524 matches
-
aspecte. Primul obiect focalizat de cameră este crucea de la începutul satului. Imaginea să spune multe despre sat și locuitorii acestuia: "o cruce strâmba pe care e răstignit un Hristos cu fata spălăcita de ploi și cu o cununița de flori veștede agățata de picioare"2. Imaginea crucii sugerează neglijență și are două roluri: este prezentată la început că o anticipare a lucrurilor ce se vor întâmpla , iar în final crucea este în aceeași stare. Apoi se trece la prezentarea satului, atmosfera
[Corola-publishinghouse/Science/1489_a_2787]
-
afirmă următoarele: "Să lăsăm să cadă cuvintele/ Numai ca fructele, numai ca frunzele,/ Numai cele în care moartea s-a copt./ Să le lăsăm să cadă/ Aproape putrede,/ Abia îmbrăcând în carnea lor/ Osul sfânt./ Sâmburul gol desfăcut,/ Ca din veștezi nori luna,/ Poate s-ar furișa spre pământ..." (Să lăsăm să cadă cuvintele) 119Emil Maranu, Arta poetică la români, București, Editura Ion Creangă, 1978, p. 272. 120Ibidem, p. 92. 121 "De prea mult aur crapă boabele de grâu./ Ici colo
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
mînă, urcă panta gîfîind, lac de apă. Domnule locotenent, eu am strigat 'stai'." Ofițerul se apropie și-l privește îndelung, în tăcere. Încurcat? Întoarce capul, face cîțiva pași și se culcă la pămînt, printre copaci, peste covorul gros de frunze veștede. "Vino aici." Soldatul se apropie și se așează lîngă superiorul său. Locotenentul îl servește cu o țigară, soldatul îi mulțumește. Ducînd țigara la buze, locotenentul întreabă: "Ce vîrstă ai?" Soldatul: "21 de ani." Locotenentul, apropiind focul brichetei de țigara soldatului
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
rană tăcută mereu, Mereu presurată cu țărna Mormântului tatălui meu.” („Buzele mamei”) „Când m-am născut, pe frunte eu Aveam coroană-mpărătească: A mamei mână părintească A mamei mână părintească. (...) O, mâna ei, o, mâna ei, O, mâna ei, ca ramul veșted, A-mbătrânit la mine-n creștet, A-mbătrânit la mine-n creștet.” („Mâinile mamei”) Cuvântul „mama” dobândește o forță nebănuită, o importanță covârșitoare, fără el lumea însăși nu-și cunoaște cursul firesc: „Pruncii îl zuruie. Bătrânii îl visează. Bolnavii îl șoptesc. Muții
Femeia în viziunea creştină by pr. Ioan Cârciuleanu () [Corola-publishinghouse/Science/1163_a_1936]
-
Cunoscător acum al misterelor întunecate și melancolice ale unei familii, împărtășind spaimele unei Niobe creștine, trist aidoma ei, cu sufletul întunecat, [urmează descrierea propriu-zisă] îmi părea în clipa aceea că valea are tonurile gîndurilor mele. În clipa aceea cîmpiile erau veștede, frunzele plopilor cădeau, iar cele care rămîneau aveau culoarea ruginei. Viile erau pîrjolite, vîrfurile copacilor aveau nuanțele grave ale acelui "cafeniu-închis" pe care îl întrebuințau odinioară regii la costumele lor și care acoperea purpura puterii sub maroniul amărăciunilor. Valea, în
Textul descriptiv by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz () [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
mai murdar cartier, este totuși foarte insalubru. Boala se prezenta cu fenomenele tipice: diaree, vărsături, convulsii (acestea nu însă atât de frecvente ca în 1848), apăsare de piept, teamă, greutate, dureri și crampe de stomac, extremități reci, ochi căzuți, piele veștedă, sete mare (dar niciodată la începutul bolii), excremente holerice, voce holerică, retenția urinei (mai frecventă decât în 1848 și totdeauna în a doua jumătate a decursului bolii, de obicei cu sfârșit letal), sopor [transpirație], învinețire etc. Aproape toți care nu
Biciul holerei pe pământ românesc by Gheorghe Brătescu și Paul Cernovodeanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295567_a_296896]
-
de metri, apăsa cu apele lui tulburi și mătăsoase marginea bacului, apoi, slobod la cele două capete, se așternea din nou într-un singur val puternic, curgând lin prin pădurea întunecată, către mare și noapte. În aer plutea un miros veșted, venit din apă sau din cerul spongios. Se auzea clipocitul apelor grele sub bac și, de pe cele două maluri, în răstimpuri, chemarea broaștelor sau ciudate țipete de păsări. Uriașul se apropie de șofer. Acesta, mic și slab, sprijinit de unul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
zisă Veturia Voicu, văduva de colonel, și Lungana, tânăra buboasă, cunoscută sub denumirea Mica Mocofan. Mustața subțire și neagră saltă deseori, de enervare, deasupra buzelor livide ale inginerului Vornicu. Se ridică la intervale imprevizibile, întorcându-se spre Lungană, apoi spre veșteda Veturia, ținute sub supraveghere, să nu piardă timpul cu palavre și dichiseli. Momentul cenușiu al zilei îl apropie brusc de vecinul cel blond. Lucian întreabă scurt dacă n-ar putea renunța pentru o zi, două la desenatoarea care lucra pentru
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
tot așa de-adînc-căderea. Pic cu pic secând păharul cu a degradărei fiere, Îmbăta-se-vor nebunii - despera-vor cei cuminți. {EminescuOpIV 140} Pe-a istoriei mari pânze, umbre-a sclavelor popoare Prizărite, tremurânde trec - o lungă acusare, - Târând sufletul lor veșted pe-al corupției noroiu. Voi nu i-ați lăsat în voia sorții lor. Cu putrezirea Sufletului vostru propriu ați împlut juna lor fire, Soarta lor vă e pe suflet - ce-ați făcut cu ele? Voi! Nu vedeți că în furtune
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
îmi e tovarăș. Un vis, ca o poveste, în veci revine iarăș: S-ajung o zi, în care, în strâmta mea chilie, Tu să domnești ca fiică, stăpână și soție Și-n ore de durere, când gândul mi-a fi veșted Să simt cum dulcea-ți mână se lasă pe-al meu creștet Ș-atunci ridicând capul, dând ochii-mi peste spate, Să văd ah, pămînteasca-mi, duioasa-mi zeitate... Fugi, fugi! Ce te așteaptă cu mine într-un veac, În care
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
lepezi, "Ca-n voie să ne ducă a mării unde repezi. "Ori unde ne vor duce în farmecul iubirii, Chiar de murim, ajungem limanul fericirii ". Ea mînile-amîndouă le pune pe-al lui creștet.. Frunziș purtat de vânturi pe valuri cade veșted. Se clatin-visătorii copaci de chiparos Cu ramurile negre uitîndu-se în jos, Iar tei cu umbra lată, cu flori până-n pământ Spre marea-ntunecată se scutură de vânt. Din codri singurateci un corn părea că sună. Sălbatecele turme la țărmuri se
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
asprul vicol al morții cei de veci... Tu ramură-nflorită... pe visul meu te pleci! {EminescuOpIV 431} {EminescuOpIV 432} Din lumea de mizerii și fără de-nțeles Cu ochii cei de ghiață ai morții m-am ales Și totu-mi pare veșted, căzut și uniform. Sunt însetat de somnul pământului s-adorm, Încât numai de nume îmi pare că exist... Tu doar răsai c-un zâmbet în visul meu cel trist! Cu ochii tăi de înger mă mângâi și mă minți, Căci
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
cânți ca o stafie căiții din mormânt, Sfăramă-n stânca rece a ta nebună liră Căci lumea este piatră și ea nu te admiră. Ci tu, nebun și palid, la poalele ei plângi Ca valul care cântă trecutul unei stânci, Ce veștedă, bătrâna se leagănă prin nori, Când stânca e eternă și valu-i trecător. POETUL Și tu, crezi, geniu negru, că fără scop și țintă A lumei und-amară mă ‚nneacă, mă frămîntă? Tu crezi că eu de geaba m-am scoborât din
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
VII ȘI SUFIXE MOARTE. PREFIXE VII ȘI PREFIXE MOARTE ÎN LIMBA ROMÎNĂ [1] 2261 -tio, -atio închinat - închinăciune întinat - întinăciune spurcat - spurcăciune -țios, -cios spurcăcios închinăcios plecăcios rugăcios stricat - stricăcios - stricăciune spurcăcios -io, -ionis flămând - flămîngiune rotund - rotungiune putred - putregiune veșted - vestegiune încurcat - încurcăcios [încurcă]ciune încărcat - încărcăcios - încărcăciune bolnav - bolnăvicios scârnav - scîrnăvicios gubav - gubăvicios trândav - trîndăvicios -ință/-enția [credință] - credincios [putință] - putincios [neputință] - neputincios [biruință] - biruincios [stăruință] - stăruincios 103 {EminescuOpXV 104} netrebnicie [trebuință] - trebuincios [netrebuință] - netrebuincios negru - negricios - negriciune alb
Opere 15 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295593_a_296922]
-
traversat piețișoare tăcute, am privit intens case înalte, în formă de foișor, 24 pe care sigur le mai văzusem undeva... pe Pîncota aerul s-a schimbat, a devenit fumuriu... Pîncota: pântec... Am recunoscut ca în vis alimentara scundă, cu mușcata veștedă lângă casierie, am trecut pe lângă ruinele cu zugrăveală albastră ale unor case ca din Malte Laurids Brig-ge, pe lângă bătrâne întorcînd mirate capul după mine, am înaintat cu moartea în suflet printre curți cu plozi în cărucioare și fetițe lovindu-și
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
nesfârșite a acestei regiuni. Aici nu există conflicte, nu există scriere și nu există timp. De asemenea, nu există bine și rău. Cetatea Isarlîk, simbol al Balcanilor văzuți ca Elada Ultimă de poetul modernist Ion Barbu, se află "Pe șes veșted cu tutun, / La mijloc de rău și bun". Bogomilii, eretici gnostici bulgari care au contribuit și ei la modelarea lumii balcanice, vedeau lumea ca pe o lucrare a lui Dumnezeu și a Satanei deopotrivă. Există nenumărate povești despre toleranța proverbială
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
și bordeiele de carton și tablă ondulată de la periferii și de pe maidane. Am trecut de multe ori pe lângă case gata să cadă la orice rafală de vânt. Cât de mult m-a emoționat cîte-o lumină la etaj, filtrată prin hârtia veștedă ce acoperea o fereastră! Sau hăinuțele de copil puse pe sârmă într-un balcon strâmb. Bătrâna care zace o zi-ntreagă, pe trotuar, cu un săculeț de semințe de floarea soarelui în față. Fetele îndrăznețe și vulgare, cu părul vopsit
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
După un timp își ridică fruntea. Stelele erau multe. Ochii soldatului căutară steaua de la miazăzi. O găsiră, atârnată în același loc, ca un ochi alungit și plin de mânie. Mâna lui Iahuben se ridică tremurătoare spre stea și buzele lui veștede îngăimară: - Dar steaua asta? Auta se întoarse repede într-acolo, după aceea își plecă ochii în pământ și nu putu să spună nimic. Trecu un răstimp de tăcere. Auta privi din nou steaua, apoi pe Iahuben. Apa limpede a unui
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
fiecare ducîndu-se la cortul său. Acum, când armata lui Puarem își aștepta corăbiile, era pe sfârșite anotimpul apelor, ahet, când toată firea din Ta Kemet se înviorează. Cât călătoriseră prin deșert, dincoace fusese anotimpul uscat, șemu, și plantele erau atunci veștede. Iar când pășiră întîia oară în valea marelui fluviu, apele lui, din anotimpul ahet, tocmai începeau să crească. În acele zile soldații lui Puarem văzură fluviul cu apa verde și groasă și, încercînd s-o bea, o scuipară cu scârbă
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
răcni deznădăjduit: - La arme! Soldații erau însă lângă el. Numai unul, în mână cu un fel de făclie dintr-un băț rășinos care abia pâlpâia, ieșind tocmai atunci afară din peștera unde cotrobăise, auzi strigătul sutașului și spuse cu glas veșted: - Nu mai sunt arme, stăpâne. Sutașul holbă ochii: - Cum nu mai sunt? - Nu mai sunt. Sutașul se lăsă neputincios cu șezutul pe o piatră. Nu mai era în stare să judece. Dincoace, jos, în tabăra de lângă peșterile sclavilor, slujbașul regesc
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
s-a părut doar o metaforă tocită. Puteam să vorbesc de tăcerea absorbită În fiecare fulg de zăpadă. Am fost tentat Însă mai mult de tăcerea multiplă care Împînzește atmosfera. Și mi-am adus aminte versurile lui Ion Barbu: Cimpoiul veșted luncii, sau fluierul În drum Durerea divizată o sună-ncet, mai tare... Tăcerea divizată era mult mai bună. Tăcerea evoca ea singură ambianța, atmosfera, materia lumii. Și totuși doream să spun ceva despre acea liniște aparte din timpul ninsorii. So
Mulcom Picurând by Corneliu Traian Atanasiu () [Corola-publishinghouse/Science/1259_a_2200]
-
albe, apoi o pală sălbatică de vânt îl smulge din rădăcină și-l trântește la pământ; stejari, plopi, pini și frasini cresc înalți, apoi se prăbușesc, doborâți de secure, de foc sau de trăsnet și se usucă, cu frunzișul acum veșted, în țărână. Este dată, în poem, și ora unei lupte, ora de amiază, când tăietorii de arbori din păduri, osteniți și flămânzi, poposesc să prânzească. Numai că ora înfruntării aceleia este o clipă anume a timpului: amiaza celei de a
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
albe, apoi o pală sălbatică de vânt îl smulge din rădăcină și-l trântește la pământ; stejari, plopi, pini și frasini cresc înalți, apoi se prăbușesc, doborâți de secure, de foc sau de trăsnet și se usucă, cu frunzișul acum veșted, în țărână. Este dată, în poem, și ora unei lupte, ora de amiază, când tăietorii de arbori din păduri, osteniți și flămânzi, poposesc să prânzească. Numai că ora înfruntării aceleia este o clipă anume a timpului: amiaza celei de a
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2881]
-
femeii de dedesubt. Am ascultat, înfășurat în pătură, umed de excitație și, după ce am tresărit auzindu-mi numele strigat printre gemete, am trecut în vis fără să-mi dau seama. Coboram într-o vale mlăștinoasă, acoperită cu lintiță, mătasea-broaștei, stânjenei veștezi, aproape putrezi, și 62 sclipitoare roua-cerului. O construcție pătrată, cenușie, se afla în mijlocul văii, la capătul unei cărări de cărămizi sparte și încrustate cu licheni. Când am ajuns în fața micii construcții mi-am dat seama că era un WC public
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
cu blana lungă, alb cu negru, o fată, nouă iepuri, o căprioară... Ochii i se Încețoșară, iar vocea Îi deveni dură. Frumusețile mele moarte... O lacrimă scânteietoare i se scurse din ochi, trecu printre genele lungi ca să alunece pe pielea veștedă a obrazului În barbă. Insch Își Încrucișă brațele și se rezemă pe scaunul său. — Deci ai dus fetița În „colecția“ ta... — Mereu le duc acasă. Mereu. Pufni. Nu poți să le arunci pur și simplu, ca pe gunoi. Nu și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]