1,391 matches
-
tinerii porniți în prima lor campanie. — Și asta e adevărat. Neșovăitori la vârsta de cincisprezece ani, și mai neabătuți la nouăsprezece sau douăzeci, dar la patruzeci, încep încet să se destrame. Ei bine, atunci ce se întâmplă cam pe la vârsta venerabilei bătrâneți? — Când ajungi la cincizeci, șaizeci de ani, ești zăpăcit de-a binelea. — Și la șaptezeci, sau optzeci? — Atunci, începi să uiți că ești zăpăcit. Râseră cu toții. Se părea că ospărul avea să dureze până seara, dar starea lui Katsutoyo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
-l recunoaște nimeni? Hideyoshi puse întrebarea de mai multe ori, privind în jur la oamenii din fața și din spatele lui. Apoi, cineva din capătul șirului spuse: — Știu cine e. Omul care vorbise era Inaba Itettsu, comandantul Castelului Sone din Mino. În pofida venerabilei sale vârste, intrase în acea mare bătălie de dragul lui Hideyoshi și îi stătuse alături ca ghid încă de la începutul campaniei. — A, Itettsu. Îl recunoști pe generalul inamic de pe cealaltă parte a râului? — Ei, după coarnele coifului și fireturile albe ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
că e de părere să ne opunem cu armele oricui va voi să ne-o ia, adică Europei întregi. Iar un șarlatan, un escroc literar (ale cărui escrochieri le vom publica amănunțit în curînd), un om care a furat numele venerabil al unei familii istorice românești fără moștenitori, un d. Pseudo-Ureche se scoală și insultă cu tirade șarlatenești situația de solemnă durere în care se găsește țara. El, d. Pseudo-Ureche, pe care guvernul radical și naivitatea câtorva alegători l-au ales
Opere 10 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295588_a_296917]
-
cuvintele spuse lin și cu blândețe de arhipăstorul Moldovei, câteva naturi catilinare, câțiva roșii din Senat, câțiva indivizi, a căror ignoranță și înjosire morală îi împiedică de-a avea vro credință în lume, întrerupeau cu vorbe necuviincioase pe bătrânul și venerabilul mitropolit, ba-l înjuriau chiar [cu] jumătate glas. Oricare ar fi opinia cuiva asupra libertăței religioase și a liberei-cugetări, va îi trebuit să rămâie indignat de cinismul roșilor, de lipsa de pudoare cu care a doua zi retrag cuvinte și
Opere 10 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295588_a_296917]
-
daca-i par proprii a batjocori poporul nostru. Când poporul de jos din Copenhaga a maltratat pe evrei la anul 1819 "aceasta s-a-ntîmplat poate în urma escitării comercianților germani" - o insinuațiune pentru care nu există nici o umbră de probă. Când apoi venerabilul Thibaut** și studenții din Heidelberg au apărat cu pericolul vieții lor pe evreii persecutați în contra poporului de jos, germanii au fost "mai omenește dispuși poate prin atingerea cu Franța" și totuși d. Graetz trebuie s-o știe că Thibaut era
Opere 10 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295588_a_296917]
-
românilor povestește - cititorul ne va ierta parțiala incertitudine a citatului, de vreme ce nu avem cartea la-îndămînă - că romanii, pătrunzând în {EminescuOpX 411} Rhaetia, vitejii locuitori ai acelei țări le-a luat armele și i-au combătut cu armele lor proprii. Astfel venerabilul cronicar român, în asprul său patriotism (cestiune de creștere, cum ar zice "Presa"), se încumetă a combate pe toți hulitorii neamului său cu propriile lor arme. Pe un teren și mai priincios decât acela al vechiului cronicar, îmbrăcat în platoșe
Opere 10 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295588_a_296917]
-
netăgăduit au dreptul la deosebită considerație și în privința cărora, în viața publică, se pot și trebuie a se face oarecari excepțiuni. Ne unim glasul cu acei ce trimit familiei răposatului sentimentele lor de condoleanță, esprimîndu-i adâncul nostru regret pentru pierderea venerabilului rector al Universității ieșene. [11 august 1879] ["DĂM ASTĂZI LOCUL ÎNTÎI... Dăm astăzi locul întîi importantului discurs ținut în Cameră de d. T. Maiorescu, deputatul colegiului I de Iași, în ședința Camerii de marți, cu ocazia dezbaterii asupra răspunsului la
Opere 10 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295588_a_296917]
-
e nevoie să o spunem? - presupune ea însăși un mod propriu de detașare și un întreg set de convenții aferente. Pe de altă parte, nu trebuie neglijat faptul că această problematică a raporturilor dintre text și realitate are o carieră venerabilă, întreaga istorie a culturii europene constituind scena unor periodice resurecții și reculuri ale mimesis-ului. Chiar interesul pe care îl suscită astăzi poate fi pus, într-o oarecare măsură, pe seama îndelungatei sale „eclipse”, survenite în decursul secolului XX. Mai exact, pe seama
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
plurale, de multe ori divergente, pe care le-a primit conceptul de mimesis de-a lungul vremii. Nu mai este nevoie să spunem că această incursiune - lipsită de pretenția exhaustivității - se va axa doar pe câteva aspecte cruciale din evoluția venerabilei noțiuni. Unul dintre acestea este reprezentat de accepțiunea platonică a mimesis-ului, greu de redus însă la cunoscutele „incriminări” din Republica. Cel puțin tot la fel de semnificativ, la acest capitol, ni se pare Cratylos, dialogul despre „dreapta potrivire a numelor”, în care
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
realul concret” (gesturi mărunte, atitudini tranzitorii, obiecte insignifiante, cuvinte redundante). „Reprezentarea” pură și simplă a „realului”, relatarea nudă a „ceea ce este” (sau a fost) apare în aceste condiții ca un fel de rezistență față de sens; această rezistență vine să confirme venerabila opoziție mitică între trăit (viu) și inteligibil 1. Referința nu mai este, din această perspectivă, decât un produs al semiozei, din moment ce relația lingvistică primară nu mai pune în legătură cuvintele și lucrurile, semnul și referentul, textul și lumea, ci un
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
Nu vom încerca, desigur, o reabilitare a acesteia din perspectiva unui realism naiv, ci vom trece în revistă mai multe modalități de a regândi, în termeni flexibili, raporturile dintre literatură și lume. O etapă obligatorie în acest demers este demantelarea venerabilelor opoziții natură/convenție, respectiv subiect/obiect. În privința celei dintâi, o soluție de compromis ar putea reprezenta trecerea - deja amintită - de la paradigma hard, la cea soft (de-naturalizarea mimesis-ului), o alunecare, adică, dinspre å?küs către äü?a. Sofismul pe care
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
puține sunt argumentele aduse în sprijinul demonstrării acestui caracter cognitiv al plăcerii estetice în Retorica 86. Nu trebuie să ne surprindă, așadar, faptul că, în ultimele decenii, pe lângă tentativele de discreditare a mimesis-ului, au existat și încercări de a reabilita venerabilul concept tocmai în virtutea valențelor lui cognitive. Finalitatea sa ar consta - în opinia lui Northrop Frye, de pildă - tocmai în aceea că reușește să confere un sens acțiunilor omenești, de vreme ce recunoașterea își produce efectul și în afara ficțiunii, în lume. Prin anagnorisis
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
convenții considerate multă vreme drept apanajul exclusiv al prozei ficționale. Nu mai este nevoie să insistăm asupra faptului că acest fenomen nu constituie nici el o noutate absolută. Dintotdeauna, resurecțiile literare s-au făcut în numele realului (observația are o vechime venerabilă); actul literar a fost preponderent gândit (sau intuit măcar) ca instituire a unei relații de adecvare la ceea ce Gérard Genette a numit „transcendență extratextuală”. Fiecare nouă generație a pretins că, în sfîrșit a reușit să obțină o adecvare deplină la
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
doar la lumile virtuale accesibile prin intermediul computerului, la „realitatea” micului sau marelui ecran, la universurile ficționale și modelele livrești etc.), conștientizează din ce în ce mai mult reciprocitatea raportului dintre realitate și ficțiune. S-ar putea vorbi chiar de o nouă funcție perversă a venerabilului concept de mimesis, în condițiile în care nu de puține ori Lumea pare că începe să imite Cartea. Oricum ar fi, s-ar părea că avem de-a face cu un șir nesfârșit de „revanșe”, episoade dintr-un turnir nesfârșit
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
sau în roman) poetul vorbește, pe de o parte, în numele său personal, ca narator, și, pe de altă parte, își face personajele să se exprime în vorbire directă (narațiune mixtă); în dramă, poetul dispare în umbra personajelor sale (...)172. Invocarea venerabilei taxinomii nu ar avea, în sine, de ce să pară inadecvată sau incomodă, nu mai mult, în orice caz, decât alte clasificări sau ierarhizări inevitabile în orice încercare de ordonare teoretică a câmpului literar. Însă iluzia retrospectivă prin care poeticile moderne
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
numească univoc ființările și, pe de altă parte, unul care ne permite să vorbim despre imposibil/incognoscibil, se strecoară pe această cale îngustă în tentativele de reconsiderare a discursului poetic - și artistic, în genere. Nu este neapărat vorba despre întoarcerea venerabilei convingeri că „despre incognoscibil pot vorbi doar Poeții, maeștri ai metaforei (care spune mereu altceva) și ai oximoronului (care spune permanent prezența împreună a contrariilor) - idee care place nu numai poeților și misticilor, dar și mai mult învățatului pozitivist, gata
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
ele232. Întorcându-ne la problema de care ne vom ocupa pe larg în continuare - aceea a genurilor literare și a modului în care granițele lor oscilează - , ar trebui să încercăm mai întâi de toate să lămurim chestiunea - deloc facilă - a venerabilei și controversatei distincții proză/poezie. Întrebarea care se ivește de la sine este cum am putea defini poezia în sens restrâns, ca distinctă de proză ? După cum am putut constata și din punctele de vedere teoretice trecute în revistă în prima secțiune
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
de exemplu. Aș vrea să mai scriu cărți de felul acesta. Proze comprimate în câteva rânduri, care să aibă o voce a lor proprie, un sunet particular 287. Observăm cum scriitorul evită să includă însemnările din Bilete... în vreunul dintre venerabilele genuri tradiționale, la care se referă, totuși, aluziv. După ce vorbește la început despre o „dimensiune poematică”, își numește Biletele... „proze”, ținând să adauge că este, în fapt, vorba de o variantă cu totul specială a discursului prozastic. Am fi tentați
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
simplu și el a fost dat, într-un mod cât se poate de tranșant, de către Lorenzo Renzi: „orice poveste adevărată e valabilă numai întrucât pare fictivă”417. Semnificativă mi s-a părut apoi, din perspectiva unei teorii a metatranzitivității, reinterpretarea venerabilului concept de mimesis în sensul de imaginar mimetic, așa cum procedează Kendall Walton. Autorul studiului Mimesis as Make-Believe se ocupă nu numai de implicațiile capacității noastre de a pătrunde în felurite lumi ficționale, unde suntem atrași să jucăm jocuri ale închipuirii
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
formula „normală”, ancorată eventual în biologie (Knight 2008). footnote>. Războiul tacit dintre sexe, pare așadar să dispună de o istorie lungă, „detronarea” (cf. Knight 1991) acuzată de feminism fiind, în fapt, târzie și cu siguranță reciprocă: ea survine după o venerabilă exploatare a intereselor reproductive ale bărbaților. Apariția diviziunii pe sexe a activităților la primele hominide, fără echivalent în lumea primatelor, este, în fapt, motivată de schimbările clare suferite de fiziologia reproductivă a femeilor, evidente prin encefalizarea masivă a noilor născuți
Arta antropomorfă feminină în preistoria spațiului carpato-nistrean by Mircea Anghelinu, Loredana Niţă () [Corola-publishinghouse/Science/303_a_645]
-
pentru acte de terorism. Spațiul acestui articol nu ne permite a reda in extensio prevederile art. 209, Cod penal, dar în baza lui au fost condamnări pe motive incredibile, pentru copii de 10 ani (documentul 4), cît și pentru persoane venerabile. Demn de reținut că mai toți condamnații erau plugari săraci, se înțelege, elemente dușmănoase pentru regimul democrației populare, care se declara stat al muncitorilor și țăranilor. S-au executat ani grei de temniță pentru "delictul de favorizare a infractorului" mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
amintiri Constantin Maximilian, Constantin Tănase, Dina Cocea, Maria Filotti, G. Storin. Cu satisfacție orgolioasă cititorii sunt anunțați în numărul 357/1945 că ziarul „și-a asigurat colaborarea marelui scriitor și vechiului democrat Gala Galaction, distinsul fruntaș al scrisului românesc și venerabilul slujitor al altarului”, care promite un ciclu de douăsprezece articole-amintiri literare, Povestea cărților mele (au apărut numai notații sumare despre Bisericuța din Răzoare și La Mangalia). Mai colaborează Mihai Tican-Rumano (O după-amiază la tropice, Nuevas ideas), foarte tânărul Horia Stancu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290332_a_291661]
-
echilibrării mersului lumii prin apropierea occidentalilor de păstrătorii tradițiilor din Orient și prin aprecierea eforturilor unor intelectuali din Orient pentru inițiative reparatorii ale Occidentului. O explicație mai abstractă a crizei umanității europene a susținut Ed. Husserl în anul 1935, la venerabila vârstă de 76 de ani. Filosoful era îndreptățit să se refere la propriul sistem speculativ, denumit "fenomenologie transcendentală" sau "intențională". Această construcție i-a fost sugerată în cursuri de către profesorul său vienez, Franz Clemens Brentano (1838-1917). Husserl a dezvoltat câteva
by TĂNASE SÂRBU [Corola-publishinghouse/Science/1010_a_2518]
-
de mai sus a lui Guénon, a oferit-o G. Durand în scrierea din 1972, revăzută și completată în 1996. Colocviul "Traditions et postmodernisme" de la Centrul Internațional din Cerisy-La Salle din iulie 2006, la care a participat și Durand la venerabila vârstă de 85 de ani, J-P. Sironneau a vorbit despre "Durand între tradiție și modernitate". Ca și Sf. Augustin (354-430), Durand a adoptat perspectiva unei antropologii mai complete, insistând atât pe contribuțiile științelor, cât și pe rolul religiilor în ascensiunile
by TĂNASE SÂRBU [Corola-publishinghouse/Science/1010_a_2518]
-
universității și societății, pe care l-am întreține aproape fără nici o tulburare, fie ale unui cerc virtuos pe care ar trebui să-l instituim și să-l consolidăm. A opta pentru prima variantă, cea a cercului vicios, înseamnă a lăsa venerabila instituție să aibă grijă de propriile treburi fără a vrea să vedem că de fapt ea produce și reproduce nu doar elite și creații, ci și unele dintre cele mai nefaste modele de viață, acțiune și gândire din societatea noastră
[Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]