614 matches
-
un sac de box. În Abecedar scria așa: „Tata merge pe tractor/ Mama cozonaci ne face/ Și noi învățăm cu spor/ Când e pace“. Ce minciună! 9. Patria e un borș cu știr Sunt ca un fel de ceață. Lumina veiozei, scara blocului, chipul lui Filip. Ceața aceea mohorâtă care apare dintr-o văgăună a muntelui, mai întâi furișându-se, încă plăpândă, încă străvezie, ca apoi, pe nesimțite, să se umfle, să se ridice, rece, sticloasă, opacă, până te acoperă cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
scaune și dulapuri prin apartamentul 40. Acolo, jos, era o ceață stătută, rea, poate de la țigările pe care le fuma tata, poate apăruse din senin din vreun cotlon neștiut al bibliotecii sau poate să fi fost o simplă nălucire (lumina veiozei? chipul împietrit al lui Filip? un bec pâlpâind din ce în ce mai stins pe scara blocului?), țin minte că abia mă mai distingeam prin aburul acela irespirabil, încremenisem pe un fotoliu roșu, îmi vedeam de undeva de la înălțimea tavanului doar creștetul capului, respiram
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
de fasole. Ei bine, eu cu acel puști umblam pe munți, cu micul licean care tocmai își încrustase numele pe masa unei cabane și care, întâmplător, își înlocuise fratele (ca partener alpin) cu primul lui nepot. Serile erau altfel. Stingeam veioza, ușa de la balcon rămânea întredeschisă (oricât de frig ar fi fost afară), foșnetul copacilor se amesteca deseori cu fâșâitul focului din sobă, umbrele crengilor se împreunau pe pereți cu umbrele obiectelor, întunericul se umplea cu povești (nu cu zmei, prințese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
mai aduc aminte că inima strălucea nebunește și că nici vorbă să fi văzut în ea bara lui Augustin și golul insipid al lui Graham Souness. M-am trezit în casă. Dormeam. În noaptea aceea în care mama a lăsat veioza cu lumina verde aprinsă, iar Bau-Bau (un fel de om cu ochi fosforescenți care plutește într-un sac negru, invizibil, un fel de bucată de întuneric mișcătoare) m-a pândit după colțul umbros al camerei lui tata, așteptând să-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
atât de înfricoșător, putea fi învins, putea fi aruncat pe geam, putea să încaseze un ditamai pumnul în bot, clipa aceea părea să fi trecut, pentru că dintr-odată Matei se așezase lângă mine în lumina difuză, liniștitoare și verde a veiozei, îmi cerea să-l iert pentru tot felul de lucruri nemaiauzite, o carte și un capitol cinci, încerca, nu știu de ce, să mă înduioșeze, îmi vorbea scriind despre dragul meu Filip (care părea să fie și fratele lui și pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
țiuituri care se rotesc printre mobile. Descui ușa camerei mele și mă învăluie căldura sobei lăsate aprinsă. La fereastră bate aceeași creangă de pin, cenușie și cumva plină de viață, încordată și sigură pe sine. Dar trag draperiile și aprind veioza, căci viața n-are nimic de-a face cu artificiul paginilor din fața mea, care trebuie exaltat și apărat. Când mergeam la circ, în copilărie, nu-mi plăceau nici animalele, nici clovnii, dar o anumită nuanță fugară de mov-purpuriu, de ver-zui-fulgerător-albastru-intens
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
mine. Și în liceu era discotecă în fiecare sâmbătă, dar eu nu făceam decât să trec prin mijlocul celor care dansau în holul liceului, pentru că sâmbăta aveam cenaclu într-una dintre săli. (Țineam cenaclul la lumina aproape conspirativă a unei veioze, care ne făcea figuri de cadavre galvanizate, șapte-opt gălbejiți citind poezii pe fondul muzicii rock și al tropăitului obsedant de dincolo de ușă. Ieșeam din nou prin mijlocul dansatorilor, fără să ne putem înăbuși un sentiment de umilință și culpabilitate.) In
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
conștiință îngustat, redus la senzații, la culori stinse, la sunete înăbușite. Nu știu cum am ajuns dedesubt, la ușa lor, mare, stacojie, buretoasă de-atîtea ploi și vifornițe. Nu știu cine mi-a deschis, cine m-a condus în camera aceea intimă, luminată de o veioză pusă-ntr-un colț și acoperită cu o bucată de mătase roșie. Femeia era lungită pe cerga de pe patul foarte jos, goală, cu pubisul întunecat, cu fața pierdută în valuri de lumină roșie. Pe el nu mi-l pot aminti
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
afară nu mai există nimic, decât o noapte solidă ca un infinit sloi de smoală, o ceață neagră care a mâncat încet, pe măsură ce am înaintat în vârstă, orașe, case, străzi, fețe. Singurul soare din univers pare să fi rămas becul veiozei, iar singurul lucru luminat de el - o față smochinită de moșneag. După ce voi muri, cavoul meu, ungherul meu, va continua să plutească în ceața neagră și solidă, ducând niciunde foile astea ca să le citească nimeni. Dar în ele e, în
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
nu știu. Știu însă că m-a uimit cu desăvârșire aspectul schimbat al casei. Pe toți pereții, Mary agățase citate în grecește, copiate Dumnezeu știe de pe unde, toate în legătură cu marea, cu apa: Thalassa! Thalassa!, Panta rhei și alte minuni. Ca veioză avea o corăbioară cu pânze albicioase și cu bec în spate. Pe ușă, un afiș imens cu "Cumințenia pămîntului", care probabil că voia s-o reprezinte chiar pe ea. Pe lada studioului, într-un oval de țiplă - un țăran și-
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
deci, și fereastră. O lăsă larg deschisă, încercă plasa bine închisă în pardoseala terasei. Verifică totul, deși știa că n-ar fi putut intra nimeni în acest loc frumos și straniu. Patul era larg, confortabil, moale. Pe noptieră era o veioză, probabil stil Tiffany. Se trânti, așa îmbrăcat cum era, pe pat. Se gândea la ce făcuse peste zi. De fapt nu făcuse nimic. Ațipi! Când se trezi, era deja trecut de miezul nopții. Deschise ușa care ducea spre baie. Aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
Fumase în tinerețe, dar se lăsase demult. Acum simți că o țigară i-ar fi prins bine. Poate l-ar fi liniștit. Rămase în întuneric o bună bucată de timp, nici el nu știa cât. Apoi întinse mâna și aprinse veioza. I se păru puțin cam mare, aducea cu o Tiffany și răspândea o lumină caldă, plăcută... Își ridică perna mai sus și observă, în fața lui, un tablou înfățișând un peisaj marin, cu o stâncă golașă într-o margine. Era frumos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
statuetele. Toate de o frumusețe stranie sau poate numai lui i se părea... Poate pentru altcineva ar fi fost doar eleganță și frumusețe. Și chiar dormitorul, în simplitatea lui, te mișca. Nu era nimic să-l umanizeze, un pat, noptiere, veioză, un tablou... Frumusețea camerei era că fereastra dădea spre grădină și, când îți luai ochii de pe tablou, îți apărea , prin fereastră, parcul, cu acel brad imens, care parcă străjuia casa. Mirarea și neliniștea creșteau când ajunsese în baie. De ce totul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
nu și-a aflat somnul mai toată noaptea. Îi apărea mereu Argatu, în uniforma de polițist cerându-i panoplia, amenințându-l cu pușcăria, apoi Domnul Argatu, în campanie pentru Parlament și acum "revoluționarul" Argatu, proțăpit în vârful hotelului Irbis. Aprinse veioza și se uită la cartea de vizită ce o primise: Ștefan Argatu, Doctor în științe juridice. Consultant în probleme economice și financiare, manageriat, contracte, marketing. Sediul central București... Telefon, fax, e-mail... Trase o înjurătură, aruncă pe podea cartea de vizită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
în sufletul și mintea mea. Și gândind așa, își aduse aminte de pachetul cu scrisorile lui Clody! Nu avusese curaj să le citească până acum. Îi ajunsese Jurnalul! Cu flăcările pâlpâind în șemineu, cu Toni cuminte la picioarele lui, aprinse veioza și desfăcu emoționat pachetul învelit în hârtie de mătase. Îl învălui un parfum suav, dulce și mângâietor parfumul lui Clody! Erau 10 plicuri, puse cu grijă unul peste altul, într-o ordine cronologică. Hârtia era fină, de mătase, scrisul lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
Culmea!, nu mai beam de vreo 7-8 anișori triști... Atunci? Abandonează bilele, sârmele... zise el gânditor, visător... Mda, era o situațiune, o dependență în plus pe lângă tranchilizantele și cafelele alternate aiurea... ba mai se iscase și patima de-a cumpăra... veioze... Numai că din basmul de groază respectivă, mărturisesc duios și înfrânt, nu poci să mă hazardez a dezerta... Intru în sevraj și buimăcesc un oraș întreg... Pe urmă, aici e aici, oprindu-mă pe trotuare diferite (le schimbam ca să verific
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2178_a_3503]
-
-l pot citi. Fusesem pedepsită să stau închisă până la ora 6. Mă închiseseră în camera mea, care era fostul budoar al lui Margot, o cameră deosebit de ancombrată : dormeza plină de pernițe, taburete, vase de flori mai mari și mai mici, veioze ale căror abat-jour-uri cu ciucurași, pe măsură ce se întuneca, îmi păreau forme tot mai amenințătoare... în plus, oglinda, o știi, cu sidef încrustat în ramă... O oglindă în semiîntuneric pare ciudată, amenințătoare, nu ? Dumitale nu ți se pare ? Ei, poate mie
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
Am impresia că te-am trezit... Te rog să mă ierți! "Ce plăcere să asculți vorbele astea, rostite de ea așa, ardelenește!" se bucură Mihai, rostogolindu-se cu greu înapoi în pat. M-a furat somnul, murmură, căutînd să aprindă veioza, să vadă cît e ceasul. E trecut de șase și... mi-am zis să te sun... Știi, și-aseară ți-am telefonat, dar nu ajunseseși la hotel, apoi n-am mai vrut să te deranjez. Nu mi-a plăcut deloc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
ține, să-i cimentez poziția... Ascultați-mă, e cumplită conștiința faptului că ești la cheremul altora. Aș vrea să mă schimbe odată! Sau să fiu dat afară, indiferent! Nu-și mai spun nimic. Se bagă amîndoi sub pătură și sting veiozele. În zori, cînd Mihai se trezește, șoferul este deja în baie, se bărbierește. Cît timp Mihai se spală, șoferul se îmbracă și pleacă. În urma lui, rămîn două sticle goale: una de șampanie și cea de vodcă. Plus aerul greu, sufocant
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
pe celălalt?! Ascultă, Mihai... oare cît ai să mai taci?!... se aude vocea Anei. El o credea deja adormită, doborîtă de vinul băut. Dar înțelege că e trează și se uită fix, în sus. Ce anume?! se neliniștește Mihai, aprinzînd veioza de pe noptieră. Ana întoarce fața spre perete. Credeam că dormi. De unde să știu că vrei conversație la miezul nopții?! glumește Mihai. Nu-i vorba de conversație, îi retează Ana aerul vesel. Aștept de la tine, de ani de zile, să-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
pentru show-ul care-ți oferă celebritatea după care ești atît de lacom. Nu uita pe cine cunoaște Billy. Jack se mișcă extrem de Încet. Puse pe un scaun revistele cu poze porno și foile cu figuri lipite, iluminîndu-le cu o veioză trasă mai aproape. — Uită-te la pozele astea. Dacă recunoști pe careva, spune-mi. Nu-ți cer mai mult. Valburn făcu ochii roată pe poze, mai Întîi pe foile cu fețe, zeflemitor, dar totodată și curios. Trecu apoi la revistele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
că mai era cineva În Încăpere, Întins În Întuneric pe pat, ca un răposat, cu mîinile Împreunate pe piept. Am simțit o șfichiuire rece În stomac, Însă de Îndată am recunoscut sforăiturile și profilul acelui nas fără de pereche. Am aprins veioza și l-am văzut pe Fermín Romero de Torres pierdut Într-un zîmbet fermecat și emițînd scurte gemete de plăcere peste pernă. Am oftat, iar adormitul deschise ochii. CÎnd mă văzu, păru mirat. Evident, se aștepta la altă companie. Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
-i numărul meu norocos, de fapt. Poate că-i făcuse din nou cu ochiul barmanului, nu avea de unde să știe. Ieși din bar și urcă În camera ei - atît de emoționată, de data asta, că nu mai putea respira. Aprinse veioza. Se uită În oglindă și-și mai pieptenă părul. Apoi Începu să tremure. I se făcuse frig cît stătuse În bar, Îmbrăcată doar În rochie, așa că-și puse pardesiul pe umeri și stătu lîngă caloriferul abia Încălzit, În speranța că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
Charlie Dutton sau altul. — Bine, bine, bombăne ea, n-or să fie surprize cu burlaci. O să fim doar eu, tu și Marcus. Intru În vîrful picioarelor În camera lui Tom, ca să văd ce face, Înainte să mă duc la culcare. Veioza Împrăștie o strălucire palidă, suficientă ca să-i lumineze jucăriile. Mă apropii și zîmbesc În timp ce-mi plec privirea spre el. Mirosul de vomă nu poate fi ignorat și dau cu ochii de Tom, dormind dus și zăcînd Într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
la fugă, să alerg afară și să chem poliția. CÎnd sînt pe cale să o iau la goană, ușa dormitorului se deschide brusc, iar mie mi de taie respirația și scap lampa, căci dinaintea mea, Înfășurat Într-un prosop și ținînd veioza În mîna dreaptă, stă Michael, socrul meu, care mă privește speriat. Nici unul din noi nu scoate vreo vorbă și Îmi Închipui că expresia de pe chipul lui o oglindește pe a mea. SÎntem șocați și nedumeriți, dar, din cele două reacții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]