468 matches
-
spune Michel Serres) pe care le poate trezi din somnul lor etern. Ca practică magică, teatrul se plasează întotdeauna la Shakespeare la limita dintre imaterial și material și, deopotrivă, la cea dintre statuie și corpul viu, în spațiul ce separă vizibilul de invizibil și materia inertă de corpul plin de viață. Arta magică a teatrului și statuia care se însuflețeștetc "Arta magică a teatrului și statuia care se însuflețește" La granița dintre viață și moarte își înfăptuiesc lucrarea „de farmece și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
o poruncă, articulațiile astea se desfac, iar pe acolo pătrunde invizibilul, năvălesc fantomele”. De fapt, Cotrone face să se întâmple în stare de trezie ceea ce se întâmplă de obicei în vis. Duhuri, imagini onirice, apariții efective, la hotarul ce desparte vizibilul de invizibil, nebunia de rațiune și viața de moarte - iată domeniul magicianului Cotrone. Un domeniu pe întinsul căruia, cu ajutorul artificiilor, dar și dincolo de ele, se lasă văzut invizibilul, mesagerul unui adevăr tainic. Vila lui Cotrone ni se înfățișează astfel ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
Shakespeare. Depozit de marionete, de felurite accesorii, de zgomote și de lumini servind la „fabricarea” fantomelor, ea reprezintă în același timp spațiul revelării a ceva ce depășește capacitățile percepției obișnuite, a ceva ce se află dincolo de limitele firescului și ale vizibilului. Un spațiu pus cu generozitate la dispoziția „locuitorilor non-umani ai pământului”, a „duhurilor firii”, a „invizibililor”. Un spațiu situat departe de îngrădirile cotidianului, un teritoriu unde, ca și în insula lui Prospero, sufletul, lăcaș al tuturor minunilor, își redobândește libertatea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
ar putea defini ca acel loc unde se regăsesc laolaltă actori, magicieni, manechine care prind viață, îngeri și fantome sau duhuri venite din străfundul pământului. Ca acel spațiu-răspântie unde, aidoma unor drumuri ce se întretaie, se întâlnesc umanul cu non-umanul, vizibilul cu invizibilul, văzduhul cu adâncurile subpământene, materialitatea cu sufletul, corpul viu cu manechinul inert, tăcerea cu larma... Un spațiu hărăzit să asigure accesul la o altă lume, un spațiu în care piesa se poate juca la fel de bine pentru morți ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
cu revelația invizibilului”. Într-adevăr, continuă Craig, „simpla apariție a fantomelor interzice orice reprezentare realistă”. Urmaș al lui Maeterlinck în această privință, Craig își exprimă astfel dorința de a bara drumul tentației realiste manifestate de un teatru cantonat în mimesis-ul vizibilului și de a-l deschide spre perceperea unui alt univers, aflat dincolo de realitate. Dacă operele marelui dramaturg ne oferă cheia explicării acestui „alt univers”, asta se întâmplă pentru că ele obligă regizorul să se aplece asupra viziunii unei lumi „locuite” (este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
diferitele sale înfățișări, trimite întotdeauna la „acel miracol al unui invizibil ce se lasă văzut pentru o clipă”, un invizibil având întreaga forță a unei prezențe efective. Eidolon-ul arhaic, subliniază Vernant, mijlocește deschiderea spre spiritual, spre o lume în care vizibilul e populat de elemente supranaturale, dând astfel expresie unei altfel de realități. Așa cum s-a mai spus, el ține de domeniul apariției, și nu de acela al aparenței. Această apariție a unei realități de ordinul invizibilului, al spiritualului se sprijină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
veritabil sediu al aparițiilor, iar actorului - ca perspectivă - ambiția, bazată pe puterile regăsite ale străvechii magii, de a face ca invizibilul (fie că e vorba despre divinități, fie că e vorba despre morți) să se poată iarăși revela prin formele vizibilului. Teatrul și dublul său urmărea să reactualizeze categoria dublului în sensul ei cel mai arhaic, acela al unei prezențe/absențe pe care piatra și psyche-ul, materialitatea cea mai opacă și imaterialitatea cea mai străvezie să le cristalizeze în relația lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
să coboare lin, alunecând pe o pantă cufundată în umbră...” Se vor îndrepta, așadar, spre o zonă a întunericului, invizibilă. Această deplasare a materiei spre invizibil contează pentru Genet mai mult decât tentativa de desprindere din strânsoarea ei. Artă a vizibilului, dar însuflețită de elanul spre invizibil, așa ar putea fi definit teatrul lui Genet, un teatru deseori obsedat de amintirea umbrelor de piatră ale lui Giacometti. Asemenea sculpturilor lui Giacometti, formele teatrale ar trebui să fie și ele înconjurate de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
în definirea esenței teatrului ca artă: ea cristalizează ideea unui obiect imposibil, dar și pe aceea a capacității de a figura nereprezentabilul. Fantoma lasă frâu liber imaginației, o duce dincolo de limitele reprezentării, către un dincolo de vizibil, către un altceva decât vizibilul. Iată de ce problema fantomei în teatru atrage inevitabil și atât de des în discuție „viziunea” - cea a omului cufundat în somn, cea a nebunului, a melancolicului, a inițiatului ori a poetului -, o viziune înțeleasă ca vedere a ceva ce se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
drept care strălucirile și curcubeiele mele de după unsprezece ani au lunecat pe alte ceruri, mai joase. Pe retina interioară s-au deplasat ele, menținîndu-se acolo pînă În ziua de azi. Căci omul poate să-și piardă vederea, dar nu și memoria vizibilului, funcția ochiului poate să dispară, Însă nicidecum amintirea lumii arate cu privirea. În spatele pleoapelor, Învie lumea ca reprezentare. Nu o văd, dar mi-o filmez spontan, mi-o reprezint pornind de la profilurile ei reale. Cel puțin la Început, nu adaug
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
explică vitalitatea memoriei mele vizuale și exactitatea cu care descriu natura. Am respirat adînc și am pornit de departe. Mă asculta cu atenție. Am ajuns pînă la urmă la poezie, ea era de vină pentru acuratețea cu care-mi reprezentam vizibilul. Poezia, pentru că scriind-o de pe la paisprezece ani, m-au preocupat, Înainte de toate, imageria ei, invenția plastică, spectacolul metaforei. L-am iubit enorm și-l iubesc și astăzi pe Macedonski pentru acuitatea descriptivă, pentru coloritul meridional al tablourilor sale, Îl ador
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
Dylan Thomas pentru efectul exaltant al strălucirilor lui. Pe urmele lor și ale altora, Între care numeroși contemporani, am căutat și eu să fixez realul prin invenții figurative, să-l aduc aproape. A trebuit să nu pierd contactul cu lumea vizibilului, cu formele desenabile și volumele ce-și aruncă umbra pe sol. Cred că am anesteziat-o cu acest limbaj, fiindcă nu scotea o vorbă, părea că mă urmărește vrăjită. Am trezit-o Însă cu observația că prieteni de ai mei
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
jandarmii de teren - câinii de lanț - căutau soldați care, indiferent de grad, dacă nu aveau ordin de marș, trebuiau prinși și duși în fața unor tribunale mobile de război ca niște chiulangii, lași, dezertori. După care, fără formalități și într-un vizibil de la distanță, erau spânzurați. O expresie funcționa ca avertisment: „Spaima eroilor e pe-aproape!“. Schörner și ordinul lui erau mai de temut decât dușmanul. Nu numai atunci, după străpungerea frontului între Forst și Muskau, ci încă mult timp după aceea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
te convinge, prin intermediul discuțiilor, că era cea mai bună variantă sau că nu ai avut de ales ține de menținerea unei bune imagini de sine (o igienă a sinelui). Despre primatul vederii în ontologie. Ființa este căutată îndeosebi în zona vizibilului, după categoriile vederi; a fi este aproape sinonim cu a fi văzut. Ontologia este astfel tributară vederii; vederea este "cel mai ontologic simț" al nostru. Poate că ieșirea din iconic pe calea muzicii constituie o alternativă ontologică. În această variantă
Din alchimia unei existenţe. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1406_a_2648]
-
În prostia, sau În slăbiciunea de neiertat, de a reprima ce e mai bun În ea, Însușirea sa expansivă nelimitată, prin urmare nu va repeta dificila acțiune de a se concentra și de a se menține la ultimul prag al vizibilului, fără a trece de cealaltă parte, așa cum făcuse noaptea trecută, știe dumnezeu cu ce preț, În ceasurile În care a rămas În casa muzicianului. Prezentă, așa cum am spus de o mie și una de ori, peste tot, se află și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
înveți că păcatele se plătesc, poate nu-i așa pentru toți, dar pentru noi este. Pentru că, împreună cu fiul acela, ne-am aruncat pe noi înșine. Nu fumez, deci nu există nici măcar un muc de țigară cu amprenta buzelor mele. Nimic vizibil care să mărturisească trecerea mea prin casa aceea. Invizibilul era în trupul Italiei. O dată îmi tăiase unghiile de la picioare, dar nu le aruncase, le lăsase să alunece într-un săculeț de catifea, din acelea care se folosesc pentru bijuterii. Unghiile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
e microb al uitării în neant, Bucurii nespuse, trăiri în instant. E o boală nevrotică și socio-culturală Iar inimile noastre s-au golit ca o veche hală. Cantități uriașe de risipă placidă. Încruntări nebănuite într-o lume morbidă. Către acest vizibil misteru-mi lugubru Se îndreaptă totul și încă mai umblu. Aștept încă o sinteză a ceea ce am făcut. Să mai râd o dată și să strig iar mut. Nicicând n-am simțit că am încă totul! Vreau să ofer, nu să dispar
by MIHAI TODERICĂ [Corola-publishinghouse/Imaginative/1008_a_2516]
-
platoniciană, sufletul nu este creat, el preexistă în trupul în care-și găsește lăcaș provizoriu. Această concepție va duce la relativizarea formelor materiale și la pierderea interesului pentru ele, fapt ce a avut o imensă influență asupra destinului artei. Reprezentarea vizibilului, pe care s-a întemeiat arta Antichității, este înlocuită în arta bizantină cu evocarea invizibilului. În noua concepție, arta este un mijloc de cunoaștere prin contemplație a realității suprasensibile. Spre exemplu, viziunea apocaliptică a Judecății de Apoi, care figurează pe
CATALOG Sincretismul artelor 1 by Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_942]
-
orgoliul nemăsurat al sinelui despre care crede că are dreptul să-l înalțe la ipostaze divine. Căutarea de peste zi se va finaliza în noaptea când, în așternut, regăsi ființa ei de noapte și se așternu cu ea, motivul androginului manifestat vizibil în acest pasaj. Femeia se supune unor reguli prestabilite, societatea impune norma, de aceea femeia emancipată șochează, Manuela simte dorința manifestărilor izvorâte din impulsurile femeiești, ea vrea să-și exteriorizeze emoția pentru Vâlsan. El reprezintă începutul manifestării sexuale, dorința de
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]
-
-i distinctă. Totuși, și aici apare uriașa deosebire, fiind exact situația inversă, individul dobîndește prioritate În societatea modernă din clipa-n care-a reușit să sară din magma mulțimii, din momentul cînd, ce minunat lucru, i s-a mișcat ceva vizibil prin minte. Atunci devine Îndrăgit, răsfățat, acoperit cu pături, să nu-i fie frig, primește un salariu ce-i compensează condiția de om, convocări la cursuri În străinătate, recunoștință, curcani, prime de Crăciun, ilustrate. Desigur, cu toții ne gîndim la bani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
autocontrolului Imitarea întârziată și gândirea simbolică Dezvoltarea limbajului: 100 de cuvinte Perfecționarea competențelor motorii și de explorare Preșcolar: 2 ani și jumătate - 6 ani Inițiativă / vină (Erikson) Incapacitatea de decentrare (Piaget: logica este dependentă de percepție; probleme în a distinge vizibilul de real) Egocentrism (perspectivă emoțională și fizică; concentrarea asupra unei singure emoții o dată) O mai bună gestionare a emoțiilor (supra-gestionare / sub-gestionare) Nevoie sporită de reguli și structurare Capacitatea de identificare a sentimentelor: apar vina și conștiința Anxietăți, fobii și temeri
[Corola-publishinghouse/Science/2347_a_3672]
-
trecut cu Securitatea să se ridice în picioare. Parabola se răstoarnă, însă. Există mereu în noi, încă un om, un fel de Gheorghe Popescu, un individ nevăzut care s-a ridicat în picioare cînd a fost întrebat, chiar dacă în aria vizibilului, gestul nu a fost dus pînă la capăt. Teatralitatea se regăsește și în detalii. De multe ori se face referire la motivul măștii, de această dată alegîndu-se din polisemia termenului sensul de disimulare, de tăinuire. Minciuna pornește de la fiecare devenind
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
Dar dincolo nu mai sînt cuvinte - și aceasta este probabil contradicția cea mai acută a literaturii: „limbajul poemului este normat de puterea unei priviri absolute, o privire non-mimetică, pe care cuvîntul nu o poate Înțelege. (...)Limbajul poetic nu mai ordonează vizibilul gîndirii conform economiei reprezentative, ci are ca principiu dedublarea prin care orice lucru Își prezintă sensul și orice vizibil, invizibilul.” Dar prezența, știm, nu echivalează cu ființa. Sensul rămîne, o spune Lyotard, ne-Întruchipabil. Contradicția poate fi rezolvată, Însă, prin stil
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
jucîndu-se și aruncîndu-se În gol. La pagina 28, “era ora două și treizeci și două de minute la bord, cînd am văzut camionul dedublîndu-se”, iar exemplele ar putea continua. Ultimul realizează prin cuvinte o proiecție à la Ally McBeal, cînd vizibilul se transformă conform unor porniri umorale sublimate, dar atît de puternice Încît, pentru fracțiuni de secundă, subiectul are impresia că realitatea Îi urmează impulsurile (“Am Întins mîna și l-am pișcat de ureche, Întîi lobul, apoi pavilionul, strivindu-le. N-
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
nu mai este obiectivă, dar face parte din mine însămi. Ea există [...] în mine. Eu exist în ea. [...] Eu exprim lumea care mă exprimă". Prin expresivitate, se produce și o schimbare de regim senzorial: cu reprezentarea ne aflăm în registrul vizibilului, cu exprimarea în cel al audibilului. Ca subiect, nu mă pot vedea decît cu ajutorul unui obiect intermediar: oglindă, apă etc., însă mă pot auzi fără nici un fel de mediere. Astfel, timpul devine de ordinul simultaneității și nu al secvenței. ""Realitatea
Comunicarea by Lucien Sfez [Corola-publishinghouse/Science/922_a_2430]