481 matches
-
mai rămas e deja alb. E un bărbat oarecare, nici urât nici frumos. Așa cum Îl vedem acum, culcat pe spate, cu bluza de la pijamaua În dungi pe care cearceaful n-o acoperă complet, nimeni n-ar zice că e primul violoncelist al unei orchestre simfonice din oraș, că viața lui curge printre liniile magice ale portativului, cine știe dacă nu și În căutarea inimii profunde a muzicii, pauză, sunet, sistolă, diastolă. Încă marcată de eroarea din sistemul de comunicare de stat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
Bărbatul puse apă Într-un pahar și bău. Câinele apăru În acel moment, Își potoli setea În vasul lui care se afla lângă ușa care dă În curte și apoi Își ridică capul spre stâpân. Vrei să ieși, bineînțeles, spuse violoncelistul. Deschise ușa și așteptă ca animalul să se Întoarcă. În pahar rămăsese un pic de apă. Moartea se uită la ea, făcu un efort ca să-și imagineze cum o fi să-ți fie sete, dar nu reuși. N-ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
să te facă să-ți amintești de ceva la care refuzi să te gândești, pe care nu-l trăiseși și care, orice ai face, nu-l vei putea trăi niciodată, doar dacă. L-ai observat cu o atenție rece pe violoncelistul adormit, pe acel bărbat pe care nu ai reușit să-l omori pentru că n-ai putut să ajungi la el decât când era prea târziu, ai văzut câinele Încovrigat pe covor, și nici măcar pe acest animal nu ți-ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
convulsiv, atunci, cu genunchii tăi duri proptiți pe podeaua dură, exasperarea ta s-a risipit brusc, ca ceața imponderabilă În care te transformi uneori când nu vrei să fii absolut invizibilă. Te-ai Întors În dormitor, l-ai urmărit pe violoncelist când s-a dus la bucătărie să bea apă și să deschidă ușa câinelui, mai Întâi Îl văzuseși culcat și dormind, acum Îl vedeai treaz și În picioare, poate, datorită unei iluzii optice cauzată de dungile verticale ale pijamalei, părea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
cuvine s-o știm, este cartea neantului. Scheletul dădu regulamentul deoparte și se ridică. Dădu ocol de două ori Încăperii, așa cum Îi este obiceiul când trebuie să pătrundă În miezul unei probleme, apoi deschise sertarul fișierului unde se afla fișa violoncelistului și o scoase. Acest gest ne face să ne amintim că e momentul, sau nu va mai fi niciodată, din pricina chestiunii aceleia a Împrejurării la care ne-am referit, de a clarifica un aspect important legat de funcționarea arhivelor care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
cineva, un șef, un superior ierarhic, un ghid spiritual, căruia să-i ceară sfat și Îndrumare. Nu este de crezut, totuși, și acum vom intra În sfârșit În analiza rece și obiectivă pe care o cere situația morții și a violoncelistului, ca un sistem de informare atât de perfect ca cel care a menținut aceste arhive la zi de-a lungul mileniilor, actualizând continuu datele, făcând să apară și să dispară fișe după cum te-ai născut sau ai murit, nu este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
În memoria morții să răzbată În sfârșit ecoul unui anumit pasaj din regulament care, fiind scris cu literă mică și În notă de subsol, nu atrăgea atenția celui care-l studia și cu atât mai puțin rămânea fixat. Lăsând fișa violoncelistului, moartea puse mâna pe carte. Știa că ceea ce căuta nu se afla În anexe nici În adende, că trebuia să fie În partea de la Început a regulamentului, cea mai veche, și prin urmare cea mai puțin consultată, așa cum se Întâmplă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
că nu e acum mai moarte decât era Înainte, că singura diferență Între azi și ieri este că are o mai mare certitudine că este ceea ce este. În al doilea rând, faptul că În sfârșit Își putea regla conturile cu violoncelistul nu era un motiv să uite să trimită scrisorile zilei. Gândi și instantaneu două sute optzeci și patru de fișe apărură pe masă, jumătate erau bărbați, jumătate erau femei, și odată cu ele două sute optzeci și patru de coli de hârtie și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
un an mai târziu, după aceea modifică vârsta, unde era scris cincizeci corectă și scrise patruzeci și nouă. Nu poți face asta, spuse coasa de la locul ei, S-a făcut, Vor fi consecințe, Una singură, Care, Moartea, În sfârșit, a violoncelistului blestemat care se distrează pe socoteala mea, Dar el, săracul, nu știe că trebuia să fie deja mort, Pentru mine e ca și cum ar ști, Oricum ar fi, nu ai puterea nici autoritatea de a modifica o fișă, Te Înșeli, am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
de onoare, de demnitate, de mândrie profesională, Întrucât, În ochii tuturor, revenirea morții la inocența acelor timpuri ar Însemna același lucru cu a se recunoaște Învinsă. De vreme ce procedeul aflat În vigoare În prezent este cel al scrisorilor de culoare violetă, violoncelistul va trebui să moară prin acest procedeu. Ajunge să ne punem În locul morții ca să Înțelegem valabilitatea motivelor sale. Sigur că, așa cum am avut ocazia să vedem de patru ori, marea problemă de a face să ajungă la destinatar scrisoarea deja
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
multe și atât de derutante sunt mirosurile frumoase și urâte ale unui oraș capitală. Nu ne gândim niciodată că ceea ce cunosc câinii despre noi este altceva despre care nu avem nici cea mai slabă idee. Moartea, ea, da, știe că violoncelistul e așezat pe scena unui teatru, la dreapta dirijorului, pe locul corespunzător instrumentului la care cântă, Îl vede mișcând arcușul cu mâna dreaptă, vede mâna stângă, stângă dar nu mai puțin agilă 8 decât cealaltă, urcând și coborând de-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
coarde grave, violelor, care reprezintă contraalto pentru familia viorilor, a violoncelelor, care corespund basului, și a contrabașilor, care sunt cei cu voce groasă. Stă așezată acolo, pe un scaun Îngust tapisat cu catifea stacojie, și Îl privește fix pe primul violoncelist, acela pe care l-a văzut dormind și care poartă pijama În dungi, acela care are un câine care la această oră doarme la soare În curtea casei, așteptând Întoarcerea stăpânului. Acela e omul ei, un muzician, nimic mai mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
muzician care a lăsat deschis pe un scaun caietul cu suita numărul șase opus o mie doisprezece În re major de johann sebastian bach, suita pe care el n-o va cânta niciodată În acest teatru, fiindcă e doar un violoncelist de orchestră, chiar dacă principal În partida sa, nu unul din acei concertiști faimoși care străbat Întreaga lume cântând și dând interviuri, primind flori, aplauze, omagii și decorații, norocul lui că din când În când Îi apar câteva măsuri pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
solo-ul s-a terminat, tutti-ul orchestrei acoperi ultimul ecou al violoncelului, și șamanul, cu un gest imperios al baghetei, Își reluă rolul de invocator și ghid al spiritelor sonore. Moartea e mândră de cât de bine a cântat violoncelistul ei. Ca și cum ar fost vorba de o persoană din familie, mama, sora, o logodnică, soție nu, pentru că bărbatul acesta nu s-a căsătorit niciodată. În următoarele trei zile, cu excepția timpului necesar pentru a alerga la odaia subterană, să scrie scrisorile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
petreacă acolo un timp, se instală. Pentru cineva care nu trebuie să se miște, e ușor, e indiferent dacă se află așezat pe podea sau cocoțat pe un șifonier. Repetiția orchestrei se terminase târziu, În curând avea să fie noapte. Violoncelistul dădu de mâncare câinelui, apoi Își pregăti propria cină din conținutul a două cutii pe care le deschise, Încălzi ce era de Încălzit, apoi Întinse o față de masă pe masa din bucătărie, puse tacâmurile și șervetul, turnă vin Într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
la altceva, băgă În gură primul dumicat de mâncare. Câinele se așeză alături, vreun rest pe care stăpânul l-ar lăsa În farfurie și i-ar putea fi dat din mână avea să fie desertul lui. Moartea Îl privește pe violoncelist. Din principiu, nu distinge Între oameni urâți și oameni frumoși, poate pentru că, necunoscând din ea Însăși decât țeasta care este, are tendința irezistibilă de a face să apară a noastră desenată pe sub fața care ne servește de vitrină. În fond
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
cincizeci și opt de secunde, dar porecla era prea lungă ca să dăinuie, și de asemenea și pentru că este imposibil să se poarte vreun dialog cu cineva care hotărâse să răspundă În cincizeci și opt de secunde la ceea ce era Întrebat. Violoncelistul avea să sfârșească prin a câștiga disputa prietenească. Ca și cum ar fi simțit prezența unui terț În casa lui, căruia, din motive neexplicate, ar trebui să-i vorbească despre el Însuși, și ca să nu trebuiască să țină lungul discurs de care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
lui, căruia, din motive neexplicate, ar trebui să-i vorbească despre el Însuși, și ca să nu trebuiască să țină lungul discurs de care are nevoie până și viața cea mai simplă ca să spună despre ea Însăși ceva care să merite, violoncelistul se așeză la pian, și, după o scurtă pauză ca să se liniștească asistența, atacă compoziția. Culcat lângă pupitru și pe jumătate adormit, câinele nu păru să dea importanță furtunii sonore care se dezlănțuise deasupra capului său, fie pentru că o mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
adagio assai din simfonia a treia de beethoven, percepu pentru prima oară În viața sa extrem de lungă o perfectă analogie Între ceea ce se spune și modul În care se spune. Puțin o interesa că acela ar fi portretul muzical al violoncelistului, cel mai probabil respectivele asemănări, atât cele efective cât și cele imaginate, le fabricase el În mintea sa, ceea ce o impresiona pe moarte era faptul că i se păruse că auzise În acele cincizeci și opt de secunde de muzică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
extraordinară, prin tragica ei scurtime, prin intensitatea ei disperată, și de asemenea din cauza acelui acord final care era ca un punct de suspensie lăsat În aer, În gol, peste tot, ca și cum, În mod iremediabil, Încă mai rămăsese ceva de spus. Violoncelistul căzuse Într-unul dintre păcatele omenești care se iartă cel mai puțin, cel al Îngâmfării, când Își imaginase că-și vede propria sa figură și numai a sa Într-un portret În care la urma urmelor se regăseau toți, Îngâmfare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
cu cuvintele existente, când sunt atâtea cele care Încă lipsesc, de exemplu, acesta care ar fi contrariul activ al Îngâmfării, Însă În nici un caz capul plecat al umilinței, acest cuvânt pe care-l vedem scris clar pe figura și mâinile violoncelistului, dar care nu ne poate spune cum se numește. S-a nimerit ca a doua zi să fie duminică. Când vremea e zâmbitoare, cum se Întâmplă azi, violoncelistul are obiceiul să-și petreacă dimineața Într-unul dintre parcurile orașului În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
acest cuvânt pe care-l vedem scris clar pe figura și mâinile violoncelistului, dar care nu ne poate spune cum se numește. S-a nimerit ca a doua zi să fie duminică. Când vremea e zâmbitoare, cum se Întâmplă azi, violoncelistul are obiceiul să-și petreacă dimineața Într-unul dintre parcurile orașului În compania câinelui și cu una sau două cărți. Animalul nu se Îndepărtează niciodată prea mult, chiar atunci când instinctul Îl face să umble din pom În pom adulmecând pișaturile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
din pom În pom adulmecând pișaturile congenerilor. Ridică piciorul din când În când, dar se oprește aici În ceea ce privește satisfacerea necesităților sale excretorii. Pe cealaltă, ca să spunem așa complementară, o rezolvă În mod disciplinat În curtea casei unde locuiește, de aceea violoncelistul nu trebuie să umble În urma lui adunându-i excrementele Într-o punguță de plastic cu ajutorul lopățelei special desemnate În acest scop. Ar fi un exemplu notabil de rezultat al unei bune educații canine dacă nu ar fi vorba de Împrejurarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
special desemnate În acest scop. Ar fi un exemplu notabil de rezultat al unei bune educații canine dacă nu ar fi vorba de Împrejurarea extraordinară de a fi fost ideea animalului Însuși, care este de părere că un muzician, un violoncelist, un artist care se străduiește să ajungă să cânte În mod demn suita numărul șase opus o mie doisprezece În re major de bach, este de părere, spuneam, că nu e bine ca un muzician, un violoncelist, un artist să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
un muzician, un violoncelist, un artist care se străduiește să ajungă să cânte În mod demn suita numărul șase opus o mie doisprezece În re major de bach, este de părere, spuneam, că nu e bine ca un muzician, un violoncelist, un artist să fi venit pe lume pentru a aduna de pe jos rahații Încă aburind ai câinelui său sau ai oricărui altuia. Nu este potrivit, bach, de exemplu, spuse acesta Într-o zi stând de vorbă cu stăpânul, n-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]