KorAP: Find »[drukola/base=vandal & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...16 17 18 ...24 >

592 matches

Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405

și a arienilor (Contra Iudaeos, Paganos et Arrianos), din 439, și Tratatul contra celor cinci erezii (Tractatus adversus quinque haereses), care ar fi păgânismul, iudaismul, maniheismul, sabelianismul și arianismul: această insistență polemică antiariană se explică dacă nu uităm faptul că vandalii care invadaseră Africa erau arieni; și ulterior în Africa vor avea loc dezbateri cu caracter doctrinal între episcopii ortodocși și episcopii vandali care erau adepții lui Arie. Oricum, trebuie să avem în vedere că unii cercetători consideră că unele din

[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
fi păgânismul, iudaismul, maniheismul, sabelianismul și arianismul: această insistență polemică antiariană se explică dacă nu uităm faptul că vandalii care invadaseră Africa erau arieni; și ulterior în Africa vor avea loc dezbateri cu caracter doctrinal între episcopii ortodocși și episcopii vandali care erau adepții lui Arie. Oricum, trebuie să avem în vedere că unii cercetători consideră că unele din aceste predici nu sunt ale lui Quodvultdeus. Opera sa cea mai importantă este Cartea făgăduințelor și a prevestirilor lui Dumnezeu (Liber promissionum

[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
citat destul de des (sunt pasaje din faimoasa bucolică a patra, care nu putea lipsi dintr-o carte de profeții, și din Eneida). Quodvultdeus este un martor prețios al evenimentelor din istoria locală, cartagineză; el își amintește atât evenimentele dinaintea invaziei vandalilor, cât și pe acelea, atât de dureroase, din perioada următoare. Ca scriitor, Quodvultdeus dovedește o anumită practică în utilizarea limbii literare; deși scrie în plin secol al cincilea, într-o epocă în care tradiția lingvistică și culturală se degrada tot

[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
declarau limpede că sunt continuatori ai învățăturii marelui episcop din Hippona pe care au și popularizat-o, adesea chiar în opoziție cu alții, în regiunile din Imperiul Roman de Apus, ori nu erau africani, ori părăsiseră Africa natală din cauza persecuțiilor vandalilor. Într-adevăr, după cucerirea Cartaginei în 439, Africa a intrat complet sub dominația barbarilor și întreaga provincie a intrat într-o perioadă de devastări, masacre și persecuții, datorate mai ales faptului că vandalii erau printre cei mai neîndurători și mai

[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
africani, ori părăsiseră Africa natală din cauza persecuțiilor vandalilor. Într-adevăr, după cucerirea Cartaginei în 439, Africa a intrat complet sub dominația barbarilor și întreaga provincie a intrat într-o perioadă de devastări, masacre și persecuții, datorate mai ales faptului că vandalii erau printre cei mai neîndurători și mai cruzi barbari și, în plus, erau de credință ariană. În consecință, viața culturală din Africa ortodoxă stăpânită de vandali a fost dezorganizată de persecuții până la începutul secolului al șaselea și a ajuns într-

[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
intrat într-o perioadă de devastări, masacre și persecuții, datorate mai ales faptului că vandalii erau printre cei mai neîndurători și mai cruzi barbari și, în plus, erau de credință ariană. În consecință, viața culturală din Africa ortodoxă stăpânită de vandali a fost dezorganizată de persecuții până la începutul secolului al șaselea și a ajuns într-o stare de plâns; totodată, a apărut din nou necesitatea de a combate arianismul care părea să se fi stins încă de pe vremea lui Augustin. Africa

[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
de a combate arianismul care părea să se fi stins încă de pe vremea lui Augustin. Africa s-a întors înapoi în timp. Scriitorii creștini din acea epocă vorbesc, într-adevăr, despre o adevărată campanie de persecuții pusă la cale de vandali. Bibliografie: P. Courcelle, Histoire littéraire..., op. cit.; B. Luiselli, Storia culturale dei rapporti tra mondo romano e mondo germanico, Herder, Roma 1992. 1. Scriitori minori Scriitorii din Africa vandalică trebuie să fi fost numeroși, dar nu avem informații în privința lor decât

[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
și discipol al lui Diadoc din Fotice și îi oferă, așa cum îi fusese comandat, istoria evenimentelor din Africa pentru a fi reelaborată. Această persoană ar putea fi episcopul Eugeniu care se dusese la Cartagina în urma intervenției împăratului Zenon pe lângă regele vandal pentru ca să i se permită să ocupe scaunul epsicopal de acolo, rămas vacant. Istoria persecuțiilor din provincia Africa, deși povestește evenimentele din Africa cu obiectivitatea specifică unei narațiuni istorice, este totuși o istorie sui generis pentru că găsim aici și semne, minuni

[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
1980) 229-268. 3. Vigiliu din Thaps În cadrul creștinismului african din această epocă este personalitatea cea mai însemnată. Apare și el, ca și Victor din Vita, în lista episcopilor catolici ortodocși convocați de Uneric. În orice caz, reuniunea organizată de regele vandal s-a sfârșit repede și nu a avut loc o dezbatere între cele două părți pentru că Uneric a decis de unul singur care este adevărata credință, iar episcopii ortodocși au fost trimiși în exil sau au plecat din proprie inițiativă

[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
care triumfa în Orient, ar putea să amenințe și provincia sa; oricum ar fi, spune multe despre amploarea preocupărilor lui Vigiliu faptul că, în timp ce scriitorii africani dinaintea lui, cei despre care avem informații, se limitau să discute despre arianism cu vandalii, el s-a interesat și de chestiunile teologice dezbătute în Orient. Vigiliu dorește să se exprime simplu ca să fie înțeles de toată lumea; cu toate acestea, nu lipsește din opera lui o anumită coloratură retorică. În ultima carte din tratatul Contra

[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
prezentau nici un interes. Mai aflăm apoi, din unele indicații furnizate chiar de autor, că Vigiliu scrisese anterior o carte pentru a-l combate pe diaconul Maribad (numele ne face să ne gândim că trebuie să fi fost vorba de un vandal: poate e una și aceeași persoană cu un anume Marivad care se bucura de stima regelui Uneric, așa cum aflăm de la Victor din Vita); în această operă, Vigiliu expusese adevărata doctrină a Trinității. Tot el ne spune că a mai scris

[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
din Vita, care a scris O istorie a persecuțiilor din provincia Africa, Blossius Emilius Dracontius este un alt caz care dovedește pe deplin condițiile foarte grele în care ajunsese să trăiască populația civilă africană, mai ales cea ortodoxă, sub stăpânirea vandalilor. Literat și vir clarissimus, probabil judecător la Cartagina, Draconțiu, despre care nu știm mare lucru în afara unui singur episod din viața sa, a fost întemnițat sub regele Guntamundus care a domnit în Africa între 484 și 496, pentru că a scris

[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
în cinstea lui Zenon, conducătorul Imperiului Roman de Răsărit; în schimb, potrivit ipotezei lansate recent de Kuijper și Moussy, poemul ar fi fost scris pentru a-l proslăvi pe Teodoric, pe atunci rege al Italiei, care intrase în conflict cu vandalii care voiau și ei să stăpânească Sicilia. Totul se petrece, așadar, la puțină vreme după 493, anul în care Teodoric l-ar fi ucis pe Odoacru, rege al Italiei din 476. Tradiția ne spune și că celălalt poem de mai

[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
în opera acestui poet. Bibliografie. Ediții: Anthologia latina, I, 2, Teubner, Leipzig, 1906 (Fr. Bücheler - A. Riese). 3. Paulin Nu știm prea multe despre un anume Paulin care, într-o Epigramma în o sută zece hexametri, scrisă imediat după invazia vandalilor și a alanilor din 407, a satirizat moravurile epocii printr-un dialog între un tânăr cleric, Salmon, și bătrânul călugăr Thesbon. La decadența morală a Galiei epocii, descrisă în poem cu o insistență critică, se adaugă devastările materiale provocate de

[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
parte, și Africa, pe de altă parte, aveau o viață culturală autonomă și nu mai aveau legături între ele; mai bogată cea din Galia pentru că nu era oprimată de o stăpânire atât de violentă și distrugătoare cum era aceea a vandalilor în Africa. Italia a rămas izolată politic: numai curtea episcopală din Roma, spre deosebire de puterea imperială retrasă la Ravenna, a putut, grație activității energice a celor mai importante personalități ale sale - înaintea tuturor Leon cel Mare - să mențină contactul cu celelalte

[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
locală, tradițiile romane, liturghia și calendarul romane. Totuși, numele de Arnobiu este atestat doar în Africa și de aceea putem presupune că și scriitorul nostru este de origine africană și că s-a mutat la Roma după invadarea Africii de către vandali. Arnobiu e autorul unor Comentarii la Psalmi (Commentarii in Psalmos) care conțin o scurtă exegeză alegorizantă a tuturor Psalmilor. Opera e bogată în digresiuni cu caracter doctrinal și polemic prin care sunt combătute diversele erezii și chiar doctrina augustiniană a

[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
mai presus decât celelalte episcopate orientale. E cunoscută acțiunea organizată de Leon în 452, când, în fruntea unei misiuni diplomatice, a încercat să oprească invazia hunilor lui Attila în Italia, și, dacă n-a putut să împiedice distrugerea Romei de către vandali în 455, a procedat astfel încât Biserica, așa cum se întâmplase în acele vremuri tulburi, să înlocuiască autoritatea civilă. Leon a murit în 461. a) Epistolarul Această politică energică își găsește expresia și în numeroase scrisori care alcătuiesc cel mai bogat Epistolar

[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
de epistole, din care 143 scrise chiar de papă iar celelalte de corespondenții săi, între 442 și 460). Epistolele cele mai vechi se ocupă mai ales de ereziile priscilianistă, pelagiană și maniheană (mulți manihei se refugiaseră în Italia în urma invaziei vandalilor în Africa); altele se referă la data sărbătorii de Paște în privința calculării căreia apăruse o divergență între Biserica din Roma și cea din Alexandria; unele sunt trimise conducătorului Imperiului Roman de Răsărit; o scrisoare de mustrare (nr. 10) este trimisă

[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
parțială în faptul că în secolul al cincilea aceste regate erau încă în mișcare și nu se caracterizau prin stabilitate, în timp ce în al șaselea ele sunt deja consolidate; și chiar dacă, pe plan politic, unele dintre ele, cum este cel al vandalilor din Africa și cel al ostrogoților din Italia, sunt distruse încă din prima jumătate a secolului al șaselea în urma expansiunii bizantine promovate de împăratul Iustinian, astfel încât doar cel al vizigoților, în Spania, și cel al francilor rămân intacte, se născuse

[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
e Barbari (sec. V-VIII), Augustinianum, Roma, 1986. Oricum, pentru această problematică, cititorul trebuie să recurgă și la studiile de Medievistică. I. Scriitori din Africa Așa cum am văzut mai sus, încă din 430 provincia Africa intrase sub stăpânirea nemiloasă a vandalilor arieni și totuși acest fapt nu sufocase orice vitalitate intelectuală; mai mult, unii literați mai cunoșteau încă destul de bine cultura clasică și cea mai mare parte a scriitorilor creștini se simțea îndemnată să combată cu armele gândirii erezia ariană adoptată

[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
și totuși acest fapt nu sufocase orice vitalitate intelectuală; mai mult, unii literați mai cunoșteau încă destul de bine cultura clasică și cea mai mare parte a scriitorilor creștini se simțea îndemnată să combată cu armele gândirii erezia ariană adoptată de vandali, să opună argumentele folosirii tiranice a violenței. Stăpânirea vandală s-a sfârșit în 533-534 ca urmare a rapidei cuceriri bizantine, prezentată de propaganda imperială ca o refacere a Imperiului Roman. Sub multe aspecte, dominația bizantină în Africa și, pentru o

[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
în acel centru de cultură creștină. Astfel, contribuția africanilor la dezbaterea privitoare la problema teologică a celor Trei Capitole n-a fost, cu siguranță, nerelevantă, însă ar fi fost greu de realizat dacă Africa ar fi fost încă sub stăpânirea vandalilor, situație care îi determinase pe intelectualii creștini de-acolo să reia combaterea arianismului, chestiune de-acum depășită. 1. Fulgențiu din Ruspe În cadrul creștinismului african dintre secolele al cincilea și al șaselea, Fulgențiu a fost poate personalitatea cea mai importantă și

[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
participat aici la o dispută în public cu teologii arieni pe care, firește, a câștigat-o. În consecință, arienii l-au trimis din nou în exil în Sardinia în 517. Fulgențiu a rămas acolo până în 523 când a murit regele vandal; succesorul său, Ilderic, a inițiat o politică de toleranță față de ortodocși, iar Fulgențiu a putut să se întoarcă în patrie unde, totuși, s-a stins la aproape zece ani după aceea, în 532. Această energică activitate de apărare a dreptei

[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
datează din 515 și pare să fie prima scriere a lui Fulgențiu. E o scriere bogată în informații privitoare la chestiunile teologice și Fulgențiu dovedește multă siguranță în abordarea acestei problematici. Sunt apoi cele Trei cărți adresate lui Trasamundus, regele vandalilor (Ad Thrasamundum regem Vandalorum libri tres) care expun diverse chestiuni de doctrină și resping răspunsurile regelui vandal. Sunt abordate chestiunea misterului lui Cristos mediatorul, care are în sine două naturi într-o singură persoană, a infinității naturii divine a Fiului

[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
informații privitoare la chestiunile teologice și Fulgențiu dovedește multă siguranță în abordarea acestei problematici. Sunt apoi cele Trei cărți adresate lui Trasamundus, regele vandalilor (Ad Thrasamundum regem Vandalorum libri tres) care expun diverse chestiuni de doctrină și resping răspunsurile regelui vandal. Sunt abordate chestiunea misterului lui Cristos mediatorul, care are în sine două naturi într-o singură persoană, a infinității naturii divine a Fiului lui Dumnezeu și a misterului patimilor Domnului. E vorba de o operă scrisă în mare grabă având

[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]