8,560 matches
-
despre nemurirea noastră este trecerea trenurilor! îi spuse Prunilă lui Hagiu. Nilă se trezi din gropile tăcerii sale mustind de existențialism negru, ca urmare a înclinațiilor psihodepresive transmise ereditar de garniturile de trenuri-cisterne pline cu vodcă perfuzată de destin în venele strămoșilor și plănui, împreună cu apologetul strivirii omului sub șenilele vieții, Prunilă, un poem strălung închinat irefutabilului cauzal. Deși mirosea a zgură sau sulfurat de sodiu, poemele, de fapt, unul, singur, cu catrene care închideau o stare finalizată, ei bine, polipoemul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
trebuia să-l aleg pe cel mai mic. Era ultima oară că foloseam telefonul lui Baptiste Bordave. Ultimul om care formase un număr era fostul Olaf Sildur. Apăsai tasta redial. Auzii soneria sunând. Inima îmi bătea mai să-mi spargă vene și artere. Și dacă o să mor și eu? Să mor în același mod ca cel căruia îi uzurpam identitatea? Nu, nu se făcea. Dacă n-ar fi decât din politețe față de anchetatorii care n-ar mai pricepe nimic. Un apel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1943_a_3268]
-
Oamenii noștri nu sînt obișnuiți cu revoluțiile sîngeroase, românii au avut întotdeauna nevoie de lideri care să-i ia cu vorba bună, care că le promită cutare și cutare, să-i ducă cu zăhărelul. Nici urmă de sînge latin în venele lor, haideți să fim serioși, dacă am fi fost latini ar mai fi fost nevoie de atîta zgîndăreală, tentative, planuri, programe? Vă spun eu că o scînteie ar fi aruncat totul în aer, iar noi n-am mai fi fost
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
domnul Președinte. — N-aveți nici o grijă, spune Petrică, o să aprindem spiritele într-o clipită printre curioșii care se vor găsi să caște gura pe stradă, eu nu mă îndoiesc de asta, zice, gîndindu-se la sîngele spaniol care-i curge prin vene, o știți și dumneavoastră la fel de bine, vrea să convingă. — E treaba ta cum o s-o scoți la capăt, spune domnul Președinte. Era bine dacă-l puteam agăța și pe Potaie, dar n-a fost să fie, îi atîrnă prea greu
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
debandada aia, cîțiva știau perfect ce aveau de făcut și au reușit să le ia mințile celorlalți. Se aude că Piticul a constituit un Comandament de Criză, aruncă cineva o vorbă, mie în prima clipă mi-a înghețat sîngele în vene, recunoaște Gulie, gata cu joaca asta de-a șoarecele și pisica, se va întîmpla ca la Timișoara, Armata va deschide focul în carne vie. Tacă-ți gura, se aude vocea lui Petrică încercînd să calmeze spiritele, trebuie să rămînem uniți
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
în bucluc, am simțit că adulmecai către ceva care era al meu, chiar de sus de la amvon, citeam ce aveam eu pe hîrtiile mele, dar nu te aș fi scăpat pentru nimic în lume de sub observație, îți simțeam inima bătînd, venele pulsînd, mă omori cu sinceritatea ta copilărească, Părințele, din păcate eu n-am de făcut asemenea confesiuni. — Despre ce vorbești? îl întrerupe Roja nedumerit, bagă la cap, eu n-am venit să despicăm firul în patru, se uită la pereții
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
un calm care îți dă fiori, o anunță pe iubită, în limbajul unui ucigaș plătit, că îi va explora trupul ca o lamă de cuțit: „cu o plăcere sadică / reiau călătoria prin / trupul tău precum o / lamă de cuțit pe vena care / dă în clocot“. Dar nu este vorba numai de sadism, ci și de masochism. Autorul lugubrelor versuri mărturisește că el însuși este o victimă: „femeia care și-a înfipt colții în carnea mea/ mă va devora mai târziu“. Și
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
decid ferm: Mîine ne mutăm, spune fata. Te muți, iubito. Este casa ta și eu voi veni să văd ce mai face iubirea mea. Am zis așa. Dar avem o promisiune... Sigur, o să fie frumos. Cu inima pulsînd în fiecare venă și arteră, Nicoară vine pentru marea petrecere. Se aștepta să fie așteptat în ușă, dar... "ce știe copilul ăsta, săracu'?" Sună prelung și acultă. Se aud pași, ușa se deschide doar cît permite lanțul. Ai pus lanț? Nu se vede
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
poduri; moartea, ca-n cimitire, le scrijelea cifre pe frunte. Hăituit parcă de niște ochi flămânzi, Petru a alergat toată noaptea. Farurile automobilelor înghițeau stâlpii de înaltă tensiune. Drumul spre pasul Tihuța era flancat de rețele electrice. Cablurile, ca niște vene negre, gata să pocnească, resuscitau felinarele. În inima rătăcitului, un licurici orb imita intenția focului pus sub icoană. A ajuns dimineața. Soarele, suveică în mâna lui Dumnezeu peste livada cu meri, urzeli de lumină. Printre ruinele bisericii, noaptea, ca o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
au coborât de pe basoreliefurile catedralei Santa Marta din Torino, lăsând doar câteva urme de copite pe ziduri, caii din basmele lui Ispirescu, molfăind jeratic direct din palmele fiului de împărat... roșcata. Bice, hamuri, șa, transpirație, respirație, excitație, cu pantalonii pe vene, după baloții de lucernă, în podul șurei, cavalerul trac, Heros Invinctus Eternus. Roșcata... Blonda, ascunsă sub putina cu varză, în beci. Acolo, răcoare. Toamna, aromele de compot, de mere coapte, de murături, de fragă, de busuioacă, de căpșunică se despleteau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
cresc în mine, în cruce, în icoană; buzele tale lasă dâră de pământ în fotografie, cărnoase, mușcate, crăpate, descompuse; o tușă de praf, un grăunte de nisip tremurând, sărutul tău, Mamă. Și avea palme alungite și subțiri, i se vedeau venele suprapuse ca o rețea electrică, și gâtul la fel, alb, alungit, drept, parcă pentru a privi peste creștetul meu, și umerii, și genunchii la fel de netezi, netezi umeri avea mama, acoperiți cu cerculețe violacee acolo se așeza îngerul. Eva nu putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
o balustradă de pod deasupra Senei. (Intenția spărgea cercuri concentrice.) Nostalgia adâncului sfredelea cerul. Gândurile încețoșau oglinda, țăndări de apă pe un cadran de ceas fără timp. Cercurile se destrămau dintr-un punct, se spărgeau în memorie, se împrăștiau în vene valuri până la Dumnezeu, valuri în mărul biblic, în catargul lui Noe, în piatra lui David, în lașitatea lui Iisus: Cercuri, tulburătoare cercuri. Perfecțiunea geometriei este, de fapt, o imperfecțiune a limitelor, linie frântă deschisă, linie frântă închisă... Nici o diferență între
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
pe cineva sub haină, lipit de suflet. O fotografie alb-negru cu inimă. S-a declanșat blițul. (Dispersia luminii este, de fapt, o resuscitare a sângelui.) Zâmbiți, vă rog, cu toate arterele deodată, zâmbiți, dragilor, chiar dacă sunteți fotogenici doar atunci când prin vene alunecă somnul, când sub unghii, noițele devin violacee, buzele pământenii, ochii două hăuri adânci, tot mai adânci! Avea brațele lungi, dezordonat căzute pe lângă corp, un fel de îmbrățișare pe verticală, ancore legate de niște grinzi invizibile. Cine s-ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
făcut cuib. Reptila a coborât din mărul biblic: foame, mușcătură, nesaț. Șarpele, sferă rostogolită într-o gravitație a sângelui deșirat fără capete. Șarpele, sfoară deșirată dintr-o mie de noduri peste un miez de inimă. Șarpele, rouă și brumă în vene. Veninul! Alerga șarpele prin măduvă precum trenul slobod de pe șine peste stepele caucaziene; urca șarpele în tâmpla stângă, în tâmpla dreaptă munții îl gâdilau pe Dumnezeu la tălpi; cobora șarpele la rădăcina fântânii, secau izvoarele, se stafideau norii. Adormea șarpele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
pot ascunde și, în egală măsură, nu pot defini complexitatea de a exista în afara lor. Dacă, în nepriceperea sa, Dumnezeu ar fi modelat omul fără ochi, lacrima ar fi picurat de sub unghii, cerul s-ar fi coborât în suflet prin vene, curcubeul s-ar fi adăpat direct din inimă, dar așa, în perfecțiunea zilei a șaptea, singura menirea ochiului a fost să plângă și apoi să vadă. Dacă Dumnezeu ar fi intuit negânditele lui Noe (marele absent la facerea lumii), sigur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
de sânge se despleteau pe Copou, până la Universitate, până la Râpa Galbenă, până în Pasajul Unirii, apoi ca un reflux, în carne și iar în jos, pe șina de cale ferată, pe trotuar, prin văzduh, valuri de sânge... Floarea castanilor, galbenă, violacee. Venele statuilor, precum șanțurile pe timpul ploii. Pașii celor care au trecut de mult peste pașii celor de ieri, peste alte și alte intenții de pași, pașii stropeau felinarele cu o lumină roșie, lichidă mir-ungere peste pleoapele cerului. Așchii de viață pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
mândrie, unii refuză și cea mai mică felie din senin, iar alții inventează nuanțe. Dumnezeule, ești cel mai nedrept individ dintre sfinți, mereu mă furi la cântar, în timp ce altora le cerni viața prin sită și prin ciur. Pulbere fină în venele lor, tărâțe în pâinea mea cea de toate zilele. Omule, scoate întunericul din buzunare și îl aruncă peste umeri! Se spune că Dumnezeu este generos cu poeții, aceștia, și legați la ochi, pot privi cerul, oglinda îi îndoapă cu iluzii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
locuri la fereastră. Hai, curaj, puteți urca fără bilete! Dumnezeu face deconturi pentru orice intenție de zbor nedusă până la capăt. Dumnezeu la jumătăți de măsură se pricepe cel mai bine. Atenție la linia unu! Și trenul începe să țipe prin vene. Petre, nu strânge pumnii! Privește-ți drumul în palmă, este întrerupt o doime din viață, o să-l scapi printre degete. Rămas bun? Aiurea! Nu te grăbi! Viața este o înșiruire de gări, poți să-ți alegi după bunul plac cimitirul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
viață, o să-l scapi printre degete. Rămas bun? Aiurea! Nu te grăbi! Viața este o înșiruire de gări, poți să-ți alegi după bunul plac cimitirul. Trenul alerga printre morminte împodobite cu beculețe ca de Crăciun, trenul se împrăștia în vene, în inimă degeaba i s-a așternut peron. Nu fi trist, puiule! Pe toți ne înghite întunericul și ne scuipă sub brazdă. Deschide fereastra, privește, fiecare mușuroi ascunde câte un grăunte de singurătate. Hai, sari! Posibil, peste tine va coborî
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
un subsol de fracție. Libertatea este o justificare a claustrofobiei. Fereastra tăiat-n zid de dragul luminii nu îndreptățește fuga spre soare. Libertatea este o alunecare lichidă spre nicăieri. Timpul se despletea râu, Petru înota împotriva curgerii, se lovea de stânci. Venele pietrelor se legau noduri, hemoragie de nisip în pântecele scoicilor. Libertatea de a fi râu nu-i tot una cu blestemul de a fi mal: curgeau în aval dezlegările, precum sângele lui Dumnezeu; în cer nicio urmă de secetă. Petru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
în oglindă, în felia de pâine gratii. Bună dimineața, Dumnezeul meu din fundul fântânii! Scot apă zilnic pentru a-ți tulbura chipul; cresc flori în inimă, sângele tău întomnează în petale de trandafir și eu mă bucur. Leagăn corăbii prin vene de dragul furtunii, pânzele croite după cămașa ta de sărbătoare s-au făcut franjuri, catargele au străpuns cerul și curge ceva verde ce seamănă a Eden peste cochiliile scoicilor și iarăși mă bucur. Dumnezeul meu trecător, noaptea îmi țeși vise din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
semn de protest, a scris pe gardul bisericii: "Face tumbe viața pe sub ziduri, se leagă de gratii, se biciuie, se linge de pe ascuțișul cuțitului, se culege de sub tălpile cizmelor, se abandonează prin toaletele publice, se strivește printre prosoape, își taie venele. Cucerită, oferită, cumpărată, împrumutată, dată la schimb, făcută poștă, amânată, mințită, lepădată, abuzată, compromisă, ucisă." La 20 de ani, Dumnezeu îți dă voie să trăiești pe cont propriu nu din generozitate, ci pentru că nu a avut niciodată 20 de ani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
era sete sau foame, absența creștea rădăcini în cer. Ultimul: lecțiile acestea le știa ca pe o rugăciune, șotronul se închidea odată cu umbra. Pășește, Petru, pășește! Doooooooooooooooi! Carul mare a tăiat șotronul în două, roțile de fier i-au retezat venele, oiștea i-a desfăcut coastele, osia, ca un glonte de lumină, i-a străfulgerat tâmpla. Sângele șotronului se despletea pe Copou la vale, pe lângă Universitate, pe lângă Râpa Galbenă, până în Pasajul Unirii și înapoi, reflux. Câțiva oameni grăbiți culeg bucățile de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
un copil mofturos, face valuri în sticla cu lapte. Terapeutul urmărea fondul psihologic al sintetizării, percepției și prelucrării imaginii în toate dimensiunile conștientului. Subconștientul, sală de gardă a ceea ce a fost; inconștientul, resuscitare a ceea ce nu mai este. Ambulanțe prin vene grăbeau clipele spre un crematoriu al concretului difuz, inodor, insipid. Memoria asociativă este cea care grăbește derularea percepției sau o îngreunează. Ea leagă imaginile, completează lipsurile sau uneori trunchiază prin uitare. Memoria oferă persistență retinei, îndulcind trecerea de la o fază
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
trage cortina! Degeaba mai aplauzi a trezire. Te ridici, cobori, bați metanii, sari șotronul, faci reverențe, întorci spatele, îți ești propriul spectator. Ieri ți-ai tras două palme, ieșiseși din joc cât să eviți o ambulanță ce-ți urla prin vene; astăzi ai scris despre tine o cronică pe o cochile de scoică, apoi ai aruncat-o în mare și asta nu că te-ar interesa ce cred valurile despre cum te așezi în canoanele pilulei de diazepam. Anatomic, nebunia se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]