788 matches
-
seninătate și acceptasem sacrificiul suprem în ceasul acela de grea cumpănă pentru mine și pentru Țară! A fost un moment de demnitate ostășească pentru mine și ostașii mei! Au căzut destui răniți și morți, dar n-am auzit pe nimeni văitându-se când glonțul ucigaș l-a secerat. În momentul impactului cu glonțul vrăjmaș, șocul fiind prea puternic, n-am simțit durerea și dacă rana ar fi fost de altă natură, aș fi trecut în lumea de dincolo, mirându-mă și
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
alt tip, nici o altă modaliate de creație în proză. Dar despre acestea și altele în legătură cu prezentul și viitorul romanului, poate altă dată... Să nu se creadă nici o clipă, repet, că mă plâng - așa cum, cred eu, nimeni nu m-a auzit văitându-mă în cele aproape două decenii de recluziune și singurătate socială, lipsuri materiale etc. Nu, eu am voit-o și, cum o spuneam, pronia augustă a artei mele, ca și zeii mei tutelari m-au răsplătit însutit pentru pierderile și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
nu au dat vreun semn mai profund, mai „durabil” de „recunoaștere” a unei înrudiri spirituale, deși literatura română modernă, mai ales cea din sudul țării, e impregnată de literele și spiritul francez... Dar... are rost să ne plângem, să ne văităm la nesfârșit, realiști cum trebuie să fim azi și, în sfârșit, liberi, mai are vreun sens să ne așteptăm „salvarea” sau recunoașterea meritelor nostre literare venind „din afară”, nu importă de unde?! Și... acel pizmuit și visat în exces „Nobel” nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
în jurul taliei sale. — Cred că așa e mai bine. N-o mai luăm razna. — Dacă nu cumva adormim amândoi în același timp, am zis. Nici tu nu stai prea bine cu somnul. Nu mai vorbi prostii! Dacă începi să te vaiți de lipsă de somn, o să avem numai probleme. Înțelegi? — Înțeleg. — Atunci, hai să mergem! Nu prea avem timp de pierdut. Am pornit la drum legați unul de altul cu funia de nailon. Făceam eforturi uriașe să nu-i mai aud
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
sistemul de gândire și ne-am asigurat că racordurile lor funcționau bine. I-am chemat la interviu și i-am întrebat dacă se simțeau bine, dacă aveau vreo durere, dacă aveau halucinații vizuale sau auditive. Dar nici unul nu s-a văitat de nimic. Toți erau sănătoși și deciși să-și vadă mai departe de permutări. De aici am tras concluzia că cei care au murit au avut cu siguranță o insuficiență cerebrală ereditară greu de depistat. Nu ne-am dat seama
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
foarte multe ori chiar și pentru ai tăi, mai ales azi cu ocupațiile lor de tot felul, cu depărtarea de casă, cu circulația alambicată sau dacă locuința lor este doar o cameră-două, e greu să te vadă toată ziua bolnav, văitându-te, culcat numai în pat, devii tu însuți un nemulțumit, dar mite cei de lângă tine care nu mai pot suporta toate acestea. Devin și ei nervoși, nemulțumiți că nu mai scapă odată de tine, de obligații, ca să stea și ei
ADRIANA Cuvinte din iarna vie?ii by ION N. OPREA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83160_a_84485]
-
Știau că vinul trebuie să-l vindem pe bani. Rar când scotea tăicuțul câte o cană mare și mai... pileau, și ce cor de cântece și haz era în casă la noi, apoi se culcau, și când se trezeau se văitau de durerea de cap, că nu erau deprinși cu băutura, deși vin era destul dar nu se potriveau abundenței. Din tescovină se făcea țuică bună. Și din prune se face și o păstrau tot pentru vânzare. La noi oamenii din
ADRIANA Cuvinte din iarna vie?ii by ION N. OPREA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83160_a_84485]
-
meu, că ar fi vrut să-mi scoată inima să o calce în picioare,sau să o mănânce. Vibra toată în brațele mele și-mi strângea mâna de credeam că vrea să-mi zdrobească degetele, știa că nu mă pot văita acolo în public, voia să-mi transmită toată dorința ei de-a mă avea.Probabil că ne schimbasem comportamentul și înfățișarea, pentru că am observat că eram filați de partenerii noștri, de și dansau și ei împreună. Am mai stat noi
Fapte şi evenimente ce nu trebuie uitate by Ioan Duduc () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1270_a_1902]
-
nu știau nimic. Se ridicară în pripă și, uitându-și oboseala, fugiră înainte. Nu știu de au scăpat. Trebuia să rămân la spital ca să susțin moralul răniților și al personalului. Soldații erau disperați să cadă prizonieri, unii plângeau, alții se văitau de ce nu au murit în luptă. Nu le vorbeam decât de victoria finală. Când m-am întors seara acasă tot se mai scurgeau trupele române fără rost. Atunci avurăm cea dintâi dezamăgire asupra delegaților guvernului nostru: generalul Mustață, prefectul Capitalei
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
în casele locuite de dânșii și unde erau tratați ca amici, nu ca vrăjmași. De aceea, toată aprovizionarea particularilor se făcea prin contrabandă de la țară, unde, în înțelegere cu țăranii, se organizase un întreg sistem: carne în coșciuge, cu femei văitându-se după căruță, caprele trăsurilor cu dublu fund, miei înfășurați ca copii și acoperiți cu batiste pe obraz, aduși în brațe de femei. Noi mai aveam și noroc cu bunul nostru prieten Emil Petrescu; el corupsese soldații germani de la moșia
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
mă blagoslovi și mă asigură de simțimintele ei, mărturisind că până acum ura de Brătieni o îndepărtase de mine. Îi povestii mamei această vizită ca să o mai înveselesc. Dânsa era într-o stare grozavă, nu mai avea nici un resort, se văita și se frământa întruna, nu mai mânca, nu dormea, slăbise. Își închipuia că de vom fi internate pe mâna acelor monștri, cum zicea, nu ne va mai revedea. Mă chinuia ideea să o las într-o astfel de stare și
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
august 1917. un an de la declararea războiului Retrăind cu gândul acest an de încercare și durere, de iluzii și decepții, de însuflețire și umilință, totuși ne simțeam mai siguri de o victorie mai definitivă. Chiar germanii o spun și se vaită pe față, văzându-se așa de izolați și cu adversari așa de dârzi în luptele lor. Sfânta Maria era și hramul mănăstirii Pasărea. Din ajun soseau tot felul de briște, poștalioane și căruțe încărcate cu femei și copii. Cele mai multe, rude
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
și mă potriveam cu lipsurile fatale în acele împrejurări. Toate maicile, afară de cele trei vândute germanilor, erau strânse în curte, multe din ele, mai ales ale mele (Evlampia și Peregrina) și ale Liei (Filofteia, Arcadia și Steliana), plângeau și se văitau de urâtul ce le va cuprinde în iarna care începea. „Cine să ne mai îmbărbăteze, cine să ne mai în vețe, cine să ne mai povățuiască?“ Părintele Ma nea și nevasta lui erau, asemenea, foarte triști. Dar tragicomedia a fost
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
cu sicriul Sfântului Dumitru. S-au tras clopotele, mitropolitul a trimis să scoale pe Lupu Costache, pe C. Arion, pe Marghiloman. Dimineața, o fierbere strașnică în oraș, sute de femei au sosit în cârd la fața locului, plân gând și văitându-se. Doamnele de la Ortodoxie aler gau în toate părțile. Ceea ce nu se făcuse la intrarea germanilor era acum iminent. Mackensen, aflând de această agitație și temându-se de o răscoală în București, dete ordinul să por nească în urma bulgarilor două
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
de troleibuz, în drum spre tavernă. Și Viorica a zis că i-a ieșit cu lacrimi în cafea. Mă duc diseară și-i toc mărunt pe toți, așa cum toci verdeața pentru rațe, îți dau cu dobândă înapoi. Nu te mai văita ca o curvă ieșită la pensie. Las` că ți-a plăcut când am bătut în geamu` nespălat, mustăceai ca un motan. Și ți se făcuse poftă de pește fript, luasei fața de fomist. Mai tragem doi-trei din baltă, mergem la
Frig by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1176_a_1898]
-
tocmai când le dosise ăla într-un loc pe care-l credea sigur. Râse și acum, amintindu-și isprava și cum venise umflatul la el să-l întrebe dacă știe ceva despre materialele pe care tocmai le primise. Se și văitase, ofticat rău de tot, că le luase cu bon semnat de la magazioner. Sanchi! Parcă Petrică nu văzuse cum venise mașina de aprovizionare, direct de la minister, aducând consumabilele și comenzile pentru primul semestru. Mai avea doar o întrebare și gata, se
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
obraznic ai în tine, să mor! Da' ție nu ți-am luat, mă, lănțic dă aur dă optâ'șpe carate și ditamai inelu', amândouă la opt sute dă cocari? Astea nu să pune, ă?" "Ba să pune. Da' nu te mai văita atâta că și tu ți-ai luat o grămadă." "Mi-am luat, băi, față. Mi-am luat că-mi permit. Mi-am luat că-s bazat. Pă banu' meu, făcut dă mine, da?" "Da. Și? Ce-oi vrea acuma? Mai
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
mine țineam mult la ea. - Mă rog, dacă ești oricând bine‑venit și dacă e amabil cu tine, care‑i problema? - Nu prea se simte bine, nu‑i așa? - Abe e unul din bărbații aceia Înalți și puternici care se vaită tot timpul. - Dar acum se vaită mai mult decât de obicei. Battle mă descosea, sperând să obțină indicii despre starea lui Ravelstein. Nu aveam de gând să‑i spun nimic, deși știam că Îl place pe Ravelstein - că Îl prețuiește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
rog, dacă ești oricând bine‑venit și dacă e amabil cu tine, care‑i problema? - Nu prea se simte bine, nu‑i așa? - Abe e unul din bărbații aceia Înalți și puternici care se vaită tot timpul. - Dar acum se vaită mai mult decât de obicei. Battle mă descosea, sperând să obțină indicii despre starea lui Ravelstein. Nu aveam de gând să‑i spun nimic, deși știam că Îl place pe Ravelstein - că Îl prețuiește. Cu oamenii ciudați pot să merg
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
gătit. Totuși, după ceasuri de strădanie, a reușit să producă o supă de pui. Din recunoștință, am Încercat să fac o glumă din neputința mea de a o Înghiți, amintindu‑mi de o mamă imigrantă din copilăria mea care se văita: „Joey al meu nu poate să mănânce un cornet de Înghețată. Întoarce capul când Îl vede. Și dacă nu poate linge Înghețata, precis că o să moară!” Poate că din pricină că vedeam În tropice o amenințare cu moartea, instinctul mă Împingea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
ce idee trăsnită reușea "otrava asta" să-l surprindă din nou. Moșul îi chemă pe rând și le înmână darurile, nu înainte de a le cere câte o urare pentru toți colegii. Fetelor le dădură lacrimile. Luana își îngroșa glasul, se văita de dureri de spate și, în ciuda faptului că afară era uscat, se plângea de drumul greu, prin nămeți, pe care-l făcuse ca să ajungă la ei. Până și inima lui Rosti se înmuie iar atunci când își primi darul sărută mâna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
a se cunoaște mai bine. Odată ce somnul veni să le alinte genele, Victor scoase chitara și cocoțat în vârful patului începu să cânte. Mâhnirea din inima Luanei prinse glas. Avea, în sfârșit, posibilitatea să plângă, fără lacrimi, fără să se vaite. Să-și verse amarul prin cântec, acel vers melodios blestemat de a da roade numai în durere. Tinerii aplaudară extaziați, bătură din picioare. Din ziua aceea, fiecare bairam se încheia cu repertoriul celor doi. La un moment dat, au înregistrat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
iasă din casă și mă imploră să-l omor. Longobarzii au început să șușotească, drept care comandantul a zis: - Împresoară casa și adu-l aici pe sămădău. Woto, târât fiind la stejar, s-a aruncat la picioarele lui Faroald. - Stăpâne, se văita el, eu nu sunt vinovat cu nimic; a intrat în casa mea, mi-a cerut de mâncare și n-a mai vrut să iasă. Ba chiar, atunci când am încercat să-l gonesc, s-a postat în fața ușii și m-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
legați și au luat-o la fugă. A doua zi dimineața am găsit scheletul lupului. Probabil că el ne salvase de ceilalți lupi, potolindu-le foamea. A doua zi Gumbert avea febră, locul mușcăturii din roșu devenind albăstrui, și se văita de durere. Pe tot parcursul zilei l-am cărat cu rândul în spate. Seara respira greu, se mișca și mai greu și avea dureri în tot corpul. În timpul nopții l-am vegheat în lumina lunii și am văzut cum nervii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
să-i răsplătim, odată întorși acasă. Ne-au cerut sare. După opt zile de marș forțat, pline de primejdii, am ajuns în valea munților noștri. Gaila a dovedit că puterea ei de caracter era pe măsura frumuseții; nu s-a văitat deloc că ar fi obosit și ne-a îngăduit doar s-o ajutăm acolo unde drumul devenea aproape inaccesibil. De îndată ce s-a ivit ocazia, am trimis un catâr încărcat cu sare acelor binefăcători, prin bunăvoința unor negustori care locuiau în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]