491 matches
-
au preluat o parte din domeniile în care erau instalați, asumându-și obligația de a-i sprijini pe aristocrați în lupta cu Bagaudae. S-au așezat în jurul orașului Toulouse, ce va deveni centrul regatului vizigot. Sub conducerea lui Theodoric I, vizigoții s-au aliat cu românii în luptele împotriva hunilor, având o contribuție importantă în 451, în Bătălia de la Câmpiile Catalaunice, unde Theodoric și-a pierdut viața. Din sudul și centrul Galiei, vizigoții s-au extins spre Spania, și sub domnia
Migrația popoarelor () [Corola-website/Science/305010_a_306339]
-
centrul regatului vizigot. Sub conducerea lui Theodoric I, vizigoții s-au aliat cu românii în luptele împotriva hunilor, având o contribuție importantă în 451, în Bătălia de la Câmpiile Catalaunice, unde Theodoric și-a pierdut viața. Din sudul și centrul Galiei, vizigoții s-au extins spre Spania, și sub domnia lui Euric, au format unul dintre cele mai puternice regate germanice vestice. În 405-406, vandalii sau suevii, însoțiți de alani, traversează Rinul și ocupă Mainz, Trier și Reims. Cauzele mișcărilor de populații
Migrația popoarelor () [Corola-website/Science/305010_a_306339]
-
și vestul Europei în secolul V. În [[408]], Uldin, un conducător hun, a organizat o incursiune în sudul Dunării, având succes limitat . În vest, în [[425]]-[[434]], hunii au colaborat cu Aetius în Galia pentru a reprima acțiunile grupărilor Bagaudae, vizigoților și burgunzilor. Hunii s-au extins între timp . Spre [[440]], procesul de centralizare a puterii din interiorul neamurilor hunice s-a încheiat, aceștia controlând numeroase triburi, de la Caucaz până la Elba și Dunăre: ostrogoți, gepizi, rugi, sciri, heruli, longobarzi, sarmați, alani
Migrația popoarelor () [Corola-website/Science/305010_a_306339]
-
de aur. În [[451]], conduși doar de Attila, hunii s-au îndreptat către Imperiul Român de Apus, traversând Rinul și prădând orașele Metz, Reims și Troyes, asediind Orleansul. Dar au fost înfrânți de generalu român [[Flavius Aetius]] și aliatul său vizigot, Theodoric I, în [[Bătălia de pe Câmpiile Catalaunice]] la vest de Troyes. Iordanes scrie că au murit 300 000 de soldați. Attila și forțele hunice s-au retras pentru a se întoarce în [[452]], în Italia, cucerind Milano și Pavia. Dar
Migrația popoarelor () [Corola-website/Science/305010_a_306339]
-
fost încartiruiți pe cursul mijlociu al Loarei pentru a-i opri pe vizigoți și pe huni. Au intrat în Spania în 409, în regiunea Vendome, iar în [[411]], au primit Lusitania și Carthaginiensis. În [[418]] și-au pierdut independența din cauza vizigoților trimiși de români împotriva acestora. Resturile alanilor s-au aliat cu vandalii, pe care i-au urmat în Galicia, Andalusia și în Africa. Au fost asimilați în cele din urmă. [[File:John William Waterhouse - The Favorites of the Emperor Honorius
Migrația popoarelor () [Corola-website/Science/305010_a_306339]
-
după sute de ani în care s-au aflat sub control român. După 450 , Imperiul Român de Apus s-a redus doar la Italia. Britania a fost abandonată, în Africa română s-au instalat vandalii, în Spania s-au instalat vizigoții și suevii, Galia a fost împărțită între vizigoți, burgunzi, alamani și franci, iar Pannonia a fost stăpânita de ostrogoți, toți aceștia aflându-se sub conducerea unor căpetenii, ce depindeau nominal de imperiu în calitate de "foederati", noile formațiuni fiind regate romano-germanice de
Migrația popoarelor () [Corola-website/Science/305010_a_306339]
-
cuceririi Europei de către Islam, bătălia a pregătit stabilirea fundațiilor Imperiului Carolingian și a dominației france asupra Europei timp de un secol. Bătălia a avut loc după douăzeci de ani de cuceriri Umayyade în Europa, începând cu invazia regatelor creștine ale vizigoților din peninsula Iberică în 711 și continuând în teritoriile france din Galia, foste provincii ale Imperiului Roman. Campaniile militare ale Umayyazilor au ajuns până înspre nord în Aquitania și Burgundia, incluzând o bătălie mare la Bordeaux și un raid la
Bătălia de la Tours () [Corola-website/Science/305556_a_306885]
-
din anul 720, Al-Samh și-a organizat capitala la Narbonne, numită de mauri "Arbūna". Odată ce portul Narbonne a fost asigurat, umayyazii au atacat și cucerit cu repeziciune orașele slab apărate Alet, Béziers, Agde, Lodève, Maguelonne și Nîmes, aflate sub controlul vizigoților. Campania militară a umayyazilor în Aquitania a suferit o întârziere temporară la bătălia de la Toulouse (721), când ducele Odo al Aquitaniei (cunoscut și ca Eudes cel Mare) a spart asediul orașului Toulouse, surprinzând forțele lui Al-Samh ibn Malik și reușind
Bătălia de la Tours () [Corola-website/Science/305556_a_306885]
-
intre în rândul clerului creștin. Timpul în care Papa Inocențiu I a condus Biserica, a coincis cu o perioadă grea pentru Imperiul Roman de Apus și pentru Roma, care a fost cucerită și distrusă pe 24 august 410 de Regele vizigoților, Alaric I, primul conducător germanic care cucerește Roma. Asediul Romei a început în 408 și mulți cetățeni romani, care nu erau trecuți la creștinism, aduceau sacrificii solemne zeilor păgâni, pentru a obține ajutor împotriva barbarilor. După cucerire, Roma a fost
Papa Inocențiu I () [Corola-website/Science/305399_a_306728]
-
anul 584, împăratul Mauriciu a găsit o soluție pentru încetinirea invaziei lombarde, organizând provinciile din Italia și Africa în exarchate, conduse de un "exarch", iar în 585, în sfârșit a semnat un acord favorabil cu lombarzii. În timpul pontificatului Papei Pelagius vizigoții, eretici ariani din Peninsula Iberică (Spania), urmând decizia regelui vizigot, Recaredo, au trecut la creștinism în anul 589. Acest succes al papei era umbrit de decizia patriahului Constantinopolului din 588 de a-și acorda titlul de "patriarh ecumenic", care contravinea
Papa Pelagius al II-lea () [Corola-website/Science/305408_a_306737]
-
invaziei lombarde, organizând provinciile din Italia și Africa în exarchate, conduse de un "exarch", iar în 585, în sfârșit a semnat un acord favorabil cu lombarzii. În timpul pontificatului Papei Pelagius vizigoții, eretici ariani din Peninsula Iberică (Spania), urmând decizia regelui vizigot, Recaredo, au trecut la creștinism în anul 589. Acest succes al papei era umbrit de decizia patriahului Constantinopolului din 588 de a-și acorda titlul de "patriarh ecumenic", care contravinea ideii de supremație papală. Pontificatul Papei Pelagius a însemnat și
Papa Pelagius al II-lea () [Corola-website/Science/305408_a_306737]
-
tundeau). Dinastia merovingiană își ia numele de la Merovech sau Merowig (uneori latinizat ca "Meroveus" sau "Merovius"), conducător al francilor salieni din aprox.447 până în 457, și capătă importanță odată cu victoriile fiului său Childeric I (a domnit aprox.457 - 481) împotriva vizigoților, saxonilor și alemannilor. Fiul lui Childeric Clovis I a unificat apoi cea mai mare parte a Galiei la nord de râul Loara în jurul anului 486, când l-a învins pe Syagrius, conducătorul roman al acestei regiuni. A câștigat bătălia de la
Dinastia Merovingiană () [Corola-website/Science/303466_a_304795]
-
râul Loara în jurul anului 486, când l-a învins pe Syagrius, conducătorul roman al acestei regiuni. A câștigat bătălia de la Tolbiac împotriva alemannilor în 496, ocazie cu care a adoptat religia creștină a soției sale, și a învins definitiv regatul vizigot de la Toulouse în bătălia de la Vouillé din 507. După moartea lui Clovis regatul a fost împărțit între fiii săi, în conformitate cu obiceiurile france. În următorul secol, această tradiție a împărțirilor va continua. Chiar și atunci când domneau mai mulți regi merovingieni, regatul
Dinastia Merovingiană () [Corola-website/Science/303466_a_304795]
-
în timp ce așa-numita "Lex Salica" (Legea salică) a clanurilor saliene, codificată pentru prima oară în 511 (Rouche 1987 p 423), era invocată sub exigențele medievale până în perioada Valois. Din acest punct de vedere, francii se aflau în urma burgunzilor și a vizigoților, neavând o lege universală după modelul roman. În perioada merovingiană, legea era memorată de "rachimburgs", care memorau toate precedentele pe baza cărora se baza, deoarece legea merovingiană nu permitea crearea de legi "noi", ci doar de a păstra tradiția. Tradițiile
Dinastia Merovingiană () [Corola-website/Science/303466_a_304795]
-
instalat o parte din ostrogoți în Pannonia, iar el s-a instalat la Constantinopol. Teodosiu înrolase în armata romană contingente de "barbari", lăsându-le o organizare autonomă. Acești federați au pregătit ocuparea Imperiului de către barbari. Lipsit de forțele necesare respingerii vizigoților pătrunși în imperiu, încheie cu aceștia, în 382, un tratat ("foedus") prin care îi stabilește ca "federați" în dioceza Tracia, între Balcani și Dunăre. Această decizie, considerată de contemporani de catastrofică, va fi una dintre cauzele imediate ale sfârșitului Imperiului
Teodosiu I () [Corola-website/Science/299985_a_301314]
-
pe slavii și finii vecini și formau un imperiu puternic ce cuprindea aproape toată Rusia meridională. Invazia hunilor din 375 d.Ch. îi găsește pe goți divizați religios și politic. Astfel că ostrogoții cad sub lovitura hunilor și devin supuși acestora. Vizigoții se retrag peste Dunăre, unde primesc pământ în Moesia și Tracia, pe când Dacia părăsită de ei cade în mâinile noilor năvălitori. În Peninsula Balcanică, dar și în Dacia, vizigoții au fost conduși de regele Athanaric. Atât greutungii cât și tervingii
Goți () [Corola-website/Science/300007_a_301336]
-
Astfel că ostrogoții cad sub lovitura hunilor și devin supuși acestora. Vizigoții se retrag peste Dunăre, unde primesc pământ în Moesia și Tracia, pe când Dacia părăsită de ei cade în mâinile noilor năvălitori. În Peninsula Balcanică, dar și în Dacia, vizigoții au fost conduși de regele Athanaric. Atât greutungii cât și tervingii au fost puternic romanizați în secolul al IV-lea ca urmare a comerțului cu bizantinii și a legăturilor militare cu aceștia. În această perioadă ei s-au convertit la
Goți () [Corola-website/Science/300007_a_301336]
-
a se așeza pe malul sudic al Dunării. Valens le-a permis să traverseze fluviul, probabil pe la fortăreața Durostorum , dar, ca urmare a unei foamete, a izbucnit un război ce s-a terminat cu moartea împăratului în Bătălia de la Adrianopol. Vizigoții sub Alaric I au jefuit Roma în 410. Honorius le-a oferit vizigoților Aquitania, unde i-au înfrânt pe vandali, și în 475 ei deja stăpâneau cea mai mare parte a peninsulei Iberice. În cele din urmă, ei au ocupat
Goți () [Corola-website/Science/300007_a_301336]
-
traverseze fluviul, probabil pe la fortăreața Durostorum , dar, ca urmare a unei foamete, a izbucnit un război ce s-a terminat cu moartea împăratului în Bătălia de la Adrianopol. Vizigoții sub Alaric I au jefuit Roma în 410. Honorius le-a oferit vizigoților Aquitania, unde i-au înfrânt pe vandali, și în 475 ei deja stăpâneau cea mai mare parte a peninsulei Iberice. În cele din urmă, ei au ocupat Spania, înființând acolo un regat având capitala la Toledo, unde s-au menținut
Goți () [Corola-website/Science/300007_a_301336]
-
au eliberat de sub stăpânirea hună după Bătălia de la Nedao din 454. Începând cu 488, regele Teoderic cel Mare a cucerit întreaga Italie. Regele Teodoric cel Mare i-a unit pentru scurt timp pe goți când a devenit regent al regatului vizigot în urma morții lui Alaric al II-lea în Bătălia de la Vouillé în 507. Procopius, scriind în această perioadă, interpretează numele de "vizigot" ca însemnând "got apusean", iar cel de "ostrogot" ca însemnând "got răsăritean" corsepunzător așezării geografice a teritoriilor gote
Goți () [Corola-website/Science/300007_a_301336]
-
ostrogot" ca însemnând "got răsăritean" corsepunzător așezării geografice a teritoriilor gote din acea perioadă. Regatul ostrogot a existat până în 553 sub Teia, când Italia a fost pentru scurt timp din nou ocupată de bizantini, până la cucerirea longobardă în 568. Regatul vizigot a rezistat mai mult, până în 711 sub Roderic, când a cedat în fața invaziei umayyade a Andaluziei. Printre alte surse importante asupra istoriei mai târzii a goților se numără "Historiae" a lui Ammianus Marcellinus, care menționează implicarea goților în războiul civil
Goți () [Corola-website/Science/300007_a_301336]
-
Curbură sau de Transilvania de Sud-Est. După invazia hunilor din 376, Goții se retrag, și odată cu ei dispare din 381, cu toate formele ei cultura Sântana de Mureș. Prin contactul cu Imperiul Roman, printre goți se propagă, mai ales la vizigoții din Dacia, creștinismul. Primul episcop arian Wulfila (Ulfilas), care în 348 d.Ch. este silit să se retragă cu un grup de credincioși peste Dunăre, în Imperiul Roman, din cauza persecuțiilor din partea goților păgâni, traduce Biblia în limba gotică. Alți propovăduitori ai
Goți () [Corola-website/Science/300007_a_301336]
-
propovăduitori ai creștinismului la goți, între care sunt cunoscuți Sfântul Nichita și Sfântul Sava (gotul), au suferit martirajul în Dacia. Dar, cu toate persecuțiile, creștinismul se răspândește în general sub forma arianismului, așa că, în curând, cea mai mare parte a vizigoților devin creștini, deosebindu-se, astfel, tot mai mult de ostrogoții păgâni. Controversa cea mai des intâlnită este legată de confuzia dintre geți și goți. Multe dintre faptele geților sunt atribuite goților, datorită nesiguranței istoriilor lui Iordanes. Datorită acestor confuzii, faptele
Goți () [Corola-website/Science/300007_a_301336]
-
Aelia (cca 390, sau 392; d. 450) a fost o împărăteasă romană, fiica lui Theodosius I și a Gallei, fiind sora împăraților Arcadius și Honorius. Placidia este capturată de vizigoți la Roma (410) și căsătorită cu regele vizigot Ataulf (414). După moartea acestuia se reîntoarce în Italia (416), devenind soția generalului Constantius al III-lea (417), proclamat în 421 împărat. Refugiată în 423, după moartea lui Honorius, la Constantinopol, revine doi ani mai târziu cu sprijinul lui Theodosius
Galla Placidia () [Corola-website/Science/313143_a_314472]
-
își pierde din importanță în cadrul imperiului și devine o simplă provincie, fiind practic abandonată de împărații care au urmat, ajungând să fie condusă de o succesiune de conducători de triburi germanice. Imperiul se scindează încă o dată în 394. În 410, vizigoții invadează Roma punând capăt stăpânirii romane asupra Peninsulei Italice. În 439, vandalii cuceresc Cartagina, iar în 476, invazia germanică a fost completă. Roma și Italia ajung sub stăpânire germanică. În perioada ce a urmat prăbușirii Romei, au avut loc o
Istoria Italiei () [Corola-website/Science/314059_a_315388]