544 matches
-
întunericul meu lăuntric, scuturându-și dovleacul la fiecare silabă. Dar fălcile mi se încleștară și limba se înghemui moale, înspre cerul gurii. Iepuroaica cenușie ce i-o dăruisem, tocmai se dezlipi de zidul afumat al cuptorului, atrasă de o foaie veștedă de salată - pe care începu s-o ronțăie cu mare viteză. - Zitta! Începui eu rupându-mi vorbele cu greutate. Iar mi te uiți ca un cioclu! Pe chipul tău stă ferecată o liniște care mă înspăimântă. - Astâmpără-te, interveni piticul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
obloanele. Scaunele erau încă pe mese. Un chelner bătrân mă întâmpină, târșâindu-și ghetele fără urmă de tocuri, dar bine lustruite. Ceaiul fierbinte ce mi-l servi pe trei sferturi răsturnat din pahar pe tăva ce tremura în mâna lui veștedă, l-am sorbit cu ochii lipiți de somn. Am adormit apoi de-a binelea, cu cotul sprijinit de masa de marmură și cu bărbia în palmă. Drumul deschis de visul ce mă cuprinse era neted, însorit și pătat de umbrele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
sălbatic, nimerit în plin de ploaia alicelor, mai fâlfâie din aripile celui care am fost... Îi văd gama de culori a penelor nuanțate violent, și capul spânzurat de sfoara prinsă de cârligul tolbei mele”. ...Ferdinand Sinidis îmi oferi o chiparoasă veștedă, pe care și-o scoase din butoniera de la reverul jachetului. Mi-o dădu simplu și firesc, grav și omenește. Apoi, ca pentru sine: „Mai târziu, mi-a plăcut să adulmec femeile cu părul roșcovan și cu carnea albă. Buzele lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
zidurile cenușii, înainte de a face un pas. Sprijină flașneta pe piciorul ei de lemn subțire și învârtește manivela până când i se azvârle un ban dintr-o fereastră. Portarul îl culege și-l depune în pălăria întinsă a bătrânului cu carnea veștedă și macră, o carne cu pielea zbârcită, cu plămânii stafidiți și cu genunchii îndoiți, de mârțoagă. ...„Ce mai aștepți, Albertino?”, o întreb, plictisit că zăbovește cu cârpa pe rama patului, fără urmă de praf. Ea înghenunchie fără să răspundă proptindu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
urma să se opintească. Desfăcu mult picioarele încălțate în tenișii îndreptați cu vârfurile spre exterior și se lăsă pe vine, ca o dansatoare balineză. — Ridică-te! se răsti Gonzalez la ea. Ai să cazi. — Nu, răspunse ea, cu buzele ei veștede strânse de încordare. Vreau s-o ajut pe Gloria să se ridice. Treci de partea cealaltă, Gomez. O apucăm fiecare de câte un cot. Ignatius urmărea pasiv cum se lăsa pe vine domnul Gonzalez de cealaltă parte a lui. — Vă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
cu blana lungă, alb cu negru, o fată, nouă iepuri, o căprioară... Ochii i se Încețoșară, iar vocea Îi deveni dură. Frumusețile mele moarte... O lacrimă scânteietoare i se scurse din ochi, trecu printre genele lungi ca să alunece pe pielea veștedă a obrazului În barbă. Insch Își Încrucișă brațele și se rezemă pe scaunul său. — Deci ai dus fetița În „colecția“ ta... — Mereu le duc acasă. Mereu. Pufni. Nu poți să le arunci pur și simplu, ca pe gunoi. Nu și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
grădiniței... Totul pare a fi ca mai înainte... totuși ceva e altfel... Ce anume? Florile! Florile nu mai au aceeași față veselă pe care am găsit-o de fiecare dată când am venit aici. Acum sunt mai plăpânde... Câteva frunze veștede le împovărează lujerul. Pământul nu mai este reavăn și fără fir de altă buruiană pe el... În timp ce sunt adâncit în aceste gânduri, aud pași târșiți, dar nu în același ritm de altădată. Sunt moi și obosiți... Privesc spre acolo... O
Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/550_a_727]
-
auzit o muzică nepământeană și o izbucnire de trompete barbare... Cum? Amory chicotise. — Ce-ai spus, Amory? — Am spus, continuă, Beatrice. — Asta a fost tot, doar că s-a repetat mereu - grădini ce exhibau culori pe lângă care astea ar părea veștede, luni ce se Învârteau și se legănau, mai palide decât luna de iarnă, mai aurii decât luna la vremea secerișului... Și acum ești refăcută, Beatrice? — Pe deplin - atâta cât voi fi vreodată. Nu sunt Înțeleasă, Amory. Știu că nu mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
trotuar, discutând cu cei care beau, apoi cu cei care serveau cafea și gogoși. Se fixă asupra unui negru înalt, cu o cutie de contrabas, îl luă de mână și îl târî înăuntru. Danny simți mirosul de sudoare stătută, frunze veștede și apă de gură ce venea dinspre individ, de parcă pardesiul care îi ajungea până la genunchi constituia adresa lui permanentă. Femeia zise: — El e Chester Brown. Îl cunoaște pe Marty Goines. Danny îi arătă lui Brown cel mai apropiat șir de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
care se apropia și de aceea tăiaseră lemne de foc. Zăpada le cădea pe creștete în timp ce mergeau de-a lungul râului, înapoi spre luncă, unul după altul, ca un șir de furnici. În vale erau trei sate înconjurate de dealuri veștede. Fiecare casă era așezată cu spatele spre dealuri și fața spre câmpuri pentru ca oamenii să-i poată vedea pe străinii care veneau în vale. Casele cu acoperișuri de paie se înșirau înghesuite unele în altele, iar de tavan atârnau rasteluri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
liberă să planifice și să ducă la împlinire întreaga lucrare de propovăduire în Japonia, atunci ar putea îndrepta greșelile făcute de iezuiți în toți acești ani. În zilele senine, fumul de cărbuni arși se ridica de pe dealurile de un cafeniu veșted din jurul văii. Urma să vină iarna cea lungă, iar țăranii munceau din zori până în seară. După ce orezul și meiul se strângeau de pe câmpurile neroditoare, femeile și copiii băteau tecile și le treceau prin îmblăciu. Nu erau pentru hrana lor, căci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
tăcuți, supușii. La nord zărea un șir nesfârșit de munți, iar pe cer se roteau vulturi pleșuvi. Și Velasco, și solii știau că locul răzmerițelor indiene era încă departe. Dealuri pline de stânci alburii, pământuri crăpate în dogoarea soarelui, copaci veștezi căzuți ca niște oase albite printre albiile râurilor - când aceste priveliști uscate rămâneau în urmă, se iveau lanurile de porumb prăfuit. Toate se deosebeau atât de mult de peisajele molatice și blânde ale Japoniei. Samuraiul se gândea cu dor la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
cerul de iarnă înnourat. Cele două păsări se lăsau în jos spre vale plutind lin în voia curenților. Yozō își pregăti pe neașteptate pușca. Samuraiul nici n-avu vreme să-l oprească. Pocnetul asurzitor al puștii răsună îndelung în crângul veșted. Păsările călătoare își pierdură dintr-o dată echilibrul și desenând vârtejuri negre în aer căzură în vale ca niște pietricele. Prin fumul pușcii, samuraiul îl țintuia cu privirea pe Yozō, parcă oarecum mânios. „Le-ai omorât degeaba!” dădu să spună, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
lângă noi. El ne ascultă tânguielile și durerile, El plânge împreună cu noi...” Samuraiului i se părea că vede aievea chipul omului care scrisese aceste semne stângace. Se apropia prima iarnă de când se întorsese acasă. În crângul dimprejurul casei sale, frunzele veștede cădeau în fiecare zi ca fulgii de zăpadă. Într-o bună zi băgă de seamă că păduricea era cu totul despuiată, iar ramurile argintii și golașe se întrețeseau ca ochiurile unei plase. Ca de obicei, samuraiul se ducea în munte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
care au consacrat și universalizat echilibrul și seninătatea versului clasic și folclorului, exploatează zona profundă a lexicului românesc” (Tudor Opriș, O generație de perspectivă, în vol. Cântecele arcașului, Antologie de versuri ale generației ’90, București, Editura Scripta, 1994, p. 58): „Veștedă frunză, frunză de-arin / Mult mă despică tăcerea de spin / Veștedă frunză, frunză de vânt / Ce greu îmi vine să nu mai cânt. // Salcie verde, verde de rouă / Lacrima ierbii mă rupe în două / Iederă verde, verde de soc / Veșnic
PESTE VREMI…ISTORIA UNEI GENERATII – PROMOTIA 1952 – by Vasile I. Schipor () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91807_a_93275]
-
folclorului, exploatează zona profundă a lexicului românesc” (Tudor Opriș, O generație de perspectivă, în vol. Cântecele arcașului, Antologie de versuri ale generației ’90, București, Editura Scripta, 1994, p. 58): „Veștedă frunză, frunză de-arin / Mult mă despică tăcerea de spin / Veștedă frunză, frunză de vânt / Ce greu îmi vine să nu mai cânt. // Salcie verde, verde de rouă / Lacrima ierbii mă rupe în două / Iederă verde, verde de soc / Veșnic desculță alerg prin noroc. Galbenă frunză, frunză de viță / Mult mă
PESTE VREMI…ISTORIA UNEI GENERATII – PROMOTIA 1952 – by Vasile I. Schipor () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91807_a_93275]
-
Nu-i nimic, domnule, așa ați avut parte de-o călătorie plăcută și pașnică, în loc să vă-ngrijorați... Am dreptate? Zâmbi și petrecu pe după gâtul funcționarului uluit o ghirlandă de gălbenele pe care o adusese cu el, chiar dacă florile erau destul de veștede fiindcă stătuseră atât de mult la gară. Nou-venitul era un bărbat tăcut și, deși ferm în ceea ce privea idealurile sale, foarte timid, abia intrat în serviciu guvernului, foarte slab și cu o înfățișare lipsită de vlagă. Orașul Shahkot îi fusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
în ochi, cu ochii ei nerușinați. Lică îi întoarse privirea, apoi cată cu milă spre cellalt. Era, în adevăr, un biet coconaș galben ca de ceară, cu gene roșii și cu ochii pătați. Purta o bărbiță blondă, ascuțită, cu fire veștede. Ea era o țigăncușă uscată ca un drac, cu buze roșii ca sângele închegat și cu o pereche de ochi aprinși subt boneta de piele ce o împodobea, ascuțindu-i mai tare bărbia ascuțită. Pe mâini negre, cu degete fuiorate
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
plecat în pământ, iar celălalt țintind spre capătul cerului, dând palme cu mâna stângă și alintând cu mâna dreaptă. Come, join us... NICK - voce, chitară câmp alb și neted cloroform iz calm de dulce și dospit nesomn frunze în ceafă veștede în salbă cafeaua ta neagră pe noaptea mea albă. surd card ageamiu și crud surâde în glande sughițuri de grund păstaie cu boabe de fiere mă scuipă lingura din borcanul cu miere. logodnica plânsă în fiece pumn colind valuri arse
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2204_a_3529]
-
câteva caricaturi. Într-una, președintele era În pat cu o europeană cu gura până la urechi, pieptoasă și cu picioare enorme scoase de sub cearșafuri mototolite. Într-un desen alăturat, președintele ronțăia un copan de pui pantagruelic lângă un lan de orez veșted. În fundal, un țăran cu umeri căzuți privea noroiul uscat. Sub ele scria EROUL NOSTRU. — șșșt, liniște, o să Înceapă discursul, a spus Din. Era tot Încruntat, fruntea părea să-i fie și mai brăzdată. I-a aruncat o privire severă
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
e când înnădești casa, uită la ea uimit și dete din umeri. Revăzu din ce în ce mai bine în minte pe Mika-Le. Nu era frumoasă, nu era urâtă. Nu exista decât dacă ceva sau cineva ți-o aducea dinaintea privirei, atunci chipul cam veșted, cu tenul sarbăd, se impunea atenției prin nemișcarea ochilor, înapoia cărora totuși veghea pesemne un gând dosnic, tot așa de șters ca aurul efigiilor mate și tot așa de perfid ca el. Printre gene ce clipeau din lumina nesigură a
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
spital, pe car o zărisem odată în trecere, aplecată peste un viermuș de copil galben, pe care-1 ținea în poală. Un păr imens buclat și blond era răsturnat peste fața ei; printre șerpii aurii ai podoabei, zărisem abia un chip veșted și urât. Desigur, din părul acela uimitor se născuse biata larvă gălbuie. Fata despletită sugea pastile dintr-o cutie pusă subt perină, fiindcă nu era voie să fumeze. . . Mamă pentru zece zile a acelui făt, în care se sfârșeau istoviți
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
de blană și nu te mai obosi între zgomotul sinistru al ceasului de dimineață și miezul nopții, ca-ntr-un cerc ce se strânge mereu. Cauți motivații, orele pierdute și minutele, pentru a le smulge îndatoririlor tale... Te scuturi floare... veștede petale Iar ochii tăi nu sunt ferești, ci numai scuturi. Nu te mai simt, bătrâne om, nu te mai simt. Te scuturi floare, fără de săruturi, te scuturi... Așa mă știu, de când mi-aduc aminte, tot singur, tot fugind după Idei
Douăzeci şi opt de trepte ale realului by Dan Iacob () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100976_a_102268]
-
un glas ieșit ca dintr-un butoi, scurtând pasajul și sărind peste unele cuvinte: „M-ascund la vreo cumătră În pahar, sub chip de măr răscopt; și când la gură ea dă să ducă prima sorbitură; o Împroșc pe sânul veșted... Altă dată când deapănă o poveste-nfricoșată, mătușa credea că-s un scăunel și căta să se așeze-ncet pe el...“ „Ia-auzi, dragă Petea, ce-i trecea prin minte acestui Puck, chicotea bătrâna, dezgolindu-și șiragul de dinți falși. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
i se părea destul de cunoscută. Unde o mai Întâlnise oare? La mănăstire, În parc? Nu cumva Însuși Oliver, văzând-o căzută În genunchi În fața catafalcului Sfintei Cuvioase Parascheva, Îi strecurase pe sub haine, ca s-o sperie, În loc de-o frunză veștedă de toamnă, un melc? Și iată că melcii se Înmulțiseră, năpădindu-i Încetul cu Încetul trupul ca pe o buturugă, pentru a o umple de bale și păcat. Din Olivia mai rămăseseră Întregi doar mâinile și părul. În rest, sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]