1,108 matches
-
esențială a României post-pașoptistc este aceasta și constă în transformarea raporturilor economice și sociale impuse de reforma agrară de la 1864. Statutul țăranilor, organizarea muncii, repartizarea bogăției sînt modificate: raportul cu pămîntul este definit de proprietate. Proiectele avansate prin proclamația revoluției valahe din iunie 1848 își găsesc aplicarea. Reforma de la 1864 este un produs al anului 1848 și al marii mișcări ruse de reflecție asupra iobăgiei și asupra necesității abolirii ei. Regulamentul organic impus Principatelor de ruși a adus o primă mare
Istoria Românilor by CATHERINE DURANDIN [Corola-publishinghouse/Science/1105_a_2613]
-
unde nu ezită să scrie: "Este de remarcat că în dreptul vechi ideea de naționalitate definită așa cum este ea astăzi era abia cunoscută și nu era cuprinsă în nici o lege. Acum vreo treizeci de ani, toți cei care nu erau propriu-zis valahi, toți creștinii de alte naționalități din Orient erau raiale (subiecți turci) și nimeni nu se gîndea să le conteste drepturile civile ca aparținînd exclusiv românilor". Fără nici o îndoială că presiunea campaniei de informare duce la concedierea lui Brătianu de către prinț
Istoria Românilor by CATHERINE DURANDIN [Corola-publishinghouse/Science/1105_a_2613]
-
autorul acestor rînduri datate iunie 1900. Antisemitismul "este, în România, mai mult decît o opinie, el este o pasiune în care se întîlnesc oameni politici din toate partidele, reprezentanți ai ortodoxiei și, se mai poate adăuga, toți țăranii moldoveni și valahi", mărturisește ministrul Franței în august 1900. Fenomenul unei populații care abandonează satele și tîrgurile este legat de o criză agrară și financiară care lovește România anilor 1899-1901. Necesitatea de a se recurge la piețele străine, unde se exercită influența bancherilor
Istoria Românilor by CATHERINE DURANDIN [Corola-publishinghouse/Science/1105_a_2613]
-
și de Dimitrie Cantemir. În surse documentare rusești din mai-iunie 1711, actul inițiat de Cantemir este astfel definit: domnitorul „a făcut, prin trimisul său, capitulație de supușenie față de autocrația gosudărească”; Șeremetiev s-a întâlnit pe Prut cu sus pomenitul gospodar valah*, care acum deschis s-a declarat supus al Majestății Sale, cu toți nobilii țării valahe și cu toți șefii a depus jurământul de credință”; „gospodarul moldovenesc ne-a prestat jurământul de supușenie”, spune Petru I. Probabil aceste formule și unele
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
este astfel definit: domnitorul „a făcut, prin trimisul său, capitulație de supușenie față de autocrația gosudărească”; Șeremetiev s-a întâlnit pe Prut cu sus pomenitul gospodar valah*, care acum deschis s-a declarat supus al Majestății Sale, cu toți nobilii țării valahe și cu toți șefii a depus jurământul de credință”; „gospodarul moldovenesc ne-a prestat jurământul de supușenie”, spune Petru I. Probabil aceste formule și unele clauze ale diplomei de la Luțk l-au îndemnat pe N. A. Mohov să scrie că „tratatul
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
un regiment național de husari. Numai moldovenii au atins numărul de 12.000 de voluntari trimiși în armata rusă. Se cunoaște rolul pe care l-au jucat detașamentele de voluntari în cucerirea Bucureștilor, rolul lor și al regimentului de „husari valahi” în război. Dorința de înlăturare a dominației otomane înăsprită prin regimul fanariot și speranța în Rusia erau sentimente încercate de majoritatea populației, care nu avea posibilitatea să se scuture prin forțe proprii de un jug secular și încă puternic. Odată
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
ordinul de a pleca la București odată cu izbucnirea revoluției în Țara Românească. Într-un memoriu din iunie 1848 adresat Porții, misiunii franceze la Constantinopol și agentului lui Czartoryski în capitala Imperiului Otoman, Ion Ghica înfățișa „vederile politice ale oamenilor revoluției valahe”, între care figurează și ideea amânării declanșării revoluției române, în scopul izbucnirii ei concomitente cu insurecția în Polonia. După cum se știe, faptele nu s-au petrecut în acest fel, dar coordonarea ulterioară a acțiunilor române și polone, ca și colaborarea
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
a Țării Românești. Aceste idei au fost transmise lui Zamoyski și de M. Czajkowski. La 26 august 1848, Hotel Lambert încredința pe români că toți agenții săi „vor ajuta cu toate mijloacele care le vor sta la dispoziție cauza Principatului valah în particular și cauza poporului român în general”, aceeași atitudine fiind așteptată de Adam Czartoryski pentru cauza polonă și de la români; toate mijloacele și toate resursele, garanția dezvoltării libere a națiunii române constând în raporturi bune și loiale cu Poarta
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
moment sub semnul fatidicului. Dimpotrivă, dubla alegere a fost doar o variantă posibilă a înfăptuirii Unirii, rod al unei îndelungate desfășurări cu adânci rădăcini în istorie, pregătită minuțios și prin luptă necurmată și ingenios chibzuită. „Alegerea colonelului Cuza de Adunarea valahă - îi scria, la 7 februarie 1859, Cavour principelui Napoleon - este un imens eveniment”. Nu atât evenimentul a surprins diplomații, cât modalitatea executării sale, ceea ce ne sugerează de ce unii s-au sfiit să-l atribuie „intrigilor politicii franceze”. În această falsă
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
ajunse ca oleiul, în cecuburi. Și-am să te-ascult încet, nespus de-ncet / când timpul vine calm și trece peste.” Iubitorul de clasicități se dezvăluie ca un sentimental, un trubadur autohton, boem balcanic al unui Levant mirific, de „amiezi valahe cu fluturi și fântâni”. Adesea evocarea folosește sugestia livrescă, uzează de intertext, găsește prototipul frumosului natural în artă („Te-aștept să vii și tu, ca dintr-o stampă / sau ca din vechi lecturi”). Livrescul nu e însă prilej de paradă
ANDRIŢOIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285359_a_286688]
-
declară autorul articolului - astăzi cinstirea patriei prin cultură nu mai poate fi numai o afirmație, ci trebuie să fie o afirmare [...] a scrie românește la nivelul culturii occidentale este o operă la fel de folositoare cu a explica ethosul românesc și specificitatea valahă într-o limbă străină.” Revista fructifică, doar cu puține excepții, producția literară a membrilor cenaclului, scriitori români și germani, proveniți din România și stabiliți în Germania. Rareori pot fi întâlnite semnăturile unor autori din afara granițelor germane (Vintilă Horia, Mira Simian
APOZIŢIA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285409_a_286738]
-
greu de înțeles cum au stat fără episcopie atâta vreme-abia în 1359 ! În legătură cu "valahii" și "Valahia", semnalăm că autorul (Brătianu) greșește acordând acestui termen o origine bizantină, cu sensul de "păstor". Cuvântul este germanic: valah, adică welche. Goții au numit "valahi" populațiile latine".10 F. Lot, în notele sale, se referă și la alte aspecte: "Cele câteva mărturii arheologice referitoare la practicarea creștinismului în Dacia, în secolele III-IV, sunt lipsite de interes. Nu se știe cărei nații (populații) aparțineau acești puțini
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
mijlocie) au fost înghițite de cucerirea maghiară, numai cele din sud și est (regiunile dunărene-pontice) s-au menținut ca atare, adică "valahe"-latine. Adevărata "enigmă" n-ar fi atât supraviețuirea lor (insulele de romanitate), cât extraordinara evoluție demografică a insulelor valahe din Transilvania (Carpați), în vreme ce insulele din sudul Dunării n-au făcut altceva decât să cunoască o agonie lentă, sub ocupația slavă, după 602."12 Afirmații concludente prin ele însele. Părăsirea Daciei În problema aflată în atenția noastră, punctul de pornire
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
anul 602-începutul secolului al VII-lea și se află în "Strategicon-ul" lui Mauriciu. După o eclipsă de peste trei secole, romanitatea răsăriteană reapare, în a doua jumătate a secolului al X-lea, sub alt nume: vlahii. Primele mențiuni despre vlahi sau valahi, numele sub care este desemnat (cunoscut) poporul român (românii) în izvoarele istorice cele mai vechi, îi prezintă ca fiind răspândiți pe întreg teritoriul ocupat odinioară de romanitatea răsăriteană. Cea mai veche știre despre români, ca popor distinct, datează din 976
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
ale marilor feudali bulgari și români, susținuți de forțe politice externe. La slăbirea statului Asăneștilor au contribuit și măsurile de persecuție ale lui Borilă împotriva bogomililor. În același timp, după moartea lui Ioniță, se constată o reducere a rolului elementului valah (românesc) în organizarea și conducerea statului, fenomen ce se va accentua în anii următori. În anii 1210-1216, la Vidin, a avut loc o conjurație a boierilor împotriva lui Asan Borilă, care a apelat la regele ungar Andrei II (vezi expediția
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
precum și structurile lor bisericești. Astfel dintr-o scrisoare târzie (25 iulie 1377) a papei Grigore XI către arhiepiscopul de Calocea aflăm despre preluarea cu forța a castrului (cetății) și domeniului românesc de la Medieș-Satu Mare, care au fost preluate "din mâinile valahilor schismatici". Contextul în care s-a produs preluarea a fost valul general antischismatic declanșat de "marea cotitură" din 1204. Dacă până atunci, în teritoriile stăpânite de regalitatea ungară, supraviețuiau autonomii românești, la începutul secolului al XIII-lea, valul de intoleranță
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
acel Tihomir (Thocomerius, alias Negru Vodă). Cine a fost și cât a condus nu putem spune cu certitudine, el pare să fi condus între 1290-1310 (1324). Rezultă de-aici că întemeietorul ar fi el, Thocomer, iar acesta era cuman sau valah (român), după nume, mai degrabă cuman! "Mai marii țării" intuiau necesitatea unei unități (centralizări), pentru asigurarea pământurilor și bunurilor lor, pentru siguranța drumurilor de comerț, a orașelor, a locuitorilor în fața primejdiei străine (tătarii). Într-o asemenea împrejurare (dar când ?), voievodul
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
peste patru-cinci ani o expediție de răzbunare: între iunie1334-iunie 1335, el a reușit să reocupe Severinul, această strajă contra românilor, și a instalat acolo ca ban pe Dionisie. Până la moartea regelui, în 1342, Basarab a continuat să rămână "necredinciosul nostru valah" (infidelis Olacus noster"). El a continuat să domnească, dar l-a asociat la domnie pe fiul său, Nicolae Alexandru. Bătrânul voievod Basarab s-a sfârșit "la anul 6860 (1352)", conform unei însemnări pe peretele bisericii Sf. Nicolae din Curtea de Argeș. Noul
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
închegarea unui singur voievodat (stat). Din cronica lui Ottokar de Styria aflăm o știre importantă, potrivit căreia Otto de Bavaria, venind în Transilvania, în 1307-1308, a fost reținut de voievodul Ladislau Kan și apoi trimis ca prizonier la un voievod valah, care stăpânea "dincolo de pădure". Acest voievod român era domn (Herr) "peste ceilalți", adică peste alți conducători politici locali, ceea ce indică gradul de unificare politică a formațiunilor din aceste teritorii. "Țara Românilor" (Walachenland), cum este numită în cronică, era situată, după
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
care "pravoslavnicii frați Roman și Vlahata" înfățișează pe "eroii eponimi ai românilor ortodocși, numiți și vlachi". În alt izvor al literaturii medievale, epopeea germană Niebelungenlied (începutul secolului al XIII-lea), întâlnim un alt erou eponim: "ducele (herzoge) Ramunc din țara valahă (Vlachenlant)". A. D. Xenopol considera că "ducele Ramunc" este "numele poporului român dat capului său", așadar un erou eponim, personificând neamul întreg, iar N. Drăganu vedea și el în Epopeea Nibelungilor o "mărturie destul de timpurie despre existența românilor, fie ei din
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
țării a presupus înlăturarea prin luptă, cu ajutor străin, a stăpânirii mongole. La răsărit de Carpați, exista o "țară a românilor" (Walachenland), pe la anul 1307-1308, condusă de un "domn peste ceilalți", adică peste alți voievozi din aceste teritorii. Un voievod "valah" stăpânea "peste munți" (în Moldova): se poate presupune că este vorba despre un organism politic prestatal din această zonă, probabil în partea de nord-vest a țării, ajuns la un avansat grad de unificare politică și mare prestigiu. Acest voievod român
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
pentru națiunea română muncitorul (om de acțiune, sincronic, motor al revoluției permanente). Profeția din urmă s-a împlinit în România după 1945. Când moralistul complet descurajat se pregătea să scrie, pe la sfârșitul anilor ’80, la Paris, un eseu despre neantul valah, poporul vegetal, condamnat la inerție, a explodat. Semn că nimic nu este statornic când e vorba de psihologia popoarelor și că, în istorie, culturile mici pot juca, și ele, rolul de detonator. Judecată din unghi politic și moral, Schimbarea la
CIORAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286266_a_287595]
-
Eliade, Ionesco: l’oubli du fascisme, Paris, 2002; Marta Petreu, Laignel-Lavastine: metoda „franceză”, „22”, 2002, 26-30; Arșavir Acterian, Cioran, Eliade, Ionesco, îngr. Fabian Anton, pref. Mihai Șora, Cluj-Napoca, 2003; Manolescu, Enciclopedia, 156-168; Ionel Necula, Cioran. De la identitatea popoarelor la neantul valah, București, 2003. E.S.
CIORAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286266_a_287595]
-
compilație, pentru o perioadă veche, în care C. discută cu toată atenția izvoarele în legătură cu războaiele dacice, cucerirea Daciei, organizarea și colonizarea ei de către romani. Se ocupă, de asemenea, de originea numelui comun al românilor dat de alte popoare, acela de „valah”, care, după Enea Silvio Piccolomini, ar fi venit de la numele Flac (generalul roman Flaccus), „hatmanul râmlienesc”. C. arată că această derivare este inexactă, deoarece originea românilor se leagă de cucerirea Daciei de către Traian. Caracterul erudit al operei se vădește și
COSTIN-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286445_a_287774]
-
de lângă Iași a „fratelui” Petrache Mavrocordat. Cu acest prilej, folosind cunoscuta retorică unionistă, Alecsandri a compus un poem, intitulat chiar 25 mai 1856 : Sub acest măreț castan Noi jurăm toți în frăție Ca de azi să nu mai fie Nici valah, nici moldovan ; Ci să fim numai români într-un gând, într-o unire Să ne dăm mâni cu mâni Pentru a țărei fericire (134). 4. Paltinul magico-apotropaic Am văzut deja câteva dintre atributele simbolice acordate paltinului : arbore sacru, lăcaș al
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]