverul ăsta foarte drăguț Paul Smith, părul îi stătea foarte ca lumea și nu‑mi venea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
Ce te‑a pus să faci? Nimic, obsedato! Mă refer la faptul că suntem veri. — Oo. Mă strâmb, apoi îmi dau seama că e o lipsă totală de tact. Dar ce, nu e împotriva legii, nu? — O, Doamne, Bex! se vaită Suze. Asta mă face să mă simt mu‑l‑ult mai bine. Ridică cele două căni de ceai, le duce la chiuvetă și dă drumul la robinet. — Pur și simplu nu‑mi vine să cred că ai o relație cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
bunuri! Da, e‑adevărat, poate că nu mai sunt chiar noi... Ce vrei să spui? spune Suze, apoi i se luminează fața. Ai un cont de economii de care ai uitat? — Nu! Nu un cont de economii! — Nu înțeleg! se vaită Suze. Bex, despre ce vorbești? Tocmai deschid gura să‑i explic, când în camera alăturată intră robotul și o voce cu puternic accent american începe să vorbească, ceea ce mă face să înțepenesc și să întorc capul. — Alo, Becky? Michael Ellis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
cu tine? țipă el. Ești o lașă? Urăsc lașii! M-auzi? Urăsc, urăsc, și iar urăsc lașii! Pleacă acum. Supune-te ordinului meu. Pleacă! Pleacă! Părăsește-mă, părăsește Yenanul! Afară! Ea pășește spre ușă. Are mâna pe clanță. Îl aude văitându-se în urma ei: Războiul mi-a luat tot, soțiile și copiii... Inima mea a fost împușcată la nesfârșit. De atât de multe ori, sunt atât de multe găuri, că nu se mai poate cârpi. Lan Ping, de ce-i oferi unui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
împinge la o parte. Nu mai poți face asta! Dar ea i se deschide. Se sprijină de el, stă în brațele lui. Își desface picioarele, varsă lacrimi și se topește în căldura lui. El o mângâie, murmură, geme și se vaită ca un nebun. Ea își lasă trupul să-i spună cât de dor i-a fost de el. Toată lumea are pretenția să fiu un Buddha de piatră, fără dorințe sau simțăminte, gâfâie el deasupra ei. Tovarășilor mei le-ar plăcea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
cap, picioarele bine învelite cu o pătură și căsca. Nici în dimineața asta nu ieșise. Nu scosese nici măcar un deget afară, pentru că nu suporta gerul „siberian” al Bucureștiului. Focul ardea din zori până seara târziu - inimaginabilă cheltuială! -, dar contele se văita că simte totuși frigul de afară. Ceva mai devreme, Toinette sporovăise despre un spectacol la care insista să meargă. Până la urmă, acceptase să-i îndeplinească dorința, gândindu-se că va scăpa măcar de plictiseală. Acum, însă, avea unele îndoieli. Cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
coșmar prelins an după an, devenit tot mai adânc și întunecat. Și nu îndrăznea să se plângă nimănui. Era orfană. Nu avea prieteni. Și apoi atâta lucru apucase și ea să învețe: că mai curând este crezut bărbatul care se vaită din nimic decât femeia care îndură o adevărată dramă. Norocul ei fusese că, în cele din urmă, Alecu ajunsese să-l scârbească până și pe părintele său, Ienăchiță. Și acolo, în casa Poetului și a domniței Ecaterina, soția sa de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
lapte. În mometul următor, consulul scăpă ceașca din mâini, conținutul se vărsă peste fața de masă și câțiva stropi cafenii pătară fondul roz al covorului la care stăpâna casei, doamna consul Ledoulx, ținea cel mai mult. ― Au, au, aaau! se văită Ledoulx cu palma dusă la falcă, cu toate trăsăturile frânte de durere. ― Au, au, nuuu! strigă și Toinette, sărind în picioare, cu privirile fixate pe covor. Bichon începu să latre nervos când la unul, când la celălalt, în timp ce stăpâna lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]