1,325 matches
-
baudelairianism apăsat, C. urzește o imagistică întunecată, convulsivă, sugerând irezolvabile neliniști. Un livresc spăimos, de coșmar uzual, invadează spațiul liric, aglomerându-l cu tocite semne ale „nimicului final”. Schelete, morminte, stafii, un „hohot satanic”, un „rânjet spectral” și alte lugubre vedenii conturează o lume de umbre în care straniul și grotescul se învălmășesc. Treptat, halucinațiile descresc, lăsând în urmă o oboseală cu aburiri de tristețe și resemnare. „Setea de infinit”, din care se nasc himere, pare a se stinge, făcând loc
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286363_a_287692]
-
feri să sufle cuiva vreo vorbă ca nu cumva să fie bănuită de trufie"366*. Profeția făcută tatălui poate și ea să fie interpretată în același sens. Și aici apariția este neclară, în ceață și dispare la fel de repede: Puse această vedenie pe socoteala minții sale ostenite de nesomn".367* Se îndoi chiar că auzise cu adevărat această promisiune privitoare la fiul său. Echilibrul între elementele psihologice și supranaturale nu se strică, datorită faptului că, vis sau percepție, realitatea interioară se impune
[Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]
-
dar în aceeași clipă i se suprapunea în minte imaginea celor două cadavre. Atunci se trântea pe pat cu fața în jos și gemea: - Vai, bietul meu tată! Biata mea mamă! Dragii, dragii mei părinți!... Și când îl dobora oboseala, vedeniile morții continuau să-l chinuie în vis. Într-o noapte, prin somn i se năzări că îl strigă cineva. Aținti urechea dar nu desluși decât mugetul valurilor"373*. Cititorul lui Maury 374, care a putut să arate deja că privațiunile
[Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]
-
scriptura mea: ca fiecare dintre voi să-și ia măsura drept temei pentru-ngâmfare. Obișnuita autoiluzionare a poeților e comparabilă (după Doinaș) cu cea a unui "negustor de zăpadă", care, la venirea primăverii, "vinde, abstras, nea". Himeric, singular, crezând în vedeniile lui, straniul personaj ridică amăgirea la nivelul sublimului; realul e suspendat: Fără de milă, el își vinde marfa. Apoi, fiind el însuși de zăpadă, se-mparte tuturora... II Printre divinitățile familiare poetului se numără Apollo, aerienii Orfeu și Euridice, Argus și
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
pretext de fantazare suplă: "Te îndepărtai alergând / Înspre mare / Și-mi strigai că ai nevoie / de depărtare / Ca să mă privești". El și Ea în neistovită alergare se întâlnesc într-un timp circular. Celui cu "chip de om", în fapt simplă vedenie, iubitului-nălucă timorat de curgerea clipelor, i se recomandă un timp al quietudinii: "Așteaptă să vină octombrie, / Așteaptă să treacă / Tulburea fugă de moarte / Ascunsă în rut..." Ton scăzut, limbaj mâhnit în total contrast cu vivacitatea din cartea debutului; remanențe luminoase
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
mea întâlnire cu ea..." Spectacol amplifiant e și Nuntă în cer. "Un cer nebun de lumină tresare din noaptea / definitivei tăceri, ca o salvă de tun"; corelativ, "goarnele nunții" sună fantastic. În Missa solemnis fantome "de prin astre" dialoghează cu vedenii din "cotloanele mării", arătări care în Odihnă anunță exact contrariul: neodihna. Non-fixatul, fluidul, stările labile cu analogii în regimul acvatic se îngemănează într-un topos melopeic sugerând freamătul universal: "Privește corabia sufletului tău cum pe apa / de sus și de
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
interiorizarea infinitului". De cuvinte nu se poate dispensa: le descifrează și le încifrează; nu desenează cu ele, nu reproduce, nu acționează în modul unui ca și cum, ci produce conexiuni și tensiuni, deschideri conjuncturale spre toate zările: "Nu am lopeți nici cârmă". Vedeniile navigatorului halucinat introduc finalmente în lumi născânde, în Cercul vrăjit, primordial; ca la alți romantici, sublimitățile lui se concretizează în auroral și celest. Variațiuni pe tema poeziei se succed în Alte 11 chipuri de a vorbi tăcerea (din Marea înfățișare
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
simbolisme varii, sugerează frecvent trecerea. Eul stingher, centru de perspective spre Ceilalți, se vrea întregit, rotunjit, asigurat; se afirmă o stare previzionară, stare-dorință, niciodată ajunsă la plenitudine. Acel Ieronim de o astrală frumusețe nu e decât un personaj mental, o vedenie în pragul mitului; cu aura lui de puritate, cu luminile sale amintind de Ieronimul eminescian (Cezara, Insula lui Euthanasius), el cumulează trăsături magice, de o perfectă idealitate. Ieronimul Ilenei Mălăncioiu, transtemporal, o nălucă, e în fond o idee; viziune apropiată
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
filozofie / și toată lumea desfășura evantaie / de hohote printre amfore cu măruntaie..." Se instaurează fulminant o lume părelnică, răsucită, angoasantă, dar cu toate că apropiat absurdului, universul dimovian se sustrage sistematic morbidului și macabrului, diferențiindu-se de Blaga din Lauda somnului terorizat de vedenii, excedat de semne ale haosului primordial. Labirinticului dimovian i se opune, în subtext, nevoia de "inedit azur" din visurile lui Al. Philippide. Secvențele năucitoare din Baia sau o eternitate iterativă (în Dialectica vârstelor, 1977) se înnoadă și se interciocnesc; personajul
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
lor, texte care se numesc Baladă, Pastel, Imn, Romanță ori Idilă sunt niște variațiuni cu totul libere; un poem e Rugăciune, altul Bagatelă, altul Epigramă (în sensul elin, originar, de inscripție). Cutare Baladă cu ecouri barbiene e, în realitate, o "Vedenie" în sintaxă ermetică, minuțios încifrată. Balada poetului de duminică, suită de distihuri alerte, nu e deloc baladă, ci confesiune hilară: "Eu sunt poet de duminică, / La haina mea roz am o mânecă de duminică // Albastră, cealaltă vernil. / Eu scriu doar
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
mână... Cânta un pian..." În context umil, Detectivul așteaptă vreun eveniment: "Poate într-o dimineață îmi va sosi prin poștă un colet uriaș / Cu albastre ștampile și timbre subțiri de mătasă..." Îndărătul acestor relatări lucrează ficțiunea, visul suprapune realului meschin vedenii compensatorii cu serafi și crini. În Testamentul Detectivului Arthur (11 secvențe în proză), un fantast ardent convertește spațiul concret într-un film absurd. Că l-a cunoscut pe Jarry, celebrul autor al lui Uburoi, e sigur, dovadă un Mic tratat
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
urmă într-un fel de echilibrare, într-o anumită temperanță, nu și în aplatizare: "Caii mei nebuni ca mine, caii mei fugari ca ochii / Lava sângelui mă arde, troieniți-mi în auz" (Pădureancă). Deschisă ademenirilor multiforme, privirea se complace în vedenii; ordinea profană nu escamotează însă ordinea divină; în esență ordinea iubirii e totuna cu ordinea naturii: "Cât îmi doream să fiu ca mama! Sălbătăciune de pădure, / Cu puiul după ea..." (Pădureancă). Poeme dense, fluente, confesiunile de tipul acesta derivă desigur
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
între trecut și viitor, îi vorbesc simbolic miracole cotidiene: iarba reprezintă "corpul fizic al unui strămoș"; iarba de leac ar putea "vindeca de singurătate"; peste "prăpastia vremii" durează sufletul, "măturător de frunze" toamna. Arhivă de amintiri, copilăria e joc de vedenii "prea / mișcătoare, imposibil de prins în fotografii"; tiranică, în fine, solitudinea născocește fantasme: "mă sperii de toți cei ce-mi apar / deodată mascați, emoționați, toți ai mei, tata, / mama, bunicile, bunicii, străbunicii, străbunicile". Ieșirea din timpul concret presupune contacte cu
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
tehui / și am început să bocim în jurul lui..." Poet al înmuguririi și al dimineților sufletului, un Nicolae Dabija grațios se copilărește intenționat pentru a-și iriga fantezia cu seve ale vârstei iluziilor; intră în acțiune ochiul al treileaal ingenuității și vedeniilor. Îl găsim contemplând Lira de iarbă ori Săgeata înfiptă-n aer, uimit de Ploi inverse ori de Memoria copacilor, ori privind spre Profetul mut. Bineînțeles, a și publicat cărți pentru copii: Povești de când Păsărel era mic și Alte povești de când
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
și să asculte tot mai intens de vocile interioare, să-l cheme în gînd pe Nechifor-Gheorghiță, improvizînd „împreună” cîte un crîmpei de dialog. Asta se întîmpla în momentele de singurătate, de criză lăuntrică și de insomnie: „- Gheorghiță, șopti ea asupra vedeniei, să-mi răspunzi dacă ești cu alta. Flăcăul se răsuci și deschise ochii. -Ai spus ceva, mămucă? -N-am spus nimic, răspunse ea, cu ochii ațintiți asupra geamului”. La plecarea din Călugăreni căpătase convingerea deplină că Lipan-Gheorghiță al ei murise. Primise
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
Andrei Pippidi) - domnitorului Nicolae Mavrocordat, văzut aproape shakespearian, ca smintit și „poznă a firii”: „Jecmănindu-i pe săraci, totuși nu contenește a se lăuda că e sfânt și că stă de vorbă cu Sfântul Duh, care i se înfățișează prin vedenii și apocalipse, că e ajutat de îngeri în tot ce întreprinde și că de dragul lui a îngăduit Dumnezeu să dăinuie acest pământ...”. Bogată, efervescentă și, prin nestatornicia acelor ani și slăbiciunile firii lui V., inevitabil fragmentară, contribuția cărturarului rămâne într-
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290399_a_291728]
-
sacru al socialului. Rămânea de explicat turnichetul. Critica rațiunii politice sau inconștientul religios a avansat o explicație a misterului sub forma unei axiome operaționale, incompletudinea 87. Nu există coprezență în aval fără o absență în amonte. Cum spune Biblia: Fără vedenie de proroc poporul e fără stăpân"88. Necesitatea unui cult profetic, religios sau nu, este așadar dictată de o invariantă organizațională. Locurile și obiectele de cult variază însă de-a lungul timpului și al societăților. Pentru a rămâne în plan
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
provin din fosta suburbie Boșnița, acum tăiată de graniță de restul orașului. Acolo, în Republica Umanistă Vandana, i se pare că vede numeroase lucruri demne de tot interesul. Dacă ar folosi un binoclu mai performant, ar putea să aprofundeze acele vedenii. Dar el știe că așa ceva i-ar strica tot jocul. Fără un binoclu performant, poate să-și imagineze orice, iar când e foarte trist, când e foarte singur pe pământ, i se pare că vede peste gard tot ce-l
[Corola-publishinghouse/Science/1517_a_2815]
-
spațiile fantastice. În acest caz, lumilor de dincolo sau celor mitice li se găsesc corespondenți reali în zonele noi descoperite. Evul Mediu s-a dezvoltat sub impactul povestirii călătoriilor în lumile de dincolo. În aceste povestiri se istorisesc, în general vedenii. Aparțin așadar unui gen literar foarte înfloritor în evul mediu mai ales în mediul monastic"12. LeGoff identifică un număr de douăsprezece călătorii în lumea de dincolo ce aparțin unor vedenii din secolul al VII-lea până în secolul al XIV-lea13
[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
de dincolo. În aceste povestiri se istorisesc, în general vedenii. Aparțin așadar unui gen literar foarte înfloritor în evul mediu mai ales în mediul monastic"12. LeGoff identifică un număr de douăsprezece călătorii în lumea de dincolo ce aparțin unor vedenii din secolul al VII-lea până în secolul al XIV-lea13. Aceste alcătuiesc un corpus de povestiri ce nu surprind toate aspectele acestor călătorii. Sunt multe dintre acestea ce aparțin tradiției bisericii și care au fost reactivate și interpretate în respectiva perioadă
[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
ecuația cosmologică sună în felul următor: lumea e alcătuită din entități disparate, din "fărâme", care continuă să existe tocmai datorită disparității lor, în virtutea faptului că sunt "fragmente". Când un "Zacharias" leagă "fărâmele" între ele prin puterea unei viziuni, a unei "vedenii", se declanșează apocalipsa: mișcarea freatică a istoriei..."387. Puterea extraordinară a personajului se camuflează în această nimicnicie. Eliade ni-l decriptează pe Fărâmă ca fiind "puer - senex: copil și bătrân în același timp. Puer-senex și Puer-aeternus: veșnic renăscând, veșnicul "renăscut
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
simbolismul religios al solstițiului" îl vedea în strânsă legătură cu imaginile și temele folclorului românesc și european, "în noaptea aceasta, cerul se întredeschide, se poate vedea lumea de dincolo în care se poate dispărea ... Dacă cuiva i se înfățișează această vedenie miraculoasă, el iese din timp, iese din spațiu. Va trăi o clipă ce ține o veșnicie ... Totuși, nu această semnificație a simbolismului mă obseda, ci acea noapte în sine"869. Intriga nuvelei vizează schimbarea înfățișarii în acord cu numele (este
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
o analizeze în jurnalul său publicat. Când, la un moment dat, s-a ivit ocazia de a-și parcurge romanele publicate, a fost frapat de o situație de care nu fusese conștient. Toate momentele dramatice din povestirile sale - crimă, moarte, vedenii, dar și declarații de iubire - au loc de cele mai multe ori pe o scară. El însuși se miră de această simbolistică constant recurentă. Dar își amintește că în copilărie avea adesea coșmaruri, în care elementul principal îl constituia faptul că era
[Corola-publishinghouse/Science/2332_a_3657]
-
cu unul dintre cei „trei mari gânditori români”, pentru a explora și a înstăpâni „sentimentul românesc al ființei”. De la cuvinte, de la acelea care se rostuiesc în „rostirea filosofică românească” și produc „creație și frumos în rostirea românească”, se înaintează către vedenie, viziune, mentalitate, către „modulații românești ale ființei”. Cea care face mijlocirea este întrebarea, care aduce suspendarea și regenerarea, inversiunea, cu oglindirea, negația ca îndoială, nedeterminarea ca deschidere către o lume viitoare, caracterul indirect și „încărcarea”, sporirea lumii (pentru domeniul gnoseologiei
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288472_a_289801]
-
a îngropat. Totul e groază sacră și haos cosmic. Suntem la începutul lumii: „Și pământul era fără chip și pustiu, și întuneric era deasupra adâncului, iar duhul lui Dumnezeu se purta pe deasupra apelor”. Bezna și groaza sacră dilată imaginația până la vedenia halucinantă a întocmirii universului: Așa înaintea creării A fost tohu-bohu, socot: Plutea peste-adânc Sevaot, Și, neștiutor al mișcării. Sta haosul tot. Aici, în sălbatica noapte, Cunoști ce e veșnic și sfânt. Ce soli ai vieților sunt. O rază și câteva
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]