KorAP: Find »[drukola/base=vătaf & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...16 17 18 ...23 >

561 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425

petrecu o bucată de drum; moara rămase scârțâind și vânturându-și spetezele pe singurătatea dealului. Eu mergeam obosit în pasul calului și nu mă gândeam la nimic. Așa trecură câteva zile - și-n duminica următoare, înainte de a pleca la Iași, vătaful se abătu pe la mine. —Cucoane Petrache, zice, vă rog de îndrăzneală, să nu vă supărați... Ați fost bun cu noi, și m-am gândit eu să trimet nevasta la curte să vă facă o leacă de dulceață... Tot n-are

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
în prag a ieșit femeia lui Dragoș. Ridicai capul. Pot să-ți spun cu încredințare că prin întuneric i-am văzut foarte deslușit ochii. Uite, asta voiam să-ți spun. Acuma îmi aduc foarte bine aminte de împrejurările acelea. Nevasta vătafului meu era așa cum am înțeles-o eu la început. Abia putea să îngâne două vorbe; nu știu dacă cugeta în adevăr la ceva. Nu știu dacă-și iubea bărbatul, dar, după cum înțeleg, părea că-l iubește. Și femeia aceasta, din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
greșit cu nimica... de ce te uitai așa de urât la mine?... Mă uitam urât? strigă Faliboga privind lung la flăcău. Da, te uitai urât, ce să-ți fac? — Mă flăcăule! eu te-oi sfătui un lucru... grăi rar și răgușit vătaful; eu te-oi sfătui pe tine un lucru: să te porți cu mine știi cum? ca c-un pahar subțire de steclă... — Vezi-ți de vite! strigă Faliboga și-și întoarse scurt Alba în loc. Să ne vedem cu bine! Poticni

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
viață de cârtiță. Apropiindu-se de vitele lui, văzu pe Faliboga care sta călare lângă șuri și-l aștepta prin ploaie. Da’ aista ce mai vrea? mormăi el, și-și trase mai tare gluga pe ochi. Voi să treacă pe lângă vătaf, dar glasul lui aspru și răgușit îl opri. Ia stăi, măi flăcăule, stăi, unde mi te duci?... Niță simți botul calului lângă cot. Faliboga descălecă repede și se alătură de flăcău, în gluga-i sură... Unde-ai fost? zise el

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
plesnesc cu harapnicul pe cineva! și eu pe tine, măi Lepădatule, am să te plesnesc cu harapnicul! Faliboga rânjea. Niță își păli gluga lepădând-o pe umeri și se trase înapoi cu sprâncenele încruntate. Aha! nu-ți place? strigă Sandu vătaful. Apoi stăi tu dacă nu-ți place!... Lăsă calul; făcu doi pași și-și desfășură harapnicul negru. — Măi Lepădatule! strigă el iar. Tu dacă-i sări la mine, eu te rup în două ca pe un pui de găină!... Eu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
Lepădatu se prăbuși scurt asupra lui, îi cuprinse dreapta și i-o răsuci la spate. Îi cuprinse și stânga, care se zbătea, și i-o îndoi lângă cealaltă. Cu harapnicul îi legă pumnii; apoi gemând de mânie, îl puse pe vătaf la pământ, se lăsă greu pe el și scoase buzduganul de alamă. - Faliboga icnea și-și rotea înspăimântător ochii în orbite. Suduia înăbușit și suflarea lui de dușmănie era încărcată de miros tare de băutură. — Ce vrei? strigă cu ochii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
Picături de ploaie luceau pe ghioaga de alamă. —Măi Niță, măi băiete, nu mă omorî! gemu deodată cu groază Faliboga. Lepădatu se sculă ușor în picioare; își trecu la spate, în chimir, buzduganul; privirile i se muiară și ridică pe vătaf de jos. Nu te omor, bade Sandule... zise el pripit. Ce am eu cu dumneata?... Mai bine m-oi duce în lumea mea- ca să-mi câștig o bucățică amară de pâne -, decât să mă războiesc cu dumneata ori să intru

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
pe Faliboga. Măi! cât îs eu de amarnic... ca un câne rău, măi!... măi băiete, da’ să știi că eu pe furiș nu mușc! Ia șezi, măi Niță, colea pe laiță, lângă vatră, și scoate-ți gluga din cap... Sandu vătaful smulse gluga albă a lui Lepădatu, își smulse și gluga lui mohorâtă, puse pe flăcău pe laiță, și el se trânti înaintea focului pe un scăunaș scund. — Ce mai zici, moș Izdraile! strigă el apoi râzând. Afară tot plouă - de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
Barbă începu a zice din fluier un cântec de la munte. — La munte la noi, altfel sună fluierul, grăi el după ce se opri. Cânți sus - și-ți răspund parcă văile și adâncurile. Aș, ce-mi spui tu, măi Barbă! strigă Sandu vătaful. Iaca, să-ți spuie Iana mea - de pe când am colindat noi munții... — Am fost noi prin multe părți de lume... răspunse Iana visătoare, apropiindu-se de căldura focului. — Am fost, urmă Faliboga. Și câtă pădure și câtă câmpie am străbătut

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
prin multe părți de lume... răspunse Iana visătoare, apropiindu-se de căldura focului. — Am fost, urmă Faliboga. Și câtă pădure și câtă câmpie am străbătut noi pe cai!... Noi în vremea noastră am avut meserie cu primejdie... adăogi mai încet vătaful zâmbind, cuprins parcă de-o mare plăcere. Mai băură vin: în lumina focului ochii lui Sandu sclipeau aprig. Cu ulcica în mână, se îndreptă din șele și începu a cânta răgușit: Hei, Iano și iar Iano... — Du-te, dragă, și-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
Bătrânii se pregăteau de culcare; numai Gheorghe Barbă ieși învălit în suman, ca să mai vadă ce fac boii boierești și flăcăuașii care dormeau în șoproane cu ei. Niță Lepădatu mergea alăturea de Faliboga și Iana umbla înaintea lor. —Iano, zise vătaful, tu intră și te culcă. Eu mi-oi lua calul să dau un ocol - și mă-ntorc îndată... Femeia dispăru în umbră. Faliboga își aduse iapa. Măi Niță, vorbi el iar, ia-ți și tu căluțul tău și hai cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
Niță, vorbi el iar, ia-ți și tu căluțul tău și hai cu mine!... Coborâră la vaci - și Lepădatu își scoase calul. Porniră amândoi prin ploaia care curgea necontenit rece și neîndurătoare. Umblară mult alături. Flăcăul abia cunoștea locurile. Dar vătaful își ducea calul repede, parc-ar fi umblat ziua. —M-am cam trecut eu în ia-sară cu băutura... grăi el într-o vreme... dar moșia văd că tot mă cunoaște... Așa cercetară toate ocoalele; pe urmă trecură pe malul iazului

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
își stăpâni calul. Bade Sandule, grăi el, stăi o leacă... Ce este? —Bădiță Sandule, iartă-mă pentru cele întâmplate... Măi Niță, tu ești omul lui Dumnezeu, vorbi Faliboga râzând. Du-te și te culcă - și te gândește la fata humelnicului... Vătaful se șterse în întuneric. Lepădatu descălecă și-și duse surul la adăpost; apoi își căută un cotlon între vitele liniștite. Își puse buzduganul la căpătâi, se învăli în cojoc - și înainte de a adormi se gândi un timp, cu îndoială încă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
Lepădatu descălecă și-și duse surul la adăpost; apoi își căută un cotlon între vitele liniștite. Își puse buzduganul la căpătâi, se învăli în cojoc - și înainte de a adormi se gândi un timp, cu îndoială încă, la purtările și vorbele vătafului boieresc. Pe urmă își îndreptă gândul spre fata lui moș Nastase, și i se păru că-i departe, peste niște ape, îngropată în negurile toamnei și-n vijeliile iernii apropiate. Înainte de a adormi, auzi afară prin văzduh chemări jalnice de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
flăcăul, iernile-s grele, și noi suntem în mâna lui Dumnezeu... Ți-i bun cojocul? ai opinci largi?... te-i întoarce și tu cu spatele la ea și-i lăsa-o să treacă... Apoi altceva ce-i de făcut?... răspunse Lepădatu râzând. Vătaful trecu cu calul spre alte șoproane. Acuma în jurul curții murmura viață mai multă. Ciobanii aduseseră oile la vale, în perdele. Vitele toate erau îngrămădite în șoproane. Toată gospodăria întinsă a boierului se strângea la un loc de frica iernii. Vântul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
mușuroaielor lor. Într-adevăr, sosea stăpânul într-o sanie cu patru cai, și cu zurgălăi care sunau felurit. Faliboga și cu Iana lui ieșiră din bordeiul lor în cojoace curate și coborâră spre curte întru întâmpinare. —Vai! Sandule! strigă muierea vătafului cu uimire. Așa mândră sanie încă n-am mai văzut... —Taci, femeie, răspunse Faliboga râzând, că este în sanie ceva și mai mândru, și mai minunat... —Ce este? Apoi eu îs mai nalt și am și gâtul mai lung... Ridică

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
Iana. Cred că nici vara nu-i mai frumos aici... ciripi cuconița iar, surâzând și întorcându-se ușurel în loc... — Pentru mine lanurile de grâu sunt tot ce poate fi mai frumos... zise Avrămeanu... Iaca și Faliboga, urmă el zărind pe vătaf. Ia vină-ncoace, Sandule... Faliboga se înfățișă, drept, și căută să-și îndulcească pe cât putea asprimea obrazului. —Sărutăm dreapta, stăpână... grăi el cu sfială, și întinse spre domniță laba-i neagră. Dă-i mâna, să ți-o sărute... șopti Avrămeanu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
de dindos, Faliboga sta de vorbă cu cuconu Jorj, răspundea la tot ce-l întreba și primea porunci. - Când ieși Faliboga, oamenii cu toții se uitau spre coșerele din deal. O săniuță strâmtă venea la vale trasă de un căluț scund. Vătaful puse mâna cozoroc la ochi. —Trebuie să fie domnu primar... mormăi el și stătu în loc. Calul depăna mărunt din picioare; ajunse la curte, se opri. Din săniuță coborî un târgovăț scurt și pântecos. Era îmbrăcat c-o blăniță de berbec

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
tu cu gura căscată... ca și ieri... Parc-ai văzut o zână din poveste... Pune-ți, măi Niță, căciula în cap... Zurgălăii cu dulce sunet se stânseră în depărtare; curtea și bordeiele rămaseră tăcute, mai triste parcă, în liniștea iernii. Vătaful porni la trebile lui, Niță se întoarse la vite cu Sărmanu. Dar spre sară toți bordeienii adunați la vetre începură a vorbi iar despre întâmplarea așa de deosebită, și despre vedenia din alte lumi, care trecuse prin viața lor. Iarna

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
atunci poate-a cânta Gheorghe Barbă la o nuntă... Tăcură. Nimeni nu mai întrebă nimic. Numai moș Irimia oftă încet în barbă: —Ei, apoi a da Dumnezeu!... În horn bubui vântul. — Are să vremuiască... zise Mihalache Prescurie. Tăcură iar. Apoi Sandu vătaful murmură cu glasu-i aspru: Hm! acuma unde-or fi boierii noștri?... Cine știe unde-s! Zice că țara ceea a talienilor e pe unde-i Marea caldă. Acolo nu ninge, și-i tot primăvară... Așa spunea odată boierul... Umblam noi călări la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
pe boier. N-ai văzut cum se uita la dânsa? ca la un odor! - Acu or fi grăind și ei, ș-or fi petrecând... În horn iar se auzi vântul tremurând și duduind prelung; gazornița fâlfâi, aproape să se stingă. Vătaful se sculă în picioare și-și căută căciula și harapnicul. Mă duc să văd ce mai este pe-afară, zise el. — Merg și eu... vorbi Niță trăgându-și pe umeri tohoarca. M-or fi așteptând băieții... Cum ieșiră, îi biciui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
o curte care acuma s-a dărâmat. Au rămas numai niște urme de temelii și câțiva peri bătrâni și scorburoși dintr-o livadă veche. În acel loc, la curtea lui Iorgu Canta, trăia, între mulți slujbași ai moșiei, ș-un vătaf, Alexa Grecu, pripășit de prin lume, gospodărit și așezat pe lângă boier. Acest Alexa Grecu era însurat și zuliar; și când umbla călare prin lanuri și pe la mori, întruna își vâra degetele în barba-i neagră și zbârlită și mormăia cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-l suduia: — Hai, boală, acasă, mânca-te-ar lupul cel bătrân! Asta era vorba lui; și-n urmă-i oamenii zâmbeau și-și făceau cu ochiul. Calul pornea la umblet, și când ajungeau aproape de curte, pe-o cărare de dindos, vătaful își ațintea căutătura spre căsuța lui care era în coasta ogrăzii boierești, pe-un dâmb, nu departe de apa Moldovei. Până ce intra pe poartă, Alexa Grecu n-o slăbea din ochi. Cu privirile-i negre scociora ograda plină de acareturi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
în care avusese norocul să intre. Altfel viața ei părea a curge liniștită. Cu întoarcerile pripite, căutăturile crunte și fornăiturile lui Alexa, se obișnuise. Ba râdea pe ascuns, întorcând capu-ntr-o parte și ducând mâna în gură, când vedea bine că vătaful o teme chiar cu boierul. Își aducea aminte ea de ceva nedeslușit și de demult - dar acel ceva se amesteca cu podoabele nouă care începuseră a-i preface viața. Mai mult aceste podoabe luceau în amintirea ei decât o desmierdare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
și mijloace mai hotărâtoare, care stăteau în puterea babelor țigance de la bordeiele de mai la vale de curte. În zilele liniștite și pline de lene ale sărbătorilor de primăvară, necontenit se adunau și țineau sobor și trimeteau șpioni cătră casa vătafului. Dar deodată băgară de samă că Cristina lui Alexa nu le mai trimete nici o veste și nici una din vorbele care le făceau să sară în sus. Ș-atunci toate rămaseră înțelese deplin că broasca cusută cu ață roșie la gură

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]